Petru Romoșan: La centenarul nașterii lui Ion Pacea

De Petru Romoșan  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Autor: Petru Romoșan

În 6 august 1924 s-a născut pictorul român Ion Pacea, în munții Pindului (Grecia), dintr-o familie de negustori macedoneni. Uniunea Artiștilor Plastici, Muzeul Național de Artă al României, iubitori de artă, colecționari pasionați, critici și istorici de artă ar trebui să marcheze centenarul nașterii sale. Până atunci o vom face noi.

În 1926, familia Pacea pleacă din Grecia în România, în Cadrilater, fiind împroprietăriți cu 10 hectare de pământ și o casă în satul Ezibei, județul Caliacra. În 1936, familia Pacea se mută din Ezibei la Bazargic. „Primul contact cu pictura l-am avut la 10-12 ani, în Dobrogea, la Balcic, unde făceam dese escapade cu băieții de aceeași vârstă, ca să ne scăldăm în mare. Aici am văzut pentru întâia dată pictori cu șevaletul în spate și cu o pânză pictată cu multe culori. Era pentru mine ceva nou, nemaivăzut. Unul dintre ei îmi plăcea în mod deosebit, cunoșteam locul unde lucra și de fiecare dată mă atrăgea ca un magnet. Culorile pictate pe hârtie ca niște rubine mă fascinau. Era pictorul Dărăscu. Asta am aflat-o mult mai târziu ca student la Belle Arte când l-am avut ca profesor de desen”. (Ion Pacea – însemnare din caietul albastru) (din monografia-album „Ion Pacea – o posibilă retrospectivă”, Editura Noi Print, București, 2010, editat de Constantin Pacea)

În 1940, România cedează Bazargicul și familia Pacea pleacă la București. În 1941, un coleg de liceu talentat la desen îl duce la Muzeul Toma Stelian. „Am trecut în vechea clădire de alături unde erau expuși Andreescu, Grigorescu, Luchian, Pallady, Petrașcu, Tonitza și mulți alții de care nu m-am putut despărți multă vreme. Îmi aminteam de coloritul acela viu al pictorilor văzuți în copilărie la Balcic. La muzeul Toma Stelian. Nu puteam să-mi dau seama ce mă atrăgea la acei pictori, culoarea, lumina, simplitatea sau altceva; nu știam. Cert este că tot ce era colorat mă atrăgea. Am început să vizitez și toate expozițiile care se deschideau la sala Dalles și care erau foarte eclectice. Căutam să mă apropii și să înțeleg tot ce semăna cu ce văzusem la Simu și Toma Stelian”. (Ion Pacea – Însemnare din caietul albastru)

Cișmigiu era foarte aproape de casa familiei Pacea. „Grădina Cișmigiu era foarte aproape și bineînțeles locul meu preferat de plimbare. Un personaj mi-a atras atenția; desena pe toți cei care se odihneau pe bănci. Purta pe cap o pălărie cu boruri mari, iar haina cadrilată era din loc în loc cârpită cu bucăți de stofă frumos armonizată. Avea o distincție aparte, foarte absent la toți curioșii ce se opreau lângă el, desena într-una și apoi cu frunze și flori colora desenul; era Pallady”. (Ion Pacea – Însemnare din caietul albastru)

Din 1945, Ion Pacea i-a avut ca profesori la Belle Arte pe Camil Ressu și Alexandru Ciucurencu. Și le-a audiat prelegerile, ca profesori invitați, lui Francisc Șirato, Cornel Medrea, M.H. Maxy. Dar a avut și o mare surpriză: „La începutul anului școlar am aflat că-l voi avea ca profesor de desen pe Nicolae Dărăscu, pictorul care îmi plăcuse în copilărie, la Balcic. Dărăscu la început ni s-a părut sever, distant, vorbind puțin și având în permanență pipa în colțul gurii. Rar intervenea pe planșa studentului. Ne vorbea de așezarea în pagină, de construcția în planuri mari a umbrei și a luminii, de volum, după care ne lăsa să ne descucăm singuri”. (Ion Pacea – Însemnare din caietul albastru)

„La Academia de Belle Arte, terminând anul I cu profesorul Dărăscu, m-am înscris în anul II la Steriadi, unde am început să lucrăm după model. Poza dura o săptămână, Steriadi venea la corectură de 2 ori pe săptămână cu regularitate. În atelier era o atmosferă mai destinsă, amabil și curtenitor cu fetele, era de o galanterie bolnăvicioasă, sărutându-le mâna până la vârful degetelor”. Tot în anul doi l-a avut ca profesor și pe Alexandru Ciucurencu: „Încerca să ne învețe cum să construim și să compunem o pânză și invita mai ales la necesitatea culorilor calde și reci într-un tablou: al culorilor complementare”. (Ion Pacea – Însemnare din caietul albastru)

În 1947, după ce profesorii Ressu, Dărăscu, Steriadi și alții au fost dați afară, Ion Pacea, alături de o bună parte dintre studenți, pleacă definitiv la Academia Liberă Guguianu unde își termină studiile.

În timpul studiilor la Academia Guguianu o cunoaște pe Lucrezia Pacea, o colegă de Academie, care îi va deveni soție în 1949. În 1950, marele pictor H.H. Catargi îi cere adăpost în atelierul său, improvizat într-o veche cârciumă dezafectată. Au lucrat împreună în același atelier timp de 6 ani, în ultimul an li s-a alăturat și Ion Musceleanu, cu care va rămâne prieten până la capăt. În 1956, Catargi și Musceleanu îl aduc pe tânărul Pacea în atelierul lor recent dat în folosință pe strada Pangratti. Cei trei ieșeau împreună la peisaj cărora li se alătura și Lucian Grigorescu.

În 1957, expune împreună cu H.H. Catargi și Ion Musceleanu, la sala Nicolae Cristea, fosta sală Universul din strada Brezoianu, din București. În 1960, i se atribuie un atelier, împreună cu Ion Gheorghiu în strada Pangratti. În 1963, statul italian îi acordă o bursă de studii de un an, la Peruggia. A putut astfel să cunoască splendorile incomparabile ale Italiei, unde se întâlnește cu pictura Renașterii. Vizitează Roma, Napoli, Pompei, Florența și Siena. În 1964, participă la Bienala de la Veneția alături de Ion Bițan, Ion Gheorghiu și sculptorul Boris Caragea.

Am crezut necesar să prezentăm pe larg copilăria și tinerețea (perioada de formare) a pictorului Ion Pacea. Artistul român a participat la multe alte expoziții internaționale, saloane și a deschis numeroase expoziții personale, în țară și în străinătate. Despre arta sa au scris critici și oameni de cultură binecunoscuți, români și străini. Întreaga sa biografie poate fi citită cu folos de cei interesați în monografia album „Ion Pacea – o posibilă retrospectivă”, Editura Noi Print, 2010. Tablourile sale se găsesc azi în muzee, în nenumărate colecții din România și de pe tot mapamondul.

Ion Pacea a fost și fondatorul unei „dinastii” de artiști: soția sa, Lucrezia Pacea, a făcut artă decorativă, este autoarea unor superbe tapiserii; Nana, fiica sa a fost soția pictorului Zamfir Dumitrescu; Constantin Pacea, fiul său, a reușit o carieră strălucită de pictor, la București, la Paris și în Spania; Florica Pacea, nora sa, este absolventă la rândul ei a Institutului de Arte Plastice și este o foarte talentată artistă în domeniul artelor textile.

Să mai adăugăm și informația plină de pitoresc că Ion Pacea a jucat rolul arhitectului Ioanide, film regizat de Dan Pița în 1979, inspirat de romanele „Bietul Ioanide” și „Scrinul negru” ale lui George Călinescu.

Ion Pacea în rolul arhitectului Ioanide, Gheorghe Dinică și Constantin Codrescu in filmul "Bietul Ioanide” de Dan Pita

L-am întâlnit pe marele artist pentru prima oară, la 23-24 de ani ai mei, tânăr poet, în casa sa din strada Pictor Rosenthal, nr 1, la masă, unde fusesem invitat împreună cu soția mea. Pe lângă Dinu și Florica Pacea la masă au mai fost invitați de pe atunci celebrul Mircea Lucescu și soția sa, mari colecționari de artă și autentici cunoscători.

A plecat dintre noi la puține zile după ce împlinise 75 de ani, pe 13 august. Deși vremurile au fost dificile a avut o viață bogată și strălucitoare.

„Am fost impregnat de această lumină a Dobrogei, unde am trăit până la 17 ani. Marea, soarele făceau parte din carnea mea și din memoria mea vizuală. Totul a rămas gravat în memoria mea și în cea a picturii mele. Aceasta contează la un pictor, memoria picturii sale. Lucrul meu este de aceea o încercare de punere în memorie”. (Ion Pacea – în catalogul expoziției de la Galerie de l’Exil, 18, Avenue Matignon, Paris, expoziție organizată de fiul său Constantin Pacea)

SolidNews

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

LIBERTATE PENTRU STEGARUL DAC!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. TRUMP ÎMPUȘCAT! Glonțul i-a trecut pe la ureche! Tentativă de asasinare a lui Donald Trump - FOTO/VIDEO/ACTUALIZĂRI: APAR ÎNTREBĂRILE! - UN AN DE LA ATENTAT

  2. ”Dacă citez din Corneliu Codreanu, ”cel care luptă, chiar singur, pentru Dumnezeu și neamul său, nu va fi învins niciodată” e posibil să iau pușcărie. Dar dacă strig ”îmi bag p*la în România, mă p*ș pe ea”, primesc aplauze!" - Observația Zilei

  3. 10 iulie: Martiriul Nicoletei Nicolescu. 86 de ani de la asasinare: torturată și arsă de vie la crematoriul din București

  4. Călin Georgescu, la Tribunalul București: ”Administrația Trump a documentat abuzurile împotriva mea și confiscarea statalității de către Macron. Nu există biruință fără cruce și adevăr fără suferință”. NOI CITATE

  5. BNR e interesată de averea românilor și lansează un recensământ. Oamenii vor fi programați la interviuri de câte 90 de minute în propria locuință

  6. DEMONIZAȚII DE LA COSTINEȘTI - promovați și încurajați de media oficială și protejați de autorități pentru a insulta românii și România

  7. Tucker Carlson: Epstein a fost agent Mossad și șantaja pentru Israel – De aceea i-a fost mușamalizat dosarul

  8. BREAKING: CCR a respins contestația lui Nicușor Dan privind ”Legea Vexler”. Av. Toni Neacșu: Președintele poate retrimite legea în Parlament. În caz contrar, trebuie să o promulge în 10 zile

  9. Președintele Dan sesizează la CCR legea ”anti-legionară” a lui Vexler printr-o gravă retorică periculoasă și chiar ticăloasă: FALSUL că publicistica lui Mihai Eminescu ”conține idei și concepții antisemite” și că Scrisoarea III e ”xenofobă”. RUȘINE!

  10. ROMÂNIA CAPTURATĂ. Luminița Arhire: MUZICĂ ȘI POEZIE LA ”BEACH, PLEASE”

Ultima oră

14:15

Robert Turcescu, analiză la zi despre Legea Vexler: Ce te faci, Nicule? O promulgi și te declari prost cu acte sau o retrimiți în Parlament?

13:40

Mihai Tîrnoveanu: CCR nu este competentă să judece "constituționalitatea" vârfurilor generațiilor naționaliste si niciun parlament și niciun vexler-wiesel nu pot interzice un sentiment care ridică un popor la rangul de națiune: naționalismul

13:24

Prof. Constantin Barbu pe adresa ministrului Daniel David: Ce ați făcut cu cel mai mare plagiator care ocupă funcția de rector în România - Dan Marcel Iliescu, rectorul Universității Ovidius din Constanța?

12:42

BTI, despre fotografia din avion cu Nicușor Dan: A luat cu el tot blocul progresist. O declarație clară de disociere față de PSD, PNL și UDMR

11:29

Academicianul Eugen Mihăescu cere intervenția lui Nicușor Dan pentru Stegarul Dac: ”Veți demonstra că sunteți Președintele tuturor românilor”

11:15

Cristian Dogaru: La Lidl România intri client și ieși hoț

10:51

Procuroarea care se ocupa de cazul Epstein, concediată de Trump

10:28

Scandalul ”Epstein” ia amploare: Trump, acuzat de Wall Street Journal că i-ar fi trimis o scrisoare cu un desen obscen lui Jeffrey Epstein. Ce spune președintele

09:19

17 feluri prin care vaccinurile pe bază de ARN-mesager ar putea cauza cancer

08:48

Oana Eftimie: Stegarul Dac - primul dintre noi capabil de sacrificiu total

08:34

Apelul fermierilor: Apa e viață! Frați români, veniți să apărăm ce ne aparține de drept!

08:25

Ion Cristoiu: Motivele halucinante prin care CCR a respins sesizarea lui Nicușor Dan

00:00

STEGARUL DAC - VOR SĂ ÎL OMOARE! Av. Dan Chitic: ”Ordinul a venit, instanța s-a conformat…”

23:45

Oana Eftime: APĂ DE COLONIE! Cine ne-a vândut francezilor

23:31

APA noastră nu e a FRANCEZILOR! - Opinie Politică