Alegerile legislative din Franța pot fi de răscruce pentru întreaga Uniune Europeană. De aceea merită urmărite îndeaproape. Mai mulți șefi de stat au cerut de altfel amânarea desemnării comisarilor europeni și a președintelui comisiei până după aflarea rezultatelor definitive din Franța și din teritoriile franceze de peste mări. Alegerile anticipate din Franța au fost provocate de alegerile europarlamentare. De frica dosarelor grele Ursula von der Leyer se grăbește să se vadă din nou președintă UE. Dar Giorgia Meloni și Italia nu au participat la comedia Ursulei.

Sondajele au ieșit zilnic în ultima săptămână la Paris înaintea primului tur. După studiul cotidian al Ifop Fiducial pentru Le Figaro, LCI și Sud Radio Le Rassemblement Național este în continuă creștere iar partidul macronist este în continuă scădere. Coaliția de stânga (LFI- Franța Nesupusă, Ecologiștii, Partidul Socialist, Partidul Comunist Francez) se menține clar pe a doua poziție dar stagnează.

Participarea la alegeri este estimată la 67 %, adică cu 19,5 % mai mult decât la ultimele alegeri de acum doi ani, consecutive prezidențialelor în care a fost reales Macron. Blocul „uniunii dreptelor” condus de Rassemblement Național și întăriți cu 62 de candidați „ciottistes”, dizidenți LR care l-au urmat pe președintele republicanilor a crescut la 36,5 %, o creștere de 2,5 % într-o săptămână. RN ar obține între 225 și 265 de locuri în Parlament, o majoritate relativă. Majoritatea absolută e la jumate plus unu din 577, adică 289 de locuri. În Parlamentul de acum doi ani Rassemnblement Național a avut doar 88 de locuri. Asta ca să înțelegem mai bine enormitatea gestului lui Emmanuel Macron de a dizolva parlamentul. Aflată în continuă creștere „uniunea dreptelor” ar putea obține chiar o majoritate absolută după turul 2, pe 7 iulie.

Majoritatea prezidențială, în scădere în sondajele din ultima săptămână, ar obține 20,5 %, adică un recul de cinci puncte în raport cu alegerile din 2022. Partidul macronist ar obține între 70 și 100 de locuri fața de 250 pe care le avea în parlamentul dizolvat de Macron. Cam o treime din ce a obținut în 2022.

Coaliția de stânga, Noul Front Popular, stagnează la 29 % ceea ce i-ar permite totuși să obțină între 170 și 200 de deputați, în scădere cu 10 în ultimele zile. Coaliția anterioară de stânga, NUPES, obținuse 149 de locuri. După directorul politic al Ifop Fiducial, François Kraus, 90 de locuri i-ar reveni LFI (Franța Nesupusă, Jean Luc Melanchon), 50 de locuri Partidului Socialist (fost de guvernământ), 35 Verzilor și 10 Partidului Comunist Francez. Eticheta „stânga diversă” ar obține între 10 și 18 deputați.

În poziția a patra, Les Republicáines încearcă prin toate mijloacele să supraviețuiască, după cum observă Le Figaro. Președintele lor Eric Ciotti a provocat un seism prin „alianța cu Rassemblement Național”. Dreapta care se pretinde succesoarea lui Charles de Gaulle și Jacques Chirac ar face 7 %, ceea ce înseamnă între 30 și 60 de locuri. LR avea 62 de deputați. Eric Zemmour cu partidul său Reconquette nu ar obține nici un loc. O parte a partidului condusă de Marion Marechal exclusă din Reconquette, nepoata lui Marine Le Pen, candidează împreună cu Rassemblement Național – Uniunea Dreptelor.

La France Insoumisse (Franța Nesupusă) este un partid de extremă stângă, condus de fostul comunist și socialist Jean Luc Melanchon, un partid propalestinian și taxat adesea de antisemit, care culege destule voturi arabo-musulmane. O mare parte a imigrației din Africa subsahariană, din vechile colonii franceze, este musulmană. Le Rassemblement Național e deseori perceput de extremă dreaptă dar analiștii serioși îl definesc ca o dreaptă națională populistă. Programul lui economic e comparat cu cel al socialistului François Mitterand din 1981, adică foarte etatist, antiliberal. Diferența e că Franța lui Mitterand din 1981 era îndatorată la nivelul de 10 % din PIB iar Franța lui Macron din 2024 este îndatorată la 120 % din PIB. Partidul Socialist și Republicanii (partid conservator) sunt amândouă partide de guvernământ, cu o lungă istorie, care au fost aruncate în aer în 2017 de foarte tânărul Emmanuel Macron și de oligarhia națională și internațională care l-a susținut și care probabil nu îl mai susține astăzi, la doar doi ani după ce a fost reales.

Este ales din primul tur candidatul care reușește majoritatea absolută din voturile exprimate și un număr de voturi cel puțin egal cu un sfert din electorii înscriși în circumscripție, adică 25 %. Dacă nici un candidat nu întrunește aceste condiții, un tur doi e organizat între candidații care au reunit un număr de voturi egal cu o optime dintre cei înscriși, adică 12,5 %. Totuși primii doi candidați sosiți în capul listei în primul tur se mențin pentru turul doi chiar dacă nu au strâns 12,5 % și primul sosit în turul doi câștigă. Sistemul permite accesul în turul doi a mai mult de doi candidați dacă au obținut în primul tur 12,5 % din voturile celor înscriși.

Adunarea Națională (parlamentul) este compusă din 577 de locuri pentru cinci ani. E un scrutin uninominal majoritar în două tururi. Timp de un an președintele nu mai poate dizolva Parlamentul dar poate demisiona el însuși și declanșa alegeri prezidențiale anticipate. A fost Emmanuel Macron într-adevăr abandonat de sponsorii săi? Aparent da. E folosit în final de carieră ca un „agent al haosului”? Vom afla în lunile următoare. A fost promovarea sa pentru un al doilea mandat o gravă eroare? Din punctul de vedere al patronilor săi pare să nu mai corespundă. Mulți analiști nu-i dau mai mult de șase luni la Elisée.