Pecetluirea copiilor: Sânge proaspăt pentru Revoluția Mondială

De Adrian Pătrușcă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Până cu o zi înainte de începerea școlii, zeci de mii de puști s-au bulucit pe stadion, fără mască și distanțare, făcându-și nestingheriți de cap la saturnaliile politico-muzicale din urbea micului zeu liberal Boc.

De a doua zi, peisajul s-a posomorât brusc. Forfota veselă a unui început de an școlar normal, bucuria revederii colegilor și profesorilor, emoția neștiutului care așteaptă să fie descoperit, toate au fost întunecate de restricții și interdicții. 

Școlile s-au transformat în clinici de boli infecțioase. Toate învățătoarele semănau cu Beatrice Mahler. România s-a umplut de balșuri și babeșuri pentru copii, unde accesul s-a făcut după reguli militarizate și cu echipament corespunzător. 

Nu florile, nu ghiozdanul, ci masca a devenit elementul central al evenimentului. Insul cu apucături gestapovene care ocupă fraudulos locul lui Spiru Haret nu trebuie supărat!

Contrastul dintre permisivitatea de la Untold și spiritul cazon de la începerea școlii nu a scăpat opiniei publice. Nu avea cum să scape. Era prea bătător la ochi.

Rețelele de socializare s-au umplut de imagini în paralel de la cele două evenimente, într-o revărsare de furie surdă împotriva regimului Iohannis. Au curs comparațiile dintre Mumă și Ciumă, cu adese referiri la alte rubedenii apropiate ale neamțului și câțului.

Ai spune că programarea Untold chiar înaintea deschiderii anului școlar a fost o colosală gafă politică. Nu a fost. Cum nu a fost nici dezvelirea statuii lui Brukenthal. Ambele au fost semnale puternice transmise cu bună știință de putere.

Cocoțarea pe un soclu în Piața Mare din Sibiu, orașul natal al președintelui, a călăului lui Horea, Cloșca și Crișan, a fost un semnal de obediență către exterior. Un mesaj că situația internă este sub control, că răscoalele interne sunt excluse și gâtul este pregătit să accepte fără crâcnire noul jug desemnat după ieșirea la pensie a lui Mutti.

Organizarea ostentativă a Untold în pragul anului școlar a fost un semnal adresat copiilor și tinerilor. Un imbold la vaccinare și la emancipare de sub tutela părinților.

„Alege”, transmiteau subliminal imaginile în paralel de la cele două evenimente. „Poți fi așa” (și într-o parte puștimea se zbănțuia exuberantă, fără constrângeri și dăscăleli), „sau așa” (și în partea cealaltă copiii mascați, ținuți din scurt, pășeau docil în umbra părinților).

„Vaccinul conține Untold: bate-ți la cap părinții să te lase să te vaccinezi!”

Adevărata festivitate de deschidere a anului școlar a fost coloratul Untold, nu manifestările cenușii de luni. 

Festivalul Al Cărui Nume Nu Poate Fi Rostit a fost momeala supremă pentru copii. 

*


Unul din primele lucruri care s-au aflat despre virusul din Wuhan a fost că tinerii și mai ales copiii au un risc infim de a face forme grave ale bolii. Cu atât mai puțin de a muri.

Un studiu din 2 septembrie 2021 al Universității Stanford arată că Rata de Fatalitate a Infectărilor (RFI – procentul din populație care se infectează cu o boală și moare ca efect direct sau indirect al ei) pentru persoanele din grupa de vârstă 0-19 ani este de 0,0027%. Adică mai puțin de 3 la 100.000.

RFI tipic pentru gripa sezonieră la aceeași grupă de vârstă este de 2 la 100.000.

Mai mult, potrivit aceluiași studiu, întreaga populație sub vârsta de 70 de ani are o rată de supraviețuire la SARS-CoV-2 de 99,8%. 

O nouă dovadă că sperietoarea COVID este umflată artificial cu paie.
 

*


În ciuda aberației flagrante, campania de vaccinare a copiilor continuă neabătut. De la vârste tot mai fragede.

Același mult-și-de-pomană-vaccinat Israel este cel care sparge bariera celor 12 ani, demarând vaccinarea copiilor cu vârste între 5 și 11 ani, care suferă de boli considerate grave.

Cuba, transformată după moartea lui Fidel într-un paradis progresist,  merge și mai departe și vaccinează toți copiii începând de la vârsta de 2 ani.

China, Emiratele Arabe Unite și Venezuela se pregătesc să urmeze exemplul Cubei.

Anthony Fauci a transmis și el un semnal puternic:

„Cred că vaccinarea obligatorie a copiilor în școli este o idee bună.”

Sunt semne că și în România micuții au fost luați la țintă. Fosta ministră a Sănătății, Mihăilă, și eternul Arafat dâmbovițean au cerut organizarea de secții ATI-COVID pentru copii.

„Va crește numărul de copii internați în spitale, inclusiv în Terapie Intensivă”, ne-a avertizat și ofițerul Gheorghiță.

*


Temă pentru acasă: Să se afle câți copii au primii patru oameni din statul român.

(Cât despre Arafat și Gheorghiță nici nu poate fi vorba.)

*


Vaccinarea copiilor seamănă în mod straniu cu educația sexuală. Niciodată nu este prea devreme. 

Odată cu distrugerea familiei, copiii sunt instituționalizați tot mai de timpuriu. Ocupați să alerge ca disperații după pâine și carieră, părinții își abandonează odraslele încă de la naștere. 

Din uter, copiii sunt aruncați direct în ghearele Statului. El să-i crească și să-i educe!

Așa s-a creat „dreptul” de paternitate al guvernului. 

Așa a apărut monstrul Barnevernet: el știe ce e mai bine pentru copilul tău. Cum trebuie educat, când trebuie vaccinat. 

Părinții au devenit un accesoriu opțional. Un divertisment în minimul timp liber lăsat copiilor de sistemul de educație instituționalizată. Un after-after-school. O recreație mică.

Dacă părinții ambiționează să își depășească rolul de animale de companie pentru copii, ori, mai rău, devin o piedică în calea educării corespunzătoare a acestora, a transformării lor în Oameni Noi de nădejde ai lumii de mâine, atunci copiii se confiscă. Devin copii de trupă.

*


Copiii sunt ținta supremă a oricărei dictaturi. Ei trebuie scoși de la o vârstă cât mai fragedă de sub influența părinților, smulși din tradițiile în care sunt crescuți și transformați în Fii devotați ai Revoluției.

Marea Resetare, care folosește Covidul ca armă, nu face excepție.
 
Molohul Noii Ordini Mondiale are nevoie de copii. De sânge proaspăt și de minți neprihănite pentru a le modela după plac.

De-a lungul istoriei, toate revoluțiile și-au însemnat copii. Cravata neagră, diagonala și banderola cu svastică la Hitlerjugend. Cravata roșie la pionieri și șoimii patriei. Stăpânul a simțit întotdeauna nevoia să se fălească cu proprietatea sa.

Vaccinul este noul semn. Cu el trebuie pecetluiți și copiii. Mai ales ei.

„Lăsați copiii să vină la Mine”, a spus Hristos. Biserica satanistă COVID și-a pus în gând să-i deturneze. Să-i ia în posesie.

Și ce altă pecete mai drăcească putea găsi decât un „vaccin” creat din celule de copii uciși de mamele lor?
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (5)
  • Enya 14.09.2021 18:25
    E sinistru ce spun de atata timp, dar mai scriu o data, pentru sectantii covid:

    Pandemia inexistenta bazata pe un virus la fel de inexistent, pusa in mainile borfasilor de la putere de catre criminalii "eroi" Mengele2, se va incheia in momentul in care parintilor le vor muri copiii in brate din cauza otravurilor cu nume de vaxx!!

    Abia atunci se vor dezmetici (nimeni n-o sa-i mai poata pacali ca n-a fost de la vaxx-uri pentru ca ei stiu cel mai bine ce copii sanatosi au avut in casa si viata lor pana ce i-au intepat cu buna-stiinta) si abia atunci vor face ce trebuiau sa faca de 18 luni: ori topoare si furci, ori boicot total (corporatii, horeca, BANCI, taxe si impozite) si ignorarea totala a crimelor impuse: botnita, vaxx-uri, testele impostoare pcr!!!


    Criminalilor, se dospeste NURNBERG2!
    Satanelor iesite din fundul iadului!!!
  • Enya 14.09.2021 20:14
    Vlade, DA!
  • Ovidiu1 14.09.2021 22:18
    Mai bine mor decat sa imi vaccinez copilul !
  • Enya 14.09.2021 22:46
    Dar de ce sa mori tu, Ovidiu, in loc sa dispara leprele naziste criminale??? Sa putrezeasca in inchisoare sau cu injectia letala in vena, ca la "democratii" lumii!

    Nu vreau toleranta reptiliana europeana, eu vreau democratia amercana, vreau pedepsele lor, vreau pedeapsa cu moartea pentru CRIMINALII ASTIA!

    Cine mai e de acord cu un Referendum pentru reintroducerea pedepsei cu moartea pentru borfasii de la putere si "eroii" care au omorat oameni in numele unui virus inexistent si nedovedit stiintific nici pana in ziua de azi??
  • __ 15.09.2021 00:56
    deși fiind o poveste retardată de ceva soi, acest Untold are o chestie bună: muzica de calitate (pentru cine o gustă), ceva sănătate psihologică pa cam mulți decibeli - cauzatoare de multe claxoane în trafic - clujenii sunt mai nervoși zilele astea (lucru rar)... Cine poate să ia ce e bun din acest maglavais "Untold", poate sa o facă.
    @Enya: virusul există, e la mine în grădină.
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  6. Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

  7. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  8. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  9. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  10. Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?