

Una dintre cele mai sinistre forme de propagandă pentru a determina oamenii să se supună Dictaturii COVID a fost Dansul.
Politicieni, polițiști, pompieri, doctori și asistente medicale – toți cei care se presupune că nu își mai vedeau capul de treabă în „pandemie” – își găseau totuși timp de câte o țopăită demonstrativă.
Chipurile, ca să insufle optimism și să îi determine pe cetățeni să accepte cu voioșie și cu zâmbetul pe buze restricțiile draconice și regimul de lagăr de exterminare nazist.
„Doctorul Mengele – ce tip simpatic și de viață!”
De asemenea, una dintre afirmațiile cele mai tulburătoare ale autorităților, în timpul „pandemiei”, a fost că restricțiile COVID contribuie la combaterea Schimbării Climatice și salvează Planeta.
Noi, prizonierii fără speranțe ai caselor noastre, eram bombardați cu vești optimiste despre cât de albastru e cerul de când nu mai zboară decât elicopterele lui Arafat, cât de curat e aerul de când nu mai circulă decât Salvările, cât de albastră e apa la Veneția de când e pustie și fără turiști.
Nu întâmplător, când s-a declarat închisă (deocamdată) Criza Sanitară s-a intrat direct în Criza Climatică. Dintr-o urgență într-alta. Dintr-o isterie într-alta.
Întreținută după același model. Cu mobilizarea aceluiași aparat de propagandă. Și cu aceiași actori.
Circulă de o vreme pe rețelele sociale un nou dans ritualic al asistentelor medicale, de data aceasta în sprijinul luptei împotriva Schimbării Climatice.
Și pentru acceptarea cu „obediență COVID” a noii Dictaturi, cu tot instrumentarul ei de monstruozități: amprenta carbon, creditul social carbon, pașaportul carbon, închiderea fermelor, masacrarea animalelor, consumul de gândaci și de „carne de laborator”, Orașele de 15 minute etc.
COVID-ul a fost doar preludiul. El a demonstrat că populația isterizată și înspăimântată este gata să se supună oricărui regim de tiranie pentru a-și salva viața. Fie ea cât de mizeră și de sub-umană.
Stăpânii au primit confirmarea. Pot merge mai departe cu Marea Resetare.
Și au trecut la faza a II-a: Salvarea Planetei.
La fel ca în faza I – după cum sugestiv ne avertizează dansatoarele-ciocli – Nesupunerea înseamnă Moarte.
The TikTok covid dancing nurses in the US are still bored, and prancing about climate change now. pic.twitter.com/vFuzw0QbmR
— TheMadMan (@WoodsyNeverWent) July 25, 2023
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
PS. Animal poate fi dresat cu o bucata de pâine. Omul mai are nevoie și de circ.
Doamne miluiește!
Am o banuiala ca va arde definitiv fara a putea fi stins incendiul
https://www.dailymail.co.uk/news/article-12338705/One-sailor-dead-23-evacuated-burning-18-500-tonne-cargo-ship-carrying-3-000-cars-North-Sea-Holland-electric-vehicle-caught-fire.html
https://www.france24.com/en/live-news/20230726-deadly-fire-burning-on-car-transport-ship-off-netherlands
https://www.youtube.com/watch?v=sEvg6vnuad0
Dr.John Clauser laureat al Premiului Nobel redus la tacere de FMI din cuza scepticismului sau legat de "schimbarile climatice".
https://mihailandrei.wordpress.com/2023/07/26/laureat-al-premiului-nobel-redus-la-tacere-de-fmi/
Dărâmarea Educației a început în Vest cu mult înaintea noastră. De aia ei sunt mult mai docili și sunt păpuși de cârpă ideale în mâinile păpușarilor. Ignoranța și lenea în gândire îi orbesc, se trezesc doar dacă le e foame, frig, sau se plictisesc. Sistemul are însă grijă să le dea Pâine și Circ, restul nu contează pentru ei, execută ce li se spune și ignoră evidența fiindcă știu că vor primi în continuare pâine și circ.
Din nefericire șablonul globalist se repetă și la noi, chiar dacă noi am avut o rezistență mai mare la abureala lor. Generațiile vechi se sting și vin în față copiii ăștia, care săracii nu mai au nici măcar termen de comparație, ei cred că așa trebuie să fie. Vom fi tot mai mult niște paria în Noul Normal.
Țarcul globalist s-a închis, iar noi, oile, suntem prinși înăuntru fără scăpare. În Franța au protestat milioane de oameni fără nici un rezultat, în Brazilia la fel, i-au lăsat să urle până au obosit și i-au bătut jandarmii și poliția când au făcut baricade și au devenit agresivi. Oile nu trebuie să iasă din țarc, la loc comanda!
Numai Dumnezeu ne mai poate salva printr-o minune de-a Lui. Poate că atunci când vom înțelege destul de mulți lucrul ăsta, se va și întâmpla.
Catolicul Hitler, Mussolini si catolicul Franco, alaturi de Catolicul Horti, Pavelcic (Kroatia Faschista care si-a omorat 25%-45% din cetateni) ... toti au fost simpatici....Papa de la Roma este si el tot simpatic....
Catolicii au fost infranti de o populatie mica aflata in tinuturile inundabile ale Olandei...mai aveau doar cateva insule si cateva orase....si totusi...
Oamenii liberi din Olanda cu ajutorul Milioanelor de Oameni liberi emigrati ca Hugenatii-Calvinistii...au construit sute de Nave oceanice...au facut tunuri din fonta...si
Aceasta tara minuscula Olanda a infrant in Razboiul de 80 mde ani Imperiul Catolic care era de 5000 de ori mai mare si mai bogat....
Imperiul Catolic se ocupa numai cu SCLAVIA si TORTURATREA OAMENILOR...Imperiul Catolic ii inchidea pe oameni in toate Regiunile sala in Tinuturile de 15 km....
Catolicii nu stiu dacat SCLAVIA MILENARA....
Catolicii s-au dat la fund...sunt azi simpatici...se plimba ca niste Staruri Rock...
Dar ei stapanesc 345 Millioane de platitori de Taxe in UE....320 Millioane de platitori de taxe in SUA...si tot VESTUL...
Catolicii vor:
-Iobagia in Orasele de 15 Minute si Satele de 15 km....
- Toata informatia umana sa fie stearsa...asa au fost infrant de minuscula Olanda...Olanda a avut liber la Informatie...
- stergerea de cater Catolicul Colos Google a tuturor informatiilor..
- Chat GPT...este si ramane singura sursa de informare....care itui da un RASPUNS CATOLIC DIVIN----unul singur.....