Iată-ne, deja, intrați pe porțile Sfîntului și Marelui Post, perioada de patruzeci de zile în care fiecare dintre noi, creștinii, trebuie să fim asemenea unui luptător care, în vremea războiului duhovnicesc, nu se îndeletnicește decît cu rugăciunea și cu ostenelile trupești, alungînd fiecare cuget trimis din lumea sensibilă.

Rînduiala de nevoință a Postului Mare și, mai ales, aceea a primei săptămîni, se desfășoară exact în vederea acestui război. După o pregătire de trei săptămîni, postul începe hotărît ca o adevărată anihilare a vrăjmașului prin rugăciune și nevoință trupească. Slujbele bisericești sînt însoțite de multe metanii și închinăciuni, iar prin post trupul este strunit, poftele se domolesc, iar mintea începe a se curăți.

Întreaga perioadă este marcată de puternica prezență a lui Dumnezeu, ceea ce dă, fiecăruia dintre noi, nădejde, încredere și dragoste de Dumnezeu. Căința, umilința și zdrobirea inimii nu numai că sînt istovitoare, ci pline de încredere și dătătoare de putere. Încă din primele zile se simte biruința asupra păcatului și vestea marii bucurii a Învierii. Numirea generală de „post" nu se restrînge numai la oprirea de la bucate, ci arată o întreagă lucrare de înnoire a omului, care este suflet și trup. Să ne înstrăinăm de răutăți, să lepădăm mînia și orice poftă de clevetire, de minciună și de jurămînt mincinos. Nu numai gura și stomacul să postească, ci toate simțurile noastre: ochi și urechi, gură, mîini și picioare.

În Sîmbăta de la sfîrșitul săptămînii [celei dintîi] se face pomenirea Sfîntului Mare Mucenic Teodor Tiron, care a izbăvit pe creștinii care posteau de la spurcarea cu jertfe idoliești, pusă la cale de Iulian Apostatul. Minunea se face ca o încheiere a săptămînii de nevoință, arătînd, astfel, că prin post și rugăciune putem sta, cu ajutorul lui Dumnezeu, împotriva tuturor mulțimilor vrăjmașilor celor văzuți și nevăzuți, deoarece „Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți neamuri și vă plecați!".

Prima Duminică din Postul Mare este numită Duminica Ortodoxiei sau, mai bine spus, Duminica Triumfului Ortodoxiei, în care Sfînta Biserică prăznuiește întărirea credinței ortodoxe, biruința asupra numeroșilor eretici osîndiți de cele șapte Sinoade Ecumenice. În decursul timpului au apărut mulți învățători mincinoși care au creat schisme și erezii, cum ar fi cele ale lui Arie, Macedonie, Dioscor, Nestorie și cea iconoclastă – care a zguduit Biserica veacuri întregi. Erezia iconoclastă a fost una dintre cele mai cumplite. Ea a început în timpul împăratului Leon Isaurul, prigoana fiind continuată de către urmașul lui, Constantin Copronimul. Cei doi au domnit mult timp, pricinuind Bisericii foarte multe suferințe. Au urmat la tron alți împărați iconoclaști care au continuat reaua lor lucrare. Monahii au fost cei care au apărat cu cea mai mare dîrzenie icoanele. Împărații iconoclaști au închis aproape toate mănăstirile și bisericile. Monahii au suferit crunte schingiuiri: li se scoteau ochii, li se tăiau nasurile, li se spărgeau capetele cu icoanele. Celor ce pictau icoane li se ardeau degetele pe table de aramă înroșite în foc. Cînd pe tronul Bizanțului s-a suit împărăteasa Irina, aceasta a reușit pentru o vreme să oprească această prigoană. În anul 787 a adunat cel de al șaptelea Sinod Ecumenic care a declarat solemn că cinstirea icoanelor este legiuită și dreaptă.

Nu o singură dată am fost acuzați de eretici că noi ne închinăm icoanei ca unui idol. Icoana nu este idol. De aceea, cînd privim la o icoană, ochii nu trebuie să se oprească la materia din care e alcătuită – lemn și culoare – ci mintea trebuie să treacă dincolo de ea, înălțîndu-se la o cunoaștere de taină a celor nevăzute. Icoana este un model pentru noi, iar prăznuirea sfintelor icoane ne pune în fața modelului împlinit, deja, de sfinți. Prin cinstirea și sărutarea lor cu evlavie, ne împărtășim și noi din harul sfîntului zugrăvit în ea, căpătînd astfel putere în lupta ce o avem de purtat.

Iată că în prima săptămînă din Postul Mare ne-am luptat cu puterile vrăjmașe, ne-am curățat sufletul prin pocăință și nevoință și mai cu seamă prin împărtășirea cu Sfintele Taine, ca să reînnoim, astfel, în noi icoana omului celui duhovnicesc. Dar, totuși, să ne punem întrebarea: În ce măsură am reușit să facem acest lucru? Dumnezeu să ne ajute să petrecem postul în vrednicie ca să ne bucurăm de slava Învierii lui Iisus Hristos!

(cuvînt rostit la începutul Postului Mare în anul 2007 și publicat în ziarul Monitorul de Neamț în 3 Martie 2007)

Mănăstirea Petru Vodă