

Soarta Omenirii se va juca în stradă. Următoarele luni vor fi decisive pentru încleștarea la care asistăm de doi ani și jumătate: Marea Resetare sau Marea Trezire.
Niciodată dezbinarea în rândul americanilor nu a fost mai mare, arăta încă din iunie oanaliză publicată de Statista.
Analiza era realizată ÎNAINTE ca decizia Curții Supreme de la Washington privind Avorturilesă arunce în aer America.
Criza economică și colții foamei au agravat lucrurile. Populația fierbe.
Iar descinderea FBI la Mar-a-Lago, la reședința unui fost președinte, fapt unic în istoria Americii, a turnat gaz peste foc.
Acum o săptămână, senatorul Lindsey Graham a avertizat că vor fi „tulburări de stradă” dacă Donald Trump va fi pus sub acuzare.
Ca urmare a politicilor economice și sociale catastrofale, Democrații pierd teren cu rapiditate și riscă un dezastru la alegerile de la jumătatea mandatului, din luna noiembrie.
Joe Biden bate de la o zi la alta noi recorduri de antipatie populară.
Potrivit unui recent sondaj realizat de Institutul Rasmussen, 53% dintre americani cred că el trebuie pus sub acuzare, nu Trump. Inclusiv alegătorii Democrați par să se fi săturat de Biden: 32% dintre ei doresc un „impeachment”.
Potrivit tuturor semnalelor, un val Republican îi va mătura pe Democrați în toamnă. Aceștia riscă să piardă și Senatul și Camera Reprezentanților.
Asta ar însemna în mod cert și înlăturarea lui Joe Biden de la Casa Albă.
În 2020, folosindu-se de pretextul morții lui George Floyd, Democrații au provocat mari și violente mișcări de stradă împotriva lui Donald Trump.
Tulburările sociale și restricțiile sanitare au constituit acoperirea perfectă pentru fraudarea alegerilor.
Pentru a nu fi rași de la putere și trași la răspundere pentru toate ticăloșiile din ultimii doi ani și jumătate, Democrații trebuie să inventeze ceva nou.
Ceva di granda.
Ceva care să depășească în grozăvie COVID-ul și blestemățiile BLM.
Bunăoară un război civil.
La mai bine de un secol și jumătate de când America a fost sfârtecată prima dată, să mai fie posibil așa ceva?
Un recent sondaj YouGov arată că da. Aproape jumătate dintre americani cred asta.
Poporul, care trăiește în viața reală, nu izolat în birouri, simte cel mai bine tensiunile. Și încotro bate vântul politic.
În discursul său horror de la Philadelphia, Joe Biden deghizat într-o combinație de Dracula, Hitler și Big Brother, a afirmat nici mai mult, nici mai puțin, că alegătorii lui Donald Trump (adică jumătate din populația adultă a Americii) reprezintă o „amenințare” la adresa „temeliilor republicii noastre”
Niciodată nu s-a mai văzut ca un președinte american să acuze de terorism jumătate din poporul său.
Din 2001, de când a declanșat „Războiul împotriva Terorismului”, America ne-a învățat că, împotriva teroriștilor toate mijloacele sunt LEGITIME. Toate.
Iar efectele discursului isteric s-au văzut. Apropiații lui Trump au început să fie hărțuiți și amenințați. Au fost transformați în ȚINTE, după modelul terorii maoiste din timpul Revoluției Culturale.
Mai mulți comentatori americani, șocați și ei de violența discursului lui Biden, au încercat să nege evidența. Să îi ia apărarea. Să explice că, de fapt, nu a zis ce a zis.
Orice îndoială a fost spulberată joi, când președintele SUA a recidivat.
Luând cuvântul la o recepție oferită de conducerea Partidului Democrat, Joe Biden a declarat:
„Ne aflăm într-o bătălie pentru salvarea sufletului poporului american. Știu că o tot spun de un an și jumătate, dar așa este! Republicanii extremiști MAGA nu amenință doar drepturile noastre personale și economice, ei sunt adepții violenței politice... Sunt o amenințare pentru însăși democrația noastră.”
Joe Biden on MAGA Republicans: "They threaten our very democracy." pic.twitter.com/euAZQN36me
— Daily Caller (@DailyCaller) September 9, 2022
Și în primul discurs și în al doilea, a fost invocat „sufletul poporului american”. Deci, ni se transmite subliminal că e vorba de un RĂZBOI SFÂNT.
Lucrurile sunt limpezi. Păpușarii lui Biden au decis să meargă până la capăt pe calea Războiului Civil. Așa cum au decis să meargă până la capăt, cu orice preț, în Războiul din Ucraina.
Miza este uriașă: aici nu e vorba de soarta lui Biden, Pelosi, Kamala și a restului de ciudați care stau acum în capul trebii la Washington
(Așa cum în Ucraina nu e vorba de soarta lui Zelenski, o altă marionetă.)
Ce se va întâmpla în America (și în Ucraina), în următoarele luni, va decide soarta lumii.
Marea Resetare sau Marea Trezire.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
https://t.me/davidavocadowolfe/73020
Jonna Mendez is a retired CIA intelligence officer. She was recruited to the agency in 1966, and retired in 1993 from her role as the Chief of Disguise in the CIA's Office of Technical Service. Mendez worked abroad from cities including Havana, Beijing and Moscow.
https://t.me/SGTnewsNetwork/31977
Doi la mana: chiar daca il dau jos pe Biden, vine Kamala. Nu e greu, ordinea e urmatoarea: Presedinte, Vice, Sefu' Camerei Reprezentantilor. Biden, Kamala, Pelosi... Sau cine-o fi dupa alegeri. Asta e in Constitutie. Cea de SUA.
Senatorul Lindsey Graham, pomenit in articol, este una dintre cele mai alunecoase figuri din partidul Republican, este un colportor de "soparle" notoriu. proprii constituenti din Carolina de Sud nu il inghit deloc, insa mafia republicana il tot impinge la varf, pentru a fi ales.
Patriotii americani stiu ca se vor incerca provocari de tot felul, pentru a genera violente. Uitati-va la emisiunile de pe infowars si va veti convinge. Se stie ce se urmareste.
Cat despre statisticile unei companii germane preluate de pe site-uri americane, fara cuvinte. Oamenii cinstiti nu se baga, iar oamenii cinstiti care raspund la sondaje, mint, pur si simplu. Nu are nimeni incredere in sondaje, cum nu are nimeni incredere in statistici. Ne-am tampit de tot?! Statisticile sunt facute dupa rapoarte guvernamentale, de cele mai multe ori...Mai trebuie sa adaug ceva?!