Papa Francisc l-a auzit pe Papahagi

De Adrian Pătrușcă  /  

Patriarhul Bartolomeu, Papa Francisc, Arhiepiscopul de Canterbury și reprezentanți ai altor confesiuni creștine participând la rugăciunea ecumenică de la Vatican, din 30 septembrie 2023

Patriarhul Bartolomeu, Papa Francisc, Arhiepiscopul de Canterbury și reprezentanți ai altor confesiuni creștine participând la rugăciunea ecumenică de la Vatican, din 30 septembrie 2023

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Suveranul Pontif și-a exprimat dorința ca, începând cu anul 2025, toți creștinii să sărbătorească Paștele împreună permanent.

Papa Francisc dorește ca aniversarea a 1700 de ani de la Sinodul Ecumenic de la Niceea să fie un pas către reunificarea creștinătății.

El și-a manifestat pentru prima dată intenția ca toți creștinii să înceapă să sărbătorească Paștele în aceeași zi, relatează agenția Kath Press.

În 2025, când se împlinesc 1700 de ani de când a avut loc primul Sinod Ecumenic la Niceea, convocat de Sfântul Împărat Constantin cel Mare, Paștele cade în aceeași zi pentru toți creștinii.

Într-un mesaj adresat joi reprezentanților Comisiei Teologice Internaționale a Vaticanului, Suveranul Pontif a afirmat:

„Ce minunat ar fi dacă aceasta ar marca începutul concret al unei sărbătoriri comune permanente a Paștelui!”

Papa Francisc nu a intrat în detalii cum ar trebui să fie calculată din 2025 încolo data Învierii Domnului, pentru a împăca dezbinarea produsă de „Chestiunea Calendarului”.

Amintim că, anul acesta, la începutul Săptămânii Patimilor pentru ortodocși, Adrian Papahagi a propus ca Biserica Ortodoxă Română să înceapă să sărbătorească Paștele împreună cu catolicii și cu protestanții, producând o uriașă tulburare.

Imediat, câțiva teologi și chiar doi ierarhi ai BOR au sărit să sprijine ideea.

Deși printre entuziaștii susținători s-a aflat și purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Sfântul Sinod a refuzat să ia în discuție propunerea lui Papahagi.

Cu toate acestea, Tăvălugul Ecumenismului nivelator își vede mai departe de agenda sa.

 În noiembrie 2022, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu își manifesta sprijinul pentru o sărbătorire comună a Paștelui de către ortodocși și catolici și dezvăluia că între Constantinopol și Roma sunt discuții pentru stabilirea unei date comune a sărbătoririi comune a Paștelui.

Războiul din Ucraina este și el folosit ca armă pentru ruperea Unității Ortodoxe și apropierea de Catolicism.

Pe 30 septembrie 2023, Papa Francisc, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Arhiepiscopul anglican de Canterbury precum și reprezentanți ai altor confesiuni creștine au participat la o mare rugăciune ecumenică în Piața Sfântul Petru de la Vatican.

Și exemplele ar putea continua...

Interesant este însă că, în tot acest elan ecumenic hei-rupist, în care „Spiritul de la Niceea” este invocat ca o mantră, Catolicii nu dau nici un semn că ar fi dispuși să revină la Originile pe care le exaltă, dar de care s-au rupt acum o mie de ani.

Mai mult, mișcarea pare să fie în sens invers: Ortodoxia este cea trasă spre Occident, spre secularizare și spre aberațiile progresiste în ceea ce ar putea fi numit un nou „Aggiornamento” dacă nu ar semăna cu o Revoluție Marxistă.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (12)
  • Tic 02.12.2023 21:38
    Catolicii ies din biserică pe rupte!Ar vrea Papa sa aiba bisericile pline ca ale noastre(vb de Austria).
  • IC XC NI KA 02.12.2023 22:00
    F bine dacă vrea.. atunci să se lepede de satana și de toți slujitorii lui ..de bule și de alte vrăjeli.. toate.

    Doamne, miluiește.
  • IC XC NI KA 02.12.2023 21:54
    Cu toți papa hagii sau nu, s-o mai găsi cineva ca Sf. Marcu Eugenicul să salveze onoarea ortodoxiei dacă va fi vreo constrângere ceva .. sau nu, după caz. Slavă Domnului!

    Doamne, miluiește.


    https://www.chilieathonita.ro/2023/11/27/de-ce-ortodoxie-si-nu-romano-catolicism/
  • RomeoB 04.12.2023 08:25
    La Sinodul apostaziaei de la, Ferara Florenta nu au semnat 3 ierarhi: Sf Marcu al Efesului ca reprezentant al patriarhului Antiohiei, Antonie al Heracleei ca reprezentant al patriarhul;ui Alexandriei si un ierarh al Georgiei ca a fugit pe ascuns vazand incotro se indreapta lucrurile. Din fericire caderile din Creta nu au fost semnate-acceptate de Patriarhia Rusiei, a Georgiei si a Bulgariei. Din Romania, IPS Irineu - Mitropolia Olteniei si-a retyras semnatura in 2019, intr-o revista teologica. Alti 2 ierathi din cate stiu nu au semnat-o. PS Galaction a este unul din ei. Daca informatii sunt inexacte coreceaza-ma.
  • Radu Comsuta 02.12.2023 21:59
    Of, Doamne, l-au cumpărat și pe patriarhul Bartolomeu. De acum nu mai am încredere în ce zice și ce face el. E omul ecumeniștilor. Și uite așa vor vrea să bage ecumenismul care are ceva din urâciunea pustiirii în Biserica dreptmăritoare. Să nu primim.
  • Mihai Cantuniari 03.12.2023 08:16
    AntiPapa lupta la comanda pentru ecumenism, fiindca si asta i s-a trasat ca sarcina cand a fost intronat (de ce, cand, cum si de catre cine??... asta nu mai stim) cu scopul impus de a uni tot crestinismul la un loc, fiindca un singur cap e mult mai usor de taiat. Frati ortodocsi, nu uitati niciodata ca LA VOI vine LUMINA SFANTA, nu la altii, iar acesta este argument suprem, definitiv si implacabil. Vorba noastra populara: sare-n ochi. Ce alta dovada mai vreti??
  • INJECTIA FINALA 03.12.2023 11:02
    Papa l'a ascultat pe PAPAhagi
    Cum ascultă febril de toți dracii
    Pentru corupți pregătiți îs aracii
    Vor suferi o leacă , săracii!
  • Mihai Cantuniari 03.12.2023 11:51
    Uitati ce e in stare sa spuna; https://www.bitchute.com/video/V9HNObxcLDMI/
  • Wolf Edmond 03.12.2023 13:32
    Personal, am un mare dubiu pe care nu mi-l pot rezolva nicicum.
    Vaticanul este cel mai pitic stat de pe globul pământesc. Pare, pare a fi doar un centru spiritual în ciuda faptului că Biserica Catolică este extraordinar de bogată. Din literatură și din massmedia am înțeles că Vaticanul practică nenumărate activități comerciale și are chiar bancă proprie. Dar în ciuda micimii sale, șefii celui mai puternic stat al planetei, de la Reagan încoace, vin la Vatican și își prezintă omagiile Suveranului Pontif. Suveranului, atenție. Pare mai degrabă în gest de închinare în fața reprezentantului celei mai mari puteri planetare, de obediență.
    Pe cale de consecință și având în vedere implicarea papei în „Gardienii planetei” alături de Ellen Rostchild al cărei soț are indiscutabile implicări în masoneria profundă, deduc că și WEF, ONU, OMS, FMI, Banca Mondială fac o politică pe placul Vaticanului, fără a depăși limitele impuse de acesta. Ca să nu par conspiraționist deși sunt, mă abțin de a introduce în ecuație versete din profețiile lui Daniel, din Evanghelii, din Apocalipsă sau din Epistolele Apostolilor care identifică fără echivoc atât prima cât și a doua fiară precum și cadrul contextual și temporal în care vor acționa pe față și cu multă determinare.
    În încheiere nu pot decât să repet un verset din Apocalipsă: „Temeți-vă de Dumnezeu și dați-i slavă, căci a venit ceasul judecății Lui, și închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor!” Nu creaturii.
    Este solia primului înger și cred că deja a fost rostită. Ar fi momentul să deschidem bine inima, ochii și urechile.
  • RomeoB 04.12.2023 08:43
    Corectura: Antoniei al Heracleei a semnat impotriva vointei lui pt unire la Ferara Florenta, dar imediat dupa ce a revenit la Constantinopol si-a retras semnatura. https://www.sufletortodox.ro/arhiva/carti-documente/Ivan%20N.%20Ostrumov%20-%20Istoria%20sinodului%20de%20la%20Florenta.pdf pag. 59
  • RomeoB 04.12.2023 08:16
    Daca se spovedesc si se impartasesc, daca participa regulat la Sf Liturghie sunt sanse mari de mantuire. Trebuie totusi sa avem in vedere: turma ravnitoare a fost, este si va fi intotdeauna MICA. In lumea apuseana nu avem Sfinte Tainine, nu avem preotie ! Iar fara Sfinte Taine ORICATE REGULI MORALE AI RESPECTA LA STANDARTELE DICIPLINEI GERMANE pentru ca Biserica inseamna mai mult decat morala.Daca vreo morala ar fi mantuit. Mantuitorul nu s-ar fi intrupat.; Pe de alta parte, NU VAD CUM TE CURATI DE PACATELE DE MOARTE PRIN CARE MAJORITATEA TINERETULUI APUSEAN TRECE, PACATE DEVENITE DE FACTO NORMATIVE DIN ADOLESCNETA. Ce va face Dumnezeu cu ereticii catolici [se subintelege de buna credinta] ? Nu stim spune arh Efem de la Vatoped Athos, Dar Apocalipsa ne avertizeaza ca "nimic necurat nu va intra in Imparatia Cerurilor". In cartea Mantuirea Pacatosilor - scrisa la Athos este dat exemplul a patru femei, care au cazut in desfranare - dna doar cu gandul. Cu toate ca majoritatea erau calugarite, cu toate ca l-au rugat mult pe Dumnezeu sa le ierte pacatul ani si ani de zile, totusi pt ca nu au spovedit aceste pacate la duhovhic s-au osandit la iad. Problema catolicilor care spre sfarsitul vietii vor sa se pocaiaca provine din faptul ca pocainta lor nu este primita pentru ca "preotii" lor NU AU HAR, SI PRIN URMARE MOR NEDEZLEGATI DE PACATE. Ca sa nu mai vorbim de cei care isi linistesc constiinta crezand ca isi vor ispasi unele pacate in "purgatoriu"; pugatoriul catolicilor fiind iadul de unde nu mai se poate iesi.
  • Rusi 04.12.2023 14:44
    Are dreptate. Toți creștinii să sărbătorească Paștele împreună permanent dar dupa calendarul Crestin Ortodox.
  1. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  2. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  9. Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

  10. Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

16:00

8 mai, Sărbătoarea MINUNII care se petrece ÎN FIECARE AN la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul: pulberea sfântă și vindecătoare care se ridică în aer