CTP sau despre cum „noaptea toate vacile sunt negre” – „hamasul” logoreic împotriva pelerinilor/moaștelor
Un mic preambul necesar (la un text cam prea lung). În contextul celor afirmate de domnul Cristian Tudor Popescu, cu privire la pelerini și la sfintele moaște, în mod instantaneu mi-am adus aminte de următoarele cuvinte, scrise cu prețioasă ticluială retorică: „Solidarizarea inclusiv cu adversarii de idei în fața violenței, vulgarității și degradării agresive a corpului social nu ar trebui să fie un lux pentru nimeni, cu atât mai puțin pentru un creștin”.
Illo tempore nu am găsit nicio explicație validă pentru asemenea exerciții de moralină gratuită. Nunc își dezvăluie adevărata relevanță: te solidarizezi cu adversarul, chiar dacă folosește limbajul „violenței, vulgarității și al degradării agresive”, adversar, pe care tot illo tempore l-ai etichetat ca fiind „diavol”, ceea ce este cu mult mai grav decât orice adjectiv aplicat spuselor acestuia din urmă.
Atunci când cineva, în mod constant și consecvent, este „violent, vulgar și agresiv” în limbaj față de ceilalți, nu este nevoie să ai drept temei vreun „motiv contextual” pentru a amenda o asemenea atitudine.
Este esențial să realizezi că nu numai „în absența înfrângerii orgoliului”, ci și în „absența înfrângerii” ipocriziei și a dorinței nestăvilite de a fi în ambele bărci (tradițională și progresistă), orice exercițiu de imagine de a te livra ca fiind constituit dintr-un material moral incasabil și infailibil, fapt care îți inculcă ideea că ești investit să pui pe tine roba unui procuror moral, se dovedește a fi doar pucioasa unor resentimente, care s-ar putea să ne asfixieze din punct de vedere spiritual.
1. Revenind. Am ascultat și citit cu maximă atenție intervențiile domnului Cristian Tudor Popescu pe tema moaștelor și, implicit, a pelerinilor (creștini). Toate acestea m-au pus în fața unei „revelații” de netăgăduit: în spatele acestor intervenții stă o persoană care manifestă, în mod compulsiv, o atitudine isterizată, cu parfum marxist, față de moaște și de pelerini, precum și o apetență invariabilă pentru lichidarea prin verbiaj agresiv a celor care nu împărtășesc același set de „valori” progresiste ca ale acestuia. Cu alte cuvinte, un ghem de nervi aflat într-o permanentă alertă ori de câte ori aude de moaște și pelerini (creștini) sau un clonț polemic, îmbibat în pulsiuni combative, în aroganța unor păreri, emanate ca fiind întotdeauna infailibile și în tonuri permanent erectile.
Disculpându-se, în mod total neconvingător, de acuza că ar fi comparat pelerinii de la Iași cu teroriștii musulmani ai mișcării criminale Hamas, domnul Cristian Tudor Popescu se află, de fapt, în aceeași tabără cu cei pe care îi întreabă ironic „Faceți și Logică la Facultate?”. De ce? Conform logicii, atunci când comparăm două realități sau obiecte (adică, ceva despre care se poate vorbi cu sens), analogia dintre ele, pentru a fi concludentă, se bazează pe proprietățile esențiale ale obiectelor sau realităților respective. Altminteri, analogia este slabă. Mai concret, în cazul nostru, proprietatea esențială a celor comparate (pelerinii de la Iași și musulmanii mișcării Hamas) este că ambele categorii de oameni sunt religioși. Mai mult, nu știm de ce unii ucid sau folosesc „centuri explozive”, iar alții „după vizita la moaște, se duc pur și simplu acasă”. Deci, domnul Cristian Tudor Popescu în afirmațiile inițiale, din cadrul emisiunii „Cap la Cap. Prima emisiune live cu Anca Simina și Cristian Tudor Popescu”, nu face nicio distincție între cele două categorii comparate: „Mai trebuie spus ceva. Să nu râdem de faptul că oamenii aceia cred în chestia asta cu vinul, cu carnea și cu 72 de fecioare. Să nu râdem, că râdem de noi. Ce deosebire este între ei și cei care se duc acum, când vorbim noi, la Sfânta Parascheva? Nu știu, s-a terminat pelerinajul? Ce deosebire este? Niște oameni care se duc acolo să pupe plexiglasul – era să zic iar pepsiglasul. Așa, că la un moment dat nu au avut acces la moaște să le atingă din rațiuni sanitare. Deci, oameni care cred că o să se vindece, că o să se îmbogățească, că nu știu ce o să mai primească, ducându-se la moaștele acelea, nu sunt cu nimic deosebiți de cei care cred că îi așteaptă o masă împărătească și 72 de fecioare în rai”(minutele 55:30- 56:33).
O asemenea indistincție este vrednică de ironia lui Hegel, adresată lui Schelling și filosofiei intuiției intelectuale a acestuia, care a fost formulată așa: „noaptea toate vacile sunt negre” (îmi aduc aminte că același jurnalist i-a comparat pe credincioși cu „vitele”: „Pentru a prosti oamenii, șarlatanul Daniel n-are nevoie de matematică, nici de logică, o dă direct, ca o strigătură pentru vitele ce le păstorește”). Nu mai contează că unele pot fi Holstein, Angus, Bălțată românească, Jersey, Malvi etc.
Domnul Cristian Tudor Popescu introduce distincția între cele două categorii comparate – pelerinii de la Iași și membrii Hamas – doar atunci când este pus în situația de a se disculpa de o asemenea acuzație: „Cum aș fi putut să compar ACȚIUNILE unora, puțini, din cei ce cred că raiul islamic, care se aruncă în aer folosind centuri explozive, cu pelerinajul pașnic al fidelilor Sf. Parascheva, care, după vizita la moaște, se duc pur și simplu acasă?”. Inclusiv, după această precizare comparația rămâne tot în picioare: ambele categorii sunt religioși radicali, cu diferența că „oamenii Sf. Parascheva își scot masca și ling pepsiglasul”, mergând liniștiți acasă, iar cei din Hamas sunt „sinucigași și criminali, folosind centuri explozive” pentru a se arunca în aer. Concluzionând, conform logicii strâmbe a domnului Cristian Tudor Popescu, toți oamenii religioși sunt la fel, radicali, doar că unii ucid sau se sinucid, iar alții ba. Distinsul jurnalist nu compară „ACȚIUNILE”, ci forma mentală. Adică, pentru a folosi cuvintele lui Marx, „păienjeniș speculativ, brodat cu flori retorice literare și îmbibat cu rouă sentimentală”. Sau altfel spus, atât creștinii, cât și musulmanii sunt niște „somnabuli” care acționează în vederea unor beneficii viitoare, iluzorii, doar că primii aud vocea interesului propriu, minunile și mântuirea (bieți egoiști și naivi), în vreme ce musulmanii radicalizați aud voci care îi îndeamnă să se detoneze în piețele publice, pentru a intra mai repede în posesia bunurilor mult râvnite (vin, cărnuri și fecioare).
2. Lectura postării de pe pagina personală de Facebook a domnului Cristian Tudor Popescu – „O jignire adusă lui Iisus” –, mi-a activat în minte lectura unui pasaj din cartea „Sfârșitul competenței. Discreditarea experților și campania împotriva cunoașterii tradiționale” a lui Tom Nichols: „Cunoștințele de bază ale americanului de mijloc sunt la un nivel atât de scăzut, încât au trecut de pragul «neinformat», l-au depășit și pe cel de «informat greșit», iar acum sunt în cădere liberă spre «în eroare într-un mod agresiv». Oamenii nu numai că dau crezare unor aberații, ci se împotrivesc învățării în loc să renunțe la convingerile lor. Nu am trăit în Evul Mediu, așa că nu pot spune că această situație e fără precedent, dar nu îmi amintesc să mai fi văzut ceva asemănător” (p. 10). Dacă adjectivăm substantivul la plural „cunoștințele” cu termenul „religioase” și înlocuim expresia „american de mijloc” și punem numele domnului Cristian Tudor Popescu, pe care nu îl pot suspecta în niciun fel ca fiind lipsit de inteligență, îl regăsim perfect descris în rândurile de mai sus: avem imaginea unui personaj cu multe carențe în ceea ce privește cultura religioasă, fapt care îl determină, probabil, să se pronunțe apodictic pe teme, pe care nu le stăpânește în mod adecvat, precum și să se comporte extrem de agresiv și jignitor la adresa creștinilor ortodocși. Aș îndrăzni să îl consider un fel de „hamas” logoreic ateu, în mod permanent, încruntat împotriva creștinilor și a sfintelor moaște.
Ceea ce nu știe domnul Cristian Tudor Popescu este faptul că ortodocșii, nu numai cei români, nu se închină la „un mort, cadavru, care poate să te vindece sau să-ți rezolve niște probleme, să faci rost de bani, să ieși dintr-o situație” („CAP la CAP. Tentația extremismului”, postată pe canalul youtube „Recorder Talks”, minutele 27:41-27:57), ci sunt cinstite persoane, care au dus o viață în concordanță deplină cu învățăturile Evangheliei. În limbaj bisericesc aceste persoane se numesc sfinți, adică cei care L-au interiorizat pe Hristos la modul cel mai profund și autentic în inimile lor, răstignindu-și, adică biruind, lăsând fără „viață”, fără putere păcatul și viciile din trupul lor. Hristos, Cel fără de păcat, a răstignit/crucificat pe Cruce, prin jertfa Sa, păcatul omului. De aceea, Sfântul Apostol Pavel le spune galatenilor, fără să fi murit deja, că „m-am răstignit împreună cu Hristos; și nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața mea de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine”; „Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine și eu pentru lume” (Galateni 2, 20; 6, 14). Cinstirea este acordată datorită faptului că întreaga existență a sfântului este o conformare permanentă, deplină și autentică a vieții sale, cu cea a lui Hristos. Viața sa este o răstignire a patimilor și răului, tentații ale oricărui muritor. De aceea, sfinții sunt numiți hristofori, adică purtători de Hristos, pentru că au făcut ceea ce El a făcut pentru noi: au desființat/au crucificat puterea păcatului, ca să poată trăi în comuniune cu Iisus Hristos. Așa se explică, ceea ce nu poate asimila domnul Cristian Tudor Popescu, faptul că ortodocșii cinstesc moaștele sfinților, făcându-și cruce, fără să fie „o jignire, o desconsiderare la adresa lui Iisus”. Crucea este legată indisolubil de răstignire/crucificare. Astfel, un creștin ortodox, făcându-și cruce în fața moaștelor, de fapt, mărturisește și el sau este ca un fel de memento că și el își va răstigni patimile și răutatea, ca să poată trăi în Hristos, pentru a folosi cuvintele Apostolului Pavel din Noul Testament. De aceea, biruind răul din firea lor și fiind în comuniune cu Dumnezeu, trupurile sfinților se umplu de har, de energiile dumnezeiești, și nu mai intră în stare de putrefacție. Aceste trupuri pline de har se numesc moaște, nu „cadavre”, nici „oase”, cum peiorativ se exprimă domnul Cristian Tudor Popescu. Nici măcar despre trupurile celor care, nefiind sfinți, au trecut pragul acestei vieți în lumea veșniciei, nu le spunem că sunt „cadavre” sau „oase moarte”. Nu am auzit pe nimeni, în afară de situațiile în care cineva dorește să fie eruptiv prin ireverență și agresivitate verbală, cum, din păcate, este setat protocolul mental al domnului Cristian Tudor Popescu, să vorbească despre un prieten sau o rudă apropiată sau chiar despre necunoscuți ca fiind „cadavre” sau „oase moarte”. Prin urmare, terminologia este foarte precisă: creștinii cinstesc trupurile pline de har ale Sfinților, nu se închină la ele – este o confuzie de termeni să rostești o asemenea inepție teologică: „a te închina la moaște este anticreștin” („CAP la CAP. Tentația extremismului”, postată pe canalul youtube „Recorder Talks”, minutele 31:26-31:29) –, iar aceste trupuri sunt moaște, nu „cadavre” sau „oase moarte”. Însăși etimologia cuvântului moaște este cea care lămurește aporia neteologică a domnului Cristian Tudor Popescu. Cuvântul în discuție provine din limba slavă veche și înseamnă putere. Pe cale de consecință, moaștele nu sunt simple relicve sau rămășițe, ci sunt puterea spirituală, harică a trupurilor sfinților, iar ele sunt cinstite prin sărutare, pentru că sunt persoane. În acest context, probabil suntem îndreptățiți să considerăm că domnului Cristian Tudor Popescu îi pot fi aplicate cuvintele lui Ludwig Wittgenstein: „Limitele limbajului meu semnifică limitele lumii mele” (Tractatus Logico-Philosphicus 5.6, București, Editura Humanitas, 1991, p. 102).
Legat de prezența cultului cinstirii moaștelor în Scriptură, același jurnalist cu grave lacune teologice și biblice, precum nu mă pricep eu la literatură Science Fiction, deși citesc din când în când și îi las pe cei competenți să se pronunțe, tună și fulgeră, vituperând marota fără niciun fundament: „Nu există în Biblie niciun rând despre cultul moaștelor, despre îndemnul la cultul moaștelor. Nu există așa ceva”(„CAP la CAP. Tentația extremismului”, postată pe canalul youtube „Recorder Talks”, minutele 28:20 -28:35). Și pentru ca pintenul letal să fie deplin înfipt în coasta ortodocșilor „pupători de moaște”, domnul Cristian Tudor Popescu scoate din buzunarele minții sale „apodictica” frază: „Deși, dacă ai fi un creștin adevărat, care a citit rând cu rând și crede în Sfânta Scriptură, n-ar trebui să atingi cadavrul, căci Vechiul Testament numește această faptă necurăție, întinătoare pentru 7 zile” (Cristian Tudor Popescu, O jignire adusă lui Iisus, postare pe pagina sa personală de Facebook). Această cheie de lectură îmi aduce aminte de o expresie a lui Marx – „Nimic mai ușor decât a da o spoială socialistă ascetismului creștin” –, pe care îmi permit să o adaptez contextului de față în felul următor: nimic mai ușor decât a da o spoială progresistă interpretării textelor biblice.
În ciuda faptului că domnul Cristian Tudor Popescu pare să fie selectiv în alegerea textelor biblice doar pentru a-și susține ideologia anticreștină/antiortodoxă sau pare să absolutizeze autoritatea spirituală a Vechiului Testament, fapt care poate induce ideea respectării ad-litteram a unor precepte morale, care au fost abolite de Însuși Hristos în Noul Testament, totuși nici măcar textele aduse în discuție nu sunt conotate în maniera contextuală a Bibliei. Dacă ar fi să ținem cont de toate preceptele morale vechi testamentare, atunci ar fi bine ca domnul Cristian Tudor Popescu să se problematizeze de ce nu se mai respectă astăzi recomandarea „De va lovi cineva un om și va muri, acela să fie omorât” (Levitic 24, 17)? Implicit, ar trebui să susținem pedeapsa capitală pentru anumite delicte morale, ceea ce este complet necreștinesc. Iisus, Cel care a spus „Să nu socotiți că am venit să stric/să distrug Legea sau prorocii (Vechiul Testament); n-am venit să stric, ci să o plinesc” (Matei 5, 17), adică o desăvârșește, o completează, ne cere, chiar dacă pare imposibil, să ne iubim vrăjmașii, să le facem bine celor care ne urăsc sau să ne rugăm pentru cei care ne jignesc sau ne calomniază (Matei 5, 44).
Mai mult, conform gândirii nou-testamentare, așa cum i-a descoperit Dumnezeu Apostolului Petru, care a avut o viziune, în care i s-a cerut să mănânce din carnea animalelor cu patru picioare, animale considerate pentru evrei necurate („Din toate fiarele cu patru picioare, cele care calcă pe labe sunt necurate pentru voi și tot cel ce se va atinge de stârvul lor, necurat va fi până seara” (Levitic 11, 27): „Cele ce Dumnezeu a curățit, tu să nu le numești spurcate” (Faptele Apostolilor 10, 15).
În gândirea veterotestamentară a deveni necurat prin atingerea de anumite obiecte sau persoane nu coincidea cu a fi considerat un păcat, ci, pur și simplu, oprea accesul la rugăciunile din Templu. De aceea este menționat în cartea Numerii 19, 11 faptul că „cel care se va atinge de trupul mort al unui om să fie necurat șapte zile”. Evident că niciun creștin al zilelor noastre nu consideră că prin atingerea de un mort devine necurat și că astfel are nevoie de ritualul purificării. Sau, probabil, pentru a fi puțin ironic, domnul Cristian Tudor Popescu, atunci când se apropie de coșciugul unui apropiat, la înmormântarea căruia participă, se consideră necurat șapte zile și caută să se purifice – „Deși, dacă ai fi creștin adevărat, care a citit rând cu rând și crede în Sfânta Scriptură, n-ar trebui să atingi cadavrul, căci Vechiul Testament numește această faptă necurăție, întinătoare pentru 7 zile” (O jignire adusă lui Iisus, postare pe pagina sa personală de Facebook). Pentru orice creștin „adevărat”, este normativ cuvântul Apostolului Pavel: „Știu și sunt încredințat în Domnul Iisus că nimic nu este întinat prin sine decât numai pentru cel care gândește că e ceva întinat; pentru acela întinat este” (Romani 14, 14).
Legat de o altă frază a domnului Cristian Tudor Popescu, care susține vânjos că „nu există nicio frază în Biblie care să îndemne sau măcar să spună ceva cu privire la cultul moaștelor” (Cristian Tudor Popescu, O jignire adusă lui Iisus, postare pe pagina sa personală de Facebook), pe lângă textul din cartea IV Regi 13, 21 – un text care stârnește alergie unora – , și în care ni se spune că, prin atingerea de oasele lui Elisei, un mort, aruncat în mormântul profetului, a înviat, există un alt text din cartea Facerii, unde se relatează faptul că prorocul Moise „a luat cu sine oasele lui Iosif; căci Iosif legase pe fiii lui Israil cu jurământ, zicând: «Are să vă cerceteze Dumnezeu și atunci să luați cu voi oasele mele de aici» (Ieșire 13, 19), În mod paradoxal, rămășițele patriarhului Iosif sunt purtate de către israeliți pe toată durata călătoriei înspre Țara Făgăduinței, fără să fie considerate ca fiind o întinare. Apoi, acestea sunt îngropate în Sichemul Canaanului (Iosua 24, 32). Cum a fost posibil acest lucru, de vreme ce exista un precept care interzicea atingerea de oasele unui mort? Patriarhul Iosif nu era orice om din poporul lui Israil. El era considerat un om drept și cu o viață sfântă. Trupul fără viață al lui Iosif nu însemna niște „oase moarte”, ci persoana acestui mare patriarh biblic, încărcată de har și putere spirituală. Prin urmare, cinstirea moaștelor înseamnă cinstirea persoanelor care au transformat trupurile lor în „temple ale Duhului Sfânt”, în care locuiește Dumnezeu-Treimea (I Corinteni 3, 16). Ulterior, Tradiția Bisericii a cultivat, în slujirea ei liturgică, exemplul de cinstire a sfintelor moaște, care, conform unui cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, un mare predicator al Bisericii creștine de la sfârșitul secolului al IV-lea, „nu fac numai minuni, ci ne și îndeamnă la un mod de viață creștină autentică”.
Este redundant să precizăm faptul că termenul Tradiție nu poate fi echivalat cu ideea de cutumă sau obiceiuri, cum eronat se poate crede atunci când domnul Cristian Tudor Popescu afirmă, fără să dețină nuanțele teologice ale acestui concept, că „tradiția este inventată după Biblie” („CAP la CAP. Tentația extremismului”, postată pe canalul youtube „Recorder Talks”,minutele 28:37-28:39). Dimpotrivă, Tradiția este conținutul de credință apostolic, revelat prin Iisus Hristos, transmis pe cale orală și apoi transpus în scris, dând naștere Sfintei Scripturi. De aceea, se poate spune că Tradiția „a inventat” Scriptura, având în vedere că prima Evanghelie a Noului Testament, a lui Marcu, a fost scrisă după aproape 40 de ani (anul 63) după Răstignirea Domnului. Deci, „Scriptura însăși este Tradiția apostolică”, după expresia unui mare teolog al Bisericii (Georges Florovsky).
Pe cale de consecință, îi recomand domnului Cristian Tudor Popescu mai multă prudență și smerenie, atunci când dezvoltă subiecte sau teme, care presupun nițică lectură teologică și studiu mai adecvat al Sfintei Scripturi.
Aș fi extrem de bucuros dacă toate aceste rânduri ar fi citite în spiritul titlului unei cărți a lui Francis Fukuyama: „Identitate. Nevoia de demnitate și politica resentimentului”, pe care l-aș aplica contextului de față în felul următor: „nevoia de demnitate” în ceea ce privește cultura creștină și respingerea „politicii resentimentului” din ideologia progresistă.
Părintele Episcop Ignatie al Hușilor
Titlul din deschidere aparține ActiveNews
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Așadar pentru evitarea oricărui dubiu, cinstind Moaștele Sfinților îi aducem SLAVĂ LUI DUMNEZEU ȘI sfinților care cu ajutorul Lui Dumnezeu “au transformat trupurile lor în „temple ale Duhului Sfânt”, în care locuiește Dumnezeu-Treimea (I Corinteni 3, 16)”
Căci “Minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui” (Psalmi 67,36)!
A nu cinsti Moaștele echivalează cu a nu-I aduce Slavă Lui Dumnezeu, Care din iconomia Sa așa a hotărât. Și ref. Sfinți, și ref. Moaște.
Dar asta poți să o spui unui om deschis, unui om care are cât de cât bună-voință, și care nu citește (parțial) Biblia pentru a aduce argumente DE PE MARGINE și pe deplin (în opinia sa așa crede; grav).
În plus, Biblia a fost tălcuită de oameni sfinți DIN INTERIOR care pentru viața lor sfântă au primit ÎN DAR de la Dumnezeu lumina cunoașterii Cuvântului. Citind Biblia simți asta. Dacă nu simți, automat te poziționezi din start.. în afară.
Așa că oricât s-ar strădui un om plin de patimi și păcate și fără bună-voință nu va putea înțelege Cuvântul chiar dacă ar citi și răsciti toată Biblia pentru că NU VEDE.. “în spațiu” - ca la mate, cu cub nu poate fi văzut/desenat decât în spațiu.
Invitația elegantă a pr. Episcop Ignatie al Hușilor la smerenie este de fapt o invitație la iubire.
Nu există smerenie fără iubire.
Nu o spun eu, o spun Sfinții din calendar, cu sau fără Moaște la închinare, TOT din rânduiala Lui Dumnezeu și spre Slava Lui - evident.
Încercând cumva să problematizez “hamasul” CTP, am scris la momentul respectiv:
Problema nu e dacă cinstim/ne închinăm/pupăm sau nu Sf. Moaște. Cum greșit se duce discuția. Oare de ce?
Problema e că dacă credem și le cinstim/închinăm/pupăm și nu avem această datorie sfântă - nu am pierdut nimic.
Dar dacă nu credem, nu le cinstim/închinăm/pupăm și aveam această datorie sfântă, și în plus le batjocorim, și pe ele și pe pelerinii care au “nevoie de bucăți de trup uscate” - să pierdem totul. Cine riscă cu viața lui?
Cine crede că blasfemia IRNI scrisă în batjocură pe Crucea Mântuitorului poate fi adusă ca argument ref. “cultul moaștelor” sau la orice ce ține de Biserică și de credința binecredincioșilor creștini, poate se înșeală.
Cine crede că aducerea argumentului blasfemator IRNI îl face pe cel ce-l aduce cunoscător al Sf. Scripturi/înțelept/cu o logică neștirbită care spune lucrurilor pe nume, poate se înșeală.
Cine crede că libertatea asta a fiecăruia/voia de sine stăpânitoare - atribut al Lui Dumnezeu - nu-i purtătoare de
c r u c i a l ă răspundere în fața Lui, poate se înșeală.
Cine crede că “Stăpânirea Diavolului” e valabilă numai pentru alții fie ei și bolșevici și nu și pentru noi-toți oamenii din toate timpurile, poate nu știe cum am pierdut raiul, cine ne-a înșelat atunci și de atunci în continuu ne înșeală pentru a-l pierde iar, numai că de data asta definitiv. Nota bene.
Cine crede că Sf. Moaște sunt simple trupuri uscate și ele nu sunt făcătoare de minuni sau nu izvorăsc Mir sau nu au temperatura corpului uman viu, mai presus de fire spre Slava Lui Dumnezeu și că cine crede contrariul este un prost, un ignorant, poate se înșeală.
E posibil să se înșele, nu-i așa?!
Nu vă jucați cu Sfinții și cu ale lor Sf. Moaște, dacă vreți..să nu-I aduceți jignire Lui Iisus.
Doamne, miluiește.
***
În mod evident cel care arată spre noi că aducem jignire Lui Iisus, el aduce ..pentru că în primul rând nu are proprietatea termenilor de ‘a aduce jignire Lui Iisus’.
Un schizoid, un cumplit drac
Mai sus, perfect se zugrăvește
Precum diavolul din poveste
Monstru adevărat, cu chip uman
Apare la tv, urangutan
Filantrop crud, oferă vaxxin
Limbă de șarpe, letal venin
Ne vrea binele, sub pământ,
Un asasin cu strâmb cuvânt
E credincios, nu în Hristos,
Ci'in masonerie, capu'n jos,
E gata de orice să ne ucidă
Scârboasa și oribila omidă
Agent multiplu, scamator
Manipulează și iscă omor
Pervers, fățarnic, lângă Daniel
Pe care il consideră vițel
El l'ar jertfi, fără de îndoială
Iute ingropandu'l în smoală
La ordinul lojilor comuniste
Canibale, totalitariste
Genocidare, militariste
Caracatițe sataniste
- NOI ROMANII DIN TOTDEAUNA AM CONSIDERAT CA " DEMOCRATIA AMERICANA ESTE RAIUL PE PAMANT " AM UITAT CA NE-AU BOMBARDAT IN 1944 , LE CINSTIM " BOMBARAMENTUL " AM UITAT " TOT fiindca EI -DEMOCRAATIA A " =BANULUI " era pentru fiecare dintre noi supus " BANULUI FARA SCRUPUL " EL-DORADO
Acum vedem ca nu este " ASA " dar acum " EI acestia fara nici o cultura si educatie decat a " profitului " prin orice scop sunt PESTE NOI CU ORICE SCOP " . Vorba BIBLICA " CE -AM INSAMANTAT ASTA CULEGEM.
Restul sunt cele spuse de parintele Ignatie, adica:
Lectura postării de pe pagina personală de Facebook a domnului Cristian Tudor Popescu – „O jignire adusă lui Iisus” –, mi-a activat în minte lectura unui pasaj din cartea „Sfârșitul competenței. Discreditarea experților și campania împotriva cunoașterii tradiționale” a lui Tom Nichols: „Cunoștințele de bază ale americanului de mijloc sunt la un nivel atât de scăzut, încât au trecut de pragul «neinformat», l-au depășit și pe cel de «informat greșit», iar acum sunt în cădere liberă spre «în eroare într-un mod agresiv». Oamenii nu numai că dau crezare unor aberații, ci se împotrivesc învățării în loc să renunțe la convingerile lor. Nu am trăit în Evul Mediu, așa că nu pot spune că această situație e fără precedent, dar nu îmi amintesc să mai fi văzut ceva asemănător” (p. 10). Dacă adjectivăm substantivul la plural „cunoștințele” cu termenul „religioase” și înlocuim expresia „american de mijloc” și punem numele domnului Cristian Tudor Popescu, pe care nu îl pot suspecta în niciun fel ca fiind lipsit de inteligență, îl regăsim perfect descris în rândurile de mai sus: avem imaginea unui personaj cu multe carențe în ceea ce privește cultura religioasă, fapt care îl determină, probabil, să se pronunțe apodictic pe teme, pe care nu le stăpânește în mod adecvat, precum și să se comporte extrem de agresiv și jignitor la adresa creștinilor ortodocși. Aș îndrăzni să îl consider un fel de „hamas” logoreic ateu, în mod permanent, încruntat împotriva creștinilor și a sfintelor moaște.
Încă din vechi timpuri,oamenii se vindecau prin atingere.De aceea o avem pe femeia cu scurgere de sânge care s-a atins de haina lui Hristos și s-a vindecat pe loc.
"-Cine s-a atins de mine?
-Învățătorule, mulțimile Te îmbulzesc și Te strâmtorează, și Tu întrebi: Cine s-a atins de Mine?
Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva, căci am simțit o putere care a ieșit din Mine."
Oamenii căutau să se atingă de reprezentanți ai sfințeniei,ca astfel să intre in contact cu harul.Sfinții au fost precum bureții care s-au îmbibat la propriu în Sfințenie,adică în Duhul Sfânt datorită vieții lor ascetice.Această contopire harnică s-a proiectat in veșnicie, lăsând însă urme vizibile pe pământ și anume Sfintele Moaște care nu sunt supuse stricăciuni ca dovadă a faptului că Sfantul Duh s-a contopit cu acestea:
"Sau nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveți de la Dumnezeu și că voi nu sunteți ai voștri?".
Prin umare,minunile săvârșite sunt facute tot de Dumneze, în funcție de credința fiecaruia prin intermediul Sfinților ,oameni simpli care au trăit așa cum suntem chemați și noi sa trăim și să ne sfințim.