Dintru începuturi, Sfânta Treime l-a făcut pe om, dar a făcut și o sumedenie de viețuitoare, printre care și una gingașă, plăpândă, firavă, dar vioaie, veselă și jucăușă, pe care a numit-o pasăre și, căreia i-a dat să împlinească și ea o misiune, aceea de a aduce glorie lui Dumnezeu, prin cântările ei miraculoase. Iată că omul privește la cerul înstelat și ascultă fermecătoarele cântece ale păsărilor și tare se uimește și minunează, întrebându-se mereu: Pentru cine cântă păsările, Doamne?

 

Dacă omului, Dumnezeu, în marea Lui milostivire, i-a oferit omului atâta frumusețe și minunăție pe pământ, atunci ne întrebăm cum va fi oare în Împărăția Cerurilor, pe care a propovăduit-o Iisus Hristos. 

 

 

În această idee, Sfântul Antonie cel Mare ne spune: „Dacă s-ar aduna la un loc toată fericirea de pe pământ, toată ar fi de mărimea unui bob de grâu, față de imensitatea adevăratei fericirii din Împărăția Cerurilor.” Iată de ce este necesar să-l iubim și să-l glorificăm, mai mult pe Dumnezeu și să ne ostenim, fiecare după putință și după darurile primite de la Duhul Sfânt, să dobândim mântuirea sufletului.

 

 

Copil fiind, stăteam adesea în cerdacul casei, unde îmi făceam temele pentru școală. Din când în când, venea câte o pasăre în caisul din fața casei și îmi cânta așa de frumos că întrerupeam activitatea și doar ascultam frumusețea melodioasă, nemaiauzită până atunci. Și, atunci, când erau mai multe păsărele cântau în „cor” și, tare mă uimeam că reușeau să facă lucrul acesta fără să aibă un dirijor. Și, așa a apărut prima mea întrebare: Pentru cine cântă păsările? Cine sunt eu, pentru ca păsările să îmi cânte?

 

 

Primul răspuns l-am primit de la mama mea, Florica: „Băiețelul meu, păsările cântă, în primul rând, pentru Dumnezeu, în al doilea rând, pentru întreaga natură (copaci, plante, animale etc.), apoi mai cântă pentru om și chiar pentru ele, însele.”

 

 

Mai târziu, adult fiind, am continuat cu această întrebare pe care i-am adresat-o lui Dumnezeu: Pentru cine cântă păsările, Doamne? Și, într-o bună zi, am primit răspuns de la Sfântul Duh: „Păsările cântă, asemenea îngerilor din ceruri, pentru Gloria lui Dumnezeu.”

 

 

Și, într-adevăr, misiunea de bază a păsărilor rămâne aceasta: să-l glorifice pe Dumnezeu prin cântările lor melodioase, dar, în același timp transmite și un mesaj omului de a-l glorifica pe Dumnezeu. De aceea Biserica Ortodoxă a rânduit, cu rost, slujbele religioase cu minunatele cântări psaltice (Utrenia, Sfânta Liturghie, Vecernia, Miezonoptica, laudele etc.), tocmai pentru a-i aduce laude, cântări și glorie lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că omul a înțeles, în parte, mesajul transmis prin aceste păsări minunate. 

 

 

Uneori, Sfânta Treime stă și Ea la „taifas” și dezbate marile probleme ale Cerului și ale Pământului. Este vorba de cel de-al doilea mesaj transmis omului prin păsări, acela că omul poate fi îndumnezeit, dar că omul în mândria lui nu a înțeles acest mesaj. Atunci Dumnezeu întreabă: „Ce-i de făcut?”. Și primește un răspuns de la Sfântul Duh: „Umanizează-l pe Unicul Tău Fiu și trimite-l în lume să vestească El, personal, faptul că omul poate fi îndumnezeit și să explice oamenilor cum se poate face acest lucru.” Și, Dumnezeu, puțin îngândurat spune: „Aceasta este o idee grozavă, dar foarte grea pentru Mine, dar am să realizez un Plan pe care să-l încadrez în Opera Mea de mântuire a întregii omeniri.”

 

 

De aceea, Iisus Hristos a venit în lume, în fire umană, dar fără a renunța la firea dumnezeiască, fiind om și Dumnezeu, în același timp. A murit pe cruce, a Înviat și s-a Înălțat la Cer, dar, atenție, a luat cu El și umanitatea noastră, căpătând un nou statut în Ceruri, acela de Mijlocitor al oamenilor pe lângă Tatăl Ceresc.

 

 

Iată, bunăoară, primul vestitor al Cerului pentru om  a fost pasărea, care prin cântecul ei a transmis mesajul că omul poate fi îndumnezeit, dar omul nu a fost capabil să deslușească această mare taină a dumnezeirii. Și, aceasta, pentru că de îndumnezeirea omului ar avea de câștigat, nu numai omul, ci întreaga natură și întreaga Creație. Pentru că un om îndumnezeit, așa cum spun și Sfinții Părinți, vede cu alți ochi Creația lui Dumnezeu, cu ochii duhovnicești.

 

 

Numai astfel, omul se poate bucura cu adevărat de întreaga fericire de pe pământ: de frumusețea florilor, de strălucirea soarelui, de adierea vântului, de valurile spumoase ale mărilor și oceanelor, de murmurul izvoarelor, de înălțimea spectaculoasă a munților și văile adânci, de freamătul pădurilor și de imensitatea și frumusețea cerului înstelat. 

 

 

Iată ce ar trebui să facem și noi creștinii ortodocși. Un creștin autentic ortodox, cu har și cu credință în duh și în adevăr, ar trebui să petreacă neîncetat în rugăciune și în cântări de slavă lui Dumnezeu. Din păcate și la noi, unele biserici au uitat tocmai lucrul acesta: rugăciunea și cântarea de slavă lui Dumnezeu. Rugăciunile noastre răsună, de regulă, numai pe timpul pandemiilor, catastrofelor naturale, războaielor, bolilor, încercărilor și necazurilor. Atunci când ne merge bine aducem în Biserică diverși artiști populari să cânte așa numitele „pricesne”.

 

 

Așadar, iată de ce trebuie să-L iubim pe Dumnezeu, din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul și cu toată puterea noastră, să-i aducem laude, cântări și glorie lui Dumnezeu și să luăm aminte, cu mare grijă, la întreaga Creație, inclusiv, unei furnici să dăm atenție și întâietate și să nu uităm, în veci, mesajele păsărilor, aduse prin cântările lor fascinante, melodioase.