PĂZEA! PREȘEDINTELE ȘI-A AMINTIT CĂ TREBUIE SĂ NE EDUCE!

De Luminița Arhire  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Când am aflat, pe 7 iulie 2021, că prezidentul nostru, fără a ne pregăti măcar sufletește, a apucat de mânerele ROMÂNIEI EDUCATE și a ridicat-o în direct și la o oră de vârf în fața cetățenilor setoși de învățătură și  cultură, m-am înduioșat peste poate. 

Citind de pe prompter cu acel inconfundabil aer de ins care și-ar dori să fie în stare, într-o bună zi, „să vorbește” și liber, dar până atunci trebuie să se ajute, pentru citire, de gesturile ample ale celor două mâini (bine că nu e caracatiță că ne-ar zăpăci cu mișcarea neîncetată a celor opt tentacule) președintele nostru ne-a vorbit despre proiectul ROMÂNIA EDUCATĂ ca și cum până ieri numai de asta s-a preocupat. Ca și cum ar fi muncit la el neîntrerupt, fără hodină, timp de cinci ani! Căci, poate nu vă mai amintiți, dar ROMÂNIA EDUCATĂ e o găselniță veche, inventată în 2016 și la fel de bună și pe față, și pe dos, dacă altceva nu există prin casă... Atunci, în 2016, cineva i-a șoptit prezidentului că de-acum e băiat mare și trebuie să aibă „un proiect de țară” nu să piardă vremea jucându-se toată ziua-bună-ziua cu telefonul mobil și dându-se cu coloana oficială pe Valea Oltului. „Așa?”- a spus Klaus... păi eu nu mă pricep la nimic și n-am făcut nimic până acum, ce proiect de țară mi s-ar potrivi?” În clipa aceea, cel care-i avansase propunerea a rostit, cu un aer serios: „Întocmai, n-ai făcut nimic... păi, să-ți găsești un rost în viață... chiar vrei să fii aici, pe prispa celor șase case, proprietate personală, și peste zece ani? Hai că-ți zic eu ce să faci... mergi la AJOFM și vezi ce ți se potrivește!” „A...J...O...F...M...?” a susurat Klaus cu ochii măriți de uimire. Dar a mers. A mers la AJOFM și  acolo specialiștii i-au spus că i se potrivește ROMÂNIA EDUCATĂ. 

Potrivită, potrivită... dar, doar așa, ca măsură... că în rest... de unde  să știe el, care în afara zguduitoarei opere DE CE E ÎNTUNERIC NOAPTEA n-a produs ceva cât de cât notabil în viață, cum se face? Așa că a pasat proiectul consilierilor... ah, da! și a mai făcut ceva: i-a cooptat, pentru un clip publicitar publicat pe contul lui de FACEBOOK, pe Oana Pellea (buuuună pentru reclame și flash-mob-uri!), pe Mihai Șora (dânsul nici nu știa că e doar reclamă și a crezut că-i pe bune...), pe Victor Rebengiuc (cu o experiență solidă de pe urma lu' REGIO...) și pe Andreea Răducan (cea mai nevinovată de-acolo...). Prima etapă (2016-2017) s-a consumat rapid și a fost doar cu CONSULTĂRI ȘI CHESTIONARE (la oha, zic, că doar nu se prinde nimeni dacă ai consultat și ai chestionat într-adevăr). A doua etapă (2017-2018) l-a prins nepregătit pe prezident... așa că a hotărât că va fi dedicată CONTINUĂRII CONSULTĂRII... iar cum la orizont se zărea deja ultima etapă (2018-2021), ceea ce îi trezea o oarecare neliniște interioară, Klaus a hotărât ca aceea să fie pentru DEZBATERE PUBLICĂ, deoarece nici dezbaterea publică  nu presupunea vreo chestie concretă, ci tot niște bla-bla-uri cu ciucuri aurii, ca și primele două.  

Iar acum... ei bine, acum am ajuns în acel moment când se prioritizează, finalizează, operaționalizează și implementează. Și alte chestii care tot în „...ează” se termină. Dar bine că nu se mai „dezbatizează”. 

Nu vă mai plictisesc analizând conținutul proiectului ROMÂNIA EDUCATĂ... vă spun doar că spre finalul Declarației susținute de Klaus pe 7 iulie 2021, apare acest deziderat:

„...reducerea ratei de analfabetism funcțional, la orizontul 2030, sau creșterea competențelor digitale de bază, atât în cazul profesorilor, cât și al elevilor.”
 
Suntem în 2021, în plin analfabetism funcț'onal, care se manifestă cu mare pompă, în România, în mai toate domeniile. Iar de redus, președintele nostru ne spune că se va reduce hăăăt!!! la orizontul anului 2030, când dânsul își va mânca liniștit pensioara într-un viloi pus la dispoziție de însuși statul român, stat român care va înțelege că este greu să te hotărăști unde să te retragi din activitate când n-ai decât șase case, după ce ai dormit ca o beșniță preț de două mandate de câte cinci ani fiecare. Până atunci, adică până la „orizontul lui 2030”, mă gândesc că analfabetismul „funcț'onal” mai are loc de crescut și înflorit. 

Cât despre „pro'ectele” președintelui, sunt doi „exegeți” lucizi ai operei acestuia care au pus, în mod corect, punctul pe „i” și virgula sub „ț”:

„La noi, după șase ani, nu există proiect și nici capacitatea de a-l articula. «România normală» și «România educată» sunt baliverne pentru cei care se mulțumesc cu vorbe goale -ba chiar ofense. În definitiv, cine trebuie adus la normal? Cine este de educat? (...) În alegerile din 2014, se știa, desigur, că era de ales între un aventurier și un nepregătit. Am spus-o, la rândul meu, atunci! În cazul ultimului, când acesta bătea câmpii atacând țări de care depinde starea lumii, i-am spus, telefonic, să o lase baltă, că nu știe despre ce este vorba, iar România are destule de rezolvat. S-a votat, cum se cunoaște, nepregătitul, crezându-se că aduce cu sine o cultură prestigioasă. Se vede acum că nu are nimic de-a face cu aceasta. (...) Firește, fiecare cetățean poate judeca pe contul său. Un adevăr este însă sigur. Când ești prost și de rea credință nu reprezinți nicio cultură -te reprezinți doar pe tine. Numai că pentru asta nu ar trebui să plătească alții.” ( Andrei Marga, 3 octombrie 2020, COTIDIANUL. ro)

...și: 

„Ce s-a întâmplat cu această ROMÂNIA EDUCATĂ? Nu a fost niciun document. Dacă vă aduceți aminte, s-a pornit de la scrisoarea unui băiat care spunea «tot ce-mi doresc eu să fie în educația din România» și au început dezbaterile în universități despre scrisoarea respectivă. Și-au făcut tot felul de dezbateri, fiecare a început să-și spună experiența personală și să o ridice la rang de teorie universală. A fost un demers complet greșit. Rezultatul a fost un document care este o însăilare de opinii, care nu stabilește, nu ia decizii, nu tranșează clar.” (Mircea Miclea, 25 noiembrie 2020, G4 MEDIA.ro)

Asta ca să nu ne imaginăm că hainele noi ale împăratului chiar există. 

Altfel, e bine că de „educațea” din România se ocupă un ins care pe 9 iulie 2021, aflat la Sofia, a zis, într-o declarație de numai 6 minute, următoarele:  

„Bulgarea”... „inițeativă”... „evoluțea”... „cordonate”... „sublinea”...„speceal”... „proecte”... „mențona”... „delegațe”... „partenereat”... „discuțe”... „coalițe”... „funcțonare”... „vaccinarea trebe impusă”... 

și :

„Recomand în continoare fiecărui român să se vaccineze dacă nu dorește să ajungă la spital... atât de simplu este!”
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • the elder 10.07.2021 03:28
    Din nefericire, dinsul, presedintele " ales" democratic, are drastica si imperioasa nevoie sa mai primeasca educatie, cel putin o " peroada", pt mine, este o mare rusine ca astfel de caracter a ajuns la cirma tarii noastre dragi si frumoase, in timpul domniei sale , intreaga tara a avut numai de pierdut, nici copii copiilor nostrii nu vor apuca sa achite, iar tot ce au bindut si manipulat a fost numai si numai in interes personal si de grup pradator de neam si tara, as dori sa mai traiesc ziua cind adevarati romani vor aduce in locul adevaratei valori minunata noastra tara dezbinata si invrajbita in special de cind pnl
    ului si asa zisei coalitii de vinzatori de tara si neam a fost " investita" de cel agatat de putere pt o " peroada" de 10 ani; pina acum " dom" profesor ai nota Zero, nu ai facut nimic decit latrat si neai pus botnita mondiala prin minciuna ordinara( opinie perdonala!), dar cel mai trist, ne ai facut sa ne dusmanim intre vacvinati di nevacc, daca va mai fi ora de istorie, vu diguranta ca vei gi pe negativ!
    Doamne ajuta!
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  6. Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

  7. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  8. Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

  9. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  10. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Ultima oră

09:54

A început parada militară de la Moscova. Cine sunt liderii care sunt alături de Vladimir Putin în Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion