Ovidiu Tânjală: Fără artificii. În numele științei

De Ovidiu Tânjală  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Știrile din ultimele șapte zile trebuie să fi fost triste și dificile pentru publicul conservator al activenews.ro, au fost zile triste pentru aceia dintre noi care mai credeau în instituții, pentru cei care au avut încredere în aproapele lor. Conducerea Bisericii noastre, democrația ne-au luat speranța unei posibile solidarități în fața noului totalitarism pe cale să ne acapareze viețile, gripa și ecologia pe stil nou și-au dat mâna pentru a-i lipsi până și pe copii de bucuria unor artificii intrate în rutina zilei de 1 Decembrie. Atunci când rămâi singur, când aproapele tău alege să te oprime, este greu pentru acela care crede în comunitate, în valori împărtășite în comun, pentru acela care era obișnuit să simtă umărul aproapelui său alături în momentele dificile. Căci ar trebui să fie deja limpede pentru oricine că zilele, lunile și anii care au trecut și care vor urma, o perioadă în care politicienii de pretutindeni s-au coordonat pentru a impune politici similare în domeniul taxării, al costurilor legate de utilizarea energiei sau în domeniul sanitar, reprezintă preludiul instalării unei dictaturi comuniste, a unei dictaturi fără scăpare, căci nu mai există o cortină de fier dincolo de care speranța libertății să fie posibilă. 

Câți dintre noi sunt pregătiți să fie singuri, să fie priviți cu suspiciune de comunitățile în care trăiesc, câți dintre noi sunt pregătiți să-și educe copiii în răspăr cu valorile oficiale pentru a transmite următoarei generații ideea de normalitate și libertate? Și, mai ales, câți sunt aceia dintre noi care vor dori să pună greutatea torței normalității și a libertății pe umărul propriilor lor fii? 

În „1984”, Orwell ne-a arătat posibilitatea unei societăți al cărei totalitarism exploatează faptul că vocabularul reprezintă suportul ideilor, că pentru a putea avea idei este esențial să ne păstrăm vocabularul, să avem cuvântul potrivit la îndemână. Controlând vocabularul putem controla ideile, putem elimina posibilitatea apariției ideilor subversive. Asemenea vechiului totalitarism comunist, noul totalitarism este unul științific. Știința este condiționată de tehnologie, tehnologia de bani. Controlând fluxul de bani putem controla apariția rezultatelor științifice dezirabile și elimina pe cele indezirabile. Deja facem asta de ani buni de zile, medicina și studiul climei sunt deformate de politizarea prin subvenționare a cercetării științifice. Societatea științifică neo-orwelliană ce ni se propune este una științifică, cultul rațiunii va fi reluat, toate crimele se fac și se vor face în lumina noii științe, așa zisul consens științific este real, va fi imposibil de ignorat, opoziția în numele științei la totalitarismul științific ce ni se impune va fi curând imposibilă.

Asemenea altor publicații conservatoare, activenews.ro a pus la dispoziția publicului conservator fiecare mică victorie a științei împotriva noului totalitarism științific, fiecare studiu care a contrazis narațiunea oficială. În curând, o dată cu exercitarea din ce în ce mai atentă a controlului asupra fluxurilor financiare, vom fi lipsiți de aceste mici victorii, vom rămâne singuri în fața consensului științific. Aproape că ni se cuvine ce ni se întâmplă, de ani și ani de zile am acceptat etatizarea cercetării, am acceptat forme artificiale de proprietate, am hrănit de bună voie cancerul care a ajuns să ne distrugă. Da, este tradiția europeană ca universitățile, cercetarea fundamentală să aibă sprijinul Bisericii, al statului, situația nu era deosebit de problematică câtă vreme fiecare universitate era controlată de o mulțime de principi, regi sau de episcopi, mai toți cu agende și interese diferite. Este cu totul altceva, însă, atunci când globalizarea și avansul în tehnologiile de comunicare fac posibilă o agendă comună, centralizarea statală aduce după sine și posibilitatea ca modelul tradițional de cercetare științifică să evolueze către despotism și tiranie. La fel, subvenționăm ca societate și ca indivizi proprietatea intelectuală ce-a adus după sine monopoluri odioase, străine de piața liberă, distrugătoare a acesteia, situația fiind critică în industrii extraordinar de diverse, de la tehnologia informației, la agricultură. 

Dacă, prin ocuparea mediului universitar, stânga a găsit suficiente resurse de creativitate diabolică pentru a-și desăvârși atacul asupra societăților libere occidentale, ar fi trebuit la rândul nostru să devenim creatori, să trecem dincolo de simpla reacție la provocările stângii. Libertatea a fost asaltată din toate părțile, reacția conservatoare a fost palidă și, mai presus de toate, nu a fost creativă. Ca liberal clasic, sunt uimit de lipsa dezvoltărilor conservatoare asupra unor idei puse la îndemână de liberalismul clasic, ar fi fost natural și în spiritul tradiției conservatoare să existe dezvoltări de dreapta ale teoremei progresiei, ale ideilor liberale asupra preferințelor temporale sau ale altor idei venite dinspre tradiția liberalismului clasic. Ca liberal clasic, văd peisajul ideatic conservator contemporan ca fiind arid, oarecum deșertic, întru totul incapabil să ofere muniția intelectuală pentru o atât de necesară restaurare a normalității.

Nu scriu acest text ca o critică a conservatorismului contemporan, dimpotrivă, faptul că încă există conservatori ce nu aparțin faunei etatiste domesticite prin sinecuri și subvenții este singurul motiv de speranță al celui ce scrie acest text. Dar, până ne vor veni idei noi, va trebui să trecem prin deșertul totalitar singuri, primitivi și neștiințifici, anacronici și săraci. Căci nu vom avea de partea noastră știința, modernitatea nu ne va aparține, eventual ne vom agăța de idei străine majorității contemporanilor noștri, vom fi excluși din circuitul intelectual și economic. În lipsă de altceva, unii dintre noi se vor refugia într-un soi de vitalism individual randian, poate în micro-comunități religioase sau de altă natură, va fi greu, cel mai probabil sacrificiul și suferința ne vor părea inacceptabile, mai ales pentru că ne va părea nouă înșine că suntem primitivi, neștiințifici, anacronici și săraci. 

Mai există, desigur, speranța firavă că natura umană este neștiințifică, neconsecventă și imprevizibilă, că ne vom revolta cu toții, conservatori și socialiști deopotrivă, atunci când, în numele științei, li se va refuza copiilor noștri un joc de artificii. Da, torționarii sunt prea grăbiți, cum altminteri ar fi putut deveni un joc de artificii un spectacol într-atât de neștiințific și într-atât de incorect politic pentru a fi anulat? Dar, chiar și dacă graba lor va fi salvarea noastră, chiar dacă vom reuși să ne revoltăm încă înainte de a ne fi complet distrusă societatea, este de datoria noastră să ne punem ideile în ordine pentru a NU mai trece vreodată prin ceea ce trecem. 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori
VideoNews

Cum reușim să păstrăm noua generație pe linia de plutire? Răspund: Gabriela Alexandru și Iulia Țoța - NOUA EMISIUNE ActiveNews - Starea de Libertate. Transmisie VIDEO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (5)
  • Lykon 04.12.2021 03:08
    Foarte bune observatii! Subscriu.
    Stiinta azi si-a incalcat propriile precepte insumate in "decalogul" metodei stiintifice. S-a desprins din corpul stiintei o factiune oficiala -- generos sponsorizata din banii contribuabililor dar si al mega-corporatiilor cointeresate -- sustinatoare si partener al "corectitudinii politice."
    "Stiinta" lor a devenit noua religie si dogma, corpusul "preotilor" sai -- noua Inchizitie -- care organizeaza vanatori de vrajitoare, linsari publice, arderi pe rugul media si al opiniei publice, descalificarea victimelor prin concedieri si ridicarea licentei si a drepturilor de a profesa. Si chiar asasinate prin "sinucideri" si accidente dubioase.
    Totusi, am o observatie.
    Nu mi-e prea clara concluzia autorului.
    Altfel spus, ce ar fi de facut?
  • Lykon 04.12.2021 08:39
    O ilustrare a climatului actual, saturat la maxim de polarizarea ideologica, falsitate, ipocrizie, coruptie si ignoranta, manifest in parteneriatul criminal al statului (politicului) cu dictatura tehno-medicala.

    Dupa cate stiu, doctorul Oz si showul sau tv este cunoscut si la noi. Reputatia sa -- stralucit medic, specialist in chirurgie cardiotoracica, profesor de chirurgie la Universitatea Columbia (una dintre cele cinci ale Ivy League) unde a fost premiat de patru ori cu "Blakemore Research Award", co-fondator al Centrului de medicina integrativa, inventator si posesorul unor patente in chirurgie, si multe alte contributii -- toate acestea preced celebritatea sa tv. Fiind insa si un promotor deschis al medicinei alternative, naturopatie, medicina traditionala etc, si-a atras un numar de detractori din bransa si politicieni, acuzat de promovarea "pseudostiintei" (hahaha!!) a fost linsat public pana la punctul la care s-a cerut revocarea licentei sale profesionale.
    Dar destinul sau are alt plan pesemne. Se pare Dr. Oz a decis sa intre in politica, sa candideze la functia de senator pt statul Pennsylvania pt Partidul Republican. Ar fi o binefacere neasteptata in climatul teribil al politicii americane de azi, si o voce necesara printre atatia senatori literalmente analfabeti in domniul stiintei. Drept urmare, competitia democrata a intrat in fibrilatie, alerta generala, pregatind o campanie de manjire marsava.
    Si, de dragul sinceritatii, fac o precizare.
    Nu am vreo apartenenta sau simpatie politica particulara pt republicani ori democrati. Ambele partide s-au compromis major din anii '90 incoace in opinia mea. Am vederi "clasice" liberale in ce priveste drepturile si libertatile cetatenesti, justitia sociala. Si vederi conservatoare in alte cateva privinte -- familia, viata privata, libertatea religioasa & comp.
  • Serf 04.12.2021 10:17
    Nu prea am concluzii, doar o speranță. 5000 de oameni care ies la manifestatie contra dictaturii de 1 decembrie 2021 sunt mai puțini chiar decât cei 15.000 care au manifestat de 8 noiembrie 1945 împotriva precedentei dictaturi comuniste. După 50 de ani de comunism au rămas o treime. E logic iar logica nu-mi prea lasă loc de speranță. Totuși etc
  • Cotco-emy 04.12.2021 11:06
    Subscriu si eu celor scrise de dv.Sa fim uniți,sa dam jos dictatura care se instalează si ne pune bocancul in gura si cizma pe gat- cred ca este doar o teorie care nu stiu,nu cred ca va funcționa în realitate.
    Aseară am avut o conversație cu o rudă apropiată,care m-a lăsat fără cuvinte si mi-a lăsat un gust amar: persoana despre care vorbesc si toata familia ei este ,,vaccinata,,pt ca vrea sa aibe ,,libertăți,,Am comentat si mi-am exprimat dezacordul si revolta împotriva acestei tiranii,pt ca noi,cei ,,nevaxx,, suntem discriminati/segregati exact ca pe vremea fascismului,exact ca negrii in trecut si ca astept sa vad daca vor vota tradatorii astia legea certificatului verde obligatoriu la munca,adică injectarea obligatorie.Am continuat sa spun ca cei asa zis ,,vaxx,, se infecteaza si dau virusul mai departe exact ca si cel ,,nevaxx,, si ca nu exista nici o logica medicala,ca de fapt scopul in sine este doar injectarea,stim si de ce,pt marcarea fiecarui om,toti ,,vaxx,, emit si se poate receptiona prin bluetooth o adresa MAC(media acces center) care este inregistrata intr-un computer gigant-fiara,in Bruxell.In toata pledoaria mea bineinteles am fost revoltată si pt ca vor sa ne oblige sa fim cobaii lor pt terapii genetice experimentale,ceea ce ne duce pe noi la nivelul sobolanilor folosiți în experimente,dar in cazul acestui asa zis ,,vaccin,, s-a trecut direct injectarea pe oameni,pt ca vor sa protejeze șobolanii-a fost remarca mea.Va rog sa ascultați raspunsul primit:,, nu este adevarat,nu sunteți discriminati,voi cei ,,nevaccinati,, pt ca nu muriti de foame,vi se permite să intrati in alimentari,farmacii si peco.Daca nu mai aveați voie să intrati in alimentari,da,atunci mureati de foame si erați discriminati.Fiind ,,nevaccinati,, trebuie sa va asumati regulile.,,
    Atunci când există oameni,frați de-ai noștri,care gandesc asa,au tradat si s-au dat de partea dușmanului,nu stiu ce sa mai zic...
  • Orizont 04.12.2021 11:36
    https://www.cotidianul.ro/teorie-incendiara-pandemia-prelungita-chiar-de-catre-vaccinati/

    "Medicul Lucian Duță, fost șef la CNSAS, lansează câteva informații și întrebări incomode despre vaccinuri – e posibil să avem de-a face cu o pandemie prelungită, determinată chiar de către vaccinați.

    Dacă asculți răgetele asinilor propagandei isterice (plătite din banii noștri desigur)probabil că vei auzi deseori aceste cuvinte: ”să lăsăm specialiștii să vorbească”. Rămâi ușor descumpănit încercând să auzi vocile “specialiștilor “. Și e de bun simț să fii atent la vocea medicilor. Dar ce să vezi ?Sunt două feluri de medici: unii care cântă manelele propagandei iar alții refuză să facă acest lucru punând pe masă întrebări legitime și cerând răspunsuri dovedite științific .Nu neapărat pentru ei ci mai ales datorită impulsului dat de dorința perfect legitimă de a nu face rău pacienților .Aceștia din urmă sunt “specialiștii nespecialiști ,”ostracizați, demonizați de hoitarii plătiți regește de un sistem incompetent ,laș și corupt . Pe bună dreptate cei mai mulți aleg să tacă. Nu poți face față agresiunii sălbatice pornită dintr-o mașinărie infernală menită să inducă ura și mai ales frica."
Ultima oră

14:47

Șoc în magistratură! Un judecător de la Curtea de Apel București a murit la nici 40 de ani. Cauza: AVC

13:47

Patru președinți SUA în New York: trei după bani, al patrulea pentru a omagia un polițist ucis de un fost deținut

13:00

Date Eurostat: UE a primit 5,1 milioane de migranți în 2022. Câți au ajuns în România

12:30

Bătaie cu Bălegar între Washington și Moscova

12:06

Tucker Carlson: Medicii care au recomandat vaccinul anticovid ar trebui să-și ceară scuze - VIDEO

11:30

Imagini șocante din Gaza: Soldații israelieni ucid civilii, îi îngroapă cu excavatoarele, apoi se joacă cu lenjeria intimă a femeilor

10:41

Biden l-a numit din nou "măcelar" pe Putin

10:21

România e declarată de Putin țintă militară legitimă

09:39

Ion Cristoiu: Coaliția vede în alegerile pe București o demonstrație a unității sale

09:24

Explozie la Rafinăria Petromidia. A fost activat planul roșu

09:14

Iulian Capsali: PRIMUL candidat cert la președinție este Răzvan Constantinescu, care și-a făcut publică intenția în emisiunea doamnei Anca Alexandrescu

08:42

Fondatorul FTX, Sam Bankman-Fried, condamnat la 25 de ani de închisoare

08:20

Alertă în Brăila! O dronă militară s-a prăbușit la 15 km de oraș: ”Scotea un sunet ciudat, puternic” - VIDEO

00:15

29 martie: Sfântul Mucenic Marcu, episcopul Aretuselor și Chiril, diaconul

23:30

28 martie: Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului, Sf. Irodion, ucenicul Domnului și Sf. Ștefan Mărturisitorul, făcătorul de minuni