Folosesc marca respectivă de sandale de aproximativ 15 ani, costul a fost constant în zona de +/- 200 lei. La început mă țineau un sezon, acum țin o jumătate, se pare că anul ăsta va fi primul în care voi folosi – cel mai probabil - trei perechi de sandale. În cei 15 ani care-au trecut am îmbătrânit, nu mai sunt la fel de mobil ca acum 15 ani, m-am schimbat, nu mai merg încălțat în sandale zeci de kilometri, pur și simplu calitatea sandalelor este mai slabă acum decât cea de acum 15 ani.

Tot ieri canarul și-a rupt cușca, pur și simplu grilajul a cedat de atâta țopăială, presupun că materialul a obosit într-un fel sau într-altul. Canarul familiei noastre este chiar o pasăre cântătoare, un ghem pufos deloc diferit de cel pe care-l avea bunica mea în tinerețe, nu a devenit în cei 80 de ani ce-au trecut vreun monstru siderofag.  Fiind martor circului vaccinării realizez că guvernul are intenția să ne modifice genetic dar nu pot presupune că atenția oamenilor de știință plătiți de guvern s-a îndreptat tocmai înspre canari. Desigur, calitatea cuștii a fost cea care-a fost, am cumpărat una nouă cu 62.99 lei.

Aș putea continua pagini întregi cu exemple precum cele de mai sus, am ales cele două cazuri care m-au agasat în cursul zilei de ieri suficient de mult pentru a avea imboldul să scriu acest text. Dar cu toții putem da exemple întru totul similare, mai mult sau mai puțin mundane, realizez că sandalele de mers pe munte sau cuștile de canar sunt produse de nișă. Pâinea noastră cea de toate zilele a suferit transformări spectaculoase, dacă Maria Antoanetta ar fi fost un geniu al surogatului precum sunt contemporanii mei n-ar fi sfârșit pe eșafod ci ar fi rămas în istorie ca o regină a ersatz-ului.

 

Nu știu care este denumirea corectă a faptului că nominal dăm aceeași cantitate de bani pentru produse având o calitate din ce în ce mai slabă. Aș fi tentat să numesc fenomenul inflație dar nu aș face decât să sporesc confuzia conceptuală din jurul acestui termen. Referindu-se la inflație Ludwig von Mises spunea că nu putem să ne luptăm cu un rău pe care nu-l putem defini și tocmai de aceea a insistat asupra rigorii în exprimare.

 Să-i dăm din nou cuvântul lui von Mises:

Noțiunile de inflație și deflație nu sunt concepte praxeologice. Ele n-au fost create de economiști, ci de vorbirea curentă a marelui public și a politicienilor. În el este implicată eroarea populară că ar exista ceva de felul monedei neutre, sau al monedei cu putere de cumpărare stabilă, și că moneda sănătoasă ar trebui să fie neutră și să posede o putere de cumpărare stabilă. Din această perspectivă, termenul de inflație a fost întrebuințat pentru a desemna schimbările venite din partea banilor și care au drept rezultat o scădere a puterii de cumpărare, iar termenul de deflație a fost întrebuințat pentru a desemna schimbările venite din partea banilor care au drept rezultat o creștere a puterii de cumpărare.

Revoluția semantică ce constituie una din trăsăturile caracteristice ale zilelor noastre a modificat și înțelesul tradițional al termenilor inflație și deflație. Ceea ce numesc oamenii astăzi inflație sau deflație a încetat de a mai fi o mare creștere sau descreștere a ofertei de monedă, desemnând consecințele inexorabile ale acestor fenomene, adică tendința generală de creștere sau reducere a prețurilor bunurilor și a ratelor salariale. Această inovație nu este nicidecum inofensivă. Ea joacă un rol important în stimularea predilecției populare către inflație.

În primul rând, nu mai există nici un termen care să însemne ceea ce însemna inflația. Este cu neputință să ne împotrivim unei politici pe care nu o putem numi. Atunci când doresc să pună sub semnul întrebării utilitatea emiterii unor cantități masive de monedă adițională, oamenii politici și scriitorii nu mai au posibilitatea de a întrebuința o terminologie acceptată și înțeleasă de către public.

 

Ei trebuie să procedeze la o analiză detaliată a acestor politici, plină de detalii și de dări de seamă minuțioase, ori de câte ori doresc să se refere la ele – și trebuie să repete această procedură greoaie în fiecare propoziție pe care vor să o dedice acestui subiect. Deoarece politica aceasta nu are nici un nume, perpetuarea ei devine de la sine înțeleasă, ca stare de fapt. Ea se perpetuează în mod luxuriant.

Ar trebui cu toții să citim și să răscitim lungul citat de mai sus, și mai bine ar fi să facem efortul de a citi întreg capitolul dedicat monezii pe care von Mises l-a inclus în Acțiunea Umană, una dintre cele mai importante cărți scrise vreodată.

În cazul unei monede naturale, neinfluențate de intervenția guvernamentală, prețurile ar trebui să scadă căci acesta este chiar sensul progresului, devenim mai productivi și mai eficienți, producem mai ieftin și mai eficient. Așa zisa stabilitate a prețurilor înseamnă tipărire de monedă calpă care ne fură câștigurile generate de faptul că suntem mai eficienți. Scăderea constantă a prețurilor este specifică pieței libere, stabilitatea sau creșterea prețurilor este un simptom al falsificării guvernamentale a monedei.

Pe scurt, emiterea de monedă distruge puterea de cumpărare a monedei deja existente pe piață, emiterea de monedă înseamnă pur și simplu furt. Faptul că dl. Isărescu poate pretinde că emite monedă în vreme ce cu toții știm că falsificatorul de rând ne fură pur și simplu prin falsificarea monedei este parte a confuziei semantice despre care vorbea von Mises.

Emiterea de monedă este similară importului de cetățeni într-o democrație. Și într-un caz dar și în celălalt valoarea monedei existente pe piață, puterea de decizie a cetățenilor deja existenți, este diluată de moneda nou emisă, este diluată de noii veniți. Conceptele sunt simple și mereu aceleași. Încurcătura semantică este indusă voit de guvernanți și de intelectualii aflați pe statul de plată al guvernelor. Din păcate pentru noi avem de descâlcit chestiuni de semantică în vreme ce guvernanții de pretutindeni ne fură munca tipărind monedă în cantități fără precedent folosindu-se de nume și de acronime din ce în ce mai opace pentru omul de rând.

 

Cred că von Mises ne poate ajuta să ne rânduim mai întâi cuvintele și mai apoi gândurile, să ieșim din ceață și confuzie. Ieșirea din dileme prefabricate de intelectualii guvernului este urgentă și importantă pentru fiecare dintre noi căci cu toții avem câte o istorie cu o sanda ruptă înainte de vreme, cu toții vrem să înțelegem ce ni se întâmplă.