Cred că trăsătura fundamentală a unui ziarist adevărat e speranța într-un echilibru stabil al lumii, care îl face să scrie cu gîndul că se poate mai bine și mai frumos! Fără minciună, fără frică, fără compromis.

Demascînd corupția, abuzul, trădarea, în termeni acizi, uneori, ironici, alteori, face un imens serviciu social, de igiena colectivă. Caci așezîndu-i în fața lumii oglinda de cristal, prin articolele pe care le scrie, îi arată cum a ajuns și, implicit, zgîlțîind-o, îi sugerează cum ar trebui să fie, cum ar putea redeveni, dacă ar apuca șansa cu doua mîini și sufletul plin de încredere, dispusă să da!, să hai sa încercam!, să de ce nu?, cred ca se poate!…

Mă feresc să zic vorbe prea mari și nici nu o fac, dar în sinea mea gîndesc că nu există act de iubire față de aproapele mai mare, mai autentic, mai dezinteresat, decît cel pe care îl practică ziaristul ce-și transpune, în scris, zi de zi, în textele sale, refuzul de a abdica în fața mizeriei lumii. Oferindu-și opiniile cele mai sincere, se oferă pe sine, cu infinită afecțiune, indiferent cine i le va aproba, dezavua, huli.