Ieri, s-a viralizat o postare inedită a profesorului Miron Scorobete despre o frescă de la Voroneț, întruchipînd Ispita Șarpelui din Grădina Raiului, într-o maniera interpretativă absolut surprinzătoare: Adam și Eva sînt îmbrăcați, nu goi, iar mîinile lor contorsionate figurează șerpi încolăciti pe trunchiuri de copac. Atenția tuturor s-a concentrat pe poziția mîinilor și pe straiele împărătești ale personajelor, ca fiind elementele "fascinante” ale întregului tablou, mulți lansîndu-se în interpretări teologice minuțioase, la care nu mă pricep, așa ca atunci cînd am remarcat, în gura mare, ca puștiul din "Hainele cele noi… ", că, mai fascinant (decît mîinile și straiele, în orice caz!) îmi pare faptul că, ia te uita!, șarpele nu e încolăcit pe un trunchi de măr, ci pe o ciupercă mare cît un stat de om, opaaa!, toți cei care s-au uitat pina atunci la haine si la mîini (ce sugerează ingestia, după mine), au părut sa se trezească dintr-o transă, uau!, da, măi!, realitatea fusese mereu sub ochii lor, dar ei n-o văzuseră… Văzuseră doar ce li se ceruse să vadă - mîini si haine, nu ciuperci, ce chestie…

Speculată ca la carte, neatenția devine element central al unei metode clasice de "magie”, pe care ați întîlnit-o, cu siguranța, si în numerele de prestidigitație de la circ: publicului spectator, somat sa se uite unde indică artistul scamator cu degetul, îi scapă cu desavîrșire faptul că în dosul mâinii cu care se arată depărtările si alte năluci, e palmată fulgerător moneda de aur sclipitor, făcută, în mod miraculos, nu-i așa?, invizibilă. La succesul metodei participă mai mulți factori, dar cei fără de care exercițiul de scamatorie e sortit eșecului sînt: abaterea atenției publicului spectator, dexteritatea magicianului si viteza de execuție. Cu adevărat fascinant, după mine, a fost sa constat că metoda funcționează, bine-mersi, si în on-line, unde nu prea poți fi luat prin surprindere, cîtă vreme "numărul” e de-a dreptul static si, de aceea, si-la-bi-si-bil, ca-n clasa I. Pînă îl parcurgi, fumul se risipește si ramine șmecheria cu oglinzile goale/sparte. În plus, dacă ai timp sa comentezi la postare, se presupune ca ai avut berechet sa te uiți cu atenție si la subiectul (fresca, in cazul nostru), despre care îți dai cu părerea. Sau nu, din mai multe motive psihologice întemeiate, despre care vorbim altădată …

S-a stîrnit apoi un val de discuții și interpretări despre prezența in Paradis a unui număr impresionant de ciuperci (din specia "amanita muscaria”, după toate aparențele, deci halucinogene), a faptului ca pe cel mai mare exemplar de "Magic Mushroom” (denumire generică ce grupează o categorie de ciuperci ce conțin substanța cu efect stupefiant, numită psilocibină) e încolăcit șarpele biblic, al cunoașterii Binelui si Răului, și că, bine-nteles, iată!, face sens!, nu-i așa?, ciupercile sint, pe lingă psihedelice, si otrăvitoare, fix ca veninul de sarpe, si, deci, nici ca se putea uzita un simbol mai adecvat, grăitor, genial ticluit, de catre artistul anonim de la Voroneț.

Zgîindu-ma iar și iar la scena biblică voronețiana de un magnetism irezistibil, m-am trezit în minte cu poezia lui Ion Barbu, "Riga Crypto și Lapona Enigel” (ce-ar fi zis de originea nordică a personajului feminin Vasile Lovinescu, autorul Daciei hiperboreene, si despre nevoia fireasca a unor straie lungi, împărătești, in atari condiții climatice? - nu poți, nici sa vrei!, sa nu te întrebi), despre Regele Ciupearcă, cel care o ispitește, fără izbîndă, pe Enigel, pornită in căutare de fragi (fireste!). Așa ca am recitit-o după atîția ani, cu ochi noi.

Enigel nu-l strivește cu scîrbă nedisimulată sau ură răzbunătoare ori cu falsă indignare pe Crypto ("inimă ascunsă”), cel ce i se cuibărește la sîn ("a crește șarpe la sîn” și "a încălzi șarpe la sîn” sînt zicerile pe care ți le sugerează, vrei-nu-vrei, Ion Barbu) Dimpotrivă! Îi vorbește frumos si înțelept. Îl numește, împăciuitoare, "blînd” (precum copiii pe odorul Aliodor, din nuvela fantastică a lui Vasile Voiculescu - ce mai bijuterie!), dar nici prin cap nu-i trece să-i cedeze. Dacă Riga Crypto , să zicem!, e șarpele din fresca de la Voroneț, adică Marele Ispititor, iar Lapona Enigel, arhetipul feminin al Marii Preotese/Mariei pline de har și binecuvîntate între femei (judecînd după calmul imperturbabil, multa cunoaștere si înțelepciune), cine e măselarița-mireasă, din finalul alegoriei, vrei să intrebi…

”Lucrez nebunește la Imperial Library”, scria Eliade, in 1930, la Calcutta. "Mătrăguna in botanica și fantastica asiatica, iată un lucru care imi va dezvălui multe. (…) Acum, am o întreagă farmacopee in cap și poftă nebună să descifrez mătrăguna”, exclama el, entuziasmat precum un copil curios din cale-afara, în fața buruienii toxice și isterice, folosite, pe vremuri, in ritualuri păgîne de magie neagră pentru iubire, cică.