După Dr. David Sinclair, cercetător Harvard, bătrânețea*, definită greșit drept o etapă finală din viața ființelor, caracterizată prin diminuarea treptată a funcțiilor fiziologice, se dovedește, pînă la urma, doar o banală si reversibilă condiție fizică, unde "reversibil” înseamnă că se poate produce, în mod natural, si într-un sens, și într-altul, trecînd fix prin aceleași stări intermediare, intrepide. La fel, boala, oricare i-ar fi numele.

Înainte de a ridica o sprînceană de nedumerire, trebuie să știi că vocea lui Sinclair nu e singulară. Prin studii proprii, alți cercetători cu reputație intactă, ce nu se bucura de granturi din surse dubioase, îi confirmă descoperirile clinice și de laborator.

Aș zice că asta e frumusețea libertății fundamentale de a te informa, din toate sursele valabile în agora științei (art. 31, Constituția României): că nu te mai poate duce de nas orice părerolog de serviciu, ce-și spune expert. Și devii, în sfîrșit, liber să te bucuri de viață, fără spaime iraționale, departe și nepăsător față de orice sentință pronunțată de vreo instanță lipsită de competență materială si teritorială.

*fix același concept se regăsește și-n basmul lui Petre Ispirescu, "Tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte”, dar avînd ca fundament mitul (ca formă ancestrală de prezervare a marilor si eternelor adevăruri, după cum demonstrează - iar si iar si iar - Vasile Lovinescu), iar nu știința, cu toate studiile ei clinice, peer-reviewed, deci nu singulare, realizate prin metoda dublu-orb, repetabile la infinit.