Olivia Steer: Ciuma și secretul tîlharilor

De Olivia Steer  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cică, din

40 de grame de pelin,
40 grame de peliniță,
40 de grame de rozmarin,
40 de grame de salvie,
40 de grame de izmă,
40 de grame de virnanț,
40 de grame de levănțică,
5 grame de calamus,
5 grame de scorțișoară,
5 grame de cuișoare,
5 grame de nucșoară,
5 grame de usturoi,
10 grame de camfor,
40 de grame de acid acetic cristalizat și
2500 de grame de oțet alb,

se prepara faimosul oțet al celor patru tîlhari, cei despre care Arhivele Parlamentului din Toulouse relatează astfel (potrivit Dr. Jean Valnet, în cartea „Aromaterapia”):

„În timpul marii ciume trecute, patru tîlhari mergeau la ciumați, îi sugrumau în paturile lor și apoi le furau din casă. Au fost condamnați să fie arși de vii și, pentru a li se îndulci pedeapsa, au dezvăluit mijlocul secret de apărare, după care au fost spînzurați”.

Povestea, demnă de un mare roman polițist, e veche din secolul al XVII-lea, cînd cei patru indivizi sclipitori, dar diabolici, profanatori și jefuitori de cadavre, au fost prinși în fapt și executați, în timpul marilor epidemii de ciumă din Toulouse (1628-1631) și ea ne vorbește, fără îndoială, că, în viață, e bine să știm că scopul poate că scuză mijloacele, uneori, dar mijloacele nu scuză scopul, niciodată.

PS: Am fost întrebată insistent, așa că revin cu precizări!

Virnanț este vechea rută de grădină.
Calamus este obligeana noastră cea de toate zilele.
Izma e menta piperată, de-i mai spune și izmă bună, ce te trece iarna grea .
Iar voronica e cătușnica cea bună la toate, zice-se.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori
VideoNews

ÎNTUNECAREA - Planul Diabolic de a întuneca Planeta Pământ prin inginerie climatică

Sfârșitul Umanității așa cum vor artizanii Marii Restări. VIDEO TARDUS:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • INJECTIA FINALA 28.07.2022 23:34
    Pe talharii din guwern
    Io i'as tatua pe stern
    Cu secera si ciocan
    Si'as ruga un pelican
    Sa'l scobeasca pe Plavan
Ultima oră

12:18

Conferința interactivă ”Stop tratatului pandemic OMS: motivații medicale și juridice” la Cluj-Napoca. Invitați: Anca Nițulescu, Geanina Hagimă, Carmen Oțelea, Marina-Ioana Alexandru, Gabriel Marin, Elena Radu

11:59

Ptiu, drace! Joe Biden își face semnul Crucii la un miting pro-avort (VIDEO)

11:52

Presa nu mai ține pasul cu victoriie lui Trump

10:48

Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, la Parchetul General în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat acasă

10:41

Politico: SUA au trimis în secret ATACMS cu rază lungă în Ucraina – iar Kievul le-a folosit

09:34

Inepția Zilei. Beatrice Mahler: Masca nu ne ajută la praful saharian. ”Este foarte fin”. Dar în cazul COVID, un virus invizibil, ne-a ajutat, nu?

09:01

”Războiul” antenelor 5G continuă în Brașov. Problema a ajuns în plenul Consiliului Local

08:48

Expoziție de lenjerie intimă, deschisă într-o biserică catolică din Veneția

23:00

Ilinca și George Simion au un băiețel. Soția liderului AUR a născut azi, 24 aprilie 2024 - ”Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!”

22:45

25 aprilie: Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu; Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului

21:39

Vrancea: Un polițist de la Penitenciarul Focșani de 43 de ani, găsit fără suflare la pământ într-o benzinărie. Botoșani: Un apreciat artist s-a stins din viață ”fulgerător” la doar 40 de ani: AVC

20:35

Marian Dumitru: ANTI-ROMÂNISMUL CA PROIECT DE ȚARĂ: După Valeriu Gafencu, Mircea Vulcănescu și Octavian Goga, acum a venit și rândul lui Mircea Eliade să fie "anulat", la Radio France Internațional (RFI)

19:40

Încălzirea globală, următoarea mare înșelătorie

18:20

Eduard Dumitrache: Părintele Ciprian Mega, aseară la Moscova

17:35

”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO