Aseară, am fost la Operă: s-a deschis noua stagiune, cu premiera spectacolului Povestirile lui Hoffmann, opera în trei acte a lui Jacques Offenbach, în regia lui Matteo Mazzonni, sub bagheta dirijorală a lui Ethan Schmeisser.

Libretul - în limba franceză (bien sûr! ), tema universala - fantastica iubire, în cheie tragi-comică ( - merde!).

Există unele mici diferențe de cutumă culturală, între publicul consumator de teatru și operă din Ardeal și cel din Regat, mi-am dat seama cînd m-am mutat în București.

În Oradea, de pildă, (mai ales la secția maghiară a Teatrului Regina Maria, unde seniorii spectatori au un apetit extrem de rafinat pentru adecvare), asistența strigă, în semn de mare apreciere, "Bravo!" protagosnistului, "Brava!" protagonistei și "Bravi!", tuturor artiștilor ieșiți la rampă, pentru aplauzele finale.

În Regat, însă, există un invariabil "Bravo!", adresat, deopotrivă, fiecăruia în parte și tuturor celor de pe scenă, fără deosebire.

M-am obișnuit, în ultimii ani, cu unicul, constantul, egalul si, în sensul cel mai bun, generosul "Bravo!", dar, sîmbătă seara, s-a simțit nevoia de mult "Bravi", insistent și prelung, să impregneze, pînă la refuz, fibra tapițeriei de pluș a scaunelor și a mătăsii din tapetul pereților de la Opera Națională București.

Chapeau bas! Merci à tous! Pour tout!