Povestea gutuiului este una cu rădăcini adânci în istorie, mitologie și tradiție, aparent avem de a face cu un pom mai modest ca popularitate, decât mărul sau părul, dar încărcat de simboluri și mister.

Gutuiul (Cydonia oblonga) provine din regiunea Caucazului, din Iran, Turcia și zona Mării Caspice. A fost cunoscut și cultivat încă din Antichitate, cu peste 4.000 de ani în urmă. A ajuns în Grecia Antică și apoi în Roma, fiind considerat un simbol al iubirii și fertilității.

În Grecia, gutuia era dedicată zeiței Afrodita. Se spune că fructul de gutui era oferit miresei ca simbol al dragostei și al prosperității. Se crede că faimosul "măr de aur" din mitul cu Paris și Elena (care a dus la Războiul Troian) ar fi fost, de fapt, o gutuie – pentru că mărul, așa cum îl știm azi, nu era cultivat în acea perioadă în acea formă.

La noi, în România, gutuiul este adesea prezent în grădinile țărănești, plantat lângă casă sau poartă – nu doar pentru fruct, ci și pentru frumusețea florilor. Fructele de gutui, așezate toamna pe dulapuri, ferestre sau în cămări, parfumează casa – un gest tradițional care evocă simplitatea și căldura gospodăriei românești.

În unele zone, gutuile sunt considerate „paznici” ai belșugului – așezate la icoană sau lângă busuioc, pentru noroc și sănătate.

Nu miră pe nimeni că, deși mai puțin spectaculos decât alți pomi, gutuiul e un pom al casei, al memoriei și al gusturilor copilăriei – mereu legat de toamnă, dulceață, și de mirosul simplu al lucrurilor autentice.

Una dintre legendele gutuiului spune că, demult, într-un sat uitat de lume, trăia un bătrân sărac, dar cu inimă bună. Nu avea avere, nici neamuri, doar un petic de pământ pe care îl muncea singur.

Într-o toamnă friguroasă, a găsit un copăcel necunoscut crescut din senin lângă bordeiul său. Nu-l plantase el, dar cum era milos, nu l-a smuls. A zis: „Dacă Dumnezeu l-a pus aici, poate-i de folos cuiva...”

Bătrânul a avut grijă de el ca de un copil. L-a udat, l-a protejat de vânt, i-a vorbit. Copăcelul a crescut și, în al treilea an, a înflorit cu flori albe-roz, moi ca mătasea. Apoi, la sfârșit de toamnă, a dat roade: fructe galbene, tari, cu un miros dulce-amărui, cum nu se mai pomenise în sat.

Uimit de darul primit, bătrânul le-a cules și le-a dus la biserică, dăruindu-le copiilor și celor bolnavi. Cei care gustau din ele simțeau un fior de bine – le trecea răceala, le revenea pofta de viață. Atunci preotul a spus: „Ăsta nu e pom obișnuit. Ăsta-i un gutui – pom cu suflet cald, trimis să aducă alinare.”

Povestea spune că, de atunci, gutuiul crește doar lângă casele oamenilor blânzi, care știu să ofere din puținul lor și să păstreze căldura în inimi. De aceea fructele lui se culeg toamna, dar mirosul rămâne peste iarnă – ca o mângâiere tăcută în case.

Eu unul am pastrat, între amintirile mele, parfumul din „camera curată” în care eram găzduit la rudele mele în copilărie. Era parfumul fructelor puse la păstrat, dar și pentru a împrumuta mirosul hainelor de sărbătoare ori zestrei fetelor de măritat. Dintre toate, pentru mine, cel mai plăcut era mirosul de gutuie.

Gutui erau în mai toate livezile celor din neamul nostru, atât sau mai ales în cele ale urmașilor olteni și răzeși găzari, dar și în cele ale rudelor moldovene - coborâte de la Lapuș în Valea Trotușului, odată cu măritișul bunicii Anica.

Așa se face că nu am fost mirat deloc atunci când tatăl meu a adus – la un moment dat – patru pui de gutui, câte unul pentru fiecare membru al familiei. A urmat săpatul gropilor, pregătirea lor și a gutuilor pentru plantat, iar noi ne-am ales locul și gutuiul de plantat. S-au prins toti patru, camera noastra de oaspeti își schimba periodic gutuiele de pastrare și parfumare; mama făcea dulceață și gem de gutui, de când intrau pe rod pomii și până se recoltau ultimile fructe - târziu în toamnă.

După Floriile din acest an am realizat că și în curtea casei noastre există un gutui care s-a tot luptat să ne câștige atenția timp de mai bine 45 de ani. Ceea ce mi-a atras atenția de astă dată a fost frumusețea florilor de gutui. Sunt absolut superbe: au petale mari, catifelate, de culoare alb-rozalie, uneori cu nuanțe mai intense spre margini. Au și un parfum discret, dulceag. Ele simbolizează delicatețea și renașterea, iar în multe culturi gutuiul este asociat cu iubirea și fertilitatea. După flori vor urma fructele – gutuile aromate, perfecte pentru dulcețuri, compoturi, plăcinte dar și preparate gastronomice de mare rafinament.

Până la fructe trebuie să aibe loc polenizarea. Florile de gutui se polenizează în principal prin insecte, mai ales prin albine și alți polenizatori precum bondarii. Polenizarea este esențială pentru ca florile să se transforme în fructe. Procesul e simplu: insectele sunt atrase de parfum și de polenul florilor, se așază pe floare și, în timp ce colectează nectar sau polen, transferă polenul de pe stamine (partea masculină) pe stigmatul (partea feminină) aceleiași flori sau altei flori.

Studiul asupra pomului minunat mi-a adus în fața ochilor un aspect mai puțin cunoscut, gutuiul este în mare parte autopolenizant (adică o floare își poate folosi propriul polen), dar pentru o producție mai bogată de fructe e mult mai eficientă polenizarea încrucișată – adică polen de la o floare ajunge la o altă floare de gutui.

Industria cosmetică folosește parfumul și extractele din gutui, dar într-un mod mai subtil decât alte fructe mai populare (cum ar fi citricele). Nota de gutui apare uneori în parfumurile de tip floral-fructat. Ea adaugă un miros proaspăt, ușor acidulat, dulce, dar nu copleșitor.

Gutuiul aduce o senzație de prospețime combinată cu o notă caldă și catifelată. Prezența gutuiul nu este similară cu vanilia, citricele sau trandafirul în parfumuri, pentru că are o aromă mai delicată și greu de extras în formă pură. Trist este ca de cele mai multe ori, notele de „gutui” în parfumuri sunt create prin combinații artificiale inspirate de mirosul real al fructului…

Cei ce iubesc gutuiul spun că acesta este un adevărat dar al naturii, nu doar prin aroma sa, ci și prin multiplele beneficii pe care le oferă – atât fructele, cât și frunzele și semințele! Minunatul pom oferă o serie de binefaceri pentru sănătate noastră.

Astfel, el ajută digestia, prin conținutul bogat în fibre (mai ales în coajă) susține tranzitul intestinal. Compotul sau piureul de gutui este excelent în caz de diaree sau tulburări digestive. Bogat în vitamina C, taninuri și antioxidanți naturali care combat inflamația și ajută la prevenirea răcelilor, contribuind la întărirea imunității.

Alt sprijin al sănătății umane este datorat efectului ușor hipotensiv al fructelor de gutui, care ajută la reglarea colesterolului datorită pectinei, sprijinind astfel sănătatea inimii.

Pe de altă parte, fiind sărace în calorii, fructele de gutui sunt bune pentru dietă. Gutuia are puține calorii, dar e sățioasă. Ideală în curele de slăbire – în compot, coaptă sau crudă (dacă e bine coaptă).

Calmează tusea și iritațiile gâtului; ceaiul din semințe de gutui este un remediu vechi, folosit ca emolient pentru gât iritat, tuse seacă și afecțiuni respiratorii. Mucilagiile din semințe formează un strat protector pe mucoase. Ceaiul de frunze de gutui este cunoscut pentru efectul ușor sedativ, util în stări de nervozitate sau insomnie. Acest ceai are efect calmant.

Iată o rețetă simplă și eficientă de ceai medicinal din semințe de gutui, folosit tradițional pentru tuse, gât iritat și răgușeală:

Ceai din semințe de gutui (emolient pentru gât și tuse)

Ingrediente:

1 linguriță de semințe de gutui (uscate, întregi – nu zdrobite)

250 ml de apă rece (nu fierbinte!)

Mod de preparare:

Pune semințele întregi într-o cană sau borcan.

Adaugă apa rece peste ele.

Lasă la macerat la temperatura camerei timp de 3–4 ore, sau chiar peste noapte.

Agită ușor lichidul din când în când.

Strecoară ceaiul – vei observa că devine gelatinos, datorită mucilagiilor naturale.

Mod de administrare:

Bea ceaiul încet, câte 2-3 înghițituri la nevoie, de 3 ori pe zi. Se poate folosi și ca gargară pentru calmarea gâtului inflamat.

Opțional: adaugă o linguriță de miere sau câteva picături de lămâie, dacă vrei un gust mai plăcut.

Notă importantă: Nu mesteca sau zdrobi semințele! Lăsate întregi, ele sunt sigure și eliberează doar substanțele benefice.

Putem încerca și un desert prietenos: „Gutuie coaptă la cuptor, cu scorțișoară și nuci (fără zahăr)”

Ingrediente (pentru 2 porții):

2 gutui mari

2 lingurițe de miere (sau sirop de agave, opțional - se poate și fără)

2 linguri de nuci sau migdale crude mărunțite

1 linguriță de scorțișoară

un praf de ghimbir pudră (opțional, pentru un efect ușor termogenic)

zeamă de lămâie

puțină apă

Mod de preparare:

Spală și curăță gutuie de puf, taie-le în jumătăți sau sferturi și scoate mijlocul cu semințe.

Pune-le într-o tavă mică de cuptor, stropite cu zeamă de lămâie (ca să nu oxideze). 

În fiecare scobitură pune amestecul de nuci mărunțite, scorțișoară și, dacă vrei, puțină miere sau sirop de agave.

Toarnă 3–4 linguri de apă în tavă și acoperă cu folie de aluminiu.

Coace la 180°C timp de 30–40 minute, până se înmoaie bine și prind o culoare aurie.

De ce e dietetic? Fără zahăr adăugat (mierea e opțională, poți să o elimini). Gutuia are puține calorii și multă fibră, ideală pentru digestie. Nucile adaugă grăsimi bune și sațietate. Scorțișoara și ghimbirul stimulează metabolismul. Este un desert cald, reconfortant și prietenos cu silueta – perfect pentru serile de toamnă

În ceea ce mă privește eu mă declar fan și susținător al mâncării de gutui cu afumătură, rețetă tradițională românească, cu gust dulce-acrișor și aromă bogată, perfectă pentru toamnă și iarnă.

Iată o versiune echilibrată, gustoasă și ușor de preparat:

Ingrediente (4 porții):

2 gutui mari, bine coapte

300–400 g costiță afumată sau kaiser afumat (poți folosi și ciolan afumat sau cârnați afumați)

1 ceapă mare

2 linguri ulei

1 lingură de făină (opțional – pentru sos)

2 linguri de miere sau 1 lingură zahăr brun

100 ml bulion sau suc de roșii

zeama de la 1/2 lămâie sau 2 linguri oțet

sare, piper, foi de dafin, puțină scorțișoară (opțional)

apă cât cuprinde

Mod de preparare:

Pregătește carnea - Taie afumătura în bucăți potrivite și prăjește-le ușor în 1 lingură ulei, doar cât să lase puțină grăsime și să devină aurii. Pune deoparte.

Călește ceapa - În aceeași tigaie, adaugă încă o lingură de ulei și călește ceapa tocată mărunt până devine sticloasă.

Adaugă gutuile - Spală și taie gutuile în felii (cu tot cu coajă, dar fără semințe). Le poți rumeni ușor separat într-o tigaie pentru un plus de gust (opțional).

Pune gutuile peste ceapă, adaugă carnea, amestecă.

Condimentează și adaugă lichide

Presară făina, amestecă bine, apoi adaugă bulionul, mierea sau zahărul, zeama de lămâie și apă cât să acopere totul.

Condimentează cu sare, piper, foi de dafin și (dacă îți place) un vârf de scorțișoară – oferă o aromă subtilă, specială.

Gătește la foc mic. Lasă la fiert acoperit, la foc mic, aprox. 35–45 minute, până când carnea e fragedă și gutuile s-au înmuiat.

Dacă sosul scade prea mult, mai adaugă puțină apă caldă.

Verifică gustul. Reglează echilibrul dulce-acrișor după preferință: adaugă mai multă miere sau puțină zeamă de lămâie, după gust.

Servește: Fierbinte, cu mămăligă, piure de cartofi sau pâine de casă.

Este un preparat consistent și cu o savoare aparte – gustul afumat se îmbină minunat cu dulceața gutuilor.

Poate fi realizată și o variantă de post a mâncării de gutui – fără carne, dar cu un gust la fel de savuros și cu note dulci-acrișoare, perfectă pentru zilele de post sau pentru vegetarieni.

După cum ați constatat gutuiul și cele oferite de el sunt regăsite într-o diversitate mai mare decât am fi crezut, dincolo de compoturi, dulcețuri, gemuri, peltele, turte și alte prăjituri.

Nu ar trebui uitată nici țuica de gutui, sfioasă băutură tradițională românească, rară și deosebită, apreciată pentru aroma sa unică, dulceagă și parfumată. Ea este considerată o delicatesă între țuici, mai ales în zonele unde gutuile sunt cultivate pe scară mică.

Avem de a face cu un distilat obținut exclusiv din gutui coapte, fermentate și apoi fierte (distilate), asemănătoare ca proces cu țuica de prune, dar cu un caracter total diferit. Miraculoasa băutură are un miros extrem de parfumat, cu note florale, ușor condimentate și un parfum distinct de gutuie coaptă. Gustul îi este catifelat, fructat, cu o dulceață subtilă naturală și un final ușor amărui. De obicei are o tărie alcoolică între 40%–45%, dar uneori ajunge și la 50%, în funcție de producător. Însă ceea ce ne mângâie și răsfață ochiul este culoare, limpede, incoloră, iar dacă e păstrată în butoaie de dud sau stejar, capătă o nuanță aurie.

Țuica de gutui se face mai rar, pentru că gutuile sunt fructe tari, cu puțin suc, greu de fermentat. Cu toate acestea, este produsă artizanal în: Argeș, Dâmbovița, Prahova – zonele cu livezi tradiționale de gutui, Moldova de Sud – în gospodării, pentru consum propriu, Transilvania – în amestec cu alte fructe, uneori cu gutui dominante.

De ce e specială țuica de gutui?!? Probabil pentru raritatea sa – se produce în cantități mici, cu muncă multă. De bună seamă pentru parfumul natural – gutuia având un miros deosebit, care se păstrează în distilat. La acestea se adaugă faptul că este un ideal digestive, țuica de gutui se servește la finalul mesei sau ca aperitiv rafinat.

 Într-o lume care uită mirosul toamnei și gustul copilăriei, gutuiul este mai mult decât un pom: e o amintire vie, o comoară uitată în grădina bunicilor. E timpul să-l readucem în prezent! Dacă poți, plantează un gutui și vei dărui celor care vin după tine un dar rar – fructe parfumate, sănătate naturală și frumusețe rustică.

Gutuiul nu cere mult, dar oferă enorm: rezistență, rod bogat și flori ca din povești. Haide să-i dăm din nou locul cuvenit în grădinile, livezile și sufletele noastre. Să creștem gutui pentru o Românie cu rădăcini mai adânci și roade mai parfumate!