OPERAȚIUNEA PANTELIMON. Claudia Marcu: Experimentul pe care îl ascund autoritățile - Au introdus, pe șest, EUTANASIA

De Claudia Marcu  /  

Florina Pompilian, șefa secției ATI de la Spitalul Sf. Pantelimon | Sursă foto: Captură video Antena 3 CNN

Florina Pompilian, șefa secției ATI de la Spitalul Sf. Pantelimon | Sursă foto: Captură video Antena 3 CNN

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Calmul și sarcasmul afișate pe fața femeilor angajate pe post de medici la Spitalul Pantelimon, cercetate pentru crimă cu premeditare, la care se adaugă scutul colegilor de la ATI ridicat în fața lor (foto mai sus, noi detalii AICI), ne arată că ororile de acolo fac parte dintr-un scenariu mult mai îngrozitor.

Legătura a fost făcută chiar de Colegiul Medicilor din România, care cere acum o dezbatere națională pe tema eutanasiei, ceea ce indică foarte clar că așa-zisele cadre medicale nu au făcut nimic de capul lor.

Citiți și Tatuatul lui Rafila susține că medicii au dreptul să ucidă: ”Este un gest compasionat să curmi suferința unui bolnav cu șanse minime de supraviețuire ca să faci loc altuia?”. DOCTORIȚELE DE LA PANTELIMON, ARESTATE - MĂRTURIA CRIMELOR / AUDIO

 ”Colegele noastre sunt nevinovate, iar una dintre ele a făcut și un curs în Franța”, au fost argumentele medicilor de la ATI de la Spitalul Pantelimon. Nevinovate au fost găsite și de Colegiul Medicilor din București, precum și de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care nu au constatat nicio neregulă. Și poate că, din punctul de vedere al autorităților, chiar nu era nicio neregulă.

Pe fondul unei subfinanțări cronice a sistemului de sănătate, consumarea unor resurse importante nu s-ar justifica în cazul unor pacienți cu șanse minime de supraviețuire, știindu-se că secțiile de anestezie și terapie intensivă sunt un fel de gaură neagră în orice spital. Chestiunea nu este deloc nouă. În urmă cu ceva ani, criteriile de prioritate la internarea în ATI au stârnit un scandal imens, dat fiind că vârstnicii erau aproape excluși de la tratamente.

De aici și până la a le grăbi pacienților drumul spre morgă nu a mai fost decât un pas. Și iată că medicii au primit, tacit, dreptul de a decide cine avea sau nu dreptul să supraviețuiască. A priva un pacient în stare foarte gravă de un medicament care îl ține în viață este, fără drept de apel, o crimă. Cu toate acestea, nimeni din rândul personalului medical (mai puțin asistenta care nu a mai suportat să fie martoră la astfel de crime) nu a condamnat ceea ce s-a întâmplat acolo, sugerând că ar fi o normalitate. Și când spun nimeni, mă refer la întregul corp medical din țară.

S-a înrădăcinat Omerta

Legea tăcerii a pătruns adânc în întreg sistemul medical, fiind definitivată în timpul pandemiei. Cel care va îndrăzni să vorbească va fi scos în afara sistemului. Și iată că asistenta care a dezvăluit crimele de la Spitalul Pantelimon a fost aruncată cu brutalitate din unitatea sanitară. Iar Alexandru Rafila, după ce inițial a insinuat că toate sunt minciuni, o trimite acum în instanță, să-și recapete locul de muncă. Odată ce ai încălcat Omerta, niciun spital nu te va mai primi sau, dacă vei reuși să câștigi în instanță, te vor trata atât de mizerabil, încât nu vei rezista. 

Îmi spunea un medic renumit că nu poate vorbi acum despre ce se întâmplă în spitale, despre medicamente, despre vaccinuri, pentru că îl vor linșa, dar va face acest lucru când va ieși la pensie. Și noi în cine să mai avem încredere? Când deja încrederea în întreg sistemul medical s-a prăbușit din cauza protocoalelor morții din pandemie, când oamenii plecau pe picioarele lor și a doua zi li se transmitea rudelor că au decedat. Când procentul de mortalitate în secțiile ATI era de aproape 90%, însă nimeni nu își punea problema că face ceva greșit, atâta timp cât ordinele veneau de foarte sus.

Aroganță și atât

Politica catastrofală a Ministerului Sănătății, în ce privește resursele umane în sistem, a creat un deficit uriaș de medici anesteziști. Totul s-ar fi rezolvat foarte simplu dacă se scoteau cât mai multe posturi la rezidențiat pentru această specializare. Dar nu s-a vrut. Atractivitatea, pe vremea când nici salariile medicilor nu erau strălucite, era foarte scăzută, pentru că de la pacientul în comă sau de la un muribund nu puteai scoate vreo plată informală, cum numesc oficialii șpaga.

În plus, înainte de intervențiile chirurgicale programate, grosul mergea la medicul care te opera, sumele pentru anesteziști fiind destul de mici. Acum însă, știindu-se în deficit, anesteziștii își permit să facă presiuni pentru orice, amenințând că-și dau demisia în bloc, cum au făcut-o și cei de la Spitalul Pantelimon, în semn de protest față de arestarea colegelor lor. 

Vicepreședintele Colegiului Medicilor din România, dr. Gheorghe Borcean, ne spune că ceea ce a făcut Colegiul Medicilor din București nu a fost o cercetare disciplinară, ci un fel de anchetă cu Ministerul Sănătății, unde cei de la minister au constatat chestiile administrative, iar cei de la colegiu au verificat diagnosticele din foile de observații. ”S-au dat explicații cu privire la ce înseamnă noradrenalina, cum se face, ce se întâmplă dacă dai prea mult sau prea puțin și cam asta a fost. Un fel de curs teoretic despre noradrenalină. Iar acum este momentul să facă o anchetă disciplinară Colegiul Medicilor din București”, ne-a precizat dr. Gheorghe Borcean, vicepreședintele Colegiului Medicilor din România.

Legiuitorul nu a vrut să clarifice

Discuția despre subiectul Pantelimon va trebui să aibă loc după ce se va termina speța penală, că nu se știe cum se va termina, și va necesita o dezbatere publică, ne spune vicepreședintele Colegiului Medicilor din România, dr. Gheorghe Borcean.

”Subiectul acesta este un cartof fierbinte în mâna doctorilor de terapie intensivă, de neurologie, de oncologie, de hematologie, de geriatrie, pentru că aceștia se confruntă cu patologiile sfârșitului de viață, că va fi el în mod acut instalat, în urma unui AVC, că va fi instalat în mod cronic în urma evoluției inexorabile a unei boli canceroase. Medicii se află în fața acestor situații delicate. În afară de legea penală, în care e interzis să omori pe cineva, nu există altă prevedere. Sigur că aceasta se regăsește și în Codul deontologic al medicilor. Faptul că sunt țări în Europa care au legalizat eutanasia, Olanda și unele cantoane din Elveția, dă o senzație falsă că și în România s-ar putea întâmpla. Acolo însă au fost dezbateri publice care s-au desfășurat ani de zile înainte de a se legifera eutanasia”, ne-a declarat dr. Gheorghe Borcean.

Acesta susține că a încercat în actualul mandat să-și mobilizeze colegii astfel încât Codul deontologic să aibă un capitol de medicină la sfârșitul vieții, în care să se spună clar că este interzis să faci eutanasie, să se spună clar că este interzis să faci ucidere din milă, că este interzis să îi înlesnești cuiva sinuciderea, că este interizis să faci eutanasie pasivă, adică să-l lași fără medicație pentru ca el să se stingă.

”Lucrurile astea trebuie discutate de corpul medicilor, de cultele religioase recunoscute, de sociologi. O dezbatere de genul acesta trebuie să se producă pentru a stabili mai clar că este interzis să faci lucrurile acestea, care trebuie reglementate în mod minuțios, foarte atent, într-un act normativ care ar putea să fie Codul deontologic al Colegiului Medicilor. Pentru că legiuitorul nu a vrut să facă mai mult în domeniul ăsta, a lăsat-o în mâna noastră, la comportarea noastră față de pacienți”, ne-a mai precizat dr. Gheorghe Borcean, vicepreședintele Colegiului Medicilor din România.

Parteneriat NAȚIONAL

Citiți și MEDICI CARE UCID. Iulian Capsali: De ce nu sunt anchetați Arafat și Coriu? Felicitări jurnalistului Cătălin Antohe!

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (20)
  • eu-noi 08.08.2024 21:21
    Eutanasierea? Si-au creat un precedent periculos, stimabilii de la putere. E plina istoria de utanasieri, in timpul revolutiilor...
  • Tic 09.08.2024 01:49
    Eutanasierea s-a făcut pe față în plandemie.
  • Brick 08.08.2024 21:58
    Bestii genocidare, ce altceva? Nu mai faceti greseala sa-i considerati oameni, au doar contur uman, atat!
  • Alexandru Gheroghe 08.08.2024 22:01
    Rafila este capul Mafiei OMS în Romania. Directivele OMS de la Mistrețul Tedros Adhanom Ghebreyesus este capul Organizației Mondiale a Sodomiților, iar Rafila este subalternul lui responsabil pentru Romania. Medicii execută ordinele ce le primesc. Acele asistente trebuie să vorbească și să recunoască cine le-a dat ordinele să elimine pacienții.
    Problema e și la cetățeni, că s-au încrezut prea mult în medici. Eu sunt foarte sceptic față de medici, că pentru medicii de acum, Jurământul lui Hipocrate, nu mai înseamnă nimic, ci banul e Jurământul lor. Dacă primesc punguța, cu siguranță scapi, dar dacă nu primești, scapă repede de tine...
  • Jaye 09.08.2024 01:08
    Nu e nevoie sa se discute asa ceva. Exista in codul penal infractiunea de inlesnire a sinuciderii care este incriminată cand se face la cererea bolnavului. Aici nu e vorba de sinucidere ci de omor calificat. In plus exista si infractiunea omisiva improprie sau comisiva prin omisiune, foarte bine documentata in doctrina penala. Medicii au o marcata incarcatura sinistra si cel mai bine este sa te feresti sa ajungi la spital.
  • Tic 09.08.2024 01:48
    Când o fi vorba despre ei și familiile lor,tot așa cinici si siniștrii in generozitatea lor cu moartea vor fi ,ca pt ceilalți?Niște criminali lași ,mizerabili.Cum o fi să ai mame ca arătările astea?Sau soții?Sau soacre?Eu nu aș sta liniștit cu așa creaturi in preajmă.
  • Mars.60 Stefan ► Tic 09.08.2024 14:06
    Va inchipuiti ce suflete negre bantuite au medicii implicati in treburi murdare in pandemie, dar si dupa. Pentru un pumn de arginti in plus si-au vandut sufletele satanei.
  • mariusmioc 09.08.2024 05:36
    E vorba de infracțiunea obișnuită de omor, nu de eutanasie. În țările unde s-a legalizat eutanasia, pacientul respectiv trebuie el însuși să ceară să fie omorît. Aici pacienții nu ceruseră să moară.
    În rîndul unor medici există tendința de a considera că au dreptul să omoare oameni și aceste tendințe psihologice au fost stimulate în plandemia covid. Să ne amintim că am avut cazuri de bolnavi care fugeau din spitale pentru că-și dădeau seama că spitalele le cresc șansa de moarte, dar erau aduși cu forța înapoi:
    https://www.bitchute.com/video/sGUfvimDSDMV
    Și să ne amintim cum în pandemie se dădeau bolnavilor din spitale medicamente care îi omorau:
    https://www.bitchute.com/video/OPA9CvoWgwS2
    Așa ieșea numărul de morți de covid. Dar se interziceau autopsiile, ca să se șteargă urmele.
  • Leonesse 09.08.2024 08:49
    Oh, da! Aveți perfectă dreptate. Ancheta TVR cu cele 3 episoade cu ce se întâmpla în plandemonie stau mărturie. Așa am convins mulți sa nu se ducă la spital, sau după ce i-am oprit ( trecând de covid , acasă cu tratament cu Ivermectina și remedii naturiste ) sa vadă ce se întâmpla dacă mergeau la spital. Unii au fost șocați. https://youtu.be/fBW3ztKxr04
  • Alexandru Istratoiu 09.08.2024 08:14
    EROII IN HALATE ALBE!!! Va aminiti?
  • Alexandru Istratoiu 09.08.2024 08:14
    EROII IN HALATE ALBE!!! Va aminiti?
  • Popescu Ioana 09.08.2024 08:44
    Gheorghe Borcean este un om cu o inteligenta precara.
    El a spus asa: "Medicii se află în fața acestor situații delicate."
    De ce domnule asazis doctor ?

    "În afară de legea penală, în care e interzis să omori pe cineva, nu există altă prevedere."
    Mai trebuie sa existe alta prevedere ? Ce nu va este clar criminalilor ?

    ”Lucrurile astea trebuie discutate de corpul medicilor, de cultele religioase recunoscute, de sociologi. O dezbatere de genul acesta trebuie să se producă pentru a stabili mai clar că este interzis să faci lucrurile acestea, care trebuie reglementate în mod minuțios, foarte atent, într-un act normativ care ar putea să fie Codul deontologic al Colegiului Medicilor. Pentru că legiuitorul nu a vrut să facă mai mult în domeniul ăsta, a lăsat-o în mâna noastră, la comportarea noastră față de pacienți”
    Ce vorbesti handicapatule ? Nu stiati ca este interziz sa ucizi ?
    Nu stiati ce este interzisa eutanasia ?
    Nu stiati ca este interzis sa faci ucidere din mila ? Eu stiu ca daca iti este mila de cineva il ajuti nu il ucizi.
    Nu stiati ca este interzis sa inlesnesti cuiva sinuciderea ?
    Nu stiati ca este interizis să faci eutanasie pasivă, adică să-l lași fără medicație pentru ca el să se stingă ?

    Handicapatul asta a citit vreodata juramantul lui Hipocrate ?
  • MT 09.08.2024 08:51
    Clanurile spitalicești trebuie oprite cu orice preț social s-ar impune. Iar cele intraspitalicești care ajung până în Parlamentul și Guvernul României trebuie decapitate în regim de urgență. Altfel, corupția de 94% identificată de CE pe întregul sistem, va acapara cu totul țara și cale de întoarcere nu va mai fi în mod pașnic.
  • Blackstar 09.08.2024 11:00
    Nu doar că s-au ajutat între ei, dar se pare că practica în domeniu este mai veche. Asta presupune că cineva mult mai mare le ține spatele secăturilor ăstora. Directivele pandemice nu au fost anulate și uite așa criteriile de selecție a bolnavilor ATI au rămas valabile oferind acoperire pentru un program eficient de eutanasiere a celor cu comorbidități. Mă disperă când văd pe fața lor totala indiferență față de pacienți, și încântarea bovină că au putut ucide oameni în voie. Și uite cum teoriile conspiraționiste capătă relevanță. ĂȘTIA AU UCIS OAMENI CU ZILE ÎN PANDEMIE CU BUNĂ ȘTIINȚĂ. Mengele ar fi fost super încântat.
  • Teo Cezar 09.08.2024 13:43
    La pușcărie cu leprele! Dacă erau părinții lor la terapie intensivă tot așa procedau?? În pandemie le băgau oxigen peste limită iar acum cu noradrenalina se limitează spre deloc sau le bagă ser fiziologic adică apă chioară. Managerul spitalului spune că,,un pacient la terapie intensivă e un deficit bugetar,, chiar așa?? Oarba după ei de nemernici
  • PeterMinea 09.08.2024 13:47
    Și ce "bacă" una dintre ele a făcut un curs în Franța Franceză?
    Parcă cursurile sunt un paravan sau o scuză în fața criminalității?... Hai pai-pai. Eu zic că viitorul caracter infect al unui doctor în materie de respectul față de darul vieții se poate cunoaște încă de pe timpul studenției la Medicină - dacă tânăra persoană este arogantă, antisocială, iubitoare de bani și de poziție înaltă, hrăpăreață și lacomă. Ar fi atât de util un astfel de screening al studenților la Medicină, ca să mai prevenim din apariția și avariția unor noi potăi pe viitor!
  • Maria888 09.08.2024 15:35
    Eutanasierea este un mod foarte dureros de a muri! Nu va lasati inselati de reclama.
    In Canada oamenii eutanasiati experimenteaza stari similare unei inecari foarte dureroase timp de ore intregi.
    Mai intai li se administreaza un drog paralizant ceeace da APARENTA starii de liniste si pace ceeace ii face pe cei apropiati sa creada ca "a adormit in pace". Nimic mai departe de adevar! Drogurile administrate fac ca organele sa cedeze unul cate unul timp in care pacientul este constient dar paralizat! Modul de moarte este foarte dureros similar unei inecari care dureaza ore intregi timp in care pacientul simte ca arde.
    Mai jos descoperirea terifianta a unei voluntare asupra modului de eutanasiere a veteranilor din grija ei.
    In plus ca daca este cu acceptul pacientului este sinucidere si deci blasfemie impotriva Duhului Sfant care nu se iarta nici in acest veac nici in cel viitor!
    Nu va lasati amagiti de reclamele mincinoase care mai apar si pe youtube cum ca ar fi eutanasierea un mod de moarte "moral" sau "umanist".
    https://www.lifesitenews.com/news/inside-the-terrifying-method-of-death-used-to-euthanize-people-in-canada/
  • Aly09 09.08.2024 18:59
    Între timp, Kakafat încearcă o nouă modalitate de speriat poporul


    https://www.stiridecluj.ro/national/ro-alert-va-veni-si-pe-televizor-sau-e-mail-raed-arafat-dezvoltam-sistemul-astfel-incat-sa-putem-include-mai-multe-terminale
  • Aly09 09.08.2024 19:48
    Foarte tare caricatura :)))))

    Dar reflectă din păcate realitatea
  • Rusi 09.08.2024 21:39
    Acesti nemernici trebuie judecati si condamnati. Pentru ei ar trebui reintrodusa pedeapsa cu moartea si impuscati.
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  7. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  8. Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

  9. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  10. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?