E teribil ce idei îți pot veni, într-o seară de weekend, la
masă, cu niște prieteni. De pildă, dacă afli că doamna din dreapta, una
extrem de caldă și prietenoasă, cum rar mai vezi, azi, în păturile
civilizate ale lumii, suferă de simptome, pe care nici un doctor nu le-a
putut cuprinde într-un diagnostic - după ce toate analizele medicale au
ieșit perfect, mai puțin (oops!) markerii privind intoxicația cu
mercur - s-ar putea să îți treacă prin cap necugetata idee de a căuta,
pe cont propriu, explicații, în cărți de nutriție, manuale de patologie
generală sau studii publicate pe PubMed. Mai ales atunci cînd nu e prima
poveste cu conținut similar, pe care o auzi, iar detaliile te intrigă
atît.
Cu mînă dreaptă am dat să scriu, iar cu stînga,
să șterg imediat concluziile trase după cîteva zile de căutări. Pînă la
urmă, mi s-a spus de atîtea ori că informațiile pe care le culeg, cu
respirația tăiată de curiozitate și surpriză anticipată, nu interesează
pe nimeni, atîta vreme cît ele au potențial exploziv pentru liniștea în
care s-a așternut adevărul unanim acceptat. (Se știe, consensul
științific detestă contra-argumentele, căci ele, contra-argumentele, îi
scot limba și se strîmbă la el, rîzînd obraznic de fundamentul nobil al
poziției sale, obținut cu greu, de atîtea ori, prin denaturări de sens
multiple și/sau eliminări nepermise de date și/sau interpretări
tendențioase și, finalmente, cu amenințări pe față cu ridiculizarea și
excluderea socială). Așa că, dacă veți rămîneți pe ActiveNews pentru o lecturare de cîteva minute a textului de mai jos, o faceți ca
adulți cu discernămînt, care înțeleg să ia cu un grăunte de sare orice
informație citită sau auzită.
Multe,
prea multe sînt sursele de contaminare cu metale grele.
Cele-de-toate-zilele, cum ar veni: arsen, cadmiu, plumb, mercur. Toate
au potențial carcinogen major. Dar ultimul (și cel mai periculos) se
regăsește, din abundență, în peștii mari și fructele de mare, plombele
cu amalgam și în vaccinuri vechi (căci, cu privire la cele noi, nu s-au
publicat listele cu ingrediente, rămase, deocamdată, secret de
fabricație). Nu există o cantitate minimă sigură pentru sănătate, cînd
vine vorba de mercur. Efectele otrăvirii lente, afli la o căutare sumară
din surse avizate, vizează, de cele mai multe ori, funcțiile renale și
funcțiile cognitive, care devin, mai devreme sau mai tîrziu,
compromise. Înainte de a fi compromise, însă, ajung suficient de
afectate, astfel încît persoana contaminată să sufere de retenție de
lichide, de dificultăți de respirație, de epuizare fizică, stări de
greață, confuzie mentală, slăbiciune musculară, aritmie cardiacă,
simptome care, de cele mai multe ori, nu sînt diagnosticate în funcție
de cauza lor și, deci, au toate șansele să devină, oficial și
științific, "inexplicabile", "cronice", "netratabile", și, finalmente,
"letale".
Dr. Joseph Mercola, într-un metastudiu din 2001 (1),
îndelung sabotat de către presa de specialitate (de pildă Lancelot și
British Medical Journal, care i-au refuzat publicarea) identifică, în
baza unui număr de 124 de articole de specialitate, mai multe surse de
contaminare și soluții de eliminare a mercurului, înainte de a fi prea
tîrziu.
Plombele de amalgam sînt,
potrivit concluziilor sale, sursa cea mai răspîndită de contaminare. Cu
un conținut de 50% mercur, 35% argint, 9% staniu, 6% cupru și cantități
minime de zinc, peste 100 de milioane de astfel de bombe... ăăă....
plombe cu mercur sînt folosite, în fiecare an, în SUA (în România,
nimeni nu se distrează făcînd astfel de cercetări de utilitate publică -
altele sînt preocupările noatre, dintotdeauna...), pentru că peste 90%
dintre stomatologi le găsesc ca fiind cea mai convenabilă metodă de
restaurarea a molarilor și premolarilor. Așa se face că un adult ajunge
să aibă, în medie, cam 7-8 plombe în cavitatea bucală, contaminîndu-se,
zilnic, cu o cantitate de 120 miligrame de mercur, eliberat continuu
prin mijloace mecanice (mestecat, spălat pe dinți) sau prin evaporare
(mai ales în contact cu lichide calde, dar și sub efectul enzimatic al
propriei salive) .
"La copii, sînt suficiente două plombe de
amalgam pentru a le crea probleme", conchide Mercola, avertizînd
totodată că "cea mai mare sursă de intoxicare cu mercur rămîne, totuși,
în cazul lor, schema de imunizare vaccinală anuală" (2) - dar pe subiectul acesta, refuz, cu obstinație, să mai intru, cred că am spus cam tot ce aveam de spus, pînă acuma.
Altele
sînt preocupările mele, azi. Dacă răul a fost făcut, mă interesează
dacă răul poate fi și desfăcut. Și dacă da, cum. Joseph Mercola a
identificat, har-Domnului!, cîteva metode, în baza studiilor clinice
căutate și aflate de el, pe subiect. Iata-le!
1. Eliminarea sursei de contaminare, în primul rînd, prin înlocuirea plombelor de amalgam.
2. Aplicarea - dacă e - a unui program de chelare (eliminare), cu ajutorul DMPS (3),
o substanță dezvoltată, în anii 1950, în fosta Uniune Sovietică,
folosită pentru a trata eficient intoxicația cu metale grele încă din
anii '60. Deoarece avea, încă de atunci, o potențială utilizare drept
antidot împotriva agentului Lewisite, folosit ca armă chimică de război,
nu a fost disponibilă în afara Uniunii Sovietice până în 1978, cînd
Heyl, o minusculă companie farmaceutică din Berlin, Germania, a început
să o producă. Există o sumă impresionantă de date științifice, la nivel
internațional, care confirmă performanțele substanței în procesul de
chelare a mercurului din organism, pe care Mercola le citează și pe care
își bazează cercetările. Dezavantajul unei astfel de formule, este după
părerea mea, modalitatea de administrare (injectare intramusculară), de
către un cadru medical care știe ce face.
3. Abuzul de chlorella (
alge verzi-albastre, folosite initial drept mijloc de tratare a apelor
reziduale industriale saturate cu metale grele) pare, după mine,
varianta cea mai la îndemînă: o dată naturală și, apoi, accesibilă ca
preț. Practic, o găsești sub formă de pulbere, comprimate, capsule în
cam toate magazinele naturiste. Există, ne spune Mercola, o bază
științifică solidă ce atestă capacitatea aproape magică a chlorellei de a
absorbi și elimina, prin metode fiziologice, metalele grele. Nu intru
în alte detalii (aveți linkuri, în notele de subsol).
4. Aport crescut de sulf,
tot din surse naturale - un alt mare chelator de metale grele, e
următorul pe lista, care mi-a atras atenția (după ce am sărit peste
recomandarea de a include în alimentație planta verde numită cillantro,
căci la noi nu crește, nu se cultivă în mod tradițional, iar sursele de
import nu-mi inspira încredere). Sulf din abundență se găsește în
usturoiul românesc, în ceapa românească, în prazul lui Nea Mărin, în
borcanul cu hreanul al bunicii (și al meu) ori în varza autohtonă crudă.
De toate gem tarabele din piețe (recomand Matache și Domenii pentru
bucureșteni).
5. Suplimentele de Vitamina E, C și Gluthation,
pe care le trece în listă Joseph Mercola, fiind produse de sinteză,
farmaceutică, nu mă conving. Prefer mereu sursele alimentare: alune,
arahide, migdale, pătrunjel și ardei gras - pentru vitamina E. Pentru
vitamina C: citricele, în special, toate fructele și frunzele verzi, în
general, dar mai ales ardeii iuți și/sau grași (faimosul doctor Linus
Pauling n-a luat un premiu Nobel degeaba, cu teza scorbutului pandemic),
iar pentru sintetizarea gluthationului în organism e nevoie doar de
suficiente cantități de sulf organic (din sursele enumerate la punctul
4), iar nu de perfuzii intravenoase, cu substanțe farmaceutice
(iar!?!).
6. Deși Mercola nu le pomenește cu un cuvînt, metodele de sudorație sînt,
după propriile mele căutari, cele mai eficiente modalități de eliminare
a metalelor grele, mai ales cînd vine vorba de mercur. Dar despre
ședinețele de răsfaț, cu efect terapeutic, în arșița unei saune
finlandeze, pe larg, data viitoare.
SURSE BIBLIOGRAFICE:
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Am recomandat unor prieteni plante pentru chelare, insa e nevoie de ceva timp sa fie eliminate componentele toxice din organism, deoarece corpul trebuie sa scape, printre altele si de compusii rezulati din dezasimilarea zilnica. Asta inseamna 1-1,5l apa pe zi, in afara de ceea ce se bea pana la inceperea tratamentului. Cura e lunga, in functie de gadul toxicitate, intre 3 si 7 ani, dar, ceea ce e esential este ca din prima zi, organismul initiaza procesul de recuperare. Primordial e sa elimine sursele de contaminare.
Ce utila ar fi o rubrică SANATATE ACTIVENEWS!
Multumim frumos, Olivia, sora noastră cea buna!
In fine, salvarea a venit prin o doctorița de la Olănești, care mi-a făcut o terapie cu ape minerale care mi-a tratat ficatul. Nu știu dacă poate fi pusa în legătură cu articolul aceasta experienta, dar dacă apele minerale ajută, ar fi bine de luat în considerare o atare terapie. Dar, totul făcut sub supraveghere medicala, nu după ureche și în nici un caz a depăși doza și schema de tratament.
"Note that there are other foods and herbs out there, such as chlorella, advertised as being beneficial for removing heavy metals. Beware. Although chlorella is trendy in the supplement world, it does not move toxic heavy metals properly and is vastly different in its effectiveness from the items listed above.
Chlorella is irresponsible when it comes down to protecting you from the hazards of mercury."
sau in cartea - "Brain Saver Protocols":
"Chlorella
Does not bind onto toxic heavy metals properly. Spreads toxic heavy metals into adjacent tissue, accelerating brain conditions. Chlorella does not have the ability to remove toxic heavy metals from the body. Chlorella is not antibacterial or antiviral. Rather, it often contains bad bacteria, resulting in foodborne illness."