În ciuda declarațiilor lui Donald Trump, că va aduce pacea în 24 de ore de la instalarea sa la Casa Albă, situația politică, economică și militară este una mult mai puțin optimistă.

Un editorial de Fabrizio Poggi, publicat de l'AntiDiplomatico, pe care l-am tradus pentru cititoriiActiveNews.

*

Pe fundalul discuțiilor – ca să nu mai menționăm ocazionalele bârfe – cu privire la perspectivele unui acord de încetare a focului în Ucraina, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a exprimat cel mai clar rezumat al punctului de vedere al Moscovei. În esență, acesta constă în patru puncte:

1.  Încetarea focului în Ucraina acum nu ar duce nicăieri; Moscova nu se va mulțumi cu vorbe goale despre încetarea conflictului;

2.  Este nevoie de acorduri credibile, cu mecanisme de garantare care să nu poată fi încălcate;

3. Rusia nu pune condiții prealabile pentru negocierile privind Ucraina, dar cere respectarea înțelegerilor existente;

4. Rusia este pregătită pentru consultări cu administrația Trump pe marginea războiului din Ucraina, dar numai pe chestiuni de substanță, pe cauzele fundamentale ale conflictului, și numai cu condiția că se va respecta ceea ce a declarat Putin în luna iunie.

În esență, Moscova cere un „Istanbul” mai defavorabil pentru Kiev; altfel spus, aceleași condiții ca acelea stabilite în 2022 la Istanbul (neutralitatea Ucrainei, restaurarea limbii, bisericii și culturii ruse, recunoașterea situației reale de pe front și legitimarea voinței cetățenilor din Novorossia – cu patru regiuni mai puțin).

Deci, pe scurt, care sunt „cauzele fundamentale ale conflictului”?

Pe lângă faptul evident că regimul nazist de la Kiev este o marionetă a Vestului, este clar că criza curentă a început aproximativ în urmă cu treizeci de ani, când SUA a decis să aducă NATO mai aproape de granița Rusiei.

Acum, Moscova întreabă dacă Donald Trump este dispus să readucă NATO în poziția pe care o avea pe 27 mai 1997, lucru propus de Moscova în decembrie 2021, iar răspunsul este: prea puțin probabil. Motiv pentru care prea puțin probabile sunt și orice discuții „pe chestiuni de substanță”.

De aici și încercările repetate de a atrage Rusia într-o negociere cosmetică, mai ales acum, când situația de pe front arată un tot mai probabil și mai iminent colaps al juntei de la Kiev.

De altfel, este de așteptat că Washingtonul, ale cărui planuri pentru Ucraina datează cel puțin din anii cincizeci, va încerca să impună astfel de negocieri, pentru a salva ce a mai rămas din capul lor de pod în Ucraina.

În esență, ce a spus Lavrov este: Moscova nu are nevoie de un armistițiu temporar. Este clar pentru toată lumea că forțele armate ucrainene își dau acum ultima suflare și au nevoie urgentă de o pauză, în care nașii lor occidentali să le antreneze, să le întărească și apoi să le arunce din nou în luptă împotriva Rusiei.

Rusia este gata să discute nu o încetare a focului, a spus Lavrov, ci o pace pe termen lung. Asta nu se poate face dacă nu se elimină principalele două cauze ale conflictului: expansiunea NATO spre est și nerespectarea drepturilor populației ruse din Ucraina.

Nicio altă ipoteză nu va fi luată în serios, măcar și pentru că Moscova își aduce aminte foarte bine de soarta acordurilor de la Minsk.

La acea vreme, a spus ministrul rus de externe, liderii vestici s-au umilit în fața întregii lumi luându-și angajamente, încălcându-le, și apoi admițând deschis că nu avuseseră nicio intenție să respecte nimic din ce-și asumaseră.

Prin urmare, Moscova cere acum să se dea garanții stricte pentru un tratat de pace.

Între timp, chiar dacă pe moment porțile NATO rămân închise pentru Kiev, junta se întoarce direct către UE: pentru a continua războiul, este important să existe cineva care să furnizeze arme.

Iar fostul ministru de externe Dmitri Kuleba este atât de convins că o continuare a războiului este inevitabilă încât a declarat că, în cazul unui armistițiu care „nu satisface nici Moscova, nici Kievul”, o răzbunare revanșardă din partea Ucrainei este inevitabilă, căci Ucraina își va reveni și, cam în zece ani de zile, va deveni invincibilă militar, și atunci va lansa un nou război nimicitor împotriva Rusiei pentru a răzbuna umilința suferită și pentru a-și lua înapoi teritoriile cucerite de Rusia.

„Când nu o să mai fim în genunchi, economic vorbind, veți vedea cum se vor manifesta aceste argumente în politica internă” a Ucrainei, a spus el, adăugând că singurul mod de a „salva Rusia” de răzbunarea Ucrainei este primirea Kievului în NATO.

„Poate părea ilogic, dar singurul mod de a convinge Ucraina să nu pornească la război împotriva Rusiei este să fie făcută membră NATO. Adică să aibă obligația legală de a nu-și expune aliații la riscul unui război cu Rusia”.

Ipoteza lui Kuleba pare să presupună o împărțire a Ucrainei în două zone (pe modelul RDG  și RFG), dintre care una va deveni membră NATO. Altfel spus, trei ani de război irosiți degeaba, pentru că Moscova refuză orice acces al Ucrainei la NATO, în orice formă, întrucât Ucraina în NATO înseamnă NATO la granița Rusiei, indiferent cât de mare sau mic ar fi teritoriul acestei „noi” Ucraine. 

Adevărul fiind că, dacă în NATO nu poate fi primită, Ucraina poate fi primită în UE – o ipoteză la care, oficial, Moscova nu se opune.

Dar ar reprezenta această aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană într-adevăr o „garanție de pace” la granițele Rusiei? Există ceva dubii, întrucât dorințele belicoase ale multor cancelarii europene și ale liderilor UE ca atare continuă. Iar, din mai multe puncte de vedere, articolul 42.7 din Tratatul Uniunii Europene (clauza de asistență reciprocă) este și mai clar decât articolul 5 din Tratatul NATO cu privire la defensiva colectivă.

Și, nu în ultimul rând, UE este proclamată deschis o alianță, nu doar pur „economică”, ci și militară.

În martie trecut, atrage atenția Vladimir Skaciko pe Ukraina.ru, Comisia Europeană a adoptat Strategia și Programul pentru industria europeană de apărare, ca reacție la succesele militare ale Rusiei, la remodelarea rapidă a economiei ruse pentru a răspunde nevoilor militare și la mobilizarea resurselor complexului militar-industrial rus.

Scopul documentului este acela de a stimula producătorii europeni de arme să crească investițiile, să îmbunătățească eficiența producției și, pentru prima dată, să-și catalogheze armele în comun.

În planurile UE se prevede alocarea a 1,5 miliarde de euro pentru contracte cu companiile militare europene, mai ales pentru producția de muniție, drone, rachete și sisteme de apărare aeriană.

Deci: se poate aștepta ceva bun de la Bruxelles? Puțin probabil.

În ce-l privește pe Vladimir Putin, răspunzând întrebărilor la finalul summit-ului Uniunii Economice Eurasiatice (EAES), el a declarat că Moscova vrea să pună capăt conflictului din Ucraina, dar misiunea numărul unu pentru anul 2025 este urmărirea pe mai departe a obiectivelor stabilite la începutul operațiunilor militare.

El a subliniat că Ucraina nu poate exista fără susținerea Europei: așadar, e clar că, pentru a obține victoria, Ucraina trebuie privată de susținerea Europei.

Așa cum se și vede din diferiți indicatori, Europa este principalul furnizor al Ucrainei. Și Europa va fi principala victimă, câtă vreme liderii UE nu înțeleg esența a ceea ce se întâmplă, precum și faptul că, până acum, Rusia nu a reacționat economic la atacurile europene.

Moscova are instrumente eficiente cu care să demotiveze Europa să mai susțină Ucraina, cum ar fi niște contra-sancțiuni la îngrășăminte, azot și metale, ori creșterea furnizării de petrol către terți, sau o interdicție pentru companiile străine de a-și mai exporta dividendele și naționalizarea lor.

Ce ar mai fi de adăugat la cele de mai sus? Care sunt factorii care ar asigura respectarea unei înțelegeri? Forțele armate ale Rusiei și (din multe puncte de vedere cel mai important lucru) rezervele energetice. Restul sunt vorbe goale.