Prima Scrisoare venită prin Poșta Sufletească - noua rubrică a ActiveNews - este o invitație a Nicoletei Vascan către dialog cu tot omul neamului românesc, omul dornic de Bine, de Frumos, de Adevăr, de Libertate și de Sănătate.

Tonul de adresare din cadrul Scrisorii este mângâietor dar ferm în privința noțiunilor aferente antropologiei creștine, firescului Ortodoxiei.

Printre rândurile Scrisorii, Nicoleta Vascan a strecurat și câteva detalii despre sine cu hotărârea omului asumat în privința întreținerii unui dialog sincer cu fiecare dintre cei care ajung să deschidă Scrisorile pe care ni le trimite de prin vârf de deal, de la „Poșta sufletească" via Activenews. Un mic video de prezentare, aici: 

Poșta sufletească
Expeditor: Nicoleta Vascan
Via: ActiveNews

O CHEMARE NUMITĂ PORUNCĂ

Cuvânt de început
-Ce nu mai știu oamenii, astăzi?
-Cât sunt de bolnavi sufletește.

Suflete drag,

Am să mă adresez ție cu ,,tu" pentru o mai directă și caldă comunicare.
Cu toată dragostea și prețuirea pe care ți le port. Căci nu este om în vâltoarea lumii care să nu fie ,,cineva".
Tu ești, cu adevărat, cineva pentru mine.
Ești purtător al ,,Chipului lui Hristos" în lume!
De cele mai multe ori ești inconștient de această proniatoare iconomie dar sunt și acele momente când ajungi să afli.
Are Bunul Dumnezeu felul Său de a ne smeri întru recuperarea noastră înspre sănătatea cea întru Adevăr.

Am să-ți povestesc puțin de pe aici, de prin vârf de deal, locul în care mă aflu acum. Nici retrasă, nici plecată din lume, doar cocoțată în vârf de deal străbun. Să știi că nu-i nici mai frumos, nici mai urât decât este pe la tine! Este așa cum a îngăduit Domnul să fie!

Oamenii fac locul, din păcate, nu îl mai sfințesc, după cum știam de prin vorba populară românească.

Aleargă de colo colo mai ceva decât furnicile dar fără dreapta socoteală a acestora. Aleargă omul de colo colo slujind orișicui îi promite o pâine, un serviciu, un palat, un trai mai ales în ale lumii beneficii. Și se face rob lumescului de parcă el din lume este și atât.
Nu mai știe. Sau a uitat că el este mai presus decât lumesc prin chemarea poruncii dumnezeiești sădită înlăuntrul său, chemare la îndumnezeire prin asemănare.

Dar cine să-l mai descâlcească pe om din gândurile convingeri raționalizate mentalist, trăirile șablonate-standardizate- noii orânduiri lumești, faptele făptuite în virtutea inerției curentului ideologiei globaliste?!

 

Își caută tămăduitori printre oameni pentru procurarea sănătății, prosperității în trup și după trup.
Se ferește de Dumnezeu și dă de ăl cu coarne. El nemaicrezând în nimeni și nimic decât în ceea ce i se oferă ca promisiune a  standardizatei viețuiri lumești.

Dumnezeu - Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt - nu promite, El dăruiește Viața, este Calea și Adevărul Însuși.
Mijlocitor între Dumnezeu și om este, după dumnezeiescul Apostol, Hristos Mântuitorul.
(1 Timotei 2, 5)

Dar oamenii se folosesc de numirea lui Dumnezeu pentru ca înjurătura să sune mai aprig. Pe aici, prin deal, se înjură așa, din inerție... de cele Sfinte. Pe la oraș nu se mai aud înjurăturile, viețuirea în sine a oamenilor ajunge să fie o permanentă hulă la adresa lui Dumnezeu.
Și asta-i patima cea mai patimă dintre patimi: hula la adresa Duhului Sfânt, care pornește din patima mândriei - „mama tuturor relelor", rele prin gând, cuvânt și faptă.

Orașul... nu a avut suflet nicicând. Așa simt eu, așa văd eu realitatea. Pentru mine, Frumosul Care-I ,,începutul tuturor lucrurilor" (D. Areopagitul) deci Dumnezeu, este în afara temporalității; ori cotidianul normativ (ba socialist comunist, ba capitalist, ba globalist) ,,ucide" frumosul prin condiționări artificiale, străine de Duh Sfânt.

Dumnezeu Însuși a așezat o ordine în lume,  prin cele zece porunci date dar omul, îndepărtându-se de Dumnezeu, a ajuns să-și creeze propriile rânduieli cuprinse astăzi în spectrul politico-statal hotărâtor peste tot ce mișcă pe fața pământului cu de la sine înșelătoare putere.

Dincolo de acestea toate, eu m-am simțit dintru început atrasă de simplitatea viețuirii și am resimțit oboseala permanentă în prezența complicității social urbanistice. M-am născut la oraș dar sufletul meu a tânjit după firescul simplității dintru început. Să pășesc cu picioarele goale pe-o bucată de pământ așa cum a lăsat-o Domnul, numai în „sufletul satului" am aflat această libertate de a fi în contextul lumesc.

Încă un pic!  Îți mai spun două trei vorbe despre mine și apoi povestim despre cele ale tale...
Pentru că este important ca și tu să ajungi să știi despre mine, pentru a ne cunoaște, pentru a afla cum să comunicăm spre binele sufletesc al amândurora.

Multe din cele ce  le voi scrie în scrisorile pe care ți le adresez sunt îndemnuri, sfaturi pe care, spunându-ți-le ție, de fapt, mie însămi mi le adresez. Așa-i lucrarea de la Domnul. Așa-i chemarea! Asta-i porunca: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău" și „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți." ( Matei 22, 37-39)

Vorbind cu tine, Suflete, eu în nevrednicia mea, Îl slăvesc pe Domnul și mă ajut pe mine însămi în a împlini chemarea ce mi-a fost dată: aceea de a vorbi și de a scrie oamenilor cuvânt de alinare, cuvânt de mângâiere sufletească.

Îmi împlineam chemarea și la Cabinet, dar din Martie 2020 am ales să suspend activitatea și apoi am închis efectiv. Pur și simplu, nu pot funcționa în contextul condiționărilor dictatoriale. Nu mă pot alinia impunerilor discriminatorii tip testare la fiecare două săptămâni în vederea identificării vreunei infectări cu nu știu ce virus pentru a putea funcționa legal cu Cabinetul sau să port mască în timpul interacțiunii cu omul din fața mea.

Nu pot mânca pâine ,,otrăvită", necinstit câștigată. Lucrarea în cadrul Cabinetului cu psiho-emoționalul și deci cu sufletul omului implică o asumare uriașă a responsabilității purtării înspre vindecarea cea dreaptă a acelei persoane. Frica mea față de Domnul nu mă lasă să lucrez altfel cu omul decât după principiile Binelui, Fumosului, al Adevărului, al Libertății care-I Hristos, în esență.

Adică eu nu te mai pot primi la Cabinet, Suflete, pentru că asta ar însemna ca eu să accept să mă folosesc de trupul meu testându-l, injectându-l sub comandă politico guvernamentală așa, în schimbul căpătării dreptului de a funcționa în continuare - legal - în noul context statal.
Și asta ar însemna să te smintesc și pe tine confirmând prin supunerea mea și funcționarea Cabinetului meu în așa impuneri discriminatorii pe linie sanitar fiziologica.

Să mă ferească Bunul Dumnezeu! Tăria mea este Tatăl, Scăparea mea este Fiul, Acoperământul meu este Sfântul Duh!

Chemarea mea de a te ajuta la vremea căderii tale sufletești este poruncă de la Hristos Domnul pentru mine, să mă jertfesc binelui tău. Și asta a presupus închiderea Cabinetului, deschis cu trudă, ani buni în urmă - de altfel - dar cu ajutor dumnezeiesc de la Maica Domnului.

Și în privința consilierii on line nu am avut vreodată chemare de la Domnul.  Nu este ceea ce ar trebui să fie, lucrare spre folosul sufletesc al omului. Așa cum văd eu lucrurile, în raport cu practica mea în lucrul cu sufletul omului, consilierea on line nu are cum să  respecte confidențialitatea raportului psihoterapeutic. Există tot timpul o terță persoană, programatorul aplicației pe care se face consilierea.  Ori la sufletul omului nu se ajunge decât în prezența Unicei Persoane aducătoare de sănătate sufletească, Doctorul Cel Mare, restauratorul sufletelor noastre- Hristos Domnul. Și asta la Spovedanie.

Și am atâtea alte argumente în defavoarea consilierii on line dar ți le voi împărtăși într-o altă scrisoare când va fi vremea.

Vezi tu, Suflete, Psihologia a apărut în contextul protestantismului în cadrul căruia nu există Spovedanie. Și cum omul a fost creat de Dumnezeu după Însuși Chipul Său Treimic ca ființă comunicantă deci dialogală, el nu poate rămâne în sine și pentru sine la nesfârșit (voi detalia în scrisorile următoare argumentul identității dumnezeiești a omului în sensul antropologiei creștine) întrucât ar ajunge să se îmbolnăvească și să moară.

Domnul a lăsat Spovedania în Dreapta Credință - Ortodoxia - spre ajutorul sufletesc al omului și restaurarea vieții acestuia. Euharistia, Doamne, ce Taină Mare! Sfânta Împărtășanie rămâne Unica Sursă aducătoare de Viață dincolo de veac.

Așadar, inițial, consilierea psihologică a funcționat ca și substitut al Spovedaniei.
Din păcate, se mai practică și astăzi astfel (din ignoranță sau rea voință) spre pierderea sufletească a omului.

Dar fiecare dintre noi ajungem să dăm plată pentru împlinirea chemării de a ne ajuta aproapele iubindu-l, deci jertfindu-ne pentru el. Căci aceasta este întâia poruncă, a iubirii.

Iubindu-te, Suflete drag, caut să îți vin în ajutor într-un mod  bineplăcut Domnului.

În practica de aproape douăzeci de ani de lucru cu sufletul omului, îți spun, prea puțini oameni am întâlnit care aveau nevoie de consiliere psihologică și mulți, marea majoritate aveau nevoie doar de Spovedanie.

Dar de o Spovedanie corect făcută, după patimi. Dar nu știau să meargă la ,,Doctorul Cel Mare" deodată. Nu știau din pricina prejudecăților. Nu știau din pricina uitării și din alte nenumărate și înșelătoare pricini. Și alegeau să alerge de îndată sau într-un târziu la ,,psiholoaga de la televizor". Și cu televizorul e o întreagă poveste dar nu este vremea acum ci mai încolo, îți voi povesti și despre ,,psiholoaga" pe care o știi de la televizor de prin 2004-2005 începând.

Oamenii nu au într-atât probleme psihologice, ei au dureri sufletești nemărturisite.

Mă foloseam adesea de această metaforă a „hainei murdare" (cămașa sufletească) pentru a clarifica și a așeza în firescul său, rolul psihologului și rolul duhovnicului, al consilierii psihologice și al Spovedaniei care-I Taină, atenție mare! Să clarific pentru mintea omului care mă apela, întrucât firescul e clarificat de Însuși Dumnezeu prin poruncile date nouă.

Eu, psihologul, pot „călca" haina sufletului tău dar....ce lucrare inutilă aș face, ce batjocură mare aș aduce sufletului tău, acceptând să „calc" o haină murdară, urât mirositoare, nespălată vreodată?!  
Ce folos ai avea tu ca apelând la serviciile Cabinetului meu să intri cu haina sufletului tău zoioasă, ruptă pe ici colo de la atâta purtare și murdărie  și să ieși la fel de zoios dar parcă cu ceva înșelătoare așezare prin călcarea ce ți-am  făcut-o.
Cu ce ochi aș mai privi eu spre Icoana Maicii Domnului știind batjocura pe care am adus-o sufletului tău?  Să mă ferească Dumnezeu de așa sminteală!

Dar, de-mi vii gata îmbăiat, primenit sufletește, cu bucurie mare m-apuc să mai nivelez pe ici pe colo vreo „cută", vreo neașezare a mentalului tău obișnuit să raționeze pe căi neuronale complicate (anxiogene, fobice, depresive, etc.) în defavoarea binelui tău sufletesc și implicit psiho-emoțional.

Omul a ajuns slab la suflet și cu mintea tare, ți-o spun nu din convingere ci ca o concluzie a celor douăzeci de ani de practică în lucrul cu sufletul omului.
Și am lucrat cu tot felul de oameni dar cei care din convingere nu au ales Spovedania, am ajuns să lucrez limitativ deci fără mari reușite pentru că ei înșiși nu au permis ajutorul. Și atunci, lucrarea mea cu ei a avut valoarea, efectul și durata consumării unui ceai cu mușețel. Cine știe la câte sortimente de ceaiuri or fi ajuns acum?! E alegerea lor. Este și acesta un mod de a viețui, în afara lui Dumnezeu.

Să mă ierți că te bombardez cu informații de care, poate, acum nu ai dispoziție. Dar așa simt, să știi și tu despre mine ca apoi să afli dacă vrei să mai primești scrisori de la mine ori ba.

Până atunci, la prima mea scrisoare către fiind, te întreb din a mea considerație și iubire față de tine: Cum te găsesc? Cum ești? Cum îți este sufletul? Ai obosit? Mai poți?
Domnul și Maica Domnului să-ți aducă degrabă mângâiere și ocrotire, „liman nouă celor ce umblăm cu corăbiile acestei vieți!"

În adâncul necunoștinței am ajuns să ne afundăm mare parte din noi. Ne-am îndepărtat de cunoașterea cea bună a Adevărului lucrător în lume Care este Dumnezeu Tatăl, Fiul.și Duhul Sfânt.

Cine ești tu? Cum te cheamă? Rostește-ți numele primit prin Sfântul Botez, acum, odată cu mine, să te audă Cerul. Tot: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul/ păcătoasa  pe nume.......

Așa, minunat!

Spune-mi, Suflete, oare tu îți mai știi gândurile, îți mai conștientizezi cuvintele rostite în toată ziua, îți mai recunoști faptele? Ce mai știi tu de tine? De unde vii și încotro te îndrepți? De-al cui ești tu, după trup și după suflet? De unde vii și încotro te îndrepți?  Care-i rostul viețuirii tale pe acest pământ? Să mă ierți că te iau la întrebări dar cu dreaptă socoteală te-am iscodit.

Dacă te găsește această scrisoare a mea, îndurerat, obosit, posibil să fie pentru că nu mai trăiești în dreaptă ascultare față de Cel Care te-a creat. Nu-L mai recunoști pe Dumnezeul Treimic ca și Creator al tău și de aici căderea în durere (consecința neascultării) necaz după necaz, îmbolnăviri trupești, certuri peste certuri cu toată lumea.

Nu e om pe fața pământului în dreaptă ascultare fără pricină. Numai Maica Domnului este singurul om din istoria omenirii care nu a greșit vreodată nici cu gândul. Dar noi...viețuim care cum apucăm. Cădem și nu știm să ne mai ridicăm. Pentru că L-am uitat pe Dumnezeu, Unicul în Putere să ne ridice de prin hăul căderilor noastre.

Domnul doar, mai știe, cum mai suntem sufletește, fiecare dintre noi!

Chemarea este la îndumnezeire (mântuire) prin împlinirea poruncii iubirii...iubirii față de Dumnezeu, față de aproapele ca pe tine însuți iar față de tine prim cunoașterea importanței pe care o ai prin purtarea „Chipului lui Hristos" înlăuntrul tainicei tale ființări.

Și de vrei și de nu vrei, al lui Hristos ești.
Doar că ești lăsat de Însuși Dumnezeu să alegi dacă primești Adevărul sau îl negi.

„Nimeni nu poate veni la Mine de nu-l va atrage pe el Tatăl." (Ioan 6, 44). Dar noi avem chemarea numită poruncă de a iubi, pe Dumnezeu și pe aproapele, de a ne ajuta unii pe alții în vederea urcușului Golgotei fiecăruia dintre noi.

Mântuirea începe aici și acum prim ascultarea chemării numită poruncă.

Oamenii de astăzi su făcut ceea ce trupul nu poate fi...stăpân peste suflet. Trupul nu poate fi stăpân peste suflet. De aici și îmbolnăvirile trupești fel de fel.

Să fii tu numai trup, omule al lui Dumnezeu?! Ficat, plămâni, inimă organică, creier și toate celelalte măruntaie? Atât?  Viața ta să fie doar o adunătură de funcții organice: funcția creierului-viață psihică, funcția stomacului-viață gastrică, funcția ficatului-viață hepatică. Atât să fii tu? Nu vezi că te faci singur mai mic prin asemănare decât dobitoacele?
Dumnezeu te-a creat punând scânteie dumnezeiască înlăuntrul tău prin puterile sufletești pe care ți le-a dăruit. Te-a făcut stăpânitor peste toate și te cheamă la îndumnezeire (vezi cartea ,,Facerii" din Sfânta Scriptură).

Fii atent, Suflete! Tu nu ești trup. Tu sălășluiești în trup dar nu ești trup. El este „casa" ta pentru o vreme, vremea pământească dar vine și vremea cerească și atunci trupul se va întoarce în țărâna din care a fost făcut ( a se vedea Sfânta Scriptură).

Tu, Suflete, ai propriile tale puteri insuflate de Dumnezeu: Rațiunea, Voința și Simțirea.

Și trupul dat ție are puterile lui date de Dumnezeu dar îs limitate. El, trupul, nu are putere prin sine însuși. Are și el cinci „ferăstruici”-simțuri prin care se arată și primește informații despre lume: văz, auz, miros, gust, tactil. Atât.
Lăsat de capul lui, în ascultare de creierul organic și atât, ajunge de se face mai ceva decât trupul dobitoacelor.
Ce vede trebuie să aibă. Ce miroase și-i place, trebuie să posede. Ce aude și-i place, trebuie să audă la volum stereo asurzitor. Ce gustă și-i place, trebuie să guste până dincolo de sațietate. Ce pipăie și-i place, trebuie să consume până la epuizare.

Și te mai miri că se îmbolnăvește și moare!
Omul are capacitatea de a ucide și de a se ucide pe el însuși.
Dumnezeu, doar, are Mila de a dărui Viața.

Suflete drag, dacă ții la trupul tău, la ,,casa ta pământească", adu-l de îndată sub ascultare de tine prin puterile tale insuflate de Domnul! Nu-ți mai lăsa trupul de izbeliște, să fie ce nu poate fi, stăpân peste tine, Suflete!

„Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul și toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui.” - Psalmul 102

S-a făcut târziu... târziu pentru faptele, cuvintele și gândurile rele dar nicicând atât de târziu pentru a pune început bun viețuirii noastre, Suflete drag.

Rămâi cu pace!
Doamne ajută!
Să ne reîntâlnim cu prilejul unei noi Scrisori!
Domnul cu tine
și cu mine, nevrednica,
un suflet dornic de mântuire,

Nicoleta Vascan

P.S.1: „Rugați-vă unul pentru altul
 ca să vă vindecați!" (Iacov 5, 16)
și învățați să vă rugați Maicii Domnului,
câtuși de puțin!

+„Nădejdea noastrā, adună pe cele risipite: pe cei rătăciți pe cale, povățuiește-i, pe cei căzuți de la buna credință iarăși la credință întoarce-i, pe cei bătrâni sprijinește-i, pe cei tineri îi învață, pe prunci hrănește-i și preamărește pe cei ce te preamăresc; dar mai ales păzește Sfânta Biserica Fiului tău și o ferește întru lungime de zile. Păzește-o sub acoperământul milei tale, apără-i pe ea cu cinstitul tău veșmânt și roagă pe Hristos, Dumnezeul nostru, pe Care mai presus de fire L-ai întrupat, să ne încingă pe noi cu puterea de Sus, ca să ne putem apăra împotriva vrăjmașului ce se ostește asupra noastră." - din Acatistul Buneivestiri

+ Rugăciune cu îndrăzneală, ,,Telegramă" către Maica Domnului, cel de-al doilea Paraclis:

„Deși fărădelegea mea este mai grea decât toate fărădelegile, totuși, tâlharii și desfrânații pe care iubitorul de oameni, pentru nemăsurata Lui milostivire, i-a primit și i-a miluit, îmi dau îndrăznire. Și cu toate că nu te aveau pe Tine, mijlocitoare bună, nu le-a închis ușa milostivirii Sale. Cum să nu mă primească dar și pe mine care nădăjduiesc în ajutorul tău?"
Milostivește-te deci spre mine, păcătoasa și spre sufletul care dimpreună cu mine a rostit cuvânt rugător de îndrăzneală către tine , „Doamna mea, căci poți toate câte le voiești, iar pe care le ceri de la Fiul tău le și iau fără îndoială deoarece pe tine te-a făcut mijlocitoare creștinilor."
Primește, dar, rugăciunea mea pentru tot omul neamului românesc spre Slava Preasfintei Treimi, în vecii vecilor, Amin.

P.S.2: #Rezistență prin Dreapta Credință

Atenție la neatenție!
Să nu ne excludem singuri mântuirii noastre!!!
Spovediți-vă!
Primiți Trupul și Sângele lui Hristos...
cât mai des...cât mai e vreme...cât s-o mai putea.

❗Sfânta Împărtășanie-Euharistia-
     rămâne UNICA Sursă
     aducătoare de Viață
     dincolo de veac.

Suntem la apusul vremurilor din urmă.
Măcar acum de-am îndrăzni în
a Nădājdui, a  Crede și a Iubi!
Doar că  această îndrăzneală
cere jertfirea de sine.
Hristos a Înviat!

Uniți....preoții, noi și Hristos!