BRICS a devenit cel mai puternic rival pe care l-a avut Occidentul în ultima jumătate de mileniu. Și puterea sa continuă să crească.

O analiză de Thomas Fazi de la Unherd pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews.

Titlul și intertitlurile aparțin redacției.

*

Mulți au privit summit-ul BRICS de săptămâna trecută ca pe vestitorul unei noi ordini mondiale.

O nouă ordine care să anunțe sfârșitul erei americane și nașterea unei ere noi, aparținând de data aceasta țărilor în curs de dezvoltare.

Potrivit unor analiști entuziaști, summit-ul BRICS era văzut chiar ca o nouă Conferință de la Bandung, care, în 1955, a deschis calea unei mișcări a țărilor nealiniate în timpul Războiului Rece.

Din acest punct de vedere, reuniunea de la Johannesburg a fost un succes. BRICS a anunțat prima extindere, de la crearea sa în 2009

Anul viitor, celor cinci membri inițiali ai organizației – Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud – li se vor alătura Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egiptul, Iranul, Etiopia și Argentina (cea din urmă cu condiția ca actualul guvern să câștige alegerile din octombrie, lucru care pare puțin probabil).

Economie și Tupeu

Aspectul cel mai important, însă, este că summit-ul a subliniat vocația BRICS de a-și folosi influența economică tot mai mare pentru a pune sub semnul întrebării actuala ordine mondială dominată de Occident.

Combinația celor două elemente – o putere economică crescândă și un tupeu politic – arată că blocul (care va fi rebotezat BRICS Plus) a devenit un actor geopolitic serios, care nu mai poate fi ignorat.

În termeni economici și demografici, puterea BRICS, mai ales în perspectiva viitoarei extinderi, este cât se poate de evidentă.

Cu noii săi membri, blocul va reprezenta aproape jumătate din populația lumii.

Din punct de vedere al parității puterii de cumpărare, cea mai potrivită unitate de măsură pentru a compara mărimea relativă a economiilor țărilor, BRICS reprezintă deja aproape o treime din PIB-ul global– mai mult decât economiile G7, organizație condusă de SUA, care reprezintă 30%.

Cu noile extinderi, BRICS va reprezenta 37%.

Decalajul față de Occident nu va face decât să se mărească, dat fiind că țările emergente și în dezvoltare ar trebui să cunoască o creștere economică mult mai rapidă în anii următori, iar alte țări sunt susceptibile să li se alăture. 

Majoritatea populației lumii este în tabăra „Cealaltă”

Peste 40 de țări și-au manifestat interesul de a adera la BRICS, 22 dintre ele făcând cerere oficială de admitere.

Cu alte cuvinte, majoritatea zdrobitoare a populației lumii trăiește în țări care fac deja parte din BRICS sau care aspiră să facă parte.

Importanța acestui aspect devine și mai evidentă dacă privim CE produc țările, mai degrabă decât cantitatea produsă.

În ultimele decenii, economiile occidentale au devenit din ce în ce mai financiarizate iar producția industrială a stagnat.

Ceea ce înseamnă că o mare parte din PIB-ul lor nu reprezintă producția de bunuri reale, ci sunt mai curând active financiare.

Dacă ne uităm la producția reală – industria manufacturieră – ecartul dintre Occident și BRICS este și mai mare: țările G7 în ansambul lor contribuie la producția manufacturieră mondială aproximativ tot atât cât China singură.

Dar puterea crescândă a acestei noi alianțe nu se limitează la PIB și la producție - este și o chestiune de resurse.

Integrarea a două dintre cele mai mari producătoare de petrol din lume – Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite – înseamnă că membrii BRICS vor reprezenta peste 40% din producția mondială de petrol.

Faptul că două dintre cele mai fidele aliate ale Americii din Golful Persic au decis să se alăture unei alianțe conduse de China (și din ce în ce mai politizate) ilustrează mai bine decât orice altceva schimbarea de paradigmă la care asistăm. 

Se zgâlțâie Petrodolarul

Oficialii americani pot minimaliza cât vor importanța evenimentului, însă valoarea lui simbolică este clară – mai ales dacă luăm în considerare că celor două țări din Golf li se alătură Iranul, unul dintre dușmanii declarați cei mai notorii ai Americii.

Pentru Statele Unite, consecințele riscă totuși să fie mai mult decât simbolice.

Această decizie reprezintă o amenințare potențială serioasă pentru Sistemul Petrodolarului.

În anii 1970, Arabia Saudită a încheiat un acord cu Statele Unite, acceptând să-și coteze petrolul pe piața mondială în dolari.

Dolarii primiți de Arabia Saudită pentru vânzările sale de petrol – așa-numiții petrodolari – erau apoi reciclați în Statele Unite sub formă de depozite și de achiziții de bonuri ale Trezoreriei americane.

Acest lucru, combinat cu faptul că orice țară care dorea să cumpere petrol trebuia să cumpere dolari pentru a plăti, a permis Statelor Unite să înregistreze un deficit comercial enorm timp de decenii, fără ca dolarul să se deprecieze.

Aceasta a fost una dintre pietrele unghiulare ale hegemoniei mondiale a Americii de după Al Doilea Război Mondial.

Ea a permis Washingtonului să mențină un regim de război perpetuu și de a exercita o dominație financiară asupra unei mari părți a lumii.

Totuși, în ultimii ani, au început să apară fisuri în Sistemul Petrodolarului.

Nu cu mult timp în urmă, Arabia Saudită a anunțat că intenționează să stabilească prețul țițeiului său în alte devize – în primul rând în yuanul chinezesc – în timp ce Emiratele Arabe Unite au vândut deja petrol Chinei folosind yuanul.

Intrarea Arabiei Saudite și a EAU în BRICS va da un nou avânt tendinței de abandonare progresive a Sistemului Petrodolarului.

Ca grup în ansamblul său, BRICS s-a orientat spre o poziție explicită pro-dedolarizare.

Bancorul și monedele locale

Anul trecut, de exemplu, a anunțat intenția de a crea o monedă internațională după modelul alternativei sintetice propuse de Keynes în urmă cu 70 de ani – Bancorul.

La summit-ul de săptămâna trecută, președintele Braziliei, Lula, a reafirmat acest lucru ca pe o prioritate, deși nu este probabil să se petreacă în viitorul foarte apropiat.

Între timp, planul BRICS este de a încuraja utilizarea monedelor locale în comerțul internațional, precum și sporirea procentului împrumuturilor finanțate de bloc în monede locale.

Etiopia, simbolul Africii înrobite

De asemenea, simbolică, în termeni mai degrabă politici decât economici, este primirea Etiopiei.

Etiopia nu doar că este țara cu a doua populație din Africa, după Nigeria; ea găzduiește și sediul Uniunii Africane, în capitala Adis Abeba.

Această aderare ar trebui interpretată ca un mesaj adresat întregului continent că porțile BRICS sunt deschise pentru orice țară africană care dorește să adere, precum și afirmarea deciziei grupului de a ajuta țările în dezvoltare – Etiopia fiind una dintre cele mai sărace țări din Africa.

În discursul său (citit de ministrul chinez al Comerțului), Xi Jinping a insistat în mod deosebit asupra rolului BRICS ca vehicul fundamental pentru dezvoltatea și emanciparea Sudului Global – în special Africa.

Nu că aceste țări ar avea nevoie de multă muncă de convingere. Multe națiuni africane au cerut deja aderarea la BRICS, alături de alte câteva din Orientul Mijlociu și America Latină.

Există motive strict economice pentru aceasta: abordarea BRICS în privința afacerilor globale și a dezvoltării – pe baza principiilor multilateralismului incluziv și a egalității suverane, și opoziția  față de coerciția economică – este considerată de multe țări ca o alternativă mai bună la modelul occidental actual și ca o oportunitate de a scăpa de controlul economic și financiar occidental.

Ca întotdeauna, factori mai profunzi intră în joc.

De ce BRICS? Trei motive

Pentru unii, BRICS reprezintă o „umbrelă geopolitică”, oferind în mod evident un anumit grad de protecție față de politica externă tot mai agresivă a Occidentului reprezentată de strategia „dublei izolări” împotriva Chinei și Rusiei și de expansiunea NATO și a alianțelor de tip NATO peste tot în lume.

Pentru alții, motivul ar putea fi exact opusul: ei văd BRICS, așa cum sugerează Branco Milanovic, drept „singurul loc unde țările nu sunt interesate să participe la un Nou Război Rece, sau chiar la un posibil război fierbinte între superputeri - un refugiu unde să nu fie obligate să aleagă între tabere”.

Pentru alții, totuși, motivul este mai mult ideologic: este vorba de a contesta și slăbi controlul vechi de 500 de ani al Occidentului asupra afacerilor globale, în ceea ce ar putea fi asemănat cu o mișcare de decolonizare.

Acest lucru este evident mai ales în unele țări africane.

Din acest punct de vedere, totuși, nu toți membrii BRICS sunt pe aceeași lungime de undă.

Revanșa împotriva Americii

Rusia și China, din motive evidente, sunt în favoarea transformării grupului într-o organizație pur politică, care să reprezinte interesele Sudului Global și să contracareze hegemonia SUA și a Occidentului și să ducă la crearea unei ordini mondiale multipolare mai echitabile.

În discursul său, Xi a declarat că Statele Unite „au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a paraliza piețele emergente și țările aflate în dezvoltare; cine se dezvoltă cu rapiditate devine țintă a izolării lor; cine recuperează decalajul devine țintă a obstrucțiilor lor”.

La rândul său, președintele sud-african Cyril Ramaphosa a făcut o paralelă între summit-ul de la Johannesburg și Conferința de la Bandung din 1955:

„Conferința a făcut apel la recunoașterea egalității tuturor țărilor, mari sau mici. Împărtășim în continuare această viziune comună a unei lumi drepte și echitabile.”

Isaias Afwerki, președintele Eritreei, una dintre numeroasele țări ne-membre invitate la summit, a fost chiar și mai caustic:

„Excepționalismul american – sau Pax Americana – a provocat probleme care au obstrucționat în mod grav progresul mondial, de un secol încoace. Sancțiuni ilegale și unilaterale; folosirea ca arme a instituțiilor financiare, economice și juridice dominate de Statele Unite; precum și alte instrumente punitive din trusa lor de scule care sunt folosite (de Statele Unite și aliații lor) în mod curent pentru a-i pedepsi pe cei care nu se conformează...” 

Jocul la două capete al Indiei

Totuși, nu toți membrii BRICS agreează această abordare confruntațională.

Premierul indian Modi, mai ales, care are foarte bune relații cu Washingtonul și cu Occidentul, inclusiv în domeniul securității este îngrijorat de evoluția BRICS către o organizație anti-occidentală condusă de China și Rusia, și se pronunță pentru o abordare mai neutră – non-occidentală, dar nu anti-occidentală.

Deocamdată, însă, el pare să piardă teren în fața celor două, a căror poziție anti-hegemonică beneficiază de un larg sprijin printre țările din Sud.

Anul următor va fi așadar crucial pentru viitorul BRICS – și al lumii în ansamblul ei.

Nu doar că va intra în vigoare aderarea a noi membri, dar Rusia va prelua președinția anuală a grupului.

Cu alte cuvinte, o țară angajată într-o confruntare militară de facto cu Occidentul – presupunând că războiul va continua până atunci – va reprezenta o organizație care va îngloba jumătate din omenire.

Dacă summit-ul de săptămâna trecută nu a marcat începutul unei noi ordini mondiale, cu certitudine aceasta va începe anul viitor.