Pentru creștini, și mai cu seamă pentru cei ortodocși, ocultismul este o manifestare a diabolismului.
După 1990, românii au avut acces la filme de groază, precum și la o mulțime de emisiuni despre paranormal, familiarizându-se astfel cu diverse idei despre magia neagră, posesia demonică și multe altele de aceeași factură.
Iar odată cu ascensiunea internetului, au căpătat popularitate, și la noi, teoriile conform cărora ocultismul și practicile oculte joacă un rol important în exercitarea puterii de stat, în promovarea globalismului și a progresismului de către niște elite profund corupte, satanice și pedofile.
Dacă asemenea ”conspiraționisme”, perplexante prin eterogenitatea bibliografiei pot fi aruncate, fără prea multă bătaie de cap, la gunoi, nu putem face același lucru cu opera unui savant de talia lui I. P. Culianu.
În lucrarea sa, Eros și magie în Renaștere, el argumentează că Renașterea și perioada modernă timpurie au dat naștere statului magician, preferabil, în opinia sa, statului polițienesc (acesta din urmă fiindu-i, de altfel, bine cunoscut, din proprie experiență).
Erosul – spune Culianu (pe urmele lui Giordano Bruno) – este punctul de plecare al oricărei magii. Imaginile și ideile erotice sunt cultivate pentru asigurarea puterii, prin acceptarea generalizată a dezirabilității concupiscenței cultivate de stat. Cel mai evident exemplu venind din lumea publicității, unde ”magia” mijloacelor media, a sunetelor, a imaginilor și a emoțiilor trezite de acestea este folosită în scopul vânzării produselor. ”Sexul vinde mai bine decât orice altceva” – ceea ce am învățat și noi după 1990.
Statul magician – care a apărut după ce o mare parte a conducătorilor occidentali au adus la curțile lor alchimiști și vrăjitori, care i-au învățat să guverneze prin controlul gândirii – își utilizează puterea de manipulare pentru a-și convinge subiecții că sunt liberi, sau că trăiesc în cea mai bună lume posibilă. Iar atunci când opiniile și dorințele oamenilor se schimbă, tot statul magician este acela care își folosește puterea subtilă pentru a redirecționa noile stări, astfel încât acestea să nu mai reprezinte niciun pericol pentru clasa conducătoare.
În opinia lui Culianu, principala slăbiciune a statului magician constă în posibilitatea mereu prezentă de a se transforma în ceea ce el numește statul vrăjitor, în care magicienii care îl controlează devin ahtiați de propria lor putere.
Unul dintre discipolii lui Culianu, scriitorul John Michael Greer, crede că statul magician nu poate fi amenințat de opusul său, statul polițienesc, ci doar de haosul democrației ”antedeluviene”. Și, într-adevăr, o mare parte a vieții socio-politice de după anul 2016 a fost caracterizată de războiul cibernetic (și nu numai), dintre statul magician și ”magia haosului”, cu susținătorii lui Donald Trump și mișcările adiacente europene de dreapta (inclusiv ”conspiraționiștii” de pretutindeni) în rolul agenților dezordinii, care încercau să îl submineze.
Relația dintre magie, ocultism și stat este mai veche decât istoria.
Triburile de vânători-culegători aveau deja societăți secrete și cunoștințe ezoterice păzite cu violență extremă.
Mai aproape de noi, sunt bine cunoscute aplecarea către ezoterism și vrăjitorie a liderilor naziști (național socialismului german a reprezentat cea mai monstroasă recădere în păgânism a unei societăți creștine europene), dar se vorbește mult prea puțin despre rădăcinile și practicile oculte ale Regatului Angliei care, în timpul primei sale epoci a imperialismului, a folosit magia sau ocultismul pentru a-și urmări, printre altele, propriile obiective geopolitice.
În realitate, Insulele Britanice nu au fost părăsite niciodată de umbrele ocultismului. În timpul Războiului Civil Englez vânătoarea de vrăjitoare devenise un adevărat sport, vestitul Mathew Hopkins fiind ”responsabil” pentru execuția a aproximativ 100 de ”suspecte”, în decursul a doar doi ani (între 1644 și 1646).
O sută de ani mai târziu, Sir Francis Dashwood a fondat Ordinul Fraților Sfântului Francisc din Wycombe, un grup de nobili desfrânați, care a devenit cunoscut sub numele de Hellfire Club. Și, imediat după alcătuirea lojei, cafenelele locului au început să vuiască de zvonurile despre orgii și mese negre satanice, despre prostituate îmbracate în costume de călugărițe și alte blasfemii. Chiar dacă este posibil ca măcar unele dintre acestea să fi fost adevărate, scopul principal al Hellfire Club era renașterea misterelor grecești eleusine, Dashwood fiind, probabil, printre altele, și un păgân inspirat de iluminism în căutarea a noi perspective religioase. Dar, este la fel de probabil ca Hellfire Club să fi fost implicat și în spionaj, uzând, de asemenea, de șantaj, pentru a controla acțiunile oamenilor influenți. Este, însă, cert că diverse figuri politice cheie care făceau parte din lojă, erau implicate în acțiuni de intelligece, Dashwood însuși acționând ca un spion redutabil, atât la Curtea regală a Rusiei, cât și în Italia, unde a luat urma agenților iacobiți exilați acolo. De asemenea, se crede că, în ajunul revoluției Americane, Dashwood și Franklin au colaborat îndeaproape pentru a preveni izbucnirea ostilităților.
Informația este mult prea vasta pentru a putea fi curpinsă în doar câteva pagini. Ceea ce trebuie reținut cu precădere este că, într-un sens literal, Imperiul Englez poate fi definit, chiar din primele sale zile, drept un stat magician, cu regina Elisabeta I ascultând fascinată fantasmele unor ocultiști precum vestitul John Dee sau Francis Washilgham, secretarul și spionul său preferat. Cât despre succesorul Elisabetei I, Iacob I, acesta credea atât de mult în magie și în infern încât a folosit puterea statului împotriva celor care practicau vrăjitoria, și de care se temea crezând că încearcă să-l detroneze.
Astfel, în contextul englez și, mai târziu, britanic, magia și politica au fost mult timp strâns asociate, grație cooperării asidue dintre lumea ocultismului și aceea a serviciilor secrete. John Dee, Daswood sau Alistair Crowley, alias ”Teribila Bestie 666”, ”cel mai rău om din lume”, au fost, foarte probabil, atât agenți guvernamentali, cât și practicanți ai diverselor ritualuri secrete. Și, dacă e să dăm crezare unor dovezi, asemenea persoane și organizații există până în ziua de astăzi.
După cel de-al Doilea Război Mondial și, în special, după distrugerea intenționată a hegemoniei britanice în timpul Războiului Rece, America a preluat ”mantaua” Imperiului Britanic, îndeplind astăzi multe dintre îndatoririle vechii talasocrații a Londrei – ”protecția” căilor maritime, extinderea ideilor economice și sociale liberale în lume și controlul zonelor agitate, dar vitale din punct de vedere economic, precum Orientul Mijlociu și Asia de Est. Astfel încât este mai mult decât probabil ca SUA să fi emulat și practicile britanice de hibridizare a spionajului cu ocultismul.
Potrivit cărții lui McGowan, Programmed to Kill (Programat să ucizi), au existat, cel puțin începând cu anii 1960, legături tulburătoare între CIA, FBI și diverse organizați suspectate de pedofilie și satanism. McGowan, care examinează în primul rând miturile populare ale ucigașilor în serie, susține ideea că programul MKULTRA al CIA – care, de fapt, este un nume comun pentru o serie întreagă de strategii, toate concepute pentru a studia controlul minții – a utilizat ocultiști și practici de magie neagră, cum ar fi, de exemplu, abuzul ritualic asupra copiilor. Și, de asemenea, că CIA ”a jucat roluri cheie în crearea cultelor satanice subterane, angajate în întreprinderi criminale violente”, deoarece, în urma experimentelor MKULTRA, a înțeles că oamenii predispuși la stări disociative (adică cei care au suferit de abuz cronic, mai cu seamă în copilărie), sunt ușor de controlat prin frică.
Prin urmare, un stat puternic, centralizat, se hrănește, printre multe altele, din manipulările menite să genereze spaima, precum și din abuzarea cvasi-permanentă a celor vulnerabili. Frica și anxietatea vând chiar mai bine decât sexul, astfel încât, pe lângă obscenitatea și vulgaritatea care se lățesc nestingherite pe ecrane și în titlurile mass media, agenda știrilor de presă acoperă o varietate de povești dintre cele mai îngrozitoare, mesajul fiind, însă, unul singur: ”Temeți-vă! De poliție, de suspendarea contului de facebook, de ”extremism”, de Rusia, de ”schimbările climatice”, de viruși… și lăsați-ne pe noi să decidem ce mâncați, cat de des trebuie să vă spălați, când aveți voie să ieșiți din casă și unde aveți voie să mergeți. Totul pentru binele și siguranța voastră!”
Acest tip de discuții au fost considerate întotdeauna extrem de ”stranii” și de competența exclusivă a ”teoreticienilor conspirației”. Însă, după epidemia de covid 19, care a însemnat, printre altele, o centralizare fără precedent a puterii economice sub pretextul protejării sănătății publice, tot mai mulți oameni încep să perceapă cât de manipulator poate fi statul și cât de ușor poate întrece orice măsură.
Trebuie spus că legăturile dintre magie și stat sunt foarte bine documentate. Marea Britanie a produs spioni vrăjitori precum John Dee și Aleister Crowley, care și-au folosit adesea statutul de ocultiști pentru a se angaja în strângerea de informații sensibile sau, în cazul lui Dee, în furturi internaționnale. În ceea ce privește SUA, mai mulți membri ai complexului militar-industrial, de la Jack Parsons la Michael A. Aquino, au fost membri activi a diferitelor grupuri oculte. Iar munca de intelligence și ocultismul sunt oricum legate spiritual, cea dintâi fiind chiar opera magiei pe care John Michael Greer o definește ca fiind, nici mai mult și nici mai puțin decât ”arta și știința de a provoca schimbări în conștiința umană. Dl. General Anton Rog nu ar putea decât să aprobe acest punct de vedere.
Bibliografie:
I.P. Culianu, Eros și magie în Renaștere, București 1994
Louis Pawels și Jaques Bergier, Dimineața magicienilor, București, 1994
Jonathan Black, Istoria secretă a lumii, București, 2007
Jonathan Black, Istoria sacră, Ființele supranaturale și nașterea lumii noastre, București, 2013
Justin Geoffrey, An Empire of Magick: Occultism & the British Empire, The Dissident Rewiew, 13, 06, 2023
După 1990, românii au avut acces la filme de groază, precum și la o mulțime de emisiuni despre paranormal, familiarizându-se astfel cu diverse idei despre magia neagră, posesia demonică și multe altele de aceeași factură.
Iar odată cu ascensiunea internetului, au căpătat popularitate, și la noi, teoriile conform cărora ocultismul și practicile oculte joacă un rol important în exercitarea puterii de stat, în promovarea globalismului și a progresismului de către niște elite profund corupte, satanice și pedofile.
Dacă asemenea ”conspiraționisme”, perplexante prin eterogenitatea bibliografiei pot fi aruncate, fără prea multă bătaie de cap, la gunoi, nu putem face același lucru cu opera unui savant de talia lui I. P. Culianu.
În lucrarea sa, Eros și magie în Renaștere, el argumentează că Renașterea și perioada modernă timpurie au dat naștere statului magician, preferabil, în opinia sa, statului polițienesc (acesta din urmă fiindu-i, de altfel, bine cunoscut, din proprie experiență).
Erosul – spune Culianu (pe urmele lui Giordano Bruno) – este punctul de plecare al oricărei magii. Imaginile și ideile erotice sunt cultivate pentru asigurarea puterii, prin acceptarea generalizată a dezirabilității concupiscenței cultivate de stat. Cel mai evident exemplu venind din lumea publicității, unde ”magia” mijloacelor media, a sunetelor, a imaginilor și a emoțiilor trezite de acestea este folosită în scopul vânzării produselor. ”Sexul vinde mai bine decât orice altceva” – ceea ce am învățat și noi după 1990.
Statul magician – care a apărut după ce o mare parte a conducătorilor occidentali au adus la curțile lor alchimiști și vrăjitori, care i-au învățat să guverneze prin controlul gândirii – își utilizează puterea de manipulare pentru a-și convinge subiecții că sunt liberi, sau că trăiesc în cea mai bună lume posibilă. Iar atunci când opiniile și dorințele oamenilor se schimbă, tot statul magician este acela care își folosește puterea subtilă pentru a redirecționa noile stări, astfel încât acestea să nu mai reprezinte niciun pericol pentru clasa conducătoare.
În opinia lui Culianu, principala slăbiciune a statului magician constă în posibilitatea mereu prezentă de a se transforma în ceea ce el numește statul vrăjitor, în care magicienii care îl controlează devin ahtiați de propria lor putere.
Unul dintre discipolii lui Culianu, scriitorul John Michael Greer, crede că statul magician nu poate fi amenințat de opusul său, statul polițienesc, ci doar de haosul democrației ”antedeluviene”. Și, într-adevăr, o mare parte a vieții socio-politice de după anul 2016 a fost caracterizată de războiul cibernetic (și nu numai), dintre statul magician și ”magia haosului”, cu susținătorii lui Donald Trump și mișcările adiacente europene de dreapta (inclusiv ”conspiraționiștii” de pretutindeni) în rolul agenților dezordinii, care încercau să îl submineze.
Relația dintre magie, ocultism și stat este mai veche decât istoria.
Triburile de vânători-culegători aveau deja societăți secrete și cunoștințe ezoterice păzite cu violență extremă.
Mai aproape de noi, sunt bine cunoscute aplecarea către ezoterism și vrăjitorie a liderilor naziști (național socialismului german a reprezentat cea mai monstroasă recădere în păgânism a unei societăți creștine europene), dar se vorbește mult prea puțin despre rădăcinile și practicile oculte ale Regatului Angliei care, în timpul primei sale epoci a imperialismului, a folosit magia sau ocultismul pentru a-și urmări, printre altele, propriile obiective geopolitice.
În realitate, Insulele Britanice nu au fost părăsite niciodată de umbrele ocultismului. În timpul Războiului Civil Englez vânătoarea de vrăjitoare devenise un adevărat sport, vestitul Mathew Hopkins fiind ”responsabil” pentru execuția a aproximativ 100 de ”suspecte”, în decursul a doar doi ani (între 1644 și 1646).
O sută de ani mai târziu, Sir Francis Dashwood a fondat Ordinul Fraților Sfântului Francisc din Wycombe, un grup de nobili desfrânați, care a devenit cunoscut sub numele de Hellfire Club. Și, imediat după alcătuirea lojei, cafenelele locului au început să vuiască de zvonurile despre orgii și mese negre satanice, despre prostituate îmbracate în costume de călugărițe și alte blasfemii. Chiar dacă este posibil ca măcar unele dintre acestea să fi fost adevărate, scopul principal al Hellfire Club era renașterea misterelor grecești eleusine, Dashwood fiind, probabil, printre altele, și un păgân inspirat de iluminism în căutarea a noi perspective religioase. Dar, este la fel de probabil ca Hellfire Club să fi fost implicat și în spionaj, uzând, de asemenea, de șantaj, pentru a controla acțiunile oamenilor influenți. Este, însă, cert că diverse figuri politice cheie care făceau parte din lojă, erau implicate în acțiuni de intelligece, Dashwood însuși acționând ca un spion redutabil, atât la Curtea regală a Rusiei, cât și în Italia, unde a luat urma agenților iacobiți exilați acolo. De asemenea, se crede că, în ajunul revoluției Americane, Dashwood și Franklin au colaborat îndeaproape pentru a preveni izbucnirea ostilităților.
Informația este mult prea vasta pentru a putea fi curpinsă în doar câteva pagini. Ceea ce trebuie reținut cu precădere este că, într-un sens literal, Imperiul Englez poate fi definit, chiar din primele sale zile, drept un stat magician, cu regina Elisabeta I ascultând fascinată fantasmele unor ocultiști precum vestitul John Dee sau Francis Washilgham, secretarul și spionul său preferat. Cât despre succesorul Elisabetei I, Iacob I, acesta credea atât de mult în magie și în infern încât a folosit puterea statului împotriva celor care practicau vrăjitoria, și de care se temea crezând că încearcă să-l detroneze.
Astfel, în contextul englez și, mai târziu, britanic, magia și politica au fost mult timp strâns asociate, grație cooperării asidue dintre lumea ocultismului și aceea a serviciilor secrete. John Dee, Daswood sau Alistair Crowley, alias ”Teribila Bestie 666”, ”cel mai rău om din lume”, au fost, foarte probabil, atât agenți guvernamentali, cât și practicanți ai diverselor ritualuri secrete. Și, dacă e să dăm crezare unor dovezi, asemenea persoane și organizații există până în ziua de astăzi.
După cel de-al Doilea Război Mondial și, în special, după distrugerea intenționată a hegemoniei britanice în timpul Războiului Rece, America a preluat ”mantaua” Imperiului Britanic, îndeplind astăzi multe dintre îndatoririle vechii talasocrații a Londrei – ”protecția” căilor maritime, extinderea ideilor economice și sociale liberale în lume și controlul zonelor agitate, dar vitale din punct de vedere economic, precum Orientul Mijlociu și Asia de Est. Astfel încât este mai mult decât probabil ca SUA să fi emulat și practicile britanice de hibridizare a spionajului cu ocultismul.
Potrivit cărții lui McGowan, Programmed to Kill (Programat să ucizi), au existat, cel puțin începând cu anii 1960, legături tulburătoare între CIA, FBI și diverse organizați suspectate de pedofilie și satanism. McGowan, care examinează în primul rând miturile populare ale ucigașilor în serie, susține ideea că programul MKULTRA al CIA – care, de fapt, este un nume comun pentru o serie întreagă de strategii, toate concepute pentru a studia controlul minții – a utilizat ocultiști și practici de magie neagră, cum ar fi, de exemplu, abuzul ritualic asupra copiilor. Și, de asemenea, că CIA ”a jucat roluri cheie în crearea cultelor satanice subterane, angajate în întreprinderi criminale violente”, deoarece, în urma experimentelor MKULTRA, a înțeles că oamenii predispuși la stări disociative (adică cei care au suferit de abuz cronic, mai cu seamă în copilărie), sunt ușor de controlat prin frică.
Prin urmare, un stat puternic, centralizat, se hrănește, printre multe altele, din manipulările menite să genereze spaima, precum și din abuzarea cvasi-permanentă a celor vulnerabili. Frica și anxietatea vând chiar mai bine decât sexul, astfel încât, pe lângă obscenitatea și vulgaritatea care se lățesc nestingherite pe ecrane și în titlurile mass media, agenda știrilor de presă acoperă o varietate de povești dintre cele mai îngrozitoare, mesajul fiind, însă, unul singur: ”Temeți-vă! De poliție, de suspendarea contului de facebook, de ”extremism”, de Rusia, de ”schimbările climatice”, de viruși… și lăsați-ne pe noi să decidem ce mâncați, cat de des trebuie să vă spălați, când aveți voie să ieșiți din casă și unde aveți voie să mergeți. Totul pentru binele și siguranța voastră!”
Acest tip de discuții au fost considerate întotdeauna extrem de ”stranii” și de competența exclusivă a ”teoreticienilor conspirației”. Însă, după epidemia de covid 19, care a însemnat, printre altele, o centralizare fără precedent a puterii economice sub pretextul protejării sănătății publice, tot mai mulți oameni încep să perceapă cât de manipulator poate fi statul și cât de ușor poate întrece orice măsură.
Trebuie spus că legăturile dintre magie și stat sunt foarte bine documentate. Marea Britanie a produs spioni vrăjitori precum John Dee și Aleister Crowley, care și-au folosit adesea statutul de ocultiști pentru a se angaja în strângerea de informații sensibile sau, în cazul lui Dee, în furturi internaționnale. În ceea ce privește SUA, mai mulți membri ai complexului militar-industrial, de la Jack Parsons la Michael A. Aquino, au fost membri activi a diferitelor grupuri oculte. Iar munca de intelligence și ocultismul sunt oricum legate spiritual, cea dintâi fiind chiar opera magiei pe care John Michael Greer o definește ca fiind, nici mai mult și nici mai puțin decât ”arta și știința de a provoca schimbări în conștiința umană. Dl. General Anton Rog nu ar putea decât să aprobe acest punct de vedere.
Bibliografie:
I.P. Culianu, Eros și magie în Renaștere, București 1994
Louis Pawels și Jaques Bergier, Dimineața magicienilor, București, 1994
Jonathan Black, Istoria secretă a lumii, București, 2007
Jonathan Black, Istoria sacră, Ființele supranaturale și nașterea lumii noastre, București, 2013
Justin Geoffrey, An Empire of Magick: Occultism & the British Empire, The Dissident Rewiew, 13, 06, 2023
Parteneriat Vocea Românului
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Și Ioan Petre Culianu a fost asasinat de masoni, pe 21 mai 1991 în clădirea Divinity School din campusul Universității din Chicago, pentru că știa prea multe. Și din păcate nu a fost singurul. Asasinatul său, cred că e a doua mare "teorie a conspirației" după asasinarea lui J.F. Kenedy. S-a scris foarte mult, dar fără a se ajunge la un rezultat concret.