Ceva se întâmplă. Ceva important. Viitorul catolicismului, cel puțin în țările cu vechi tradiții ale creștinătății occidentale, va semăna mai degrabă cu cel al lui J.D. Vance decât cu cel al lui Jorge Bergoglio.

Un editorial de Rod Dreher, publicat pe site-ul The European Conservative, pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

Ultimul demnitar pe care Papa Francisc l-a întâlnit în viața sa muritoare a fost J.D. Vance, vicepreședinte al SUA, catolic convertit și critic al opiniilor liberale ale Suveranului Pontif privind migrația în masă.

Există un simbol puternic în acest aspect. Scena cu cei doi bărbați, despărțiți de 48 de ani și de puțin mai mult de un metru, reprezintă dispariția unui tip de catolicism și ascensiunea altuia.

Când a devenit papă în 2013, catolicii progresiști și-au exprimat speranța într-un „efect Francisc”, care să liberalizeze doctrina și practica catolice și care să atragă înapoi către Biserică milioanele de oameni dezamăgiți de ceea ce ei considerau conservatorismul intransigent al Romei, precum și nou veniți, dornici să facă parte dintr-o Biserică mai „incluzivă”.

Deși pentru reformatorii mai radicali a reprezentat o dezamăgire, Francisc a condus fără echivoc Corabia lui Petru pe o cale situată mai la babord (adică spre stânga), în special prin tratamentul său intransigent față de catolicii tradiționaliști, pe care i-a insultat frecvent în mesajele sale publice.

Cu toate acestea, nu a existat nici un „efect Francisc”, în sensul unei reînnoiri la scară largă, nici măcar o înmulțire a vocațiilor progresiste.

În Statele Unite, de exemplu, seminariștii progresiști după modelul Vatican II, favorizați de Francisc, au încetat să mai existe în seminarii, în timpul pontificatului său.

În vreme ce, de-a lungul anilor, Suveranul Pontif a sunat o trompetă doctrinară incertă și a provocat haos în cadrul guvernării Bisericii, mulți tineri au îmbrățișat catolicismul, nu datorită lui Francisc, ci în ciuda lui Francisc.

J.D. Vance face și el parte din acest grup. Ca să fiu clar: nu există nici o dovadă că vicepreședintele a luat în considerare pontificatul lui Francisc în deliberările sale, când s-a convertit la catolicism în 2019.

Pot să vă spun, totuși, că atunci când prietenul meu Vance mi-a spus prima dată despre intenția sa de a deveni catolic, aceasta a avut mai degrabă de-a face cu faptul că mulți dintre intelectualii publici americani pe care îi admira erau catolici.

Nu doar atât, dar erau catolici conservatori – adică bărbați și femei care puteau sau nu fi de dreapta, din punct de vedere politic, dar care susțineau totuși cu tărie învățătura teologică catolică autoritară.

Într-un eseu din 2020, publicat în revista catolică The Lamp, Vance a explicat de ce a devenit catolic. Crescut într-un protestantism popular, „fără biserică” (care, la fel ca Mamaie, iubita sa bunică, era anti-catolic din reflex), Vance s-a înrolat în rândul Pușcașilor Marini și a devenit unul dintre așa-numiții „noi atei”, atât de populari în primul deceniu al acestui secol.

Cu timpul, a început să își pună întrebări. A întâlnit oameni care l-au făcut să înțeleagă că creștinismul ar putea fi mai mult decât crezuse el.

În cele din urmă, Vance a citit Orașul lui Dumnezeu, capodopera gândirii teologice și politice de la începutul secolului al V-lea, scrisă de Augustin de Hipona, cel mai mare sfânt al Bisericii Occidentale.

Vance a descoperit că Augustin „a articulat un adevăr pe care îl simțeam de mult timp, dar pe care nu îl rostisem”.

Adevărul augustinian care l-a frapat pe Vance este următorul: petrecem prea mult timp preocupându-ne de consum și de plăceri și mult prea puțin concentrați pe datorie și virtute.

Scrie Vance:

„A fost cea mai bună critică a epocii noastre moderne pe care am citit-o vreodată.”

El continuă:

„Și, într-adevăr, această intuiție, mai mult decât oricare alta, a fost cea care m-a condus în cele din urmă, nu doar la creștinism, ci la catolicism.

„În ciuda necunoașterii liturghiei de către mamaia mea, a influențelor culturale romane și italiene și a Papei străin, am început încet să văd în catolicism cea mai apropiată expresie a felului ei de creștinism: obsedat de virtute, dar conștient de faptul că virtutea se formează în contextul unei comunități mai largi; înțelegător cu cei blânzi și sărmani din lume, fără a-i trata ca pe niște victime; protector cu copiii și familiile și cu lucrurile necesare pentru a se asigura că aceștia prosperă.

„Și, mai presus de toate: o credință centrată pe un Hristos care ne cere perfecțiune, chiar dacă El a iubit necondiționat și iartă cu ușurință.”

Deși nu eram catolic (Rod Dreher s-a convertit la ortodoxie), i-am prezentat prietenului meu un tânăr preot dominican despre care știam că este un om doctrinar, așa cum au reputația de a fi membrii acestui ordin de pe Coasta de Est.

Un an mai târziu, JD m-a invitat să fiu prezent la Cincinnati, unde locuia, pentru primirea sa oficială în Biserica Catolică.

A fost un privilegiu pentru mine să fiu martor la acest moment important din viața unui prieten – și, dacă într-o zi va câștiga președinția SUA, din viața țării mele și chiar a lumii.

=== 11 august 2019 - Prima comuniune în calitate de catolic a lui J.D. Vance - Foto: Rod Dreher === 

Rețineți că în acel articol din 2020, Vance a scris despre „opinia sa tot mai solidă... că prea mulți catolici americani nu au reușit să arate respectul cuvenit față de papalitate, tratându-l pe Papă ca pe o figură politică ce trebuie criticată sau lăudată în funcție de capriciile lor”.

La începutul acestui an, Papa Francisc l-a atacat în mod clar, retoric, pe vicepreședintele catolic, care luase apărarea politicilor administrației Trump privind migrația.

Vance a primit criticile cu smerenie – s-a autointitulat „copil catolic”, subliniind lipsa sa de experiență în credință – dar nu a renunțat la opiniile sale.

Anterior, el se justificase din punct de vedere al învățăturii catolice, invocând termenul „ordo amoris”, sau ordonarea corectă a iubirilor noastre.

Acesta este punctul de vedere augustinian conform căruia virtutea este ordonarea afectelor noastre în funcție de gradul de iubire corespunzător.

Vance a susținut că, deși creștinii au o datorie morală de caritate față de toți, avem o datorie mai mare față de cei mai apropiați ai noștri – familiile noastre, vecinii noștri și compatrioții noștri.

Acesta, a spus el, este motivul pentru care statele au datoria de a limita migrația pentru binele comun.

Ceea ce este în puternic contrast cu umanitarismul sentimental al lui Francisc, care părea să nu ceară nimic imigranților înșiși, dar totul de la cei ale căror țări se umplu cu ei.

Dincolo de chestiunea specială a migrației, vedem în contrastul dintre Papă și acest politician catolic o diferență puternică între catolicismul unei epoci trecute – una în care un politician pro-avort, pro-LGBT, pro-granițe deschise, precum Joe Biden, putea fi considerat de Francisc un „bun catolic” – și catolicismul care apare acum.

Vance nu este un tradiționalist al Liturghiei latine și, după știința mea, nu s-a implicat în controverse teologice în cadrul catolicismului.

Dar este un secularist convertit, atras de catolicism atât cu mintea, cât și cu inima, dar și prin rădăcinile sale intelectuale profunde.

Nu părinții de la Conciliul Vatican II l-au atras pe Vance la bordul corabiei, ci episcopul de Hipona și înțelepciunea sa durabilă.

Se pare că încercarea de a „moderniza” Biserica Catolică pentru a o pune în acord cu punctele de vedere ale lumii de azi o face neatractivă pentru căutătorii care doresc să fie salvați de la înecul în ceea ce sociologul Zygmunt Bauman numește „modernitatea lichidă”.

În această perioadă pascală, convertirile catolicilor au crescut dramatic în țările occidentale.

Marșul anual de pelerinaj, de trei zile, de la Chartres, care în trecut a atras cel mult 18.000 de tineri catolici tradiționaliști, a trebuit să își suspende anul acesta înregistrările online, aplicația fiind copleșită de doritori.

Ceva se întâmplă. Ceva important. Viitorul catolicismului, cel puțin în țările cu vechi tradiții ale creștinătății occidentale, va semăna mai degrabă cu cel al lui J.D. Vance decât cu cel al lui Jorge Bergoglio.

Cu toate acestea, ambii bărbați rămân frați într-o mărturisire de credință comună – și aceasta continuă dincolo de granițele morții.

Când vicepreședintele a aflat despre decesul lui Francisc, a scris pe Twitter:

I just learned of the passing of Pope Francis. My heart goes out to the millions of Christians all over the world who loved him.

I was happy to see him yesterday, though he was obviously very ill. But I’ll always remember him for the below homily he gave in the very early days…

— JD Vance (@JDVance) April 21, 2025

„Am fost fericit să îl văd ieri, deși în mod evident era foarte bolnav”, a spus Vance.

Nu am nici o îndoială că, în calitate de om al virtuților creștine, în inima sa de copil catolic, J.D. Vance speră și se roagă să îl întâlnească într-o zi pe Francisc în Paradis, unde durerea și suferința nu mai există.