Leproșii care apar de mai multe ori în Noul Testament erau obligați să poarte asupra lor un clopoțel ca vitele pentru a putea fi reperați de la distanță și a se evita orice contact cu ei.

* 

Ceva îmi spune că sfârșitul a început.

Din astea au mai fost, mă contrazic optimiștii incurabili. În trecut epidemiile erau ceva obișnuit. Ciuma lui Caragea a rămas în zicători pentru amploarea ei: a murit jumătate din populația Bucureștiului. Ce să mai spunem de gripa spaniolă care a făcut mai mulți morți decât Războiul Mondial ce tocmai se încheia.

Nu cred că pe cea prezentă o putem pune în aceeași serie, ripostez eu. Toate cele de până acum – nu doar epidemiile ci și calamitățile naturale, războaiele etc – s-au manifestat pe zone extinse dar nu la nivelul globului. Nu existau fenomene care să apară concomitent în Africa de Sud, Japonia și America. Or, am fost cu toții martori la viteza cu care Covidul a pus stăpânire pe întreaga suprafață a globului, fără să uite nici un singur colțișor izolat care să fie ferit. Iar mie tocmai această concomitență și tocmai această extindere absolut planetară mă fac să consider Pandemia ca o sinistră premieră, ca, din păcate, una care de-abia deschide succesiunea altor trei dezastre.

În Apocalipsă, capitolul 6, versetele 1-8, se spune că la sfârșitul lumii vor apărea patru monstruoși călăreți care vor face prăpăd. Primul (de la dreapta la stânga în sugestiva pictură a lui Victor Vasnetzov) a fost interpretat ca reprezentând ciuma (carnajul pe care-l vedem în tablou jos, sub copitele cailor ucigași, ne esta de-acum familiar, e peisajul din spitale și din afara spitalelor), al doilea războiul, al treilea foametea („Se apropie o mare criză agricolă”- Bill Gates), iar al patrulea moartea.

Nu e dificil de observat că ne aflăm sub atacul cavalerului ciumat.

Și totuși...
Noi suntem creștini și mulțumim lui Dumnezeu că ne-a înzestrat cu Speranța, una dintre cele trei virtuți creștine între Credință și Iubire.
Și Speranța nu lipsește nici din acest tablou îngrozitor. Este sus, deasupra măcelului: Mielul, cel care ne va ocroti și ne va scoate de sub robia Celui Rău 

*

O sfântă.

Mâinile acelea, care în puținele clipe când nu lucrează se adună ca de rugăciune, au făcut tot ce se mănâncă în casă și tot cu ce se îmbracă ai casei, așa cum Dumnezeu a făcut toate în lume.

Lelea Mărie, Ungureni, Maramureș.

Am trăit între sfinți și nu i-am știut prețui.

Au avut și ei păcatele lor, au mai suduit, s-au mai și bătut, dar și le-au ispășit pe toate aici pe pământ cu cât au lucrat, cât de greu, și prin câte necazuri au trecut.

Regretăm lumea normală, frumoasă, care a fost, fără să conștientizăm că lumea care s-a dus a fost așa pentru că ei au făcut-o să fie normală și frumoasă.

S-au cam dus și ei, pe câți mai sunt îi omorâm prin leprozerii de groază ca să anunțăm triumfal seara la televizor de câte sute am mai scăpat în doar 24 de ore.

Și vedem în ce lume am intrat fără ei.