Xi Jinping, în vizită la San Francisco în 1985 (foto: Xinhua)
Roata istoriei s-a întors dramatic: un lider comunist merge în America – buricul capitalismului – și gazdele fac eforturi disperate să își ascundă rușinea și mizeria de ochii oaspetelui.
Minunea s-a produs. Când Xi Jinping a coborât din avion marți pentru a participa la Forumul de Cooperare Economică Asia-Pacific a fost întâmpinat de un San Francisco strălucind de curățenie.
Miile de oameni ai străzii dispăruseră peste noapte. La fel și drogații înțepeniți în poziții imposibile. Și toată pegra de criminali, traficanți, violatori, borfași, curve...
Stratul de fecale de o palmă fusese spălat, acele și seringile îndepărtate, mormanele de gunoaie ridicate.
San Francisco, unul dintre cele mai frumoase orașe din lume, își recăpătase farmecul de acum câteva decenii.
Minunea produsă de vizita lui Xi amintește frapant de sfârșitul perioadei Ceaușescu, atunci când la București venea câte un lider străin.
Mai ales dacă era vorba de un conducător occidental, capitala suferea o spectaculoasă schimbare la față: se curăța, spăla, văruia, vopsea, se puneau și se schimbau becuri pe străzile unde de obicei noaptea domnea bezna, se aprindeau reclame luminoase de care bucureștenii uitaseră că mai există...
Dar, mai ales, „se băga marfă”. Rafturile magazinelor se umpleau din nou, la fel ca în „vremurile bune” dintre 1964 -1977.
Era o plăcere să te plimbi prin București în acele zile: o senzație de bine indescriptibilă, de întinerire și de speranță, pe care trebuie că o simte un pușcăriaș la eliberare.
Astăzi, roata istoriei s-a întors dramatic: un lider comunist merge în America – buricul capitalismului – și gazdele fac eforturi disperate să își ascundă rușinea și mizeria de ochii oaspetelui.
Ce s-a întâmplat cu lumea de a ajuns aici?
În 1989, sute de milioane de oameni (și noi printre ei) credeau că au scăpat de comunism și de toate belele lui: de întuneric, de frig, de foame, de sărăcie, de mizerie... Și mai ales de tiranie, supraveghere, cenzură, represiune.
Sute de milioane de oameni au crezut că, odată cu prăbușirea Comunismului, și-au (re)dobândit libertatea, demnitatea, viața.
După o perioadă de circa un deceniu, în care iluzia a continuat să pâlpâie tot mai anemic și entuziasmul să scadă, a devenit evident că drumul pe care eram duși/împinși, ca Hänsel și Gretel, era o capcană.
Capitalismul nu învinsese! Comunismul nu murise! Dimpotrivă.
Se dovedea că deceniile de strălucire occidentală de după Al II-lea Război Mondial fuseseră doar o spoială pentru a lua ochii celor care trăiau închiși în Lagărul Comunist și jinduiau după libertate și bunăstare.
Sclipiciul occidental a fost doar o armă strategică pentru câștigarea Războiului Rece.
Odată victoria obținută, după 1989, rămas unicul jucător pe teren, Capitalismul nu a mai avut de ce să se prefacă: și-a dat jos masca. Și-a arătat adevărata față.
Oroare: Era chipul unui Monstru!
Capitalismul post-război rece s-a automutilat cu bună-știință. Și-a amputat cea mai valoroasă calitate: libera concurență. Cu toate derivatele ei: piață liberă, egalitate de șanse, creativitate, eficiență.
Pe scurt, și-a amputat virilitatea. Manechinii epilați și fardați, care defilează în rochii și pe tocuri cui la paradele de modă de azi sunt imaginea perfectă a scopirii Capitalismului.
În schimb, ca și cum prăbușirea controlată a Comunismului ar fi activat prin cine știe ce monstruoase mecanisme genetice o serie de tare ancestrale comune, Capitalismul a descoperit „Umanismul” și „Grija față de Om”.
În loc să-și vadă doar de Producție și de Eficiență, conform rețetei care îi asigurase până atunci succesul (și, cetățenilor săi, bunăstarea), Capitalismul a declarat că dorește să schimbe Omul și Lumea. Cu alte cuvinte, o nouă Revoluție Mondială. Un nou Om Nou.
Adică exact ceea ce își propusese Comunismul. Și eșuase.
Noul Capitalism nu s-a lăsat descurajat doar din atâta. Era convins că a descoperit hiba care a provocat decesul Comunismului: faptul că renunțase la principiul Revoluției Permanente al lui Troțki.
Într-adevăr, în ciuda lozincilor, Revoluția a încetat în toate țările, imediat ce comuniștii au pus mâna pe toate pârghiile de putere.
Remediul descoperit de Neo-Capitalism a fost revitalizarea Luptei de Clasă.
Locul proletariatului, îmburghezit și anchilozat, a fost luat de Minorități. De toate felurile: sexuale, rasiale, etnice, religioase, culturale...
Spre deosebire de proletariat, Minoritățile reprezentau un izvor de energie conflictuală inepuizabil.
Să luăm exemplul minorităților sexuale: după decenii de „lupte sociale”, homosexualitatea a fost normalizată. Chiar dacă gheii și lesbienele de azi, asemenea proletarilor din deceniile șase-șapte ale secolului XX, văzându-se recunoscuți și cu sacii în căruță, ar fi tentați să renunțe la revoluție, din spatele lor vin grămadă alte și alte minorități sexuale care își cer drepturile și fac tărăboi social, ținând astfel vie flacăra Revoluției.
La fel, în toate domeniile: ca urmare a încurajării sistematice de către stat, numărul minorităților este practic infinit.
Geniala găselniță a ideologilor Neo-Capitalismului este că - la limită - orice om reprezintă o Minoritate.
(A nu se confunda cu Individul și Individualismul, atât de prețuite și eficiente în Vetero-Capitalism: acelea lucrau în beneficiu propriu, Minoritarul lucrează în beneficiul Sistemului. Apariția de noi și noi minorități este încurajată doar cu o singură condiție: obediența față de Sistemul care le-a creat. Omul Nou este un om cu „o” mic.)
La fel ca în Comunism, obediența față de Sistem și descurajarea individualismului, concurenței și inițiativei au produs exact rezultatul invers celui sugerat de sintagma „Grija față de Om”.
La fel ca în Comunism, și în Noul Capitalism omul de rând trăiește din ce în ce mai prost.
Așa se face că, în Noul Capitalism, metropolele strălucitoare de altădată colcăie azi de șobolani, de ploșnițe și de oameni ai străzii, debordează de gunoaie și de fecale, sunt terorizate de bande de infractori.
Totul, evident, în numele „Grijii față de Om”: homeless-ul are dreptul să stea pe stradă, să își facă nevoile pe trotuar, să se drogheze, să atace și să jefuiască.
San Francisco este doar un exemplu. În același hal au ajuns și alte foste perle: New York, Philadelphia, Chicago, Paris, Londra...
(Guzganii și gunoaiele din Sectorul 1, mizeria din întregul București, mirosul de hazna de la Cluj – toate sunt simptome ale aceluiași sindrom neo-capitalist care îmbolnăvește treptat și România.)
Întrebat despre miracolul petrecut peste noapte la San Francisco, guvernatorul Californiei și posibil înlocuitor al lui Biden în cursa prezidențială, Gavin Newsom a recunoscut cu cinică seninătate că s-a făcut curățenie doar pentru că veneau Xi Jinping și alți lideri internaționali.
Ce se ascunde în spatele acestui răspuns este cutremurător.
Înseamnă, mai întâi, că locuitorii care se plâng de ani de zile de mizerie nu contează în ochii conducătorilor. Mai importantă este Imaginea oferită unor Străini. Adică Propaganda.
Exact ca în Comunism, cu mențiunea că niciodată Ceaușescu nu ar fi avut cinismul lui Newsom de a rosti aceste cuvinte.
În al doilea rând, dacă miracolul curățeniei a fost posibil când a venit Xi, înseamnă că a fost posibil și mai înainte.
Înseamnă că existau mijloace și bani să se facă curățenie, dar nu exista voință.
Vasăzică: Mizeria a fost întreținută cu bună știință.
De unde rezultă și că, după plecarea lui Xi, mizeria se va întoarce.
Mizeria - la fel ca Sărăcia, Boala, Criza, Războiul - este un instrument al Terorii.
Iar Teroarea este o armă formidabilă: cu ea poți controla și supune.
Așa se explică avalanșa de flageluri abătute cu bună știință asupra omenirii în ultimii ani.
Episodul de la San Francisco depășește cu mult dimensiunile unui fapt divers: el oferă o lecție.
Normalitatea a revenit (fie și pentru câteva zile) când Xi a descins la San Francisco.
Un Dictator a venit la alt Dictator și s-a făcut curățenie.
(Când a venit Iohannis, nu cred că s-a șters nici măcar praful la Casa Albă. Nu te formalizezi când primești o slugă.)
Rezultă de aici că singura soluție de evitare sau măcar de întârziere a Marii Resetări o reprezintă multipolaritatea lumii.
În locul unui balaur cu douăsprezece capete sunt de preferat doisprezece balauri cu câte un cap.
Câtă vreme se sperie și se mănâncă unii pe alții, oamenii sunt mai în siguranță.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Extrem de interesant si o analiza chiar duhovniceasca, care ar trebui sa deschida ochii si mintea la multi ,,revolutionari,,, gata sa se ia iar la tranta cu istoria. Vai de noi, fire de tarana ce suntem!
https://geopolitika.ro/articles/razboiul-total-impotriva-lui-dumnezeu-cum-raspundem/
Să-mi fi trimis copiii să invețe acolo, mi s-a părut de departe a fi o idee complet neinspirată.
Voința este eretică, nu mintea.
Nu mintea (inteligența) ține de e s e n ț a Lui Dumnezeu, ci VOINȚA ține de esența Sa pentru că Dumnezeu e IUBIRE.
Și dacă se merge pe ideea că “numărul minorităților este practic infinit”, înseamnă că Noul Capitalism se vrea a fi Comunismul ridicat la puterea ..un șir care tinde la infinit.
Mai bine le-ar fi lor să nu se fi născut decât să se joace de-a ispititul ..Infinitului.
Poate să vină “un Dictator .. la alt Dictator” până nu mai pot că “curățenie” tot Dumnezeu face. Tot timpul. Și aici .. și atemporal.
Slavă Lui.
Doamne, miluiește.
Planetei si da din coada tare
Sa ne supuna, sa ne omoare
Foloseste fumul si aburul
Sa ne amageasca, sa ne doboare
Stapanul lui, Satana sta la panda
Mananca doar dezastre, e flamanda
De pandemii, razboaie si dezastre,
Demoni dezlantuiti, mortala oaste
Oamenii Pacii trebuie sa lupte
In batalii spirituale, crunte
Sa'si verse sangele, daca'i nevoie
Sa apere valorile eterne, cu buna voie
mincinos si exploatator,..si cum ne a mintit pe noi,..NOI cei care am träit in comunism si am invidiat performantele
unui sistem de care n am ajuns sä ne bucuräm.Sä moarä si capra vecinului.Cu aceastä mentalitate s a ajuns in
atitia ani,America sä se piardä,sä se lase distrusä.Aceastä tarä este o tarä minunatä ce a trimes civilizatie in
toatä lumea.
Ba a "trimes" distrugere in toată lumea monșer, dar dacă nu vezi asta, nu-i bai, o să vezi 'mneata intr-o bună zi.
https://armageddonprose.substack.com/p/this-is-america-the-urban-childrens
1.Ca este Comunism ca este CAPITALISM DEMOCRATIC , CONDUCEREA SI DECIZIA POLITICA ESTE IDENTICA " IN FAVOAREA GRUPULUI POLITIC " DECIDENT
2.Ca este Comunism ca este CAPITALISM DEMOCRATIC , DECIZIA DE " NUMIRE DECIDENTII POLITICI , NATIONALI " prin asa zise " forme de democratie politica " , " SUROGATUL POLITIC AL DECIDENTULUI ALEGATOR " SE FACE SI LA ASA ZISI " COMUNISTII " SI LA ASA ZISII " CAPITAALISTII DEMOCRATICI " PE INTRESUL GRUPULUI POLITIC -FINANCIAR -MILITAR acum asa zis NATO ( singurul decident de moment ) inainte cu asa zisul " PACT DE LA VARSOVIA " contracare " NATO " Ramane de vazut dupa " ZBENGUILA CHINEZA ACTUALA " prin asa zisa vizita " PAX MILITARA " CE NOI GRUPARI MONDIALE BAZATE PE FORTA MILITARA SE VOR FORMA AVAND IN VEDERE DACA CHINA VA TRADA RUSIA SI ORIENTUL MIJLOCIU SI TURCIA VA DEVENII " NOUA CHINA A ORIENTULUI MIJLOCIU " Ramane de vazu , Povestea cu " DEMOCRATIA POLITICA " este " SUROGATUL PUPORULUI " ca si la MARX " cu religia " adica " opium popular " DECIZIA SI PUTEREA ESTE IN MANA NOASTRA . Dar , vorba rusilor " DAVAI , DAVAI " pe romaneste " INAINTE , INAINTE " SI LA NOI SI LA EI CU " MANDRUL POLITRUK "
Cateva fapte pe care si eu ma straduiesc sa le pun cap la cap: Soros in 2001 aparea cu o noua carte si o prezenta la televiziunea publica, la emisiunea lui Charlie Rose. Cineva intreba pe naked capitalism, pe vremea lui Bush / Obama (2008), de ce nu porneste Revolutia Comunista asa cum a spus Marx: incepand cu tarile cele mai dezvoltate /OPEC.
Daca intram in amanunte, ar trebui explicat de ce sunt privatii astia nealesi (oligarhii si sculele lor) convinsi ca ei trebuie sa conduca intreaga societate? Am incercat cu conducerea de catre proletariat, acum incercam cu conducerea de catre miliardari. (In particular, miliardarii ne vor morti, nu mai au nevoie de ostasi care sa apere granitele pe care le-au desfiintat cu multinationalele lor.)
Cand va conduce poporul, sa dea de pamant cu ambele notiuni (proletariat si oligarhi). Ar trebui sa conduca poporul prin referendumuri permanente.
Poporul nu se conduce dupã vointa lui: democratia. Nici dupã vointa unei persoane: dictatura. Ci dupã legi . Nu e vorba de legile fãcute de oameni.
Sunt norme, legi naturale de viatã si norme, legi naturale de moarte. Legile vietii si legile mortii. O natiune merge la viatã sau la moarte dupã cum respectã pe una sau pe alta din aceste legi.
*
Rãmâne un lucru de stabilit. Cine, din mijlocul unei natiuni, poate întelege sau intui aceste norme? Poporul? Multimea? Cred cã i se cere prea mult. Multime nu întelege nici alte legi mai mãrunte. Nu numai cã nu le poate prinde ea din vãzduh, dar trebuie sã i se explice multã vreme, sã i se repete în mod insistent, sã fie chiar pedepsitã, pentru a le putea întelege.
Iatã câteva legi imediat necesare vietii ei, pe care le întelege cu greu: cã în caz de boalã infectioasã, trebuie izolarea bolnavului si dezinfectie generalã; cã în casã e nevoie sã intre soarele, deci trebuie ferestre mari; cã vitele, dacã sunt îngrijite si hrãnite mai bine, dau mai mult pentru hrana omului etc.
Dacã multimea nu poate întelege sau întelege cu greu câteva legi imediat necesare vietii ei, cum îsi poate imagina cineva cã multimea, care în democratie trebuie sã se conducã pe ea, va putea întelege cele mai dificile legi naturale, va putea intui cele mai fine si mai imperceptibile norme de conducere omeneascã, norme care o depãsesc pe ea, viata ei, necesitãtile vietii ei, care nu i se aplicã direct ei, ci care se aplicã unei entitãti superioare ei: natiunea?
Dacã pentru a face cineva pâine trebuie sã fie specializat, dacã pentru a face ghete, pentru a face pluguri, pentru a face agriculturã, pentru a conduce un tramvai, trebuie specializare; pentru cea mai grea conducere, aceea a unei natiuni, nu trebuie o specializare? Nu trebui esc anumite însusiri?
Concluzia: un popor nu se conduce prin el însusi, ci prin elita lui. Adicã prin acea categorie de oameni nãscuti din sânul sãu cu anumite aptitudini si specialitãti.
Dupã cum albinele îsi cresc „regina", tot astfel un popor trebuie sã-si creascã elita lui. La fel multimea, în nevoile ei, apeleazã la elita ei, la înteleptii satului.
*
Cine alege aceastã elitã? Multimea?
Pentru orice „idei" sau pentru orice candidat la guvernare, se pot capta oameni. Se pot câstiga voturi. De aceea, nu depinde de întelegerea de cãtre popor a acelor „idei", „legi" sau „oameni", ci de cu totul altceva: de mãiestria oamenilor în a capta bunãvointa multimii.
Multimea e cea mai capricioasã si cea mai nestabilã în pãreri. De la rãzboi încoace aceeasi multime a fost rând pe rând: averescanã, liberalã, nationalistã, national-tãrãnistã, iorghistã etc. Ridicând în slavã pe fiecare, ca dupã un an sã-l scuipe, recunoscându-si prin aceasta propria gresealã, rãtãcire si incapacitate. Criteriul ei de alegere este: „Sã ma i încercãm si pe altii". Deci alegerea se face nu dupã studiere si cunoastere, ci la noroc si la întâmplare.
Douã idei contrarii. Una cuprinde adevãrul si cealaltã minciuna. Se cautã adevãrul. Adevãrul nu poate fi decât unul. Se pune la vot. Una întruneste 10.000 de voturi, alta 10.050. Este oare posibil ca 50 de voturi în plus sau în minus sã determine adevãrul sau sã-l nege? Adevãrul nu depinde nici de majoritate, nici de minoritate, el îsi are legile sale si triumfã, dupã cum s-a vãzut, împotriva tuturormajoritãtilor, chiar zdrobitoare.
Gãsirea adevãrului nu poate fi încredintatã majoritãtilor, dupã cum în geometrie teoria lui Pitagora nu are a fi pusã la votul multimii, pentru ca aceasta sã-i hotãrascã adevãrul sau sã i-l nege. Si dupã cum chimistul, care voieste sã obtinã amoniac, nu are a se adresa multimii pentru a decide prin votul ei cantitãtile de azot si de hidrogen. Si dupã cum un agronom, care a studiat ani de zile agricultura si legile ei, nu are a se prezenta dupã aceea la vot în fata unei mul timi spre a se convinge, prin rezultatul votului, de valoarea lor.
*
Poate poporul sã-si aleagã elita? De ce nu-si aleg atunci soldatii pe cel mai bun general? Pentru ca sã poatã alege, acest juriu colectiv, ar trebui sã cunoascã bine:
a.Legile strategie, tacticii, organizãrii etc.
b.Întrucât persoana X se conformeazã prin aptitudinisi stiintã acestor legi.
Fãrã aceste cunostinte nu poate nimeni sã aleagã.
Multimea, dacã voieste sã-si aleagã elita, este neapãrat necesar sã cunoascã legile de conducere ale organismului national si întrucât candidatii se conformeazã prin aptitudini si stiintã acestor legi.
Multimea însã nu poate cunoaste nici aceste legi si nici oamenii. Iatã de ce credem cã o elitã nu poate fi aleasã de multime.
A încerca alegerea acestei elite, este ca si cum am avea pretentia de a determina, prin vot si majoritãti, poetii din sânul unei natii, scriitorii, mecanicii, aviatorii sau atletii.
Democratia, asadar bazatã pe principiul electiunii, alegându-si ea elita, sãvârseste o fundamentalã eroare din care decurge întreaga stare de nenorocire, turburare si mizerie a satelor. Ne gãsim la un punct capital. Deoarece de la aceastã eroare de conceptia democraticã pleacã, am putea spune, toate celelalte erori.
Multimile fiind chemate sã-si leagã elita,acestea nu numai cã nu sunt în stare sã-si descopere si sã-si aleagã elita, dar mai mult, aleg afarã de mici exceptii, tot ce este mai rãu în sânul unei natiuni.
Deci nu numai cã democratia înlãturã elita nationalã, dar o înlocuieste cu ce este mai rãu în mijlocul natiei. Democratia va alege: pe oameni fãrã nici un fel de scrupul, deci fãrã moralã. Pe cei care vor plãti mai bine, deci pe cei cu mai multã putere de coruptie. Pe scamatori, sarlatani, demagogi, care vor iesi mai bine la concursul de scamatorie , sarlatanie, demagogie, din timpul perioadei electorale. Printre ei se vor strecura si câtiva oameni de treabã, oameni politici chiar, de bunã credintã. Vor fi sclavii celor dintâi.
Adevãrata elitã a unei natii va fi înfrântã, înlãturatã, pentru cã ea va refuza sã concureze pe aceste teme. Ea se va retrage si va sta ascunsã. De aici, consecinte funeste pentru stat.
Când un stat este condus de o asa zisã „elitã", formatã din tot ce are el mai rãu, mai nesãnãtos, mai stricat, este oare admisibil ca cineva sã se mai întrebe de ce statul se ruineazã?
Iatã cauza tuturor celorlalte rele: imoralitate, coruptie, desfrâu, în toatã tara, jaf si pradã în averea statului, exploatare pânã la sânge a poporului, sãrãcie si mizerie în casele acestuia, lipsa simtului de împlinire a datoriilor în toate functiile, dezordine si dezorganizare în stat, nãvala strãinilor cu bani din toate pãrtile, ca la magazinele cãzute în faliment, care-si desfac mãrfurile pe nimic. tara se vinde la licitatie: „Care dã mai mult?" Pânã în cele din urmã, aici ne va duce democratia.
În România, de la rãzboi încoace în special, democratia ne-a creat, prin acest sistem de alegeri, o „elitã nationalã" de româno-jidani, având la bazã: nu vitejie, nici iubire de tarã, nici jertfã, ci vânzarea de tarã, satisfacerea interesului personal, mita, traficul de influentã, îmbogãtirea prin exploatare si furt, hotia, lasitatea, adicã doborârea adversarului prin intrigã.
Aceastã „elitã nationalã" dacã va continua sã ne conducã va duce la desfiintarea statului national român.
Deci, în ultimã analizã, problema care se pune astãzi poporului român si de care depind toate celelalte, este înlocuirea acestei elite cu o elitã nationalã, având la bazã: virtutea, iubirea si jertfa pentru tarã, dreptatea si dragostea pentru popor, cinstea, munca, ordinea, disciplina, mijloacele loiale si onoarea.
**
Cine sã facã aceastã înlocuire? Cine sã fixeze noua elitã la locul ei? Rãspund: oricine în afarã de multime. Admit oricare alt sistem în afara „democratiei", care vãd cã mã omoarã sigur pe mine, poporul român.
Noua elitã româneascã si orice elitã din lume trebuie sã aibã la bazã principiul selectiunii sociale. Adicã în mod natural se selectioneazã din corpul natiunii, adicã din marea masã sãnãtoasã a tãrãnimii si muncitorimii, permanent legatã de pãmânt si de tarã, o categorie de oameni cu anumite însusiri, pe care apoi si le cultivã. Ea devine elita nationalã. Aceasta trebuie sã conducã o natiune.
Poporul nu se conduce dupã vointa lui: democratia. Nici dupã vointa unei persoane: dictatura. Ci dupã legi . Nu e vorba de legile fãcute de oameni.
Sunt norme, legi naturale de viatã si norme, legi naturale de moarte. Legile vietii si legile mortii. O natiune merge la viatã sau la moarte dupã cum respectã pe una sau pe alta din aceste legi.
*
Rãmâne un lucru de stabilit. Cine, din mijlocul unei natiuni, poate întelege sau intui aceste norme? Poporul? Multimea? Cred cã i se cere prea mult. Multime nu întelege nici alte legi mai mãrunte. Nu numai cã nu le poate prinde ea din vãzduh, dar trebuie sã i se explice multã vreme, sã i se repete în mod insistent, sã fie chiar pedepsitã, pentru a le putea întelege.
Iatã câteva legi imediat necesare vietii ei, pe care le întelege cu greu: cã în caz de boalã infectioasã, trebuie izolarea bolnavului si dezinfectie generalã; cã în casã e nevoie sã intre soarele, deci trebuie ferestre mari; cã vitele, dacã sunt îngrijite si hrãnite mai bine, dau mai mult pentru hrana omului etc.
Dacã multimea nu poate întelege sau întelege cu greu câteva legi imediat necesare vietii ei, cum îsi poate imagina cineva cã multimea, care în democratie trebuie sã se conducã pe ea, va putea întelege cele mai dificile legi naturale, va putea intui cele mai fine si mai imperceptibile norme de conducere omeneascã, norme care o depãsesc pe ea, viata ei, necesitãtile vietii ei, care nu i se aplicã direct ei, ci care se aplicã unei entitãti superioare ei: natiunea?
Dacã pentru a face cineva pâine trebuie sã fie specializat, dacã pentru a face ghete, pentru a face pluguri, pentru a face agriculturã, pentru a conduce un tramvai, trebuie specializare; pentru cea mai grea conducere, aceea a unei natiuni, nu trebuie o specializare? Nu trebui esc anumite însusiri?
Concluzia: un popor nu se conduce prin el însusi, ci prin elita lui. Adicã prin acea categorie de oameni nãscuti din sânul sãu cu anumite aptitudini si specialitãti.
Dupã cum albinele îsi cresc „regina", tot astfel un popor trebuie sã-si creascã elita lui. La fel multimea, în nevoile ei, apeleazã la elita ei, la înteleptii satului.
*
Cine alege aceastã elitã? Multimea?
Pentru orice „idei" sau pentru orice candidat la guvernare, se pot capta oameni. Se pot câstiga voturi. De aceea, nu depinde de întelegerea de cãtre popor a acelor „idei", „legi" sau „oameni", ci de cu totul altceva: de mãiestria oamenilor în a capta bunãvointa multimii.
Multimea e cea mai capricioasã si cea mai nestabilã în pãreri. De la rãzboi încoace aceeasi multime a fost rând pe rând: averescanã, liberalã, nationalistã, national-tãrãnistã, iorghistã etc. Ridicând în slavã pe fiecare, ca dupã un an sã-l scuipe, recunoscându-si prin aceasta propria gresealã, rãtãcire si incapacitate. Criteriul ei de alegere este: „Sã ma i încercãm si pe altii". Deci alegerea se face nu dupã studiere si cunoastere, ci la noroc si la întâmplare.
Douã idei contrarii. Una cuprinde adevãrul si cealaltã minciuna. Se cautã adevãrul. Adevãrul nu poate fi decât unul. Se pune la vot. Una întruneste 10.000 de voturi, alta 10.050. Este oare posibil ca 50 de voturi în plus sau în minus sã determine adevãrul sau sã-l nege? Adevãrul nu depinde nici de majoritate, nici de minoritate, el îsi are legile sale si triumfã, dupã cum s-a vãzut, împotriva tuturormajoritãtilor, chiar zdrobitoare.
Gãsirea adevãrului nu poate fi încredintatã majoritãtilor, dupã cum în geometrie teoria lui Pitagora nu are a fi pusã la votul multimii, pentru ca aceasta sã-i hotãrascã adevãrul sau sã i-l nege. Si dupã cum chimistul, care voieste sã obtinã amoniac, nu are a se adresa multimii pentru a decide prin votul ei cantitãtile de azot si de hidrogen. Si dupã cum un agronom, care a studiat ani de zile agricultura si legile ei, nu are a se prezenta dupã aceea la vot în fata unei mul timi spre a se convinge, prin rezultatul votului, de valoarea lor.
*
Poate poporul sã-si aleagã elita? De ce nu-si aleg atunci soldatii pe cel mai bun general? Pentru ca sã poatã alege, acest juriu colectiv, ar trebui sã cunoascã bine:
a.Legile strategie, tacticii, organizãrii etc.
b.Întrucât persoana X se conformeazã prin aptitudinisi stiintã acestor legi.
Fãrã aceste cunostinte nu poate nimeni sã aleagã.
Multimea, dacã voieste sã-si aleagã elita, este neapãrat necesar sã cunoascã legile de conducere ale organismului national si întrucât candidatii se conformeazã prin aptitudini si stiintã acestor legi.
Multimea însã nu poate cunoaste nici aceste legi si nici oamenii. Iatã de ce credem cã o elitã nu poate fi aleasã de multime.
A încerca alegerea acestei elite, este ca si cum am avea pretentia de a determina, prin vot si majoritãti, poetii din sânul unei natii, scriitorii, mecanicii, aviatorii sau atletii.
Democratia, asadar bazatã pe principiul electiunii, alegându-si ea elita, sãvârseste o fundamentalã eroare din care decurge întreaga stare de nenorocire, turburare si mizerie a satelor. Ne gãsim la un punct capital. Deoarece de la aceastã eroare de conceptia democraticã pleacã, am putea spune, toate celelalte erori.
Multimile fiind chemate sã-si leagã elita,acestea nu numai cã nu sunt în stare sã-si descopere si sã-si aleagã elita, dar mai mult, aleg afarã de mici exceptii, tot ce este mai rãu în sânul unei natiuni.
Deci nu numai cã democratia înlãturã elita nationalã, dar o înlocuieste cu ce este mai rãu în mijlocul natiei. Democratia va alege: pe oameni fãrã nici un fel de scrupul, deci fãrã moralã. Pe cei care vor plãti mai bine, deci pe cei cu mai multã putere de coruptie. Pe scamatori, sarlatani, demagogi, care vor iesi mai bine la concursul de scamatorie , sarlatanie, demagogie, din timpul perioadei electorale. Printre ei se vor strecura si câtiva oameni de treabã, oameni politici chiar, de bunã credintã. Vor fi sclavii celor dintâi.
Adevãrata elitã a unei natii va fi înfrântã, înlãturatã, pentru cã ea va refuza sã concureze pe aceste teme. Ea se va retrage si va sta ascunsã. De aici, consecinte funeste pentru stat.
Când un stat este condus de o asa zisã „elitã", formatã din tot ce are el mai rãu, mai nesãnãtos, mai stricat, este oare admisibil ca cineva sã se mai întrebe de ce statul se ruineazã?
Iatã cauza tuturor celorlalte rele: imoralitate, coruptie, desfrâu, în toatã tara, jaf si pradã în averea statului, exploatare pânã la sânge a poporului, sãrãcie si mizerie în casele acestuia, lipsa simtului de împlinire a datoriilor în toate functiile, dezordine si dezorganizare în stat, nãvala strãinilor cu bani din toate pãrtile, ca la magazinele cãzute în faliment, care-si desfac mãrfurile pe nimic. tara se vinde la licitatie: „Care dã mai mult?" Pânã în cele din urmã, aici ne va duce democratia.
În România, de la rãzboi încoace în special, democratia ne-a creat, prin acest sistem de alegeri, o „elitã nationalã" de româno-jidani, având la bazã: nu vitejie, nici iubire de tarã, nici jertfã, ci vânzarea de tarã, satisfacerea interesului personal, mita, traficul de influentã, îmbogãtirea prin exploatare si furt, hotia, lasitatea, adicã doborârea adversarului prin intrigã.
Aceastã „elitã nationalã" dacã va continua sã ne conducã va duce la desfiintarea statului national român.
Deci, în ultimã analizã, problema care se pune astãzi poporului român si de care depind toate celelalte, este înlocuirea acestei elite cu o elitã nationalã, având la bazã: virtutea, iubirea si jertfa pentru tarã, dreptatea si dragostea pentru popor, cinstea, munca, ordinea, disciplina, mijloacele loiale si onoarea.
**
Cine sã facã aceastã înlocuire? Cine sã fixeze noua elitã la locul ei? Rãspund: oricine în afarã de multime. Admit oricare alt sistem în afara „democratiei", care vãd cã mã omoarã sigur pe mine, poporul român.
Noua elitã româneascã si orice elitã din lume trebuie sã aibã la bazã principiul selectiunii sociale. Adicã în mod natural se selectioneazã din corpul natiunii, adicã din marea masã sãnãtoasã a tãrãnimii si muncitorimii, permanent legatã de pãmânt si de tarã, o categorie de oameni cu anumite însusiri, pe care apoi si le cultivã. Ea devine elita nationalã. Aceasta trebuie sã conducã o natiune.