Odată cu trecerea timpului și înaintarea în vârstă sunt tot mai sentimental și cuprins de nostalgii. Când doresc să mă relaxez, prefer să recitesc o carte sau să mă uit la un film vechi. Această preferință este determinată și de calitatea filmelor actuale: sunt fie de o violență excesivă, fie dominate de ideologia „progresistă”, astfel încât nobili englezi din secolul XIX sunt negri, iar singurele probleme ale societății sunt cele legate de identitatea de gen și comportamentele sexuale. Prin urmare, zilele trecute mi s-a făcut dor de Domnița Șoim (Michelle Pfeiffer) și am revăzut filmul Dangerous Minds (1995), o ecranizare după cartea autobiografică My Posse Don’t Do Homework a scriitoarei LouAnne Johnson.

LouAnne Johnson este o scriitoare, profesor și fost pușcas marin american. A fost prima femeie în DINFOS (Defence Information School), iar în serviciul militar a primit numai calificative de excelent. Când s-a retras, a primit diploma de onoare. Johnson a crescut în Youngsville, Pennsylvania. După liceu s-a înscris la Universitatea Indiana din Pennsylvania, dar a renunțat după câteva săptămâni și s-a înrolat în Marină (în 1971), servind la baza Clark din Filipine. Ulterior, s-a transferat la US Marine Corps. În timp ce era în serviciu activ, a obținut o diplomă de licență în psihologie, absolvind cu magna cum laude. Înainte de a deveni profesor de liceu, Johnson a obținut și un master în predarea limbii engleze. A scris despre experiența ei din serviciul militar în cartea Making Waves: A Woman in This Man’s Navy (1986), denunțând hărțuirea sexuală din armata pe care o identifică drept principalul motiv pentru care a părăsit marina. În timp ce lucra la teza de licență în 1989, Johnson a început să predea ca stagiar la liceul Carlmont din Belmont, California unde a stat 4 ani (descriși în My Posse Don’t Do Homework). În 1995, Johnson a predat engleza la liceul Onate din Las Cruces, dar a părăsit predarea pentru a scăpa de publicitatea care a urmat filmului Dangerous Minds. În perioada 2013-2016, Johnson a predat liceul în Deming și Silver City, New Mexico. Din 2010, Johnson a lucrat ca instructor adjunct în cadrul Departamentului de educație a profesorilor de la Santa Fe Community College. Dintre cărțile publicate menționez Making Waves (1986); My Posse Don’t Do Homework (1992); The Girls in the Back of the Class (1996); School Is Not a Four-Letter Word (1997); Two Parts Textbook, One Part Love (1998); Queen of Education (2004); Teaching Outside the Box (2005, 2009, 2012); Muchacho (2009). LouAnne Johnson este în prezent instructor de certificare a profesorilor online. Vă recomand să vizitați site-ul LouAnne pentru a vedea multe alte dintre activitățile acesteia.

Lansat pe 11 august 1995 cu Michelle Pfeiffer în rolul principal, filmul Dangerous Minds a avut cronici proaste, dar paradoxal un succes la public extraordinar: încasările au depășit 190 milioane de dolari, iar clipul de lansare al filmului cu cântecul lui Coolie Gangsta’s Paradise a avut peste 6,5 milioane de vizitatori. Cântecul a intrat în istoria rap-ului, a primit numeroase premii și a obținut 5 discuri de platină.

Un lucru pe care l-am învățat de-a lungul anilor este că e bine să îți formezi propria opinie atunci când vine vorba de filme. Doar pentru că un critic spune că este un film prost nu înseamnă că nu-ți va plăcea. Mințile periculoase este un film excelent. Am citit recenzii la acest film și nu mi-am schimbat părerea. Se spune că este doar un alt film cu clișee de la Hollywood. Ce nu au înțeles criticii este ca „Minți periculoase” spune o altă parabolă înălțătoare în care profesorul dedicat preia o clasa specială, plină de personaje rebele (adolescenți afro-americani și latini din East Palo Alto, care provin din medii sărace, implicați în războiul bandelor și consumul de droguri) și le cucerește cu o abordare neortodoxă. LouAnne folosește versurile din „Mr. Tambourine Man” al lui Bob Dylan pentru a preda simbolismul și metafora; odată ce acest lucru este atins, ea trece la alt poet – Dylan Thomas, „Nu te îndrepta blând în acea noapte bună”.

Nu am să vă povestesc filmul. Vă las plăcerea să-l vedeți/revedeți. În schimb, m-am gândit că este potrivit să adun fapte legate de film.

Studioul a făcut mari presiuni pentru a introduce modificări ale acțiunilor relatate în carte. Astfel, în film, toți copiii din clasa specială sunt minoritari. În realitate, în clasa lui Jonshon, copiii erau amestecați în mod egal: negri, albi și hispanici. Această modificare, spune într-un interviu LouAnne, „perpetuează acest mit că doar copiii minoritari sunt expuși riscului, iar copiii albi nu au probleme”.

Într-o alta scenă, Johnson este etichetată ca o „cățea de pâine albă” de către bunica înfuriată a gemenilor afro-americani, care au abandonat clasa. Johnson spune că acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. „I-am întrebat «De unde a venit asta?». Ei au spus: «Am fost siguri că unii dintre părinții negri și hispanici trebuie să vă fi supărat». Am spus: «Pentru ce? Pentru că am ajutat copiii? La naiba, nimeni nu mi-a spus vreodată așa ceva». ”

LouAnne din viața reală a fost enervată de decizia realizatorilor de a-l ucide pe Emilio de dragul impactului dramatic. De fapt, adevăratul Emilio s-a alăturat corpului de infanterie marină, a ajuns căpitan și s-a stabilit în California cu soția și cei doi copii.

Studioul a dorit să includă în film o scenă dramatică în care LouAnne Johnson a fost concediată pentru că a hărțuit sexual un elev. LouAnne Johnson s-a opus, amenințând că va da în judecată studioul dacă vor continua, spunând că nu numai că nu este adevărat, ci este și o crimă. „Vorbești serios? Sunt profesor licențiat”, i-a spus Johnson lui Kenai Andrews „Mi-aș pierde licența pentru asta. Nu poți face asta și, în plus, nu este adevărat. Au spus, "Da, știm, dar ar fi interesant”. I-am spus: „Nu pricepi. O să-mi distrugi reputația, pentru că oamenii vor crede că este adevărat”. În cele din urmă, studioul a dat înapoi.

LouAnne Johnson își amintește geneza proiectului ca o combinație de dragoste și amuzament: „M-au sunat și mi-au spus: «Vom face un film. Cine crezi că ar trebui să te joace? Am spus: «Oh, nu știu… Bette Midler?». Apoi mi-au spus că Michelle Pfeiffer a citit-o și vrea să o facă. Cred că a fost Jerry Bruckheimer care a spus: «Probabil că Michelle nu o va juca pentru că este prea drăguță ca să fie profesor… dar nu am vrut să te insult». Am spus: «Știu că nu ai făcut-o, de aceea nu-ți voi sparge fața – deși am fost antrenată să fac asta!”

Pentru a se pregăti pentru film, LouAnne Johnson a ascuns-o pe Michelle Pfeiffer în clasa ei, timp de câteva zile – fără a fi machiată și purtând o jachetă de piele neagră. Unii dintre elevi au întrebat-o pe Johnson: „Este Catwoman?” (Pfeiffer a interpretat-o pe Catwoman în filmul Batman). Johnson a răspuns că da și ei au întrebat-o: „Ce s-a întâmplat? Nu arată la fel de bine ca în film!”

Michelle Pfeiffer a fost singura persoană din film care a citit cartea lui LouAnne Johnson. Scenaristul Ronald Bass a citit doar o recenzie a cărții. Michelle Pfeiffer a fost însărcinată în timpul producției filmului. Au încercat diferite unghiuri ale camerei și ea purta fuste lungi în scene pentru a încerca să ascundă sarcina.

Dintre copiii din clasa din film, majoritatea nu erau actori. Nu au fost instruiți, au primit locuri de muncă direct de pe stradă. După acest film mulți dintre ei au avut cariere de succes, iar unii dintre ei păstrează încă legătura cu LouAnne Jonshon. Renoly Santiago, care a jucat rolul lui Raoul, a continuat să joace în filme precum Hackers (cu Angelina Jolie) sau Con Air (cu Nicolas Cage). Ebony „Sunshine” Jerido (Deanne în film) a devenit o scriitoare cunoscută și bine vândută. În schimb, Wade Domínguez, care l-a interpretat pe Emilio a murit din cauza insuficienței respiratorii în 1998, la vârsta de doar 32 de ani. Renoly Santiago, își amintește în 2015: „Am fost apropiați. Era cea mai drăguță persoană și era foarte vulnerabil. Când mă uit înapoi la el, a fost ca în călătoria lui James Dean. Trăise o viață nomadă.”.

Lui Johnson nu i s-au plătit mulți bani pentru film, cu toate că filmul a generat venituri de 180 milioane USD. Ea a estimat că a fost plătită cu un avans de 125.000 de dolari și nu a obținut nimic din profit, în ciuda faptului că a fost de acord cu doi la sută din net. Problema a fost că majoritatea filmelor nu fac profit pe hârtie; agentul ei nu a realizat că ar fi trebuit să semneze pentru doi la sută din veniturile brute (180 milioane USD). LouAnne spune despre acest episod „Am folosit o parte din acești bani pentru a cumpara 40 de acri în deșert, am început cu o organizație non-profit (numită Ranch Second Chance). Ar fi fost suficient pentru a începe o școală. Am trimis scrisori pentru donații. Hollywood Pictures mi-a trimis un cec de 250 USD. Pfeiffer mi-a trimis un cec personal de 10.000 USD. Cred că asta vorbește de la sine. Dar apoi am avut mici impedimente, iar suma nu avea să fie suficientă. Așa că am vândut proprietatea, apoi am dat banii unei școli alternative hispanice. Am învățat o lecție importantă.”

Concluzie: în bine sau în rău, Mințile periculoase au ajutat la definirea unei generații și sunt redescoperite acum de o nouă generație. Există atât de multă dragoste în acest film și atât de multă intenție pură. Trebuie numai să le descoperim.

P.S. Dacă doriți să ascultați Gangsta’s Paradise...

Refren: Spune-mi de ce suntem atât de orbi să nu vedem

că cei pe care îi rănim suntem noi, tu și eu?

Iar Mr. Tambourine Man îl găsiți aici:

sursă foto: gorgeouspfeiffer.com