Minciunile au făcut să ne treacă Racheta Nucleară pe la ureche

De Redacția  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„Printre calamitățile războiului se numără și diminuarea dragostei de adevăr, prin falsurile pe care le dictează interesul și le încurajează credulitatea.” – Samuel Johnson

Un editorial de William Anderson, publicat de The Mises Institute, pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

Majoritatea cititorilor noștri sunt prea tineri pentru a-și aminti de războiul din Vietnam, de acum o jumătate de secol. Însă aceia dintre noi care suntem în viață și care am avut livrete militare care ne clasificau ca 1A [apt combatant] avem o perspectivă mai personală asupra acelor vremuri.

În 1971, când mi-am primit calificativul de recrutare, nu m-am putut gândi decât că poate și eu va trebui să particip la oroarea care a fost lupta în acel război sinistru.

Acordurile de pace de la Paris, din 1973 – semnate la o lună după ce am trecut testele fizice pentru armată – au pus capăt implicării directe a SUA, deși guvernul american a continuat să îi ajute pe sud-vietnamezi până când guvernul și forțele lor armate s-au prăbușit complet, în aprilie 1975.

Astăzi, Vietnamul și SUA se află în relații pașnice, dar chiar și acum bombe americane rămase neexplodate continuă să sară în aer și să ucidă oameni nevinovați.

Samuel Johnson scria în 1758:

„Printre calamitățile războiului se numără și diminuarea dragostei de adevăr, prin falsurile pe care le dictează interesul și le încurajează credulitatea.”

Altfel spus, războiul generează minciuni. Minciunile sunt cele care ne-au dat Vietnamul, Irakul, Afganistanul și acum războiul din Ucraina.

La fel ca în cazul atâtor războaie în care au fost implicate SUA, New York Times a promovat mai întâi conflictele pe care ulterior a pretins că le detestă. Iar Ucraina nu face excepție.

Popularul editorialist de la NYT, David French – pentru care nu a existat nici un război american pe care să nu îl susțină – a vizitat acum doi ani Ucraina și a elogiat „bravura” pe care a văzut-o la poporul ucrainean.

„Aceasta este în primul rând o poveste ucraineană, desigur. Experiența amară ne-a învățat că putem furniza «aliaților» arme americane în valoare de miliarde de dolari, doar pentru a-i vedea cum se prăbușesc în fața unei ofensive hotărâte.

„Dar bravura și determinarea ucrainenilor sunt uluitoare. Majoritatea ucrainenilor cu care am discutat nu spun «după război»; ei spun «după victorie».

„Însă aceasta este și o poveste americană. Și, cu riscul de a părea un pic banal, când am privit apărarea aeriană la construirea căreia am contribuit interceptând rachetele hipersonice rusești deasupra Kievului, m-am simțit mândru că sunt american.”

Acum, când Donald Trump încearcă să negocieze pacea, French nu mai este la fel de „mândru că este american” cum era înainte de 20 ianuarie, iar articolele sale mustind de furieîl vizează fie pe Trump, fie pe creștinii evangheliști care nu împărtășesc opiniile politice ale lui French.

Cu toate acestea, chiar și angajatorul lui French [New York Times] recunoaște acum că președintele Joe Biden și alte persoane din administrația sa au mințit tot timpul în legătură cu războiul, cu mersul acestuia și cu amploarea implicării SUA:

„Dar o investigație a New York Times dezvăluie că America a fost implicat în război mult mai profund și mai amplu decât s-a cunoscut până acum.

„În momente critice, parteneriatul [americano-ucrainean] a fost coloana vertebrală a operațiunilor militare ucrainene care, potrivit calculelor SUA, au ucis sau rănit peste 700.000 de soldați ruși. (Ucraina a estimat numărul victimelor sale la 435.000).

„Umăr la umăr, în centrul de comandă al misiunii de la Wiesbaden, ofițerii americani și ucraineni au planificat contraofensiva Kievului.

„O amplă activitate de culegere de informații de către SUA a ghidat strategia de luptă în ansamblu și a transmis soldaților ucraineni de pe teren informații precise privind țintele.

„Un șef al serviciilor de informații europene și-a amintit că a fost surprins să afle cât de adânc au fost implicați omologii săi de la NATO în operațiunile ucrainene. «Acum, ei fac parte din lanțul ucigaș».”

Ziaristul Matt Taibbi, care a afirmat de la bun început că implicarea SUA este mult mai profundă decât susțineau Biden și acoliții săi, a scris:

„Oamenii care au condus partea NATO a războiului din Ucraina sunt atât de mulțumiți de ei înșiși, încât nu se pot abține să nu se laude cu lucruri care îl vor face pe americanul de rând să își dorească să pună parul pe toți.

„(Adam) Entous (de la NYT) vorbește despre o poveste spusă „printr-o gaură de cheie secretă”, care dezvăluie modul în care America a fost «implicată mult mai profund și mai amplu decât se cunoștea până acum». (Traducere: ni s-a ascuns).

„Sursele nu numai că arată clar că opinia publică a fost mințită în mod continuu de la începutul războiului, dar descriu și modul în care am fost mințiți, crezând se pare că minciunile au fost unele inteligente.

„Unele sunt mici jocuri semantice, despre care idioții au crezut în mod eronat că le disculpă acțiunile, dar principala revelație implică o înșelăciune colosală, de neiertat. De la Joe Biden în jos, toți au mințit cu privire la riscul unui Al Treilea Război Mondial.

„Ne-au riscat viețile noastre și pe ale copiilor noștri, cu bună știință, în mod repetat și pentru cel mai rău motiv posibil: politica.

„Temându-se să recunoască o greșeală, au găsit scuze individuale, lăsând birocrația să extindă conflictul.

„Mai rău, după cum ne-am exprimat bănuiala pe acest site, la sfârșitul anului trecut, după alegerile din noiembrie, administrația Biden a sporit riscul unui conflict global prin «extinderea câmpului de operațiuni pentru a permite atacurile cu ATACMS și Storm Shadow britanice pe teritoriul Rusiei», cu scopul de a susține «proiectul său ucrainean».

„Dacă verificați această «istorie secretă» prin comparație cu declarațiile contemporane ale liderilor americani și europeni, veți constata că amploarea minciunilor depășește orice limită rațională.”

Nu putem decât să conchidem că SUA au depășit cu mult limitele a ceea ce s-ar putea numi „acte de război”, acordând prea puțină atenție faptului că Rusia încă are arme nucleare îndreptate spre orașele americane.

Potrivit NYT:

„Parteneriatul [cu Ucraina] a funcționat în umbra celei mai profunde temeri geopolitice – aceea că dl Putin ar putea considera că acesta încalcă o linie roșie a angajamentului militar și că își va pune în aplicare amenințările nucleare adesea afișate.”

Deși administrația Biden a susținut că acesta nu a fost un „război prin procură”, el a fost definiția însăși a unui război prin procură, liderii politici ucraineni dorind o implicare și mai mare a SUA, făcând din consilierii americani o veritabilă „sârmă capcană”, în cazul în care Rusia ar fi atacat un american.

Într-adevăr, aceasta a fost înșelăciunea de proporții, cunoscută sub numele de incidentul de la Golful Tonkin, care a adus și trupele americane pe solul vietnamez.

Trebuie spus încă o dată: administrația Biden a fost dispusă să riște un conflict nuclear cu Rusia pentru a promova un război care nu trebuia purtat de la bun început.

Împingând NATO până la granițele Rusiei și folosind CIA, USAID și agenți ai altor agenții pentru a destabiliza regimurile de la granița cu Rusia, SUA au riscat să arunce o întreagă regiune într-un război inutil.

Taibbi scrie:

„În timp ce articolul din [New York] Times nu clarifică prea mult din vina cui a fost eșecul militar și diplomatic (au existat numeroase pasaje de tipul «s-au făcut greșeli») este limpede că am fost mințiți în legătură cu totul.

„Fără îndoială, Zelenski și echipa sa își vor spune acum punctul de vedere și este posibil ca sporirea independentă a riscului pentru americani, de către Ucraina, să pară mai puțin trădătoare.

„Oricum, este clar că administrația Biden ar fi trebuit să pună capăt aventurii cu ani în urmă, pentru a preveni ca americanii să fie târâți într-un război mondial de «parteneri» care aveau toate motivele să îi tragă în el.

„În schimb, administrația și-a mustrat criticii ca pe niște lași trădători, care l-ar fi lăsat pe Hitler să ajungă până la Londra.”

Având în vedere că majoritatea actorilor implicați în acest fiasco nu mai sunt la putere, acțiunile administrației Trump vor fi probabil privite cu mai multă atenție.

Totuși, deși „am evitat un glonț” (sau, mai bine zis, „am evitat o rachetă nucleară”), această afacere nu s-a încheiat. Mai mult de un milion de oameni au murit, Ucraina se află în ruine, iar Trump nu a fost în măsură să negocieze acea încetare a focului ambiguă.

Nimic din toate acestea nu ar fi trebuit să se întâmple. Administrația Biden a fost plină de SamanthePower și Davizi French, care au așteptat cu nerăbdare ultimul „război de eliberare” al SUA.

În cele din urmă, desigur, nu există nici o eliberare: doar moarte, orașe distruse și „experți” internaționali iresponsabili, care sunt deja în căutarea următorului război – până când cineva îi va opri.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (3)
  • totuna 08.04.2025 16:32
    Cit.: „Printre calamitățile războiului se numără și diminuarea dragostei de adevăr (…) falsurile (…) interesul (…)”
    Nu cumva, mai corect ar fi : „Printre CAUZELE războiului se numără diminuarea dragostei de adevăr, & falsurile, interesele, credulitatea ”?
    --------
    … Din păcate, Războiul, ÎNCĂ a rămas „unicul remediu” pentru răcorirea minților „supraînfierbântate”, scăpate din „sfera raționalului”, și care deja ajunseseră să-și ia propriile fantezii drept „realități fezabile”. Nu a trecut prea mult timp de când la Kiev se auzeau declarații precum : « Ei [Rușii] trebuie să fie distruși, pentru a înceta să existe ca țară (…) sunt doar niște barbari… » sau « Limba Rusă ar trebui să dispară complet (…) » ș.m.a. la fel.
    Sau declarațiile / amenințările directe, venite de la Washington, de la „Biden & Ac.”, printre care și remarca sinistră cum că „o investiție bună, se cunoaște după numărul de Ruși uciși”. (1)
    … După mai bine de trei ani de război, popoarele (confruntate cu „crudele realități” – acutizarea lipsurilor, plus imi-nența unui „război generalizat”), reacționează, și încep să (re)vină „cu picioarele pe pământ” : își caută lideri „nor-mali la cap”, iar visurile și aspirațiile încep să reintre în „sfera normalității”.
    Și, trebuie spus apăsat : azi, adevăratul „pericol Rusesc” este tocmai „ieșirea din minciună”, de care „unii” se tem „ca de moarte”!
    S-a dus mitul cu „invincibilele Arme”, ca și cel al „super_luptătorilor eroici”. S-a dus „discursul” cu „dezmembrarea FR”, sau cel cu fugărirea Rușilor până dincolo de Kremlin. Iar tentativa disperată de a provoca un „răspuns dispro-porționat”, (preferabil „Nuclear”, după mintea lor), le-a fost stopată de Ruși, cu surpriza „Oreshnik”.

    Realizând că rolul de „jandarm”, deja nu le mai aduce avantaje (ba chiar, mai mult pagube), SUA „s-au extras din joc” trecând la planuri noi – primul gând fiindu-le acela de a-și „minimiza pierderile” – atât financiare, cât și cele de imagine. De aici derivă discuțiile cu „pământurile rare”, cele cum că „adevărata miză, e China”, sau povestea cu „numărul victimeleor”, care sună mai degrabă a autoconsolare, sau praf în ochi pentru fraieri : „am pierdut noi răz-boiul, dar uite câți Ruși ucis”!.
    --------
    Obs.(1) Cu nimic diferite de cele ale naziștilor, ww2 : « Dacă trimit floarea națiunii Germane în infernul Războiului, vărsând prețiosul sânge german, (…) am dreptul să nimicesc milioane de oameni dintr-o rasă inferioară, care se înmulțesc ca viermii » (Hitler) sau : « Nu ne considerăm obligați câtuși de puțin să hrănim (…) poporul Rus (pentru care) asigurarea hranei este un umanitarism inutil » (Rosenberg).
  • Tic 08.04.2025 18:01
    Adevăratul pericol in Europa sunt musulmanii importați,radicalizați prin natura biologică a rasei,prin religiei,isterizați de conducătorii de clanuri pt preluarea puterii economice și politice pe continent.Sunt musulmani de toate rasele: arabi,turci,negri,indieni,uiguri,asiatici.Nu ne respectă,pt că nu răspundem cum trebuie mizeriei la care suntem supuși.Refuză integrarea în societatea europeană creștină pt că ar ajunge ca noi: sclavi la noi acasă!
    Acesta este pericolul palpabil,cotidian.Restul sunt doar făcătură pt jumulirea gâștelor europene.
  • Wolf Edmond 08.04.2025 20:35
    Din păcate se minte în continuare.
    Așa-zisa penetrare a ukrainienilor în regiunea Belgorod, care penetrare este un rahat cu perje fiind pe o adâncime de doar 2 kilometri mari și lați, are rolul de a atrage atenția presei occidentale și a publicului de la realitatea că aproape 30 de oficiali de rang înalt aparținând diverselor țări NATO sunt foarte, foarte bine încercuiți și izolați în zona Kursk și pe cale să pice în mâinile armatei ruse. Acest lucru va duce cu siguranță la un scandal diplomatic internațional pentru că în mod oficial NATO nu se află în război cu Federația Rusă și ca atare militarii săi nu au ce căuta în misiune de luptă pe teritoriu rusesc. Asta se numește de obicei agresiune armată.
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  8. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  9. Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

  10. Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?