Minciuna are picioare scurte. Ministrul Daea recunoaște că nu a controlat cerealele din Ucraina

De Claudia Marcu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


La 47 de zile după ce a susținut sus și tare că ANSVSA a prelevat și analizat 8.500 de probe din cerealele ucrainene și, culmea, toate au ieșit impecabile, ministrul Agriculturii, Petre Daea, s-a contrazis flagrant. La întâlnirea cu omologul ucrainean din 19 aprilie, Daea a anunțat oficial că va începe să verifice, la graniță, toate produsele din Ucraina. În realitate, aceste verificări s-au făcut până în 23 iunie 2022, când ministrul Adrian Chesnoiu a demisionat din funcție. Odată cu venirea lui Daea, controalele s-au dus pe Apa Sâmbetei.

După ce s-a bătut cu cărămida în piept și i-a afurisit pe jurnaliștii care îndrăzneau să-l acuze că minte de îngheață apele, ministrul Petre Daea a admis, de bună voie, că așa-zisele controale și probe luate de la cerealele ucrainene, cu care se lăuda în 3 martie 2022, nu au existat.

”Am vorbit aseară (n.r. 2 martie 2022) cu președintele Autorității Sanitar Veterinare. Spunea că cele 8.500 de probe prelevate din produsele care au intrat în România, toate aceste probe nu au prezentat depășiri de parametri. Sunt produse destinate consumului uman și consumului de furaje. Autoritatea urmărește zilnic și face control atât prin prelevare de probe în vamă cât și la destinație, știind unde ajung cerealele sau celelalte furaje”, declara ministrul Daea în 3 martie 2022.

Mai mult, acesta s-a și deplasat în vamă și a apreciat el, ”din ochi”, că semințele de floarea soarelui venite din Ucraina erau nu bune, ci senzaționale. Realitatea este însă că aceste controale la vamă, cu inspectorii ANSVSA și cei de la fitosanitar, s-au desfășurat până în 23 iunie 2022, în mandatul fostului ministru Adrian Chesnoiu. Văzând că sunt verificați la sânge, ucrainenii nu au îndrăznit să exporte în România produsele pline de pesticide periculoase și de boli, preferând doar să tranziteze prin țara noastră. După plecarea lui Chesnoiu, Petre Daea a ridicat ”prohibiția” controalelor de la graniță, permițând, astfel, inundarea pieței românești cu produsele ucrainene, care i-au falimentat pe fermierii români.

Au crâcnit, dar tot în genunchi

După ce Ungaria, Polonia, Slovenia și, foarte curând, Bulgaria au interzis efectiv importul de produse ucrainene, autoritățile române au mimat un soi de revoltă și au cerut restricții la exporturile în România. La discuțiile cu omologul său ucrainean, Mikola Solski, desfășurate on-line în 19 aprilie, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a transmis că statul român va implementa măsuri de securizare suplimentară (sigilare și monitorizare) pentru mijloacele de transport care tranzitează teritoriul României către state terțe, pentru protejarea fermierilor români care se confruntă cu dificultăți din cauza fluxului de cereale ucrainene.

”Ministrul Daea a reiterat că România, ca Stat Membru, susține demersurile Comisiei Europene de sprijinire a Ucrainei în fața agresiunii ruse și va asigura în continuare tranzitul cerealelor din această țară către state terțe și rutele comerciale tradiționale. De asemenea, ministrul ucrainean a fost înștiințat că, de astăzi (n.r. 19 aprilie), România instituie controale direct în vamă, coordonate de către ANSVSA, pentru toate produsele agroalimentare venite din Ucraina, cu prelevare de probe pentru determinarea calitativă în conformitate cu legislația europeană, si nu la destinație cum se întâmpla până acum. Decizia a fost luată având în vedere că într-o altă țară europeană au fost descoperite niveluri de pesticide peste limita admisă în UE”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.

La mila ucrainenilor

Sigur că România nu a îndrăznit să interzică exporturile, în schimb, ministrul Daea i-a solicitat omologului său din Ucraina să identifice rapid soluții pentru restricționarea exporturilor de cereale și semințe oleaginoase (floarea-soarelui, rapiță) către România, având în vedere dificultățile întâmpinate de fermierii români. ”Pe parcursul discuțiilor, ministrul Mikola Solski a fost informat cu privire la demersul făcut de miniștrii agriculturii din cele cinci State Membre (RO PL HU BG și SK) către Comisia Europeană pentru modificarea Regulamentului 870/2022, astfel încât să fie asigurat culoarul de tranzit către țări terțe, fără a afecta fermierii din statele de graniță. De asemenea, partea română a transmis omologului ucrainean că se așteaptă răspuns la scrisoarea adresată instituțiilor europene de către cei 4 prim-miniștri din UE și de către președintele Bulgariei cu privire la soluțiile identificate pentru problemele fermierilor și ale pieței”, se mai precizează în comunicatul Ministerului Agriculturii.
 
NAȚIONAL
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (4)
  • mariusmioc 21.04.2023 13:10
    Ideologia Statului Maximal cere ca tot ce se vinde pe piață să fie controlat. De fapt asta e un lucru rău și trebuie să cerem mai puține controale ale statului, nu mai multe.
    În cazul particular al cerealelor ucrainene, existența cerealelor ieftine e o binefacere pentru economia românească. Bineînțeles că sînt grupuri de interese deranjate de libera concurență, dar ele nu trebuie băgate în seamă. Dacă se vor interzice cerealele ucrainene se va scumpi pîinea, și nimeni dintre „civicii” care au cerut interzicerea cerealelor ucrainene nu-și va asuma răspunderea.
  • bean 21.04.2023 13:32
    Poate painea fara pesticide si OMG e mai buna chiar daca e mai scumpa?
  • Tic 21.04.2023 13:39
    De ce se va scumpi pâinea?
    NU erau destule cereale românești înainte de a întra pe piață cele din Ucraina?
    De ce aceasta concurenta forțată fără a respecta cele impuse noua?
  • Gabiu 21.04.2023 14:40
    Ai observat tu ca pretul painii a scazut din cauza granelor mai ieftine din ucraina in ultimul an ? Cred ca a-i fi singurul !
  1. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  2. RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

  3. 7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

  4. Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

  5. Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

  6. Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

  7. Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

  8. O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

  9. Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

  10. Revolta elitelor și trădarea democrației

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

23:33

RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

22:00

Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

21:30

Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

20:55

Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

20:20

Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

19:45

O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

18:55

Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

18:00

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

17:30

10 Mai - Ziua Regalității României. Cele trei semnificații ale zilei de 10 mai în istoria țării

16:30

10 mai: Sfântul Apostol Simon Zilotul, cel la a cărui nuntă Mântuitorul a transformat apa în vin. Vă puteți închina la sfintele moaște ale sfântului Apostol chiar în București, la Biserica Podeanu din Grivița

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el