Frate, în primul rând lupți pentru că ai datoria de a fi român și să te mântuiești. Acesta este răspunsul la întrebarea, pentru ce să mai lupți?

Când treci munții, vezi sau poate doar simți, prin trecători, vârfuri și văi, Crucile lor, făcute de oameni sau din două crengi de brad rânduite de Dumnezeu. Sunt Crucile Eroilor. Unii spun că nu mai este nimic al nostru și că nu mai avem pentru ce lupta.

Avem de luptat „măcar” pentru fiecare Cruce și pentru fiecare os de strămoș îngropat adânc în acest Pământ. Avem de luptat pentru fiecare copil și tânăr ce merge la biserică, ce încă recită din Mihai Eminescu, ce încă are glas de suflet să cânte pentru România.

Avem de luptat însă și pentru „fiul rătăcitor”, pentru tinerii ce merg la Untold sau alte „chestii” de acest gen. E cea mai grea luptă. E simplu să-i batem cu pietre, mai greu însă, să le dăruim altceva. Putem aștepta să vină ei către noi...până când nici ei nu vor mai fi tineri, sau putem merge noi către ei, acum. Aveți idei în acest sens? Am încercat câte ceva în sensul ăsta, uneori ne-a reușit, dar în ansamblu am schimbat extrem de puțin, poate doar o picătură dintr-o bătaie de inimă. Mergem însă înainte.

Revenind la motivația luptei, da, s-au furat de mii de ani atâtea bogații, de s-au clădit pe ele imperii străine, dar încă mai avem. Dumnezeu a fost atât de darnic cu noi,.încât mai avem Pământ și Aur pentru alte câteva mii de ani de acum încolo. De se vor hrăni din resursele noastre imperii sau de va creste din ele România, depinde de noi, adică de voința noastră de a lupta și a răpune deznădejdea...și mai depinde de ceva, de o vorbă veche românească, de a putea alege grâul de neghină, de inteligența noastră tradusă prin instinctul național.

Cu izvorul din suflet și pământ, mergem cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!