Mihai Tîrnoveanu: Nu, niciodată nu ne vor prinde Libertatea în lanțuri!

De Mihai Tîrnoveanu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


”Jandarmii” corectitudinii politice de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării vor să ne dea pe mâna Procuraturii. CNCD a disjuns cauza dosarelor mele finalizate cu amenzi, către Poliția Brașov, Serviciul de Investigații Criminale.
 
În urma citației (vezi foto mai jos), m-am prezentat la Serviciul respectiv, unde am dat o declarație în fața domnului Comisar Șef, referitoare la câteva dintre articolele mele publicate pe Fb., în care îmi exprimam dezacordul atât față de politica liderilor UDMR cât si față de politicienii ”noștri” trădători. Într-o țară aproape ocupată, CNCD, instituție a statului român, aflată în subordinea Parlamentului, are îndrăzneala să ceară Serviciului de Investigații Criminale să ancheteze (să-și piardă timpul practic, în condițiile în care sunt atâtea lucruri pe care acest Birou trebuie să le rezolve), pozițiile românești împotriva atacurilor la care este supusă esența Constituției României, anume Art. 1: România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil. Cu alte cuvinte statul se subminează din interior, printr-o instituție proprie, anume CNCD, condusă de Csaba Asztalos, care cere și identificarea persoanelor ce au lăsat diferite comentarii, considerate jignitoare, la postările mele, vrând prin aceasta să dovedească că am incitat la ură. 

Mă întreb, bineînțeles retoric, cine incită, eu, care relatez anumite chestiuni, sau politica UDMR si a altor formațiuni care militează pentru autonomie teritorială, deci pentru dezmembrarea României? Când ei fac proiecte de legi pentru autonomia ținutului secuiesc, când ei vor să dărâme Crucile Eroilor Armatei Române de la Valea Uzului, când ei arborează steagurile Ungariei prin centrele orașelor, la ce incită? La pace? Ce anume generează toată această strategie a lor? Cine se face vinovat de reacția de revoltă a oamenilor, expunerea faptelor lor sau faptele lor în sine? Desigur, pentru a fi bine pentru toată lumea asta globalistă, ar trebui să tăcem, să înghitim în sec, să stăm cuminți cu capul plecat. Uite că nu fac asta. Nu mă las intimidat, nu dau niciun pas înapoi, merg cu Dumnezeu înainte și împreună cu voi. Luni am fost la Curtea de Apel Brasov în cauza contestării uneia dintre amenzile CNCD. Astăzi merg din nou pentru a susține împreună cu avocatul meu, tot la Curtea de Apel Brasov, altă contestare la altă amendă CNCD. Cu Ioana Marina Alexandru, am în curs de contestare la Inalta Curte de Casație si Justiție, o altă amendă CNCD. Tot mâine depun contestație la amenda dată de Jandarmeria Sibiu pentru ,,lozincile jignitoare” de la protestul împotriva ridicării statuii lui Brukenthal. 

Ne batem pe toate căile până la capăt. Să fie foarte clar, nu mă plâng de nimic, dimpotrivă, toate aceste atacuri îmi dau o mare mulțumire sufletească, căci ele dovedesc că sunt împreună cu voi pe drumul cel bun. 

Nu uitați prieteni dragi, a fi român este uneori greu, din ce în ce mai greu, dar întotdeauna, atât de frumos!
Doamne ajută, vă îmbrățișez!

Ar putea fi o imagine cu text care spune „Anul 2/.. ÎNȘTIINTARE În atenția MIHAL În conformitate cu prevederile art. 260 și art.261 din Cod înÈtiințăm că la data de (anul, luna, ziua) 202119.106.... afiÈarea prezentei, nefiind îndeplinite condițiile de înmânare a obiectul dosarului cu nr. 6.?.?.?..20?, aflat la Inspectoratul de Serviciul de Investigații Criminale, cu sediul în mun. BraÈov, BraÈov, România. Vă comunicăm că sunteți în drep fiÈarea prezentei, pentru înmânarea citațieiia sediul Inspectoratu Serviciul de Investigații Criminale. cazul în care, fără motive nu vă prezentaț”

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Sofronie Popescu 13.10.2021 12:39
    Sa va tina Dumnezeu tare ca si pana acum!
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!