Raportul anual al Institutului Wiesel ne dedică un capitol aparte intitulat Manifestări publice îndreptate împotriva introducerii disciplinei "Istoria evreilor. Holocaustul" în învățământul liceal,  făcând referire la petiția noastră pentru introducerea Istoriei Românilor în locul istoriei evreilor (haideți să o revitalizăm cu ocazia asta, link AICI) și la manifestările noastre publice prin care am strâns si vom strânge în continuare semnături în acest sens. 

Problema majoră cu acest institut este că se află sub egida, autoritatea guvernului României și că din această postură de putere, sub pretextul combaterii antisemitismului, desfășoară din punctul meu de vedere o activitate ideologică antiromânească, vânînd nu niște inscripții pe câteva ziduri sau cateva înjurături pe Fb, ci memoria marilor români naționaliști, demersurile consistente pentru afirmarea istoriei noastre, care nu poate fi întreagă fără acei mari români, indiferent de apartenența lor politică, de ideal, din perioada interbelică. Revenind punctual la subiect, cu ce are de a face antisemitismul (termen care oricum este folosit incorect) într-un demers ce are ca obiectiv introducerea Istoriei Românilor în locul unei istorii străine, în condițiile în care istoria noastră nu există în manualele școlare cu titlu și conținut explicit, în schimb istoria evreilor este materie obligatorie în... România? 

Cu ce drept acest institut participă la elaborarea programei educationale? Cu ce drept ține cursuri de instruire profesorilor și poliției, privitoare la antisemitism și istoria mișcărilor naționaliste din perioada interbelică??? Dar cu ce drept blamează Biserica Ortodoxă Română pentru canonizarea Sfinților închisorilor? Știu ei jerfa lor? Știu ei, cei de la Institut, sufletul lor? Știu ei sângele și oasele sfărâmate de rangă ale sfinților si martilor din închisorile comuniste? Știu ei credința acestora? Nu. Ei știu doar sentințele tribunalelor bolșevice. Ei știu doar că poporul român trebuie să-și pună cenușa corectitudinii politice în cap, ei știu prea bine că nu putem rezista și în niciun caz nu ne putem ridica dacă nu avem reperele luptei naționale, dacă Școala nu are paginile scrise de credința, mintea, eroismul românului.

 

Între generația al cărui vârf a fost Mihai Eminescu și generația naționalistă interbelică s-a cristalizat tot ce a fost și a urmat, din punct de vedere doctrinar, din punctul de vedere al "școlii scrise" a ceea ce a însemnat esență de luptă națională. Toți corifeii sunt puși la zid de manualul si rechizitoriul "Elie Wiesel, de la Vasile Alecsandri, Xenopol, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Cezar Boliac, Vasile Conta, Ion Slavici, desigur Mihai Eminescu, până la Octavian Goga, Nicolae Iorga și bineînțeles generația naționalistă interbelică. Este vizată aici în principal Mișcarea Legionară, liderul acesteia, Corneliu Codreanu, precum și binecunoscuta elită intelectuală a României care a aderat la aceasta, fiind pus la zid în acest context inclusiv savantul de renume mondial Nicolae Paulescu dar și alți mari intelectuali români care nu au fost membri ai Mișcării Legionare, precum Mircea Vulcănescu sau Nichifor Crainic. 

Dincolo de toate acestea, de toți acești "antisemiti feroce", Institutul mai condamnă pe cineva, îl mai închide încă odată în ocnă. Cu toate forțele lui, Institutul lovește într-un suflet de crin, într-un student de 20 de ani, care a trecut din închisorile lui Ion Antonescu direct în cele comuniste. Un copil nevinovat, șef al Fraților de Cruce din Basarabia si Iași care a înfruntat senin dictatura unui orgoliu nemăsurat și cea a unui regim comunist satanist. 25 de ani condamnare la muncă silnică pentru că nu s-a dezis de idealul lui si de Iisus Hristos. Pe acest sfânt al închisorilor îl cheamă Valeriu Gafencu. La 72 de ani de la moartea sa, Institutul Ellie Wiesel lovește încă în el . Pentru Institut nu are importantă că Valeriu a salvat de la moarte în pușcăriile comuniste un evreu. Pentru Institut are importantă ca Valeriu Gafencu să nu fie un profund exemplu de luptă și rezistență românească, un reper de jertfă. De aceea trebuie eliminat din conștiința noastră, de aceea trebuie  distrus, ca nu cumva alți tineri să-i urmeze idealul. De aceea ei se luptă cu morții, pentru că cei urcați la cer, din închisori și din munți, ,,cei ce în veacuri au căzut luptând" sunt ,, undeva, în iarba moale, în spicul copt, în țarina fierbinte". De aceea ei se luptă cu cei plecați, dar nu pot strânge în pumn cerul, așa cum nu pot închide în zabrele vântul și nici înfrânge două versuri: ,, Nu! Noi nu suntem morți, luați aminte", ,,Ne vom întoarce într-o zi". 

Pentru Valeriu Gafencu, Sfântul închisorilor comuniste și pentru toți marii români condamnați de Institutul Ellie Wiesel, atât eu personal, cât și Mișcarea Națională, împreună cu Asociația Calea Neamului ne pronunțăm pentru desființarea Institutul guvernamental Elie Wiesel. Considerăm că respectiva entitate desfășoară o activitate constantă antiromânească desfășurată pe bani publici, adică chiar pe banii poporului ale cărui repere le închide din nou și din nou în celulele corectitudinii politice, bătând cu ciocanul în masa tribunalelor bolșevice următorul verdict: vinovat!

 

Nu, tovarăși de ieri și de azi, nu românul este vinovat, ci ocupantul!