Duminică 12 iulie, Sintilia de la Zăbala, sărbătoarea dacilor liberi din Arcul Intracarpatic, Covasna. Este organizată de Asociația Cultural Creștină Căciula din Zăbala, începe la 11,30 din fața Bisericii Ortodoxe și continuă în legendara Poiană a Sintiliei, un loc cu Steaguri Tricolore urcate de bărbații din sat în vârfurile celor mai înalti brazi, cu Troițe ce străjuiesc munții, cu haiduci ce fac foc înalt; cu urme de urs, cu pași de români ce nu se lasă. E o taină strămoșească acolo, în acea Poiană a ciobanilor care vorbesc cu păsările cerului și cu lighioanele pădurilor.
Sunt obiceiuri vechi de secole la Sintilie, cu mocanii care coboară din munți pentru a-si întemeia familii si gospodării.
Sunt flăcăi români pe cai nărăvași și fete zâne ce se prind în hore-amețitoare, costume populare autentice, berbeci la proțap, brânză bună și țuică faină.
Specialiștii în etnografie spun că a rămas cea mai autentică sărbătoare tradițională din România.
Iată cum o descrie pe scurt Domnul Profesor Ioan Lăcătușu: După cum este cunoscut, una dintre ocupațiile de bază ale românilor din Arcul intracarpatic, respectiv din Curbura interioară a Carpaților, a românilor din Brețcu, Zăbala, Covasna, Zagon, Întorsura, din cele mai vechi timpuri, a fost păstoritul, respectiv păstoritul transhumant (…) Oierii covăsneni, brețcani, zăbăleni, erau proprietari de turme deosebite. Oieritul a fost o ocupație de bază, și atunci. (…) Iarna, neexistând condiții – furajele corespunzătoare, ei practicau transhumanța și astfel, plecau cu oile în transhumanță, peste munți, în Dobrogea și până în Caucaz au ajuns.
Sute de ani, acest pășunat pendulatoriu, de o parte și de alta a Carpaților, a însemnat și o modalitate de păstra unitatea românilor, tradițiile, limba. Oierii transportau carte, se căsătoreau cu fete de dincolo, aduceau mărfuri (…). Bineînțeles, fiind plecați atâta timp cu turmele la păscut, ei aveau o legătură strânsă cu comunitatea locală, comunitate în care se prelucrau produsele, în care își creșteau copiii. Și atunci, se organiza, în vechime, de ziua de Sfântul Ilie, această venire a lor acasă, care era un întreg ritual; se desfășura pe parcursul a minimum trei zile; instituția principală era biserica, ei veneau, se spovedeau, participau la Sfânta Liturghie și se organiza această petrecere populară, care avea, printre altele, un obiectiv principal, găsirea mireselor, sau întemeierea viitoarelor familii.
Pe scurt, pe baza acestor motivații, s-au format în decursul anilor tradiții deosebite, s-au păstrat jocurile, cântecele și tot ceea ce înseamnă arsenalul acestei sărbători care este menționată în documente și care iată, spre bucuria noastră, în forme ușor actualizate, se practică astăzi la Zăbala, la Covasna, și sperăm noi că în perspectivă și în alte localități. Deci, Sintilia este o sărbătoare, un punct de referință, o sărbătoare pierdută în negura vremurilor, o sărbătoare deopotrivă românească, creștinească, o sărbătoare cu impact deosebit asupra comunităților locale, o sărbătoare care asigura legătura ciobanului cu Dumnezeu și cu comunitatea locală, o sărbătoare care merită continuată.
VIDEO:
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
https://ceicunoi.wordpress.com/2015/04/03/ion-hagiu-invatator-din-covasna-melodia-caciula-cu-caciulili-pa-frunte-cenaclul-flacara/