Cel mai frumos cadou pe care am reușit noi să-l dăruim de 1 Decembrie țării au fost 120 de tineri care au ținut să-i privească și înțeleagă sufletul: Catedrala Mântuirii Neamului, suma tuturor bisericilor care au fost, sunt și vor fi pe acest pământ al Grădinii Maicii Domnului.
Iar pentru ca aceste sfinte biserici să se ridice și să reziste a fost nevoie de armatele românilor care de-a lungul mileniilor au fost în tranșeele de apărare împotriva inamicului. Jertfa si gloriile, cei tineri le-au putut afla în Muzeul Militar Național care cuprinde istoria luptei armate a neamului nostru.
Dincolo de tot răul politic care macină România, dincolo de toată propaganda, există ,,Ceva etern", sufletul curat al generației tinere. Nu vreau să "idealizez", chiar dacă eu cred într-un ideal, vă spun însă sincer că există copii, tineri și dincolo de Untold sau "parade". Aceștia nu sunt puțini. Am văzut asta nu doar astăzi sau în octombrie, la prima călătorie identitară, când am vizitat Muzeul Național de Istorie, ci și de-a lungul celor 10 ani de acțiuni Calea Neamului, la cele mai mari manifestări identitare ale noastre, adolescenții fiind prezenți de multe ori într-o proporție de peste 50%. In ultimul timp am depășit 90%. Este mare lucru că doresc să meargă cu noi la un muzeu, la biserică, în cimitire de eroi. Este desigur meritul părinților, al preoților si profesorilor, dar este și meritul lor personal, pentru că oricât i-ar "bate cineva la cap", dacă ei nu ar simți "ceva", ar fi in zadar.
Să pornești la drum cu 120 elevi din mai multe localități cu trei autocare și să-i duci în trei locuri diferite, mai ales unde este și foarte multă lume este o "aventură" fiind o imensă responsabilitate. Cu toate astea totul decurge perfect, pentru că există tineri care pot să asculte, înțeleagă și să fie tratați ca niște oameni mari.
De la respectarea orelor de întâlnire, ținerea compactă a grupului, respectarea minutelor de pauză in benzinării, până a lăsa autocarele curate ca o farmacie, totul contează și denotă ceva. Iar pentru ca aceste lucruri să fie posibile, cumva trebuie să funcționam ca o "armată", iar fără logistică, armata nu există, de aceea mulțumim din tot sufletul tuturor românilor care ne-au ajutat prin contribuțiile strânse în contul RO62BRDE080SV52855930800, Asociația Calea Neamului.
Banii au fost folosiți pentru transport, intrarea la muzeu si pentru masa de la final, care a avut loc în Herăstrău, la Taverna Racilor și Pescobar, două locații minunate, aflate la doar câțiva metri una de alta. Pe această cale îi mulțumim domnului Paul Nicolau pentru reducerea substanțială pe care ne-a făcut-o la nota de plată, precum si personalului care ne-a servit, tinerii bucurându-se de un meniu extraordinar, fiind tratați la categoria super-vip????.
Oameni dragi, lucrurile bune se întâmplă atunci când lucrăm împreună. Să vă răsplătească Dumnezeu!
Ceva este etern, sufletul tânăr al țării!
La Mulți Ani tuturor de Ziua Națională a României!
*
Copii români puși să joace pe muzica maghiară din difuzoare de 1 Decembrie la Sfântu-Gheorghe!
Îi întreb retoric pe organizatori, pentru ce a fost nevoie de acest lucru aflat în contrast cu esența evenimentului?
Adică pentru ce a trebuit să se "completeze" cu un astfel de moment, prezența remarcabilă din punct de vedere artistic și identitar a formațiilor românești din jud. Covasna?
Pentru ce este nevoie să ne justificăm sărbătorirea Zilei Naționale a României în centrul orașului prin "dovezi" de așa-zisă toleranță, în condițiile în care minoritatea maghiară conduce politic România fiind la guvernare, la putere, prin UDMR de 30 de ani încoace? Sau sunt cumva marginalizați când în Covasna și Harghita conduc cu majoritate absolută consilii locale si județene? Vi se pare că sunt oropsiti și discriminați? Vi se pare că ei acordă respect Zilei Naționale a României când primarul din Sfântu-Gheorghe si președintele Consiliului Județean Covasna lipsesc cu desăvârșire de la manifestări sau când arborau steagurile negre pe instituțiile "lor"?
Sunt mult mai multe întrebări retorice de-a lungul timpului pe care nu vreau să le expun, românii din Covasna le știu si rămân între noi. De data asta însă n-am putut să tac. Desigur, în viziunea unora sunt ,,unul din afară" care vine să tulbure apele. Mă gândesc că uneori au dreptate în condițiile în care este limpede că UDMR controlează aproape totul direct sau indirect acolo și nu numai.


Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Despre puterea manipularii psihotronice, informațională și fracturarea colectivă...https://www.dni.org.ro/tipuri-de-arme-psihotronice/
Oamenii cred că țările se cuceresc prin forță fizică, prin soldați, arme și tancuri.
În realitatea contemporană, lucrurile stau altfel:
Evenimentele din România - un exemplu de „cucerire invizibilă”.
1. Fracturarea atenției colective
Oamenii au fost/ sunt ținuți într-un flux continuu de:
– scandaluri politice
– frică și panică
– știri manipulatoare
– conflicte fabricate
Rezultatul: oamenii nu mai pot analiza realitatea.
Câmpul colectiv devine haotic și ușor de manipulat.
2. Oboseala psihică permanentă
Ani de stres economic, birocrație, instabilitate socială și incertitudini au influențat starile psihice ale tuturor. Obosit psihic și emoțional,
Poporul nu reacționează, nu se opune, nu se ridică.
El acceptă „orice vine” inertial doar ca să supraviețuiască.
3. Distrugerea încrederii între oameni
Românii au fost ținuți într-un mediu plin de suspiciune și divizare socială:
– vecini care se privesc cu neîncredere
– tineri vs bătrâni
– diaspora vs cei din țară
– diferite grupuri sociale
Când încrederea este ruptă, câmpul colectiv se fragmentează.
Un popor divizat este deja cucerit.
4. Distrugerea simbolurilor
Identitatea unui popor trăiește prin simboluri:
– tradiții
– povești și mituri
– limba vorbită
– eroi și valori
În România, acestea au fost diminuate, ridiculizate sau acoperite de ideologii străine.
Un popor fără rădăcină nu mai are putere internă.
5. Crearea de realități paralele
Românii au fost manipulați să creadă în realități care nu coincid cu percepția lor naturală:
– ce spun „experții” vs ce simt ei
– ce spun politicienii vs ce trăiesc
– standarde externe vs viața de zi cu zi
Această fractură între percepție și realitate a creat confuzie și dependență de filtrul altora.
6. Lipsa de prezență
Poporul a fost scos din momentul prezent prin:
– griji continue
– frică
– suprasolicitare mentală și emoțională
Când nu mai ești prezent în tine, câmpul tău devine vulnerabil.
Un popor distras energetic nu își mai simte puterea colectivă.
7. Polarizare și divizare
Divide et impera – cel mai vechi truc al cuceritorilor:
stânga vs dreapta
rural vs urban
tradițional vs modern
tineri vs bătrâni
muncitori vs intelectuali
cetațenii români din țara vs cetațenii români din străinătate
Frica și ura propagate între grupuri rup câmpul colectiv, astfel încât rezistența poporului se disipează.
România post 1989 nu a fost cucerită prin războaie clasice, a fost cucerită prin "război psihologic":
– manipularea atenției și emoțiilor
– fracturarea încrederii și a simbolurilor
– polarizare și confuzie