Mihai Tîrnoveanu: Biruința Crucii de la Valea Uzului

De Mihai Tîrnoveanu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Procuratura a clasat dosarul penal (945/278/P/2023) deschis împotriva mea pentru ridicarea celor 150 de cruci în Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului!

Decizia mi-a fost înmânată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea-Ciuc, în ziua de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de Biruință.

Plângerile în urma cărora s-au deschis doua dosare, reunite apoi în unul singur, au fost formulate de președintele Consiliului Județean Harghita, Primăria Sânmartin și Alianța Maghiarilor din Transilvania, acuzațiile fiind instigare publică, incitare la ură, violență și discriminare, instigare la distrugere, instigare la tulburare de posesie, profanare de morminte, executarea fără autorizație de construire a unor lucrări în cimitir. Procuratura a constatat că fapta nu există în cazul primelor acuzații. In ceea ce privește ridicarea celor 150 de cruci comemorative din lemn, s-a constatat că deși există posibilitatea ca acestea să fi fost ,,montate" fără autorizație, respectiva acțiune nu intră în sfera penală, deoarece Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului ,,nu se află în zona de protecție a monumentelor istorice", Cimitirul neavând așadar statut de monument istoric.

Reamintim că în vara anului trecut, în urma unei decizii judecătorești câștigate de partea maghiară, au fost demolate din Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului cele 52 de cruci din beton si Monumentul ridicate de către Primăria Dărmănești. La scurt timp după aceea, Asociația Calea Neamului sprijinită de Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și sute de oameni din întreaga țară au ridicat în loc, 150 cruci din lemn și o cruce mare de tip monument, în memoria celor 150 de militari eroi ai Armatei Române care si-au dat viața în Primului Război Mondial pentru reîntregirea României. Am ridicat astfel la loc onoarea Armatei Române, am restabilit memoria țăranilor în opinci militare și a ofițerilor care s-au jertfit pe câmpul de luptă! Am considerat că toți acești eroi au măcar dreptul la o cruce de căpătâi din lemn, pentru ca urmașii lor de astăzi să le poată aprinde o lumânare și o rugăciune. Am fost îndreptățiți să facem acest gest creștinesc, cu atât mai mult cu cât, cimitirul de la Valea Uzului a fost înființat în 1927, ca Cimitir Internațional al Eroilor, unde să-și aibă locul așadar toți militarii căzuți în război, indiferent de naționalitate, deci bineînțeles si cei români.

Intoleranța și iredentismul unor lideri politici maghiari au distrus în două rânduri acest caracter Internațional al Cimitirului, în 1994 când au eliminat toate însemnele creștine ale ostașilor români, punând în schimb 600 de cruci cu însemne maghiare (steagul Ungariei), fără să aibă în acest sens nicio autorizație și în 2023 când au reușit să determine demolarea crucilor ridicate de Primăria Dărmănești.

De această dată însă planurile lor au fost oprite.

Noi românii, nu vrem să se dărâme nicio cruce, indiferent la ce căpătâi a fost pusă. Dorim pace, vrem să ne cinstim eroii, memoria lor este una dintre puținele proprietăți care ne-au mai rămas românești în această țară și nu, nu vom renunța în ruptul capului la ea!

Mergem cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!
 
 DOCUMENT:
 
  
 
Donează pentru ActiveNews!

Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!


Donează direct în conturile Asociația Active Press de la CEC Bank - Banca Românilor:
RO31CECEB00030RON4264812 (lei)
RO84CECEB000C1EUR4264821 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

CRISTELA GEORGESCU - NOU INTERVIU ÎN SUA, LA MARIO NAWFAL:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Teddy72 24.04.2024 14:26
    Felicitări !
    Doamne ajuta !
  1. TIRANIE! Cristela Georgescu, nou interviu fulminant în SUA. Mario Nawfal: Călin Georgescu, omul pe care România l-a ales ca președinte, a fost arestat, iar acum soția sa, mama a doi copii, luptă pentru eliberarea soțului ei. MAI ESTE ROMÂNIA O DEMOCRAȚIE?

  2. Filmarea Zilei: Fotojurnalistă americană de origine evreiască bătută de coloniști evrei cu ciomegele și prădată de echipamente în Cisiordania - VIDEO cu avertisment

  3. Cititor ActiveNews: Surprinzător - Procesul din Olanda contra lui Bill Gates și Albert Bourla merge mai departe! VIDEO cu depozițiile acuzării. DOSARELE COVID

  4. Ultima gafă a celei mai penibile arătări din fruntea MAE - Oana Țoiu: ”Aduc condoleanțe familiilor celor răniți în incidentele din Marea Neagră” (VIDEO)

  5. Gabriela Calițescu: Când amenda devine o amenințare. Guvernul Bolojan ridică miza pentru televiziuni. Este libertatea presei în pericol?

  6. Întrebarea Zilei vine de la USR: ”De ce avem mai mulți gay decât femei în Guvernul României?”. După ”putinism” na că s-a găsit și ”homofobie” la USR

  7. Primul ostaș al țării bagă PNL în faliment! Liberalii pierd definitiv procesul cu AEP și trebuie să dea înapoi peste 14 milioane de lei din campania lui Nicolae Ciucă

  8. Pr. Bogdan Florin Vlaicu, emisiune despre antropologie și medicină creștină versus medicină evoluționistă - VIDEO ÎN DIRECT

  9. Tribunalul a motivat plasarea în arest la domiciliu a lui Călin Georgescu dar Curtea de Apel nu a stabilit încă data judecării contestației DIICOT. O FORMĂ DE TORTURĂ: De la data la care s-a decis eliberarea sa, este ținut ABUZIV în arest încă 7 ZILE

  10. Elon Musk a prezentat mașina care zboară, se răsucește în aer și sare peste alte vehicule. Tesla Roadster poate atinge 100 km/h în 0,81 secunde – MAȘINILE ZBURĂTOARE SUNT REALE! - VIDEO

  1. 7 întrebări-cheie despre 7 octombrie: Ce se ascunde în spatele Minciunilor tandemului Netanyahu-Hamas

  2. Claudia Marcu: Adio, telemea de oaie! Comisia Europeană interzice metoda tradițională de preparare. Ce spun ciobanii?

  3. Reacții după emisiunea cu George Simion de la TVR 1. Dana Chera, taxată dur pentru tirul continuu de întreruperi: ”Asta înseamnă jurnalism? De la primele trei cuvinte i le tai?”

  4. Zboară avionul - plouă cu spume. După dârele de pe cer, Bucureștiul și Ploieștiul s-au umplut de spume. ”E de la condens”? - VIDEO

  5. Comandantul suprem NATO: ”Dacă Rusia ne atacă, vom riposta și vom învinge” - Retorică belicoasă: Vom distruge ”absolut totul” în cazul unui atac asupra Alianței

  6. S-a găsit ”putinist” pro-America la Casa Albă: Trump, acord gigantic cu Putin - Milioane de tone de motorină pentru americani. Răsturnare spectaculoasă în geopolitica mondială - pacea vine zâmbind. Șoc și groază la Kiev, Bruxelles și București

  7. 6-7 octombrie: 8 ani de la sabotarea Referendumului pentru Familie, prima inițiativă cetățenească de schimbare a Constituției din istoria României

  8. Intelectualul lui Nicușor Dan, delir contra lui Donald Trump: ”TRĂDĂTOR ÎMPUȚIT al Occidentului, acest Gerhard Schröder de la Casa Albă” - Adrian Papahagi este membru al Comisiei Prezidențiale ”România în UE”. Paleologu: SUA să scape de Trump!

  9. Maria Eftime: Rotația cadrelor la ”Televiziunea Poporului”: Cum a fost Bolojan grațiat, Călin Georgescu prezentat ca un infractor, iar Simion transformat în noul ”Dușman al Poporului”

  10. Sfântulețul din Iași, Marin Răducă, s-a mutat la Domnul de ziua lui, la 99 de ani. Cadoul cel mai de preț: CERURILE (+11 octombrie 2021)

Ultima oră

22:00

Pr. Bogdan Florin Vlaicu, emisiune despre antropologie și medicină creștină versus medicină evoluționistă - VIDEO ÎN DIRECT

21:30

Cititor ActiveNews: Surprinzător - Procesul din Olanda contra lui Bill Gates și Albert Bourla merge mai departe! VIDEO cu depozițiile acuzării. DOSARELE COVID

20:30

Gabriela Calițescu: Când amenda devine o amenințare. Guvernul Bolojan ridică miza pentru televiziuni. Este libertatea presei în pericol?

19:45

Filmarea Zilei: Fotojurnalistă americană de origine evreiască bătută de coloniști evrei cu ciomegele și prădată de echipamente în Cisiordania - VIDEO cu avertisment

18:30

Primul ostaș al țării bagă PNL în faliment! Liberalii pierd definitiv procesul cu AEP și trebuie să dea înapoi peste 14 milioane de lei din campania lui Nicolae Ciucă

18:15

Tribunalul a motivat plasarea în arest la domiciliu a lui Călin Georgescu dar Curtea de Apel nu a stabilit încă data judecării contestației DIICOT. O FORMĂ DE TORTURĂ: De la data la care s-a decis eliberarea sa, este ținut ABUZIV în arest încă 7 ZILE

18:00

TIRANIE! Cristela Georgescu, nou interviu fulminant în SUA. Mario Nawfal: Călin Georgescu, omul pe care România l-a ales ca președinte, a fost arestat, iar acum soția sa, mama a doi copii, luptă pentru eliberarea soțului ei. MAI ESTE ROMÂNIA O DEMOCRAȚIE?

17:42

Cu Ioana Ciocan, cultura românească rămâne tot fără viziune! Niculescu preia programul lui Mureșan pentru Cultură. Oameni noi fac promisiuni vechi, deci zero rezultate garantate pentru cultură

17:27

Elon Musk a prezentat mașina care zboară, se răsucește în aer și sare peste alte vehicule. Tesla Roadster poate atinge 100 km/h în 0,81 secunde – MAȘINILE ZBURĂTOARE SUNT REALE! - VIDEO

17:10

USR, prin Secretariatul General al Guvernului, a dispus ca Muzeul Romilor să fie instalat în Piața Arcului de Triumf, într-o clădire de patrimoniu

16:50

Trump întrebat despre Netanyahu: ”Nu am încredere în el. În lumea politicii, nu am încredere în nimeni!” Șeful de la Casa Albă refuză să-l susțină pe premierul israelian în viitoarea cursă electorală - VIDEO

16:36

Ultima gafă a celei mai penibile arătări din fruntea MAE - Oana Țoiu: ”Aduc condoleanțe familiilor celor răniți în incidentele din Marea Neagră” (VIDEO)

16:15

Florin Talpeș, sponsor al lui Nicușor Dan de aproape 1 milion de lei, și-a pus ministrul Inteligenței Artificiale - Nu e conflict de interese?

16:06

Întrebarea Zilei vine de la USR: ”De ce avem mai mulți gay decât femei în Guvernul României?”. După ”putinism” na că s-a găsit și ”homofobie” la USR

15:43

Propagandă mincinoasă! Gardasil, desființat de un om de știință: Vaccinul anti-HPV NU previne cancerul. Până la apariția pe piață a vaccinurilor ”anti-COVID”, vaccinul HPV era cel mai periculos