Un trup firav și atât de multă forță, un vers mai puternic decât șenila unui tanc. Este românul aflat între cel puțin două misiuni imposibile, reeducare si reabilitare.
După prigoana carlistă desfășurată împotriva Mișcării Legionare, prima "șansă" de "reabilitare" i-a dat-o Antonescu, prin batalioanele de reabilitare din linia întâi a Fontului de Est. Acolo erau trimiși cei sorți morții. Radu Gyr s-a oferit voluntar, dar nu pentru reabilitare, ci pentru a lupta cu arma în mână pentru reîntregirea țării și împotriva bolșevismului. A fost rănit în război devenind erou. Un erou fără decorații, pentru că nu s-a dezis.
A două "șansă" de reeducare/ reabilitare i-a oferit-o regimul comunist, fiind condamnat la 20 ani muncă silnică. A fost torturat, înfometat, tinut în frig, fiind lipsit de orice asistență medicală chiar si atunci când a suferit de boli grave. Ani de zile a stat permanent cu lanțuri la picioare.
Nu s-a dezis de crezul său si a scris ,, Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane". Pentru asta a fost condamnat la moarte. Moartea i-a fost comutată în închisoare pe viață. Calvarul a revenit. Nu s-a dezis de nimic. A refuzat să fie reeducat si reabilitat. Dumnezeu l-a ținut!
A treia "șansă" de reeducare si reabilitare i se oferă după 89, inclusiv acum, când toată haita globalist-comunistă îl condamnă din nou chiar si pentru o poezie pe care nu a scris-o. Dar culmea, tocmai aici este sublimul și opera cea mai înaltă a lui Radu Gyr: și atunci când el "tace" și chiar si atunci când vântul are viață printre brazii veșnic verzi, când românii aprind o lumânare lângă o cruce și o pădure de stejari freamătă a oștire sau când pur si simplu un țăran mai poartă chimir și-un cor de copii ne spune că avem o țară, autorul este Radu Gyr, românul care nu are nevoie de reeducare, reabilitare si nici de departajare între Cântec si Viață așa cum nici Doina sau Balada nu pot fi rupte de haiduc, căci n-ar mai fi nici doine nici balade ci doar reeducări/reabilitări, căzute în "proză".
Și totuși, cine îl achită pe Radu Gyr și nu-l mai reabilitează?
,,Voi n-ați fost cu noi în celule
să știți ce e via ța de bezne,
sub ghiare de fiară, cu guri nesătule,
voi nu știți ce-i omul când prinde să urle,
strivit de cătușe la glezne.
Voi n-ați plâns în palme, fierbinte,
străpunși de cuțitul trădării.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-ați dus povara durerilor sfinte
spre slava și binele țării.
În cântec cu noi laolaltă
trecând printre umbre pereții,
voi n-ați cunoscut frumusețea înaltă
cum dorul irumpe, cum inima saltă
gonind după harfele vieții.
Ce-i munca de brațe plăpânde,
ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru,
cum scârțâie osul când frigul pătrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveți de unde
să spuneți aproapelui vostru.
Voi nu știți în crunta închisoare
cum minte speranța și visul,
când ușile grele se-nchid în zăvoare,
și-n teama de groaznica lui încleștare
pe sine se vinde învinsul.
Ați stat la ospețe-ncărcate
gonind după fast și orgoliu,
nici milă de noi și nici dor, nici dreptate,
nici candelă-aprinsă și nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.
Așa sunteți toți cei ce credeți
că pumnul e singura faimă.
Fățarnici la cuget, pe-alături ne treceți,
când noi cu obraji ca pământul și vineți,
gustăm din osândă și spaimă.
Când porțile sparge-se-or toate
și morții vor prinde să urle,
când lanțuri și ziduri cădea-vor sfărmate,
voi nu știți ce-nseamnă-nvierea din moarte,
căci n-ați fost cu noi în celule."


Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.