Se știu, în mare, contextul și urmările acelor grozave zile și nopți, în care, ca insuflați și iluminați de Sfîntul Duh, unii dintre noi am participat (personal m-am aflat în Piața Universității din București începînd cu 21 undrea 1989) la ceea ce am considerat a fi Revoluția menită să răstoarne un regim ateu moștenitor al falselor idealuri marxist-leninist-staliniste: „instaurarea celei mai drepte orînduiri de pe pămînt".
Am strigat și eu atunci sub amenințarea TAB-urilor și stropit din belșug de tunurile de apă ale unor unități de pompieri moblizate spre a ne dispersa: „Vom muri dar vom fi liberi", „Jos comunismul", „Armata e cu noi", „Nu vă fie frică, Ceaușescu pică". Am rostit Tatăl nostru avînd în stînga pe profesorul meu „de ebraică" Ioan Alexandru, ținînd Biblia într-o mînă și o Cruce traforată simplu în cealaltă – marele poet se dovedise însă a fi fost trimis, prin bunăvoința Divină, să propovăduiască Sfînta Scriptură unor bicisnici tineri sălbatici fără credință cum marea majoritate dintre noi fuseserăm îndoctrinați cu vîrf și-ndesat încă din grădiniță!...
Meditînd la acele de-acum „evenimente istorice", am luat parte astăzi, 21 undrea 2021, la protestele îndreptățite ale oamenilor conștienți că, în uriașa clădire ceaușistă (ca bucureștean, mărturisesc că nu mi-a plăcut niciodată), ni se decide soarta pentru viitorul apropiat. Priveam colosul arhitectonic bănuind cum, înăuntru, anumite persoane (pe majoritatea dintre ele nu le-am ales și nici n-aș putea să le aleg vreodată cu sufletul împăcat să mă reprezinte!) erau adunate să se pronunțe asupra viitorului meu și al concetățenilor care se aflau alături de mine în gerul și la discreția vîntulețului subțire al dimineții, unii fluturînd drapele naționale, alții sunînd din asurzitoare goarne de circari ori de suporteri ai vreunei echipe sportive, alții strigînd din timp în timp: „Libertate, libertate!"...
– Nici nu le pasă, am rostit mai mult pentru mine decît pentru necunoscutul aflat în acel moment lîngă mine, arătînd spre clădirea ce-și bătea parcă joc de noi impasibilă, ermetică, intes luminată pe dinăuntru, protejată de garduri imense, de la înălțimea la care se afla. Speram o negație cu disperarea celui naufragiat cu precare cunoștințe de înot; dar replica s-a lăsat așteptată, așa încît mi-am continuat monologul: Au demult rolurile învățate în piesa pe care au fost plătiți s-o joace pentru naivii care sîntem strînși aici...
Sub privirile mele a trecut două-trei secunde mai tîrziu un bărbat cam de cincizeci-șaizeci de ani purtînd la vedere în mîinile ridicate peste căciula model rusesc un afiș mare cu o copie a icoanei Mîntuitorului:
„«Fără Mine NU puteți face NIMIC.» (Ioan 15, 5)".
Da, iată răspunsul! Singura nădejde rămîne Iisus Hristos, Lumina lumii, Adevărul Cel etern!
Sfîntă Treime, Te rog să ai grijă de noi!
București, 21 undrea 2021
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.