Freamătă feisbucul, se agită influensării, lăcrimează hipsterimea!
Motivul? Cristian Tudor Popescu a anunțat moartea presei. Mai exact:
”a face parte din ceea ce se numește acum presă e o înjosire din punct de vedere moral și intelectual”.
El constată că presa e vândută și că jurnaliștii au devenit doar simpli agenți de marketing, sau de manipulare.
Puținii jurnaliști independenți rămași, printre care s-ar număra el însuși, profesează în condiții grele, pe cont propriu.
Curioasă și comică această luare de poziție. Asta dacă nu ar fi de-a dreptul tragică...
Nu pentru că descrierea făcută presei mainstream nu ar fi adevărată. Ci pentru că unul dintre principalii "arhitecți" ai sistemului media actual este chiar CTP.
Folosind o imagine plastică, e ca și cum un piroman pune foc pădurii, ațâță incendiul, apoi iese la drum și urlă cât îl țin bojocii "Văleu, arde!"...
În bună măsură, lighioana presei autohtone a fost sculptată după chipul și asemănarea "patriarhului" ei. Care acum se arată îngrozit de chipul propriei creații.
Sentințe scrâșnite printre dinți, contorsionarea faptelor pentru a se potrivi cu propria părere, pretenția că adevărul e mereu la tine, doar pentru ca îl rostești tu. Asta caracterizează "jurnalismul marca CTP" și din păcate, întregul jurnalism mainstream. Și mai presus de toate: împărțirea lumii în "noi și ei" și incitarea la ură împotriva celor care ies din turmă.
Cel mai bine s-a putut vedea fața hâdă a mass-media în perioada pandemiei. Când presa a fost doar o unealtă la cheremul statului autoritar. Unealtă multifuncțională: de manipulare, de ațâțare la segregaționism și la ură împotriva nevaccinaților. Unealtă plătită de stat cu milioane de euro.
La acea vreme CTP nu se simțea "înjosit din punct de vedere moral și intelectual" în rol de vocal promotor al dictaturii medicale. Cand era invitat de toate televiziunile și-și răsturna găleata cu ură și venin în direct, presa era minunată.
Când îi numea isteric "viruși bipezi periculoși" pe nevaccinați, el făcea jurnalism adevărat.
Când îl desființa cu mânie proletară pe Novak Djokovic, cel care a avut tăria de a sta singur în fața furtunii, CTP nu simțea nicio înjosire morală.
Adevărul este că dl. Popescu nu mai face jurnalism de zeci de ani.
A devenit doar un părerolog încruntat, un fel de Monica Tatoiu în varianta isterică, unul care se pricepe la orice, dar cel mai bine la a scuipa.
Cu câteva zile în urmă, în vizorul puștii cu scuipat "Made by CTP" a intrat jucătoarea de tenis Sorana Cârstea. Vina ei? A îndrăznit să spună că lumea ar trebui să se întoarcă la firesc, la normalitate. Iar firescul și normalitatea sunt în răspăr cu ideologia la care CTP aderă.
În final, CTP a devenit întruparea perfectă a ideologiei "omului nou". E un individ trist și isteric, subjugat de propriile frustrări și atins de sindromul mesianic, un agent al dezbinării și al urii, care ar vrea să transforme lumea întreagă într-o oglindă a propriei disperări.
Iar "ieșirea" lui din presă e un prim pas spre însănătoșirea presei.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
https://www.youtube.com/watch?v=pt2gO3duS2A
Nu îl cunosc personal, dar eu cred că omul Cristian Tudor Popescu e un personaj tragic. Mie mi-e milă de el. Da’ pen’ că nu mă pot abține, situația e ca în bancu’ cu capra:
„Pe un vapor, echipajul avea o capră, care le dădea lapte și îi înveselea prin natura ei jucăușă. Însă, de la un timp, capra devenise apatică. Căpitanul îl pune pe bosman să îi verifice bănuiala și se dovedește că marinarii noștri își cam bătuseră joc de biata capră. Căpitanul cheamă echipajul la careu:
- Să facă un pas în față toți cei care și-au bătut joc de capră!
În afară de Bulă, toți marinarii fac pasul în față. Căpitanul, către Bulă:
- Bravo, Bulă. Ești un om integru, singurul care nu și-a bătut joc de biata capră.
- Nu, dom’ căpitan, io am iubit-o sincer.”
Acuma, faptul că dăm în el cu piatra, fie ea și metaforică (aici mă includ și pe mine, bineînțeles), spune căte ceva despre noi, despre cât de creștini suntem, cu adevărat. El e cum l’a lăsat Dumnezeu și poate tot El îl va întoarce, așa cum l-a întors și pe Saul de pe drumul Damascului. Cine știe? Nume predestinat are. Nouă nu ne rămâne decât să ne rugăm... și pentru el.
Doamne ajută!