Maria Toacă: ISTORICUL-MARTIR ION NISTOR - A CONTRIBUIT LA FĂURIREA CELOR MAI GLORIOASE PAGINI DIN ISTORIA BUCOVINEI

De Maria Toacă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Să ne amintim astăzi de ION NISTOR și de-ale sale cuvinte: ”LA NOI ÎN BUCOVINA, ORIÎNCOTRO NE-AM ÎNTOARCE OCHII, DĂM DE RĂMĂȘIȚE DE CULTURĂ ROMÂNEASCĂ ȘI DE INSTITUȚIUNI ROMÂNEȘTI...” 

În unele surse este indicată data de 4/16 august, în altele 4/17 august, anul 1876, când doi țărani cu o stare modestă, Ilie al lui Gheorghe Nistor și Măria a lui Dumitru Nistor, din cătunul Bivolărie (sau Peste Apă) al comunei Vicovul de Sus, pe lângă cele zece fiice ale lor, au adus pe lume un viitor academician și ministru, dar mai important decât toate – un luptător și savant, care nu numai că a scris, ci și a contribuit la făurirea celor mai glorioase pagini din istoria Bucovinei.
 
Propus pentru ocuparea, la Universitatea din Cernăuți, a nou-create catedre de Istoria Europei sud-estice, cu deosebită considerație a istoriei românilor, în lecția inaugurală din octombrie 1912, doctorul docent Ion Nistor, accentua: ”La noi în Bucovina, oriîncotro ne-am întoarce ochii, dăm de rămâșițe de cultură românească și de instituțiuni românești. Fost-a doar țara aceasta leagănul statului moldovenesc. În lupta aprigă cu pământul pustiu și cu barbarii năvălitori, românii, cu o mână pe plug și cu cealaltă pe spadă, au cucerit cu greu țara aceasta pentru cultură, întipărindu-i pecetea individualității lor în istorie”.
 
Vorbind nemțește ca să fie înțeles, profesorul român le-a spus colegilor germani că noua catedră trebuie să fie îndeosebi o catedră de istorie a românilor, deoarece românii ”dețin rangul întâi între neamurile din Europa sud-estică”. Funcțiile politice ce le-a îndeplinit mai târziu nu l-au îndepărtat de la preocupările profesiunii sale de credință – istoria. Începută în 1942, în 1950 și-a finalizat lucrarea ”Istoria României”, cu marea dorință de a-și publica manuscrisul, ”îndată ce împrejurările vor permite”.
 
Nu i-au permis împrejurările să-și vadă editată nici altă operă a vieții sale, ”Istoria Bucovinei” (de la răpirea din 1775 până la întoarcerea la Patria mamă, noiembrie 1918), la care a lucrat cam în aceeași perioadă. ”Prin această lucrare înțeleg să-mi îndeplinesc o datorie de conștiință față de țara mea de origine, unde am văzut lumina zilei, am copilărit, mi-am făcut studiile și pentru binele și propășirea căreia am închinat cea mai bună parte din activitățile mele”.
 
Când a scris aceste cuvinte, profesorul Ion Nistor încă nu știa câte pierderi și lovituri ale destinului îl așteptau înainte. După al doilea război mondial a pierdut o parte din Bucovina sa, cu Cernăuțiul și Universitatea al cărui rector a fost de la inauguratea în 1920, dar cea mai mare durere, după cum mărturisește fiica sa, Oltea Nistor Apostolescu, a fost pierderea bibliotecii personale, de circa 20 mii de volume, majoritatea de istorie, strânse o viață întreagă, cumpărate din țară și străinătate.    
 
Ion Nistor a fost atât de legat de Cernăuți, unde alături de Iancu Flondor (controversele au apărut mai târziu), au pregătit Unirea Bucovinei, încât a refuzat de două ori ofertele unor posturi prestigioase – la Universitatea din Iași și cea din București, fapt pentru care a fost răsplătit cu fericirea să organizeze și să transforme cea mai înaltă instituție de învățământ din ținut dintr-un pivot al culturii germane într-o universitate românească. Numele său era rostit cu stimă și iubire de studențimea românească din Cernăuți, perioada interbelică. Ion Nistor a fost bărbatul despre care Nicolae Iorga a scris că-i „cel mai vechi dintre propovăduitorii, acolo pe vechiul pământ moldovenesc, al unei învățături de unitate culturală, de unitate morală, care trebuia să ducă de la sine, îndată ce împrejurările ar fi ajuns mai prielnice, la fericita Unire politică de azi".

Studenții din acea perioadă au lăsat mărturii că, odată cu rectorul Ion Nistor, în aulele Universității Cernăuțene intra neamul românesc din Bucovina cu întreaga sa istorie, cu speranțele și demnitatea sa. Si un asemenea om n-a fost lăsat să-și trăiască liniștit bătrânețile. După ce a suferit, odată cu refugiul din Cernăuți, cele mai mari pierderi în viață, trebuia să mai plătească ultimul tribut pentru simțul național și dragostea de popor.
 
La vârsta venerabilă de 74 de ani a fost smuls din sânul familiei și aruncat în închisoarea din Sighet, unde fostul ministru și rector de universitate, academicianul Ion Nistor a purtat „uniforma vărgată” timp de cinci ani. După eliberare a mai trăit șapte ani, ruinat sufletește de nedreptățile ce i se făceau și de grija pentru manuscrisele sale. A plecat în veșnicie într-o toamnă târzie, la 11 noiembrie 1962, condus în tăcere de ultimii temerari ai apusului de glorie română, printre care și Pan Halipa și câțiva bucovineni, sosiți cu o coroană mare de brad din Carpații Arboroasei.
 
După moartea profesorului, fiica sa Oltea a avut grijă să-i salveze manuscrisele și să-i îndeplinească dorința de a fi tipărite. Cu mare precauțe, un prieten, medic la spitalul Colțea, le-a luat acolo, ascunzându-le în cartotecă. Mai târziu, o rudă a reușit să le ducă la Vicovul de Sus, la biserica din Laura, ascunzându-le în altarul sfântului lăcaș, înălțat de nefericitul autor. ”Istoria Bucovinei”, ascunsă în altarul bisericii din Laura, a văzut lumina tiparului la editura HUMANITAS, după aproape trei decenii de la moartea autorului.  
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  2. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  9. Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

  10. Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

16:00

8 mai, Sărbătoarea MINUNII care se petrece ÎN FIECARE AN la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul: pulberea sfântă și vindecătoare care se ridică în aer

15:03

Maria Eftimie: Trăim vremuri în care glasul neamului nostru se stinge încet, sub zgomotul lumii moderne care ne cere să uităm cine suntem