Ca de obicei, partidele sancționate de popor – PSD, PNL, USR – nu au învățat nimic din voturile de blam primite. În loc să facă un pas înapoi, aceste partide au înțeles doar că trebuie să rămână la putere cu orice preț. Ca și până acum, ele construiesc alianțe contrare firii, bazate pe interese meschine, nu pe principii, așa cum au făcut de-a lungul întregii tranziții democratice.

Aceste alianțe prin care inceraca sa isi pastreze controlul asupra resurselor tarii reprezintă un mod evident protejarea privilegiilor pe care le împart între "ai lor” , o clasă politică desprinsă de realitățile și de nevoile poporului. De fapt, repetarea alianțelor dintre aceleași partide care și-au pierdut credibilitatea în ochii electoratului, demonstrează tocmai că nici PSD, nici PNL, nici USR nu mai sunt capabile să mobilizeze singure o majoritate reală de încredere. Poporul nu mai acordă acestor partide încrederea pe care o aveau odinioară, când promisiunile lor erau crezute, fie din naivitate, fie din lipsa unor alternative.Timpul lor a trecut!

În acest context, orice tentativă de a eticheta lideri politici precum Călin Georgescu drept "pro-ruși” pare mai degrabă o diversiune. Care sunt, de fapt, dovezile pentru o asemenea acuzație? Este el pro-rus doar pentru că a exprimat puncte de vedere diferite de discursul politic mainstream? Dacă analizăm cu atenție, acuzațiile de „pro-rus” par să fie aruncate cu ușurință asupra oricui refuză să joace după regulile stabilite de clasa politică de la putere sau de influențele externe.

Comparația cu Donald Trump în 2016 este elocventă: și el a fost acuzat de legături cu Rusia, sub pretextul că Moscova i-ar fi oferit sprijin în campania electorală. Totuși, cercetările oficiale nu au demonstrat vreo implicare, iar acuzațiile s-au dovedit în mare parte politice, menite să-l discrediteze. În cazul lui Călin Georgescu, nu există argumente clare sau probe care să susțină acuzațiile de „pro-rus”. În realitate, etichetele de acest gen sunt adesea folosite pentru a neutraliza vocile incomode și pentru a distrage atenția publicului de la problemele reale : corupția, incompetența și incapacitatea partidelor tradiționale de a reforma țara.

Românii nu mai cred în etichete și în manipulări de tipul „prieten cu Rusia” sau „dușman al democrației”. Ei cer schimbare reală, iar acest lucru nu va veni din partea alianțelor toxice și a partidelor compromise.

Este din ce în ce mai evident că partidele vechi nu mai reprezintă decât propria lor supraviețuire. Ele nu mai luptă pentru oameni, ci pentru menținerea unui status quo în care puterea și resursele rămân concentrate în mâinile unei elite restrânse. Cu fiecare nouă alianță „contra firii”, aceste partide arată că sunt dispuse să își sacrifice propriile valori declarate, doar pentru a rămâne la cârmă.

În final, întrebarea nu este dacă o figură precum Călin Georgescu este „pro-rus” sau nu. Întrebarea reală este: de ce se teme atât de mult clasa politică de apariția unor noi lideri? Răspunsul este simplu: pentru că acești lideri amenință să rupă cercul vicios.