

Dictatura militară deghizată în Democrație – Părinții Fondatori ai Americii ar fi fost astăzi etichetați ca Teroriști – Big Brother există și funcționează! – O revoltă violentă este inevitabilă
Am onoarea să vă prezint cel mai lucid și vizionar editorial despre Marea Resetare scris în ultimii ani. Un semnal de alarmă cumplit, care nu este doar despre America, ci despre lumea întreagă.
El aparține lui John și Nisha Whitehead de la Rutherford Institute și l-am tradus pentru cititorii Active News.
*
„Ce țară își poate păstra libertățile dacă conducătorii ei nu sunt avertizați din timp în timp că poporul își păstrează spiritul de rezistență?” - Thomas Jefferson
Guvernul mărșăluiește în pas de gâscă peste libertățile noastre.
Exemplu: fondatorii Americii nu au dorit un guvern militar care să conducă prin forță. Au optat în schimb pentru o republică supusă domniei legii: Constituția americană.
Totuși, după peste 240 de ani, această republică constituțională s-a transformat într-o dictatură militară deghizată în democrație.
Majoritatea americanilor par prea puțin îngrijorați de această situație de lege marțială de facto.
În mod incredibil, când președintele Biden s-a lăudat că cetățeanul de rând nu are nici o șansă împotriva uriașului arsenal al puterii de foc militarizate a guvernului, această declarație a provocat reacții publice insignifiante.
Cu ocazia unui eveniment pentru strângerea de fonduri, Biden a declarat:
„Îmi plac tipii ăștia care spun că Al Doilea Amendament este – știți – copacul libertății stropit cu sângele patrioților. Ei bine, dacă vrei să faci asta, dacă vrei să te ridici împotriva guvernului, ai nevoie de un F-16. Ai nevoie de altceva decât de o (pușcă) AR-15.”
Mesajul transmis cetățenilor este clar: astăzi, în țara noastră, nu este loc pentru genul de revoluție pe care strămoșii noștri au făcut-o împotriva unui guvern tiranic.
De aceea, guvernul a declarat un război total oricărei forme de rezistență a cetățenilor față de orice formă de ordin, acaparare de putere sau abuz ale sale.
Potrivit acestei norme, dacă Declarația de Independență ar fi fost scrisă astăzi, ea ar fi făcut din semnatarii săi niște extremiști sau teroriști, plasându-i pe o listă de supraveghere guvernamentală, urmăriți pentru activitățile și corespondența lor și potențial arestați, încarcerați pe termen nelimitat, despuiați de drepturile lor și etichetați drept inamici combatanți.
Acesta nu mai este un subiect de speculații sau un avertisment: este realitate.
De ani de zile, guvernul avertizează în legătură cu pericolele terorismului intern, creează sisteme de supraveghere pentru a-și urmări propriii cetățeni, inventează sisteme de clasificare pentru a eticheta ca extremist orice punct de vedere care pune în discuție statu quo-ul și antrenează forțele de ordine să echivaleze pe oricine are puncte de vedere anti-guvernamentale cu un terorist intern.
Un raport din 2008 al Army War College arăta:
„Violența civilă generalizată în interiorul Statelor Unite ar obliga sistemul de apărare să își reorienteze prioritățile in extremis pentru a apăra ordinea internă fundamentală și securitatea umană”.
Raportul de 44 de pagini continua avertizând că potențialele cauze ale unor atare tulburări civile ar putea include pe lângă un nou atac terorist (după cel de la 11 septembrie), „un colaps economic neprevăzut, pierderea ordinii politice și juridice funcționale, o rezistență sau o insurecție internă deliberată, urgențe de sănătate publice generalizate și catastrofe naturale și dezastre umane”.
Rapoarte ulterioare ale Departamentului de Securitate Internă (DSI) vizând identificarea, supravegherea și etichetarea militanților de dreapta și de stânga și a militarilor veterani ca extremiști (adică teroriști) s-au materializat prin programe de supraveghere totală pre-infracțiune.
Aproape un deceniu mai târziu, după ce a închis țara și a cheltuit miliarde pentru a combate terorismul, DSI a ajuns la concluzia că nu ISIS era amenințarea cea mai mare, ci extremismul de dreapta intern.
Pentru a completa această campanie axată pe profit, urmărind să transforme cetățenii americani în combatanți inamici (și America în câmp de luptă), sectorul tehnologic lucrează de conivență cu guvernul pentru a crea un Big Brother care știe tot, vede tot și este imposibil de evitat.
Nu e vorba doar de drone, de noduri informaționale interdepartamentale, de cititoare de numere auto, urmăritoare de telefoane și de NSA.
Ești urmărit și prin intermediul cutiilor negre din mașini, prin intermediul telefonului mobil, al dispozitivelor inteligente din casă, prin cardul de client de la băcănie, prin conturile de pe rețelele sociale, cărțile de credit, serviciile de streaming ca Netflix, Amazon sau conturile de cititor de e-book.
Evenimentele din ultimii ani au făcut toate parte dintr-un plan director menită să ne facă să tăcem și să ne anihileze preventiv: făcând IMPOSIBILĂ o revoluție pașnică și INEVITABILĂ o revoluție violentă.
Puterea caută un pretext pentru a transforma țara în închisoare și a institui legea marțială totală.
Așa începe.
Cum avertiza John Lennon:
„Când trebuie să recurgi la violență faci jocul sistemului. Sistemul te va irita – te va trage de barbă, îți va da bobârnace peste față – ca să te facă să lupți. Pentru că odată ce te-au făcut să fii violent, atunci știu cum să procedeze cu tine.”
Deja, nemulțumirea crește.
Potrivit unui sondaj realizat de USA Today și Universitatea Suffolk, șapte americani din zece consideră că democrația americană este „în pericol”.
Americanii sunt îngrijorați de situația țării lor, speriați de un guvern federal tot mai violent și opresiv și sătui să fie tratați ca suspecți și criminali.
La ce vom asista în viitor este o nemulțumire crescândă la adresa guvernului și a tacticilor sale brutale din partea unor oameni care s-au săturat să fie folosițiși abuzați și care sunt gata spună: „Ajunge!”
Asta se întâmplă atunci când un guvern parazitar pune botniță cetățenilor, îi închide, îi strânge ca pe o turmă, îi marchează, îi lovește cu biciul, îi obligă să trudească din greu în schimbul a prea puțin și nelăsându-le practic nici o tribună unde să își strige nemulțumirea.
Suntem cu spatele la zid.
Ne-am pierdut libertățile tot mai mult și de atât de multă vreme – vândute în numele securității naționale și al păcii mondiale, strivite de o lege marțială deghizată în stat de drept, aplicată de o poliție militarizată transformată în armată permanentă și exercitată de o pătură conducătoare hotărâte să își mențină puterea cu orice preț – încât este dificil de stabilit cu exactitate momentul când totul a început să se deterioreze.
Dar cu siguranță ne aflăm pe această traiectorie descendentă de multă vreme.
- Atunci când guvernul se consideră superior cetățenilor săi,
- atunci când nu mai acționează în beneficiul poporului,
- atunci când poporul nu mai este în măsură să își reformeze pașnic guvernul,
- atunci când oficialii guvernamentali încetează să acționeze ca niște fucționari,
- atunci când aleșii nu mai reprezintă voința poporului,
- atunci când guvernul încalcă în mod regulat drepturile poporului și comite mai multe violențe împotriva cetățenilor decât împotriva infractorilor,
- atunci când cheltuielile guvernamentale nu mai pot fi imputate și nu mai sunt contabilizate,
- atunci când puterea judiciară acționează ca niște instanțe ale ordinii – nu ale dreptății,
- atunci când guvernul nu mai respectă Constituția,
atunci nu mai ai o guvernare „a poporului, de către popor și pentru popor”.
Fiți pregătiți!
Ceva se clocește în bârlogul puterii, departe de ochii publicului și care nu anunță nimic bun pentru viitorul acestei țări.
Când ai o națiune întreagă atât de mesmerizată de circul politic și de spectacolul public încât devine inconștientă de tot restul, ai face bine să fii cu ochii-n patru.
Când ai un guvern care operează din umbră, folosește un limbaj de forță și guvernează prin decrete, ai face bine să fii cu ochii-n patru.
În fine, când ai un guvern atât de rupt de poporul său încât are întotdeauna grijă să nu fie văzut sau auzit de cei care l-au ales ca să îi reprezinte, ai face bine să fii cu ochii-n patru.
Arhitecții Statului Polițienesc ne-au adus exact acolo unde ne doresc: sub bocancul lor, la capătul răbdării, disperați după libertate, în dezacord cu planurile de viitor care urmăresc să construiască o închisoare în jurul nostru.
Guvernul și acoliții săi au conspirat să se asigure că singurul recurs de care dispune poporul american este votul. Și au conspirat ca votul să NU mai fie un recurs veritabil.
Totuși, așa cum precizam în cartea mea – Battlefield America: The War on the American People (Câmpul de luptă America: Războiul împotriva poporului american) și în pandantul său ficțional The Erik Blair Diaries (Jurnalele lui Erik Blair) – ceea ce se desfășoară sub ochii noștri NU este o Revoluție.
Este o Contra-revoluție.
În acest moment, suntem mai vulnerabili ca niciodată.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
https://www.bitchute.com/video/tikwwQmJ3NTj/
https://www.bitchute.com/video/Q0y2hw4B240p/
https://www.bitchute.com/video/mGg8DnGvIW3K/
este o țară controlată un alt fel de comunism. nu ai voie peste ora 2 am în cluburi. și totuși ii vezi darimati printre gunoaie sub efectul drogurilor pe multi . spitatelele au devenit ridicole cu doctori care nu știu a vorbi engleza care sunt paraleli. Cité am pățit eu cu mama mea aici este roman.si a murit din cauza lor. mă rog... și au votat din convingere cu biden... multi. și încă sunt tot idioți o grămadă. asta este... vor ușor de deturnat...
iata ce spune Huxley și este edificator.
ALDOUS HUXLEY IN 1931
“DICTATURA PERFECTA VA AVEA ASPECTUL UNEI DEMOCRATII, DAR VA FI IN ESENTA O INCHISOARE FARA ZIDURI DIN CARE PRIZONIERII NICI MACAR NU-SI VOR DORI SA EVADEZE. VA FI UN SISTEM DE SCLAVIE IN CARE PRIN CONSUMERISM SI DIVERTISMENT, SCLAVII ISI VOR IUBI STAPINII.”
ALDOUS HUXLEY IN 1931
Când am citit în presă că mister Stoltenberg va mai sta încă un an în fruntea NATO până va fi disponibil un înlocuitor al său gândul mi-a zburat la dragul și iubitul nostru președinte care mai are un an de mandat și care nemaiavând concurenți în ale servilismului se întrece pe sine însuși în obediență față de oricine poate pune o vorbă bună pentru el în vederea ocupării oricărei funcții internaționale, chiar și aceea de secretar al Mării Negre dacă s-o fi inventat astfel de funcție. De asta mă tem că țara noastră va fi pe post de poligon experimental al Agendei 2030.
Dumnezeu să ne ajute!
Incep sa vomit cind aud cuvintul democratie
- Cu toții suntem susținători fermi ai Oceaniei.
Euroasia are diferite limbi: rusă, chineză, iraniană, diferite limbi turcești, limbi indice și așa mai departe.
- Rușii s-au impus acum ca centrul adevărului.
- toți cei care vor să audă ceva adevăr, declanșează mass-media rusă.
Tradițional la est de la raidul ofițerilor germani din anul 750 sub rebeliunea lui Abu Muslim (un general german)
- iar sub RELIGIE și CREDINȚĂ ADĂNCĂ iconoclaștii din casa rege-împărat a lui Carol cel Mare.
- ICONOCLASTII GERMANI au efectuat o distrugere crunta a culturii in Orient.
- păgânii din nord-vestul Europei nu au construit nimic definitiv în 7000 de ani. Doar niște pietre aruncate pe un deal din Anglia: Stonehenge.
- păgânii din nord-vest urau toate statuile și imaginile, cărțile și papirusurile.
- Prin urmare, musulmanii (inițial acești ofițeri germani din armata lui Carol cel Mare și Pipin cel Tânăr) au distrus totul.
- Astăzi americanii distrug bunurile culturale în toate țările care sunt atacate:
- - În România la revoluție americanii au incendiat cel mai important muzeu.
- - în Irak americanii au distrus toate muzeele.
- în Ucraina astăzi americanii distrug LAVRA Pecerska și jefuiesc toate bunurile religioase.
Ofițerii germani care au furnizat califii Califatului Bagdad din anul 750:
- Au interzis pictarea imaginilor.
- nemții sunt traficanți de ființe umane, nimic mai mult.
Cultura a continuat să se dezvolte doar în Califatul Român, Damasc în Spania și Portugalia.
- acolo califul nostru român a fugit din orașul românesc Damasc, dintr-o dinastie omeiadă românească
Prostia germană (Califatul Bagdadului) s-a răspândit pe scară largă în Est.
- iar iconoclaștii au distrus toată cultura și cunoștințele poporului.
Nu mai știm cum și-a revenit societatea sub dinastia românească de sultani din Sultanatul României (Imperiul Otoman supranumit de către păgânii din Anglia).
- toți sultanii erau inițial din familii de aromâni din Rumelia (azi Balcani) iar din anul 1450 din dinastia românilor din Hunedoara (fosta Sarmisegetuza, capitala lumii libere)
Fiecare persoană crede că este o persoană bună.
Chiar dacă preotul său a ars oameni de vii. Crede că e o greșeală.
Creștinii ortodocși reprezintă majoritatea oamenilor din Ucraina. Să spunem 60%.
- Există 1.000.000 de polonezi în Occident care sunt romano-catolici și sunt susținuți cu bani și "brutalitate" de 1,7 miliarde de oameni și mafiile lor.
- Lăsat de sărăcia extremă, de la musulmanul Gorbaciov de mai multe ori în Occident, 1.000.000 până la 3.000.000 de oameni au căzut în brațele "neamurilor"-Greco-catolici. Prin propagandă intensă, acești oameni au fost convertiți la păgânism.
- Biserica Catolică din Ucraina are probabil nu mai mult de 3 milioane de credincioși pe hârtie. Într-adevăr, probabil catolicii practicanți sunt sub 1 milion de oameni. Cei mai mulți merg la această organizație mafiotă pentru profit și sunt plasați în poziții superioare de banii catolicilor. La fel ca în Germania. Guvernul de astăzi este format din catolici.
- Biserica Catolică este cea mai influentă companie din lume, are 1,7 miliarde de abonați și cel mai mare buget din lume. A dominat cel mai mare sistem mafiot din aproape întreaga planetă. Statele Unite sunt dominate și de catolici. În SUA, 40% sunt catolici. Cea mai mare comunitate religioasă sunt catolicii.
Imperiul Roman, unit cu națiunea germană, a purtat război împotriva creștinilor ortodocși în anul 66 sub împăratul Nero Germanus.
- Războiul direct și deschis împotriva Rusiei ortodoxe a început în 1200.
- Din anul 1200 până în anul 1400, în anul 1410 creștinii ortodocși la Bătălia de la Tannenberg i-au învins pe catolicii Teutoni anihilați. La acea vreme, aripa Creștinilor Ortodocși sub generalii lituanieni i-a învins pe nemții invincibili.
- În 1410, Biserica Catolică și-a investit banii în armata poloneză. Și a doua țară Teutonică făcută din Polonia.
Războaie a doua țară Teutonică numită Polonia împotriva Rusiei.
- au început la Tannenberg imediat după victorie.
- Războiul lui Napoleon împotriva Rusiei a fost numit cel de-al 4-lea Război Polono-Rus. https://de.wikipedia.org/wiki/Polnische_Kriege
- Războiul mondial 1 a fost apoi războiul polonez-rus 5.
- 1920 Războiul polonezilor și al întregului Vest împotriva Republicii Lenin a fost cel de-al 5-lea război polonez.
- Hitler catolic a condus războiul polonez 6 la exterminarea tuturor creștinilor ortodocși. 50 de milioane de creștini ortodocși au fost șterși, în acel moment deja 25% din poporul ortodox încă în viață.
- Catolicii, englezii și germanii au distrus aproximativ 90% din întregul popor ortodox din anul 1800 până în anul 1945.
Astăzi avem Războiul 7 polonez-rus de peste 10 ani.
- Germania a invitat 1.000.000 de tinere din Ucraina și 700.000 de tinere din Rusia la sclavia sexuală din Vest, au fost violate 30/zi și în total fiecare tânără a fost violată 300.000 de bărbați catolici+protestanți +musulmani din Vest. Una dintre cele mai mari crime după Nero Germanus până în prezent.
- Deci femeile au fost infectate cu HIV și hepatită și trimise în Ucraina și Rusia, unde acum oamenii sunt la fel de contaminați de aceste boli occidentale ca Uganda și Rwanda. 3 milioane de persoane infectate cu HIV în Ucraina și 1,5 milioane de persoane infectate cu HIV în Rusia.
- Acest viol în masă organizat de Vatican și protestanți din zona Anglo-saxonă a dus la faptul că mafia musulmană din Europa de Vest este cea mai bogată mafie din lume și domină toți actorii politici din toate țările Comunității occidentale. Sunt puternici și în Statele Unite.
- Vaticanul și Anglo-saxonii protestanți au arătat doar spălarea exterminării tuturor creștinilor, în toată activitatea lor de la întemeiere până în prezent.
Astăzi, în Războiul polonez-catolic 7 împotriva Rusiei și a poporului ortodox, păgânii occidentali au cumpărat împreună puterea Ucrainei și au cucerit-o cu brutalitate de mai multe ori.
- Toți oligarhii politici și economici sunt străini.
- Toți sunt păgâni.
- Și păgânii aflați la putere îi obligă pe ortodocșii înrobiți să lupte și să moară.
Păgânii: catolicii și supușii lor, care se numesc protestanți, iubesc războiul. Musulmanii și-au dat seama de posibilitatea de a răspândi și de a câștiga ultimul pământ al ortodocșilor și de a șterge poporul creștinilor pentru totdeauna.
Păgânii împreună (catolici+musulmani+protestanți) sunt invincibili.
Lag trăiesc păgânismul Germano-Troian!