Au rămas mai puțin de două săptămâni până la Summit-ul ONU pentru Viitor, dar marea majoritate a omenirii habar nu are despre acest eveniment crucial.
Un articol de Derrick Broze publicat de The Last American Vagabond pe care l-am tradus pentru cititorii Active News.
*
Pe 22 și 23 septembrie 2024, reprezentanții statelor membre ONU se vor întruni la New York, la sediul ONU, pentru istoricul Summit al Viitorului, cu intenția de a semna așa-numitul Pact al Viitorului.
Documentul intenționează să accelereze radical eforturile pentru punerea în operă a Țelurilor de Dezvoltare Sustenabilă (Sustainable Development Goals – SDG) și a Agendei 2030.
Summit-ul Viitorului va avea loc cu ocazia celei de-a 79-a întruniri anuale a ONU.
Pregătirile pentru acest summit au început în 2022, dacă nu chiar mai devreme, după ce Secretarul General ONU Antonio Guterres a cerut în repetate rânduri ca resursele financiare globale să fie puse în slujba îndeplinirii de urgență a țelurilor Agendei 2030, stabilite de ONU în 2015.
Deși este cert că ea va avea un impact major asupra majorității populației planetare, această întrunire a fost ignorată complet de presa corporatistă și aproape complet de cea independentă.
Unul dintre puținele aspecte reflectate în presă a fost Scrisoarea celor 77 de laureați ai Premiului Nobel și lideri globali, care se plângeau că Pactul Viitorului nu conținea nicio mențiune despre nevoia eliminării combustibililor fosili.
După ce scrisoarea a fost făcută publică, mențiunile privind combustibili fosili au fost reintroduse în Pact.
Discuția despre combustibilii fosili se potrivește de minune cu „narativul” ONU despre marea catastrofă climatică. De altfel, tocmai această panică legată de schimbarea climatică a și dus la convocarea Summit-ului pentru Viitor și la apelurile repetate de întărire a infrastructurii ONU.
Tema Summit-ului – „Soluții Unilaterale pentru un Viitor Mai Bun” – ne spune totul despre scopurile acestei întruniri la nivel înalt, și anume: o ofensivă majoră pentru întărirea, dacă nu chiar restructurarea ONU de o manieră care să permită acestei organizații să gestioneze mai bine așa-zisele crize care amenință omenirea în următorii ani.
ONU își concentrează atenția pe câteva potențiale „urgențe planetare”, printre care schimbarea climatică, războiul, pierderea biodiversității și degradarea mediului.
ONU susține că aceste potențiale crize sunt prea mari pentru a fi gestionate de fiecare stat în parte și, prin urmare, necesită o cooperare și coordonare mai strânsă între statele membre.
Ultima versiune a Planului Viitorului afirmă:
„Recunoaștem că, pentru a ține pasul cu o lume în schimbare, se impune o întărire a sistemului multilateral și instituțiilor sale, având în centru Organizația Națiunilor Unite și Carta acesteia. Acestea trebuie reformate pentru a putea gestiona prezentul și viitorul – să fie eficiente și capabile, pregătite pentru viitor, juste, democratice, echitabile și reprezentative pentru lumea de azi, incluzive, interconectate și stabile din punct de vedere financiar.”
Așa cum relata anterior The Last American Vagabond (TLAV), se așteaptă ca Summit-ul pentru Viitor să cuprindă și apeluri pentru reorganizarea ONU – adică formarea a ceva ce s-ar numi „ONU 2.0”.
Șocurile globale impun formarea unui Guvern Global
Cea de-a treia versiune a Pactului pentru Viitor a fost făcută publică pe data de 27 august 2024 și a fost deja trimisă statelor membre ONU pentru studiu. Și în această formă, documentul continuă să discute de „șocuri globale” și cum acestea necesită un răspuns global.
De exemplu, într-o secțiune intitulată „Vom întări reacția internațională la șocuri globale complexe”, documentul afirmă că este nevoie de „un răspuns internațional coordonat și multidimensional la șocurile globale complexe, iar rolul central în această privință revine ONU”.
ONU definește „șocurile globale complexe” ca acele evenimente care „au consecințe disruptive și severe pentru o mare parte din țări și din populația globală”.
Aceste șocuri ar necesita „un răspuns multidimensional, multistakeholder, al tuturor guvernelor și al întregii societăți”.
Potrivit documentului, „conflictul armat” nu constituie un șoc global complex, dar poate cauza „impact asupra mai multor sectoare”.
Aceste potențiale șocuri ar impune activarea unei „platforme de urgență” care să confere ONU puterea de a răspunde acestor aparente urgențe.
Documentul spune că ONU va prezenta statelor membre „protocoale pentru convocarea și activarea unor platforme de urgență bazate pe abordări flexibile pentru a răspunde unei întregi serii de diverse șocuri globale complexe”.
Deși ONU susține că aceste platforme de urgență vor fi convocate „doar pentru perioade bine determinate” și nu vor fi niște instituții sau entități care să afecteze suveranitatea națională, criticii ONU se tem că, în realitate, ele vor fi utilizate pentru a oferi ONU noi puteri legale.
Așa cum s-a relatat în TLAV cu altă ocazie, aceste apeluri pentru înființarea Platformei de Urgență seamănă cu încercările ONU de a declara o „urgență planetară”.
Organizații afiliate la ONU, precum Climate Governance Commission (CGC) au emis mai multe apeluri în acest sens în ultimul an.
La finalul lui noiembrie 2023, chiar înainte de deschiderea lucrărilor Conferinței ONU pentru Schimbare Climatică COP28, CGC a emis un raport intitulat Governing Our Planetary Emergency, care continuă eforturile de modificare a conceptului de guvernanță.
La originile acestei reînnoit efort de a declanșa o Urgență Planetară stă Clubul de la Roma, un grup pe cât de obscur, pe atât de infam.
Raportul CGC din 2023 chiar menționează că această așa-zisă „policriză” a fost „recunoscută în lucrările Proiectului de Urgență Planetară al Clubului de la Roma”.
Menționarea Cubului de la Roma este un alt bun motiv ca publicul să fie îngrijorat de această ofensivă pentru declararea urgenței planetare și a așa-zisei „depășiri a limitelor planetare”.
Clubul de la Roma face eforturi pentru declararea așa-zisei Urgențe Planetare încă din 2019, dacă nu mai devreme, odată cu publicarea „Planului pentru Urgență Planetară”.
Raportul a fost adus la zi în august 2020, după declanșarea crizei „COVID – 1984”.
Planul de Urgență al Clubului de la Roma este descris ca „un îndrumar pentru guverne și alți stakeholders în vederea transformării societăților și economiilor noastre în vederea refacerii unui echilibru între oameni, planetă și prosperitate”.
În cele din urmă, presiunile pentru formarea „platformei de urgență” ca parte din Pactul pentru Viitor urmăresc întărirea ideii că umanitatea se confruntă cu o Urgență Planetară care impune o întărire a influenței și autorității ONU.
Documentul se ferește să menționeze un guvern mondial sau global, preferând termeni ca „multilateralism” și „guvernanță globală”, dar rezultatul este același: ONU va avea mai multă autoritate pentru a acționa și a impune statelor naționale să se supună edictelor sale.
De exemplu, în secțiunea intitulată „Transformarea Guvernanței Globale”, documentul ONU afirmă, în „Acțiunea 41”:
„Vom transforma guvernanța globală și vom reînvigora sistemul multilateral pentru a gestiona provocările și a profita de oportunitățile care se ivesc, în prezent și în viitor”.
În aceeași secțiune, documentul descrie diverse modalități în care Pactul pentru Viitor își propune să transforme ONU și să îi sporească puterile pentru a face față așa-ziselor urgențe care amenință planeta.
Reformarea sistemului financiar
Cel mai recent proiect al Pactului pentru Viitor menționează, de asemenea, câteva modalități specifice de reformare a „arhitecturii financiare internaționale” în scopul de a „susține în mod echitabil țările în timpul unor șocuri sistemice și a face sistemul financiar mai stabil”.
Mai exact, Secțiunea 82 afirmă că „frecvența și intensitatea sporite ale șocurilor economice globale” au încetinit progresul spre realizarea SDG (Țelurile de Dezvoltare Sustenabilă impuse de ONU).
Potrivit acestui Pact, soluția ar fi „recunoașterea rolului Drepturilor Speciale de Tragere (Special Drawing Rights – SDR) în întărirea securității financiare globale într-o lume predispusă la șocuri globale”.
Aceste Drepturi Speciale de Tragere nu sunt considerate o monedă, ci „valori în rezerva de valută străină”, care permit statelor membre FMI să ofere aceste SDR la schimb pentru valuta deținută de membrele FMI.
În acest context, este foarte interesant avertismentul emis de cercetătorul James Corbett încă din 2013, că aceste SDR ar putea deveni „moneda de rezerva globală”.
Pactul pentru Viitor face foarte limpede faptul că aceste SDR vor juca un rol major în transformarea sistemului financiar internațional.
Documentul afirmă:
„Salutăm promisiunile de redirecționare a unor SDR în valoare de 100 de miliarde de dolari către țările în curs de dezvoltare, subliniind nevoia urgentă ca aceste garanții să fi puse cât mai rapid cu putință la dispoziția țărilor în curs de dezvoltare”.
Se spune, de asemenea, că ONU va cere tuturor națiunilor să „continue să exploreze diverse opțiuni de a reorienta de bună voie cel puțin jumătate din valoarea acestor SDR de la destinațiile bugetare stabilite pentru 2021, inclusiv prin intermediul băncilor de dezvoltare multilaterală, cu respectarea cadrului legislativ aferent și prezervarea caracterului de bun de rezervă al Drepturilor Speciale de Tragere”.
Printre alte recomandări, proiectul încurajează FMI să „exploreze toate opțiunile de a continua întărirea siguranței sistemului financiar global” pentru a ajuta națiunile în curs de dezvoltare să facă față „șocurilor macroeconomice”:
În ceea ce se cheamă „Acțiunea 55”, Pactul pentru Viitor declară:
„Vom accelera reformarea arhitecturii financiare internaționale pentru ca această să poată face față provocărilor schimbării climatice”.
Pactul menționează din nou „Băncile de Dezvoltare Multilaterală”, cărora le solicită să „sporească disponibilitatea, accesibilitatea și impactul finanțării climatice pentru țările în curs de dezvoltare” și să ajute aceste națiuni în efortul de a dezvolta strategii de a lupta cu schimbarea climatică.
Multe secțiuni ale Pactului conțin trimiteri la aceste bănci și nevoia lor de a„mobiliza finanțare suplimentară” pentru a susține „adaptarea și a pune în lucru și dezvolta tehnologii energetice reînnoibile și eficiente”.
Documentul menționează în repetate rânduri aceste „Bănci de Dezvoltare Multilaterală”, care vor fi, evident, o piesă centrală în sistemul ONU 2.0. TLAV va continua să cerceteze și să relateze despre aceste instituții în articole viitoare.
Țelul declarat al reformării sistemului financiar internațional pentru finanțarea SDG și a Agendei 2030 reflectă recentele declarații ale Secretarului General al ONU, Antonio Guterres, care cere un „nou moment Bretton Woods” – cu trimitere la infamul aranjament internațional din 1944, care a dus la crearea FMI.
Aceeași întrunire de la Bretton Woods a adoptat și regulile de guvernare a relațiilor monetare între state independente, inclusiv cerința ca fiecare țară să-și garanteze convertibilitatea monedei în dolari americani.
Guterres preciza că, în 2022, FMI a alocat 650 de miliarde de dolari sub formă de Drepturi Speciale de Tragere, din care Uniunea Europeană a primit 160 de miliarde, iar țările africane 34 de miliarde.
În plus, documentul ONU privind Summit-ul pentru Viitor intitulat What Would It Deliver? (Ce va rezolva acest Pact?) cere implementarea unui „Sistem Financiar Global care să funcționeze pentru toți”.
„O arhitectură financiară internațională transformată va fi aptă să-și îndeplinească scopurile, mai incluzivă, mai justă, reprezentativă, eficientă și rezilientă, capabilă să răspundă cerințelor lumii de azi, iar nu lumii așa cum arăta ea la finalul Celui de-al Doilea Război Mondial. Această arhitectură investește direct, în avans, în Țelurile de Dezvoltare Sustenabilă, în acțiune climatică și în generațiile viitoare”.
Sunt apeluri similare cu cele emise la „Summit-ul pentru un Nou Pact Financiar Global”, organizat la Paris, în iunie 2023.
Acest summit, prezidat de președintele Franței, Emmanuel Macron, a reunit 50 de șefi de stat, alături de reprezentanți ai unor ONG-uri și organizații ale societății civile; discuțiile au avut ca obiect resetarea sistemului financiar internațional ca parte dint-o ofensivă continuă pentru implementarea Agendei 2030 și a țelurilor „Net Zero”.
Guvernul francez declara că obiectivul întrunirii era de „a construi un nou contract între Nordul și Sudul globale”, care să echipeze mai bine națiunile în lupta împotriva sărăciei și a schimbării climatice.
La summit-ul de la Paris au participat și președintele SUA, Joseph Biden, cancelarul german Olaf Scholtz, prim-ministrul britanic Rishi Sunak și președintele Braziliei, Luiz Inacio Lula de Silva. Pe lângă șefii de stat, summit-ul a fost organizat cu sprijinul Fundațiilor Open Society, Bill and Melinda Gates și Rockefeller – printre altele.
Este evident, pe baza acestor declarații ale ONU și ale proiectului Pactului pentru Viitor, că resetarea sistemului financiar internațional este un element crucial în planurile globaliștilor.
Dacă e să avem vreo șansă să împiedicăm semnarea Pactului pentru Viitor, crearea „platformelor de urgență” și declararea unei „urgențe planetare”, trebuie să răspândim cât mai rapid informația despre aceste planuri.
Și-apoi, ar trebui să ne dedicăm energiile construirii unor sistemele paralele, alternative, care să facă opoziție directă Statului Tehnocratic.
Motiv pentru care particip la organizarea The People’s Reset: UK, Our Summit for Our Future (Resetarea populară: Marea Britanie - Propriul nostru Summit, pentru Viitorul Nostru), care va avea loc la Bath, în Marea Britanie, la o săptămână după summit-ul ONU.
Pe parcursul celor trei zile, evenimentul va întruni 24 de prezentatori din întreaga lume, care vor discuta soluții pentru crearea foarte necesarelor sisteme paralele în domenii precum sănătate, finanțe, educație, tehnologii digitale și întărirea comunităților.
Împreună, putem crea acea lume mult mai frumoasă pe care o știm posibilă.
TLAV se va afla la fața locului, la New York, de unde va raporta cu privire la desfășurarea lucrărilor Summit-ului pentru Viitor. Rămâneți aproape pentru a afla noutăți despre această istorică întrunire a elitelor globaliste.
Pe aceeași temă citiți și:
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
„Pactul pentru viitor” al Națiunilor Unite, care va fi adoptat la Summit-ul Viitorului de la New York pe 22 septembrie, menționează „suprapopularea” drept cel mai grav risc din lume de astăzi și solicită depopularea urgentă a planetei.
Liderii globaliști susțin acum un nou tratat global în care țările stabilesc obiective de reducere a populației la fiecare cinci ani și lucrează pentru a le atinge într-un efort de a reduce populația lumii.
Pactul pentru viitor propune, de asemenea, schimbări majore în modul în care este guvernată lumea, ca răspuns la ceea ce organizația globalistă descrie drept „riscuri globale grave”.
O idee cheie a Compact este abordarea „planetar commons”, care înseamnă crearea unui guvern global cu puterea de a controla sistemele vitale ale Pământului, cum ar fi aerul, apa și resursele naturale.
Acest concept provine dintr-un document de politici de la Global Challenges Foundation, Centrul de Cercetare a Politicii Universității Națiunilor Unite și Institutul Potsdam pentru Cercetarea Impactului Climatic.
Summit-ul viitorului are loc la cea de-a 33-a aniversare a unui document controversat numit „Inițiativa Cartei Pământului Eco-92”.
Acest document, distribuit la o conferință a Națiunilor Unite din Des Moines, înainte de summitul de mediu de la Rio de Janeiro din 1992, sugera un control strict al populației și managementul resurselor lumii de către câteva țări puternice selectate.
După cum a subliniat Jacob Nordangård, atât Carta Pământului Eco-92, cât și abordarea actuală a comunității planetare împărtășesc asemănări globaliste tulburătoare. Ambele sugerează trecerea către gestionarea globală a resurselor cheie ale Pământului, inclusiv atmosfera, oceanele, pământul și gheața.
Global Challenges Foundation, condusă de finanțatorul miliardar László Szombatfalvy, s-a concentrat și pe aceste probleme.
Miliardarul globalist László Szombatfalvy a finanțat Proiectul de suprapopulare
Szombatfalvy a scris despre suprapopulare și impactul ei asupra mediului și chiar a finanțat Proiectul de suprapopulare, care caută cum să reducă populația lumii într-un mod „uman”.
Proiectul de suprapopulare are un motto: „Prea mulți oameni consumă prea mult”. Una dintre ideile sale este un nou tratat global în care țările stabilesc obiective privind populația la fiecare cinci ani și lucrează pentru a le atinge.
Szombatfalvy crede că lumea are nevoie de un guvern global puternic care să se ocupe de aceste probleme, unul care nu necesită ca toate națiunile să fie democratice în sensul tradițional.
Părerile lor reflectă o perspectivă malthusiană, similară cu cea a autorilor Cartei Pământului Eco-92, care au cerut o „Nouă Ordine Mondială” în care națiunile majore să ia decizii globale.