IPOTEZA: Problemele din educație sunt multe și sunt grave, iar principalele victime - dacă nu chiar singurele - sunt elevii. Cum s-a ajuns aici? Prin schimbări dese de miniștri la Educație (32 în 34 de ani), prin aplicarea unor principii învechite și lipsite de eficiență etc..

Un lucru vreau să se înțeleagă de la început:

Eu sunt un om care cinstește memoria dascălului român, care iubește până la adorație oamenii care își sacrifică viața pentru a îi învață pe alții ceea ce ei știu cel mai bine. Am scris despre profesori de multe ori, cu drag și cu o recunoștință demnă de cele mai patetice opere de teatru. Iubesc! Iubesc! Iubesc! Dar numai pe profesorii care sunt cu adevărat profesori, pe aceia a căror oră de curs este așteptată cu nerăbdare de elevii însetați de cunoaștere. Am avut norocul de a întâlni, în cei 18 ani pe care îi am petrecuți pe Pământ, profesori care mi-au schimbat viața, oameni care trăiesc prin meseria lor și care îi consideră pe copii cel mai sfânt lucru de pe lume. Acei oameni cu har, care te fac să le iubești materia și să le cauți prezența și vorba la fiecare pas se pot numi, cu adevărat, profesori. Lor nu am ce să le reproșez. Domnilor profesori, acest articol nu vi se adresează. Veleitari cu catalogul la subraț, acest text este pentru dumneavoastră!

*

"Plandemia” de coronavirus a închis școlile și a mutat orele de curs în mediul online. Profesorii se temeau, - vezi, Doamne! - să nu se contamineze cu virusul mortal. Ne spuneau că ei nu vor să riște sănătatea celor apropiați venind la clase să își facă meseria, că au părinți și bunici bătrâni la a căror sănătate țin, că să nu mai fim "în halul ăsta de egoiști", gândindu-ne numai la educația noastră și nu și la sănătatea domniilor lor. S-a făcut cum au vrut ei până la urma, ne-au forțat să stăm, timp de doi ani, opt ore pe zi în fața calculatorului sau, mai rău, a telefonului, am învățat cu mare dificultate și ne-am și irosit adolescența. Dar măcar i-am protejat! Pe ei și pe cei dragi lor.

Unii profesori au refuzat să se întoarcă la școală chiar și când s-a impus revenirea. Și-au luat concedii medicale peste concedii medicale - complet nemotivate sau nu - doar-doar ar mai fi stat câteva luni acasă (pe salariu aproape întreg). Alții, mai altruiști, au venit cu chiloțeii pe nas și pe gură, strigând sus și tare că pandemia nu a trecut și că nu va trece așa ușor.

De unde până săptămâna trecută, ipohondrii cu catalog săreau în sus la orice strănut de-ale vreunui elev, zilele astea a dat sănătatea în ei, frica a dispărut - la fel și pandemia - și au ieșit în stradă să își ceară drepturile atât de brutal îngrădite de conducerea țării. Așadar, au lăsat domnii profesori măscuțele în cui, cataloagele în dulapuri și rațiunea sub pernă și au început greva.

*

DEMONSTRAȚIE: Problemele din educație încep încă din clasa I (ba chiar din clasa zero - imbecilă formulare -), atunci când unii învățători le "sugerează” părinților să cumpere câte un cadou, să dea câte un leu (sau o sută) la fondul clasei sau al școlii, să ajute la văruit clasa, la dat cu mopul și, dacă tot s-a întâlnit hoțul cu prostul, să îi și ajute pe copii la teme.

Trecând peste aceste "mici” (la fel ca creierele unor veleitari) necazuri, ajungem la ciclul gimnazial, unde dăm de… șantaj fățiș: profesori peste profesori care cer, pentru a te trece clasa, să faci meditații cu ei. Promovăm Examenul de Capacitate, intrăm la liceu și dăm de profesori cu renume și cu ștaif, cu pretenție și cu… pretenții! Să cumperi manualul - de fizică - cutare (la care era, ce coincidență, co-autor), să ții mâinile la spate și ochii în tavan când ești ascultat, să nu mârâi când ești înjurat ca la ușa cortului în ora de curs sau când ești dat afară din sală etc..

*

Problemele pe care le voi enumera mai jos au fost observate de mine atât în școlile ale căror elev am fost, cât și în alte instituții de învățământ în care am avut acces ca reprezentant al elevilor.

Prima problemă a sistemului de învățământ românesc: faptul că memoria este singura premiată în școli. Eu știu pe de rost zeci de poezii și de texte, îmi antrenez memoria constant, dar nu sunt de acord cu punerea de note sau de calificative în funcție de cât de mult ai reușit să reții dintr-o lecție. Școala ar trebui să promoveze gândirea critică, rezolvarea problemelor societății și dezbaterile, nu monologul plictisit și monoton al unui profesor (sau copiatul în neștire al unei lecții dintr-o carte sau de pe internet). Dacă un elev este pasionat de o materie, iar profesorul de la clasă știe să o predea cum trebuie, atunci elevul nici nu are nevoie să facă eforturi pentru a memora lecția de zi. O vă face involuntar, captivat fiind de spusele dascălului.

O altă problemă este că școala încearcă să facă din elevi experți în toate domeniile cu care intră în contact. Încearcă să facă din ei, după cum spune foarte bine Alex Gavril, "jack of all trades, masters of none”. În loc să i se ceară să cunoască în mod egal fiecare materie, elevului ar trebui să i se predea exemplar româna, matematica și istoria, eventual și o limbă străină sau două, iar restul programului de studiu să fie adaptat în funcție de interesul acestuia. Elevului trebuie să îi fie prezentată fiecare materie, astfel încât el să poată vedea care îl atrage și care nu. Nu spune nimeni că trebuie să aleagă dinainte la ce materii vrea să facă performanță, ci - după o prezentare temeinică a conținutului fiecăreia - să fie lăsat să se concentreze asupra acelora pe care le găsește interesante. După o clasă a IX-a în care au fost acoperite bazele fiecărei materii, ultimii trei ani de liceu ar trebui să fie dedicați perfecționării în trei sau patru domenii. Trei-patru, nu 15!

A treia problemă pe care am identificat-o în școala românească este tratarea cu lipsă de respect a orelor de educație fizică.Eu l-am adorat pe profesorul de sport din liceu. Avea o prestanță, o gândire și o abordare care te făceau să te îndrăgostești de "ora de tumbe”. De la profesorul acesta am aflat că orele de educație fizică sunt tratate "cu spatele” de către elevi. Mintea sănătoasă nu poate sta decât într-un corp sănătos, iar încercarea de a reduce orele alocate mișcării este un mijloc meschin și parșiv de a distruge sănătatea tinerilor, deci viitorul țării. Destabilizarea învățământului este primul pas către destabilizarea națiunii, iar destabilizarea națiunii este primul pas către dispariția ei de pe hartă. Poate că chiar asta se și urmărește, cine știe…

Nu este de neglijat nici situația orelor de religie.Acestea sunt hrană pentru suflet - dar și pentru minte - și nu trebuie trecute cu vederea. Fiecare elev ar trebui să aibă dreptul la ore de religie adaptate confesiunii, cultului etc. din care face parte, dar orele trebuie să existe! Religia, așadar, trebuie predată în școli: istoria religiilor, pildele și povestirile din Cărțile Sfinte, viața și activitatea lui Iisus Hristos etc.. Tinerii trebuie să știe că acum 2023 de ani s-a născut un om care este fiul lui Dumnezeu și care a fost mai curat la suflet decât oricare dintre cei ce l-au precedat și care îl vor succeda vreodată. Fiecare este liber să creadă în ce dorește, dar școala ar trebui să aibă obligația de a prezenta elevilor datele concrete ale problemelor sufletului omenesc.

O altă problemă foarte des întâlnită în învățământul de stat din România este lipsa monitorizării corecte a personalului didactic (și nedidactic). Un profesor ai cărui elevi au rezultate remarcabile, trebuie răsplătit cum se cuvine; aceia care nu sunt demni de a fi numiți profesori ar trebui, desigur, sancționați. Cum este posibil ca elevii să fie nevoiți să aștepte chiar și 45 de zile lucrătoare corectarea unei lucrări scrise (termenul legal este de 15 zile lucrătoare)? Cum se poate să fie tratați la fel un profesor care a doua zi are lucrările corectate, adnotate și notate la sânge și unul care aduce elevilor lucrările la Paștele Cailor, când nota respectivă deja nu mai reflectă nivelul adevărat? Profesorii buni și dedicați ar trebui răsplătiți regește, ar trebui să aibă un statut privilegiat în societate, ar trebui decorați cu toate stelele României; ei sunt cei care formează generațiile viitorului, cei care duc pe umeri povara continuării neamului.

Dacă ar fi după mine (nu este după mine), i-aș plăti cât pe medici. DAR NUMAI PE PROFESORII CARE MERITĂ! Celorlalți nu le-aș da nici plata unui măturător. Există două tipuri de profesori care fac grevă: cei care merită Cerul și Pământul, care merită sărutați și pe tălpi, cei care fac cinste României, și cei care sunt în greva de când au intrat în învățământ, lichelele, putorile și scursurile sistemului. Cei care intră în educație cu note de șapte sau opt la examene nu pot fi plătiți la fel de bine ca profesorii doctori care și-au dedicat viața - sau, după caz, tinerețea - acumulării de cunoștinte și împărtășirii acestora cu cei din jur. Un debutant nu poate trăi cu 2700 de lei, asta-i adevărat, dar nici plătit cu 4500 de lei de la început nu poate fi.

Mai există o latură a problemei veniturilor dascălilor, totuși: meditațiile. Cei mai mulți profesori nu plătesc impozit pe venitul adus de meditații, iar - cum prețul unei ședințe a crescut de la 50 la 150 de lei - salariul cel de nimic dat de stat este majorat cu mult, în funcție de hărnicia (sau, după caz, de lăcomia) profesorului în cauză. Profesorii pot face și 5000 de lei (!) pe lună numai din meditații, bani nedeclarați, deci neimpozitați. În ce alte domenii, profesioniștii au posibilitatea de a face atâția bani în paralel cu meseria de bază? În ce alte domenii, profesioniștii stau trei luni pe an acasă cu salariu întreg? În niciun alt domeniu; doar în învățământ!

O altă hibă a sistemului de învățământ din România este aceea de a nu putea desființa mitul milionarului fără școală.  Normal că elevii nu mai vor să învețe, dacă internetul este plin de bogătani (făcuți sau prefăcuți) care le spun că școala este inutilă și că nu te ajută la nimic. Eu spun sus și tare că dincolo de problemele evidente care ne deranjează, școala românească încă este una de renume, cu profesori buni și în care încă se face carte. Atâta timp, însă, cât rețelele de socializare impun un stil de viață complet distructiv și diferit de standardele lumii reale, tinerii pot fi tentați să pună școala pe locul al doilea în scara valorilor sau, și mai rău, să o abandoneze definitiv.

Nu sunt de neglijat nici răutățile "intra-didactice”: cancelariile sunt pline de "bisericuțe”, de clanuri care duc războaie unul contra celuilalt și din pricina căruia suferă… tot elevii.

*

Acum, partea romantică:

Profesorii buni sunt tot ce are țara asta mai de preț. Am avut nume mari în educație, pornind de la oameni care "au scris o limbă ca un fagure de miere”, și ajungând până la bieți învățători de țară, genii nedescoperite, care fac din orele de curs un adevărat refugiu pentru copiii provenind din medii defavorizate și nu numai. V-am promis că vă voi spune câteva nume de profesori cu har pe care i-am cunoscut: Cătălin Nedelcu - profesor de istorie în jud. Argeș, ale cărui lecții sunt adevărate aventuri în lumea cunoașterii; Alexandru Gavril - chitarist de mare valoare și mentor al meu; doamnele mele diriginte din liceu și din gimnaziu; alți profesori pe care i-am avut la clasă, dintre care merită amintiți profesoara de geografie, profesorul de religie din clasa a XI-a și cei de muzică și desen din clasa a IX-a. Dintre dascălii contemporani renumiți pe care nu i-am cunoscut în trup - ci numai în duh -, îi pot enumara pe: Pr. Constantin Galeriu, Acad. Alexandru Graur, Adrian Păunescu etc..

CONCLUZIE: Liceul pe care l-am terminat m-a pregătit pentru lumea adevărată. Am avut și profesori buni, și profesori mai puțin buni - unii dușmănoși, alții calzi și iubitori -, dar toate acestea m-au făcut să învăț să mă descurc în viață. Domnii profesori atât de arătați cu degetul de toată lumea m-au ajutat să acumulez informațiile de care aveam nevoie pentru a mă descurca în societate, pentru a îi fi util. Profesori buni sunt mulți, dar imaginea sistemului educațional - și a lor, implicit - este pătată de scursurile din domeniu. Iar în problema salarizării, atât am de spus: să dăm oricât de mulți bani profesorilor adevărați, dar să le luăm totul acelora care consumă resursele statului de pomană! Atât am avut de spus. Acesta este manifestul unui proaspăt fost elev!