
Ilustrație: ActiveNews

ActiveNews a primit din partea Mănăstirii Petru Vodă următorul Comunicat:
„Este de datoria Bisericii și a noastră în calitate de comunitate creștină să ne apărăm credința și să ne afirmăm valorile creștine în maniera în care se cuvine ca aceste lucruri să fie făcute. Astfel, în ce privește comportamentul recent al doamnei Diana Iovanovici Șoșoacă în Parlamentul European, trebuie menționat faptul că domnia sa a fost aleasă exclusiv pe baza calificării sale de ambițios politician, și nu ca cleric sau reprezentant spiritual.
Pretenția doamnei Iovanovici Șoșoacă de a reprezenta un punct de vedere creștin trebuie dezmințită – în primul rând pentru că comportamentul său este contrar raționalității și nobleței Creștinismului, care învinge prin puterea spiritului, a rațiunii și a argumentelor, nu prin vexare anarhică, iar în al doilea rând, din cauza utilizării etice greșite de către domnia sa a sfintelor icoane, care, conform celui de-al 7-lea Consiliu Ecumenic de la Niceea din 787 d.Hr., trebuie venerate în mod corespunzător, nu manipulate în mod necuviincios și într-un context care să ducă la desacralizarea lor.
De asemenea, purtarea de către doamna Iovanovici Șoșoacă a portului național românesc este un alt abuz etic – întâi pentru că îl poartă într-un context în care ar trebui respectată o altă etichetă vestimentară și în al doilea rând pentru că prin atitudinea sa îl asociază unui comportament neelegant, care uzurpă semnificația sacră.
Conform învățăturilor Creștinismului, nu poate exista nici o discrepanță între fond și formă, între conținutul ideilor și realizarea lor, între mijloace și obiective. În timp ce sfintele icoane și portul național au un simbolism și o frumusețe care obligă la o conduită adecvată, atunci când ele sunt folosite în mod nepotrivit, toate aceste elemente sacre devin simple piese de teatru cu efect de a dezgusta, cauzând prejudiciu de imagine și transformându-se într-un vehicul de uzurpare a valorilor creștine și naționale. Discursul intenționat strident depășește "libertatea de exprimare” personală, melanjul între acest mod de manifestare și sfintele simboluri ale culturii creștine vădind intenția incitării la un dublu atac, asupra Creștinismului și asupra fragedei stabilități într-o regiune de interes esențial pentru pacea și stabilitatea României și a Europei.
Dovedind uneori că posedă inteligență și profesionalism, faptul că în unele momente importante D-na Iovanovici Șoșoacă acționează contrar acestor trăsături, cu efectul previzibil de a incita la un răspuns emoțional negativ, constituie o formă de manipulare psihologică, uzurpare spirituală și sabotaj politic care servesc exact interesului opus celui pretins.
O persoană creștină este cunoscută prin prezența Duhului Sfânt și a Harului Său. O femeie creștină nu ar putea dori să semene vreodată cu Ana Pauker prin tonul vocii, atitudinea generală, utilizarea brutală a parafernalei religioase, înverșunarea în sloganuri filantropice, decontextualizarea adevărurilor factuale și juxtapunerea lor cu un ethos perceput universal ca irațional. Politicienii creștini acționează în conformitate cu Evanghelia, nu în pofida ei. Iar atunci când Creștinismul, în loc să fie o credință profundă care susține idealuri sublime, este folosit ca un simplu apanaj pentru a stârni adeziunea sau respingerea emoțională, nu se mai poate spune că reprezintă o credință personală, și cu atât mai puțin una națională.
ENGLISH:
It is the duty of the Church and of us as a Christian community to defend our faith and affirm our Christian values in the manner in which it is right that these things should be done. Thus, in regards to the recent behavior of Ms. Diana Iovanovici Șoșoacă at the European Parliament Assembly, it should be noted that she was elected solely on the grounds of her qualification as an ambitious politician, and not as cleric or spiritual representative.
Ms. Iovanovici’s claim to represent a Christian viewpoint must be disavowed – firstly because her behavior proves contrary to the rationality and nobility of Christianity, which wins by the power of spirit, reason and argument, not by anarchic vexing. And secondly, because of her ethical misuse of the holy icons, which according to the 7th Ecumenical Council of Nicaea in 787 AD are to be venerated properly, not handled impiously and in a context eliciting their desacralizing.
Moreover, Ms. Iovanovici’s wearing the folkloric Romanian sacred ancient national attire is another ethical misuse – firstly because she wears it in a context where another dress etiquette should be observed, and secondly because she associates it with inelegant behavior, usurping its sacred significance.
According to the teachings of Christianity, there can be no discrepancy between substance and form, between content of ideas and realization thereof, between means and goals. While the holy icons and the sacred ancient national attire are of a symbolism and beauty which oblige to proper conduct, when they are used inappropriately, all these sacred elements become mere theatrics with a nauseating effect, a prejudice of image and an act of usurping of Christian and national values. The intentionally screeching discourse goes beyond personal «freedom of expression», as the mix between this form of manifestation and the holy symbols of Christian culture shows the intention of inciting a double attack, on Christianity and on the fragile stability in a region of essential interest for peace and stability in Romania and Europe.
Proving at times that she possesses intelligence and professionalism, the fact that at certain important moments Ms. Iovanovici Șoșoacă acts contrary to those traits, to the predictable effect of inciting a negative emotional response, constitutes a form of psychological manipulation, spiritual usurpation and political sabotage which serve the opposite interest than the one which she claims.
A Christian person is known by the presence of the Holy Spirit and His Grace. A Christian woman could not wish to resemble Ana Pauker in tone of voice, general attitude, brutish use of religious paraphernalia, fire-spitting pretended to be philanthropist slogans, decontextualizing of factual truths and juxtaposing them to an ethos universally perceived as irrational. Christian politicians act in accordance to the Gospel, not in defiance of it. And when Christianity, instead of being a deep faith which upholds sublime ideals, is used a mere appendage to stir emotional adhesion or refuting, it no longer can be said to represent e personal faith, let alone a national one.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Pot spune ca am ascultat-o un timp si m-a atras discursul ei pentru ca am descoperit in ea un om curajos care nu se teme sa spuna adevaruri pe care altii se feresc sa le spuna.
Incet, am ajuns la informatii care m-au facut sa ma indoiesc de capacitatea ei de a solutiona problemele romanilor:
1. In scandalul Frasinei a aruncat vorbe grele asupra celor care frecventau manastirea, pe motiv ca nu au ajutat-o sa faca un mare scandal in care ea sa pozeze ca salvatoare manastirii.
2. Ea singura a povestit despre neintelegerile ei cu persoane apropiate din familie. Daca nu poti sa te intelegi cu cei apropiati cum poti comunica intr-un partid sau intr-o coalitie, sau intr-un guvern?
3. Un mare duhovnic, nu-i voi da numele, a ascultat-o si mi-a spus ca nu este ceea ce ar trebui sau ce pretinde ca este, adica o buna crestina.
Ma rog ca Dumnezeu sa ma ierte daca gresesc si daca prin ceea ce am scris aici aduc sminteala si altora.
M-a uluit felul cum s-a rasucit din cuvinte dupa ce a fost refuzata de partidul de dreapta german.
Cu cateva zile inainte, se umfla in pene la o inregistrare cu Lazarus. Se lauda ca va fi membru fondator, ca de un an de zile poarta discutii pentru formarea acestei noi coalitii in parlamentul european, ca nu a divulgat nimic pentru ca asa i s-a spus.
Dupa ce s-a anuntat oficial ca cei doi nu sunt acceptati, in loc sa taca sau sa-si marturiseasca minciunile cei doi au intors-o si au spus ca ei nu pot accepta intrarea intr-o coalitie in care li se cere sa renunte la valorile lor. Deci ei erau cei care au refuzat nu cei care au fost refuzati.
In momentul acela, cand am vazut cat de senin pot sa minta m-am indoit de tot ceea ce am mai auzit de pe la ei.
Si laudarosenia ei gaunoasa, mai bine ar astepta sa o laude altii.
In concluzie, niste mincinosi la fel ca toti politicienii.
Chiar îmi părea rău că Biserica nu ia atitudine.
Când am văzut discursul ei și cum se folosea de icoană, m-a durut foarte tare, am simțit că face foarte rău ortodoxiei noastre dragi. Fariseism autentic… Cat despre țipete, ce să spunem, decât că vrea să mai câștige niște voturi pentru prezidențiale… țipetele o caracterizează. Mi-a fost rușine că ne reprezintă ????????
Dumnezeu să ne lumineze pe toți!
Doamne, ajută!
O persoană creștină este cunoscută prin prezența Duhului Sfânt și a Harului Său. O femeie creștină nu ar putea dori să semene vreodată cu Ana Pauker prin tonul vocii, atitudinea generală, utilizarea brutală a parafernalei religioase, înverșunarea în sloganuri filantropice, decontextualizarea adevărurilor factuale și juxtapunerea lor cu un ethos perceput universal ca irațional. Politicienii creștini acționează în conformitate cu Evanghelia, nu în pofida ei. Iar atunci când Creștinismul, în loc să fie o credință profundă care susține idealuri sublime, este folosit ca un simplu apanaj pentru a stârni adeziunea sau respingerea emoțională, nu se mai poate spune că reprezintă o credință personală, și cu atât mai puțin una națională." Apoi punand cap " la cap " a doua informatie publica cu domnul filozof Liceeanu " conflictul cu intelectualii " privind cazul SOSOACA , apoi daca stim putina analiza informativa , de acum 100 si ceva de ani , prin " asa zisul bolsevic LENIN " ( de fapt agent de manipulare si destabilizare la vremea aceea a RUSIEI , de catre militarismul german si de catre finanta americana -evreiasca ,prin " agentul de manipulare " de manipulare " TROTKI " cu rezultate istorice mentinute si actual , atunci , SE POATE CU UN SINGUR " Agent de influenta " gen LENIN , si altul de " finantare " gen " TROTKI " sa destabilizezi o STRUCTURA POLITICA NATIONALA SI INTERNATIONALA , PE FONDUL " REVENDICARII NATIONAL POPULISTE ( repet , corecte si atunci si acum ) la nivel INTERNATIONAL SI NATIONAL ( luam cazul RUSIEI in 1917 , si discursul lui LENIN , in adunarea sovietelor ) si luam cazul mai actual , mai feminin , prin femeia /barbat care lupta contra " ABUZURILOR CAPITALISTE SI APARA PUPORUL " ca LENIN , si atunci si acum corect social si politic , DAR CE A URMAT DUPA PRELUAREA PUTERII ? Istoria ne spune , si la RUSII dupa LENIN SI BOLSEVISM cu STALIN , si la noi dupa BONDARCIUK , ANA PAUKER , SI ALTII ASA ZISI " DIZIDENTI " POLITICi RUSI/EVREI , veniti pe " COMANDA LUI STALIN IN ROMANIA " sustinuti paradoxal tot " de filozofia socialista / bolsevica " de tip marxist , evreisc de atunci . Dar , ISTORIA SE REPETA , cu acelasi scop , doar cu " alte personaje " In cazul in speta nu il stim inca pe " TROTKI " finantatorul " NOII REVOLUTII " inceputa la BRUXELLES , cu finalitate in ROMANIA . Felicitari Manastirii Petru Voda , prin " publicarea si informarea sa referitor la " cazul de propaganda europeana in speta " Doamne ajuta si tine-Doamne mai departe .
Totodată, să NU ne bucurăm din suflet pentru realegerea președintei cu vibe-uri de Woke Agenda, a Parlamentului celui european. Ursula von der Leyen este o femeie la fel de frumoasă ca un măr roșu, cu miezul mâncat de vierme.
La UE nu e democrație.
Ei te intrerup. Îți pretind să vorbești doar ca ei.
Alte aspecte nu au văzut cei de la mănăstire?
Când se favorizează sodomia, când se dau legi antiromânești, când e subminat creștinismul.
Când usr a cerut să se taie salariile tuturor preoților, asta ce a fost ?
Nu era cazul să se protesteze? Sunt multe aspecte negative în care politicienii tac.
E nevoie să se manifeste cineva.