Klaus Iohannis și PNL mai au de încasat destule lovituri care pot veni de oriunde, de la Ludovic Orban, chiar din PNL deci, de la USR-Plus, concurent pe partea „dreaptă”, de la PSD, AUR, SRI sau chiar de la entități străine. A fost recrutat Florin Cîțu și de CIA, de FBI sau de alt serviciu special american? Nu există deocamdată probe, urme. Decât, poate, cei 9 (nouă!) ani (prea mulți!) petrecuți de Cîțu în SUA pentru doar 4-5 ani de studii. Pentru că și doctoratul se pare că a fost o altă minciună. Și anii de absolvire se încurcă de la un CV la altul, mai ales după răspunsurile obținute de ziarul Libertatea de la universitatea americană. Mai are Florin Cîțu și alte diplome „drăguțe” pe care încă nu le cunoaștem? Are cumva și o pregătire „de intelligence” americană ? 

Cei interesați de scandalul „Florin Cîțu penal” ar trebui, poate, să-l treacă pe actualul prim-ministru al României pe planul doi și să se intereseze mai mult de activitatea SIE, Serviciul de Informații Externe, din vremuri presupus apuse și până astăzi. Drumul spre gloria politică a lui Florin Cîțu pare serios vegheat și protejat de mari nume din SIE sau apropiate de serviciu: Mugur Isărescu, Minodora Ilie (Fundația Internațională Omenia este într-adevăr a rezerviștilor?), Ioan Talpeș, Daniel Dăianu, Mișu Negrițoiu, Alina Gorghiu, Lucian Isar, Klaus Iohannis etc. Dacă aprofundăm ce mai înseamnă SIE, am putea înțelege mai bine și rolul jucat de Florin Cîțu.

Florin Cîțu nu a fost ales de popor nici pentru postul de ministru de Finanțe și, cu atât mai puțin, pentru postul de prim-ministru. Modul în care a făcut și continuă să facă împrumuturi gigantice fără să dea socoteală populației în numele căreia face aceste împrumuturi e cu adevărat scandalos și dă măsura iresponsabilității sale și a patronilor săi nevăzuți, așa cum nici gestionarea țării în general, economic dar și politic (vezi deplasarea sa recentă la Kiev), nu ne poate lăsa indiferenți. România nu e jucăria lui Cîțu și a patronilor săi, oricare ar fi ei.

Negocierile dintre PNL și USR-Plus prin care USR-Plus l-ar fi impus pe Florin Cîțu prim-ministru sunt mai degrabă comice și penibile, ba chiar binișor batjocoritoare la adresa opiniei publice, despre care se crede că poate să înghită orice. De fapt, Florin Cîțu i-a fost dat în plic lui Klaus Iohannis, și niște băieți mai descurcați au rezolvat problema domnului președinte înainte ca acesta să plece într-un binemeritat week-end la Sibiu. Cine e la capătul firului pentru numirea lui Cîțu, un anonim venit din neant în postul de prim-ministru al României? SIE? Statul subteran? CIA? Soros? FMI? Nici un răspuns. Putem doar presupune că au un amestec grosolan cei care i-au făcut președinți, de câte două ori, pe Traian Băsescu și pe Klaus Iohannis. Și sunt aceiași care l-au făcut președinte în Ucraina pe mediocrul comic Volodimir Zelenski fie și numai pentru că suntem din zonă?

Destui observatori sunt deja de acord că SIE are merite deosebite în cariera neverosimilă a lui Forin Cîțu. Să lăsăm deoparte deocamdată CIA, Soros, FMI etc., și să ne ocupăm de faliții noștri. Dacă prim-ministrul Florin Cîțu (la fel ca Ludovic Orban înaintea sa, atunci când Cîțu era doar ministru de Finanțe) tot nu catadicsește să ne explice pentru ce face în continuare împrumuturi faraonice, atunci merită să ne punem niște întrebări în legătură cu prezumtivii săi patroni și protectori din SIE. 

Este acest serviciu secret și o rețea de crimă organizată încă de la înființarea sa de către NKVD-ul sovietic în anii ’50 (DIE, CIE, SIE)? Câți refugiați români în Occident au fost asasinați, răpiți, terorizați, recrutați, urmăriți de predecesorii, colegii și prietenii lui Nicolae Pleșiță (vezi cazul Paul Goma-Virgil Tănase sau cazul Matei Haiduc), Aristotel Stamatoiu, Mihai Caraman, Ioan Talpeș (a livrat sau nu „fantomele” ?), Cătălin Harnagea, Gheorghe Fulga, Claudiu Săftoiu (împins la demisie pentru că a afirmat în Parlament că SIE desfășoară acțiuni operative pe teritoriul României, inclusiv interceptări telefonice), Silviu Predoiu, Mihai Răzvan Ungureanu, Teodor Meleșcanu, Gabriel Vlase (directori ai serviciului)? Pentru prima perioadă poate fi citit cu folos volumul Culisele spionajului românesc. DIE 1955-1980, scris de Mihai Pelin și publicat în 1997 la Editura Evenimentul românesc. CNSAS nu a avut acces la cele mai multe dosare CIE (1981-1989) și SIE (după 1990). De ce? Secrete de stat sau crime și infracțiuni de stat?

Ce mai spionează azi SIE ca să poată beneficia de sute de milioane de euro de la buget în fiecare an? Și, dacă tot ne îndatorăm colosal prin Florin Cîțu ca să plătim salarii și pensii (inclusiv salariile enorme ale cadrelor SIE și pensiile speciale ale rezerviștilor DIE-CIE-SIE), n-ar fi mai judicios și mai înțelept să facem economie de un serviciu devenit, foarte probabil, inutil, atribuțiile sale constituționale putând fi preluate de SRI și serviciul de informații al Armatei? Pentru că se folosește de secret, SIE nu raportează niciodată nici o activitate. Dar mai are vreo activitate utilă și pentru țară, nu numai pentru angajații săi, pentru rezerviști și pentru partenerii externi (pe banii noștri)? Ca și în alte țări pe care le-am luat ca model, SIE se regăsește din plin în MAE, Ministerul Afacerilor Externe (mai are România vreo politică externă proprie?), și în ICR, Institutul Cultural Român (inițial Institutul Român pentru Relații Culturale cu Străinătatea, care a funcționat între 1947 și 1989 și care se ocupa în primul rând de supravegherea și controlul intelectualilor români din exil, devenit Fundația Culturală Română între 1990 și 2003, condusă de Augustin Buzura). Și aceste instituții sunt inutil obeze tot din cauza lui SIE? Câtă diplomație, cât comerț, câte relații economice și câtă cultură mai fac „băieții” și „fetele” Securității prin marile și micile capitale ale lumii? Câte firme acoperite are SIE pe teritoriul României și cât ne costă acestea la buget? Și SIE mai desfășoară activități operative pe teritoriul României, inclusiv interceptări telefonice (vezi Claudiu Săftoiu)?

Cariera politică cu totul ieșită din comun și din norme a lui Florin Cîțu ne dă, iată, ocazia să punem niște întrebări oamenilor „umbrei” (și ai întunericului?). Uite că e bun și Florin Cîțu, totuși, la ceva!