Ordinea mondială se prăvălește cu un vuiet apocaliptic. Peste tot, doar haos și beznă. Scena publică s-a umplut de profeți care pretind să ne lumineze, dar prorociile lor se bat cap în cap.

Firul Ariadnei, care arată ieșirea din labirint, este rupt în bucăți. Singurul lucru pe care îl poți face este să bâjbâi după ele prin întuneric și să încerci să le pui din nou cap la cap.

Și să speri ca, urmând nodurile, să descoperi direcția cea bună. Și să înțelegi ceva.

Pe 14 ianuarie, Bloomberg publica un articol cu titlul: „Europa devine tot mai optimistă că Trump nu va abandona Ucraina”.

Pe scurt, publicația citează niște oficiali europeni, a căror identitate nu a fost divulgată și care spun că, în urma unor discuții secrete cu echipa lui Trump, au aflat că președintele ales al SUA nu va exercita presiuni asupra Ucrainei să accepte un acord de pace defavorabil cu Rusia.

Mai mult, aceiași oficiali europeni au înțeles de la omologii lor că Trump va face tot ce poate pentru a ajuta Kievul să negocieze de pe o poziție de forță cu Moscova.

Or, în acest moment, regimul Zelenski se află pe buza prăpastiei: o presupusă contraofensivă a eșuat în Kursk, iar pe frontul de est liniile sale de apărare se frâng ca scobitorile.

De unde, deci, „poziție de forță”?

Mai mult, această idee ar însemna o îndepărtare grosolană de promisiunea lui Trump, că va face pace în Ucraina în prima sa zi la Casa Albă.

Este articolul din Bloomberg o bucată din firul care indică adevărul sau o „pistă falsă”, emisă de profeții mincinoși pentru a spori haosul?

Pentru a ști, trebuie să vedem dacă el se potrivește cu vreun alt capăt de ață aflat prin preajmă, astfel încât să poată fi legate și să formeze un „nod”.

Și ajungem astfel la un interviu acordat de Mike Waltz, viitorul consilier pentru securitate națională al lui Trump, televiziunii ABC News, cu doar două zile înainte de articolul din Bloomberg.

Cu acest prilej, Waltz, care teoretic este cel mai influent personaj pe lângă viitorul președinte al SUA, în privința războiului din Ucraina, a cerut regimului de la Kiev să scadă vârsta de mobilizare de la 26 de ani, cât este acum, la 18 ani.

Waltz a afirmat că astfel ar putea fi aruncați în luptă sute de mii de ucraineni, ceea ce ar putea stabiliza situația de pe front.

O „stabilizare a frontului”, așa cum o vede consilierul, ar trebui să însemne oprirea înaintării rușilor. Ceea ce ar putea echivala cu „poziția de forță” a Kievului, despre care scria Bloomberg.

Însă, o mobilizare a copiilor în Ucraina, pe lângă monstruozitatea ei, ar presupune și un timp relativ îndelungat. Nemaivorbind de răgazul necesar pentru antrenarea minimă a acestor adolescenți.

Pe lângă previzibilul masacru, aceasta ar însemna o nouă prelungire a conflictului, de luni de zile. Poate mai mult.

Cum rămâne atunci cu promisiunea lui Trump: „Pacea în 24 de ore”?

Ajungem astfel la un alt „nod”.

În același interviu, Mike Waltz a mai făcut o afirmație interesantă.

Vorbind despre războiul din Ucraina, el a spus:

 „Din perspectiva președintelui Trump, nu poți intra într-o înțelegere dacă nu ai un tip de relație și dialog cu cealaltă parte. Și vom stabili cu siguranță acest lucru în lunile viitoare.”

Așadar, va fi nevoie de luni de zile, nu de 24 de ore, pentru a spera la pace în Ucraina

Informația este confirmată din mai multe surse.

Cea mai credibilă și directă o reprezintă generalul în retragere Keith Kellog, emisarul special al lui Trump pentru Ucraina.

Invitat la Fox News, acesta a promis că va încerca ajungerea la un acord „solid și sustenabil” între Rusia și Ucraina:

„Cred că vor ajunge la o soluție viabilă în scurt timp. Când spun scurt timp, aș vrea să fixez un obiectiv la nivel personal, la un nivel profesional.”

Când ar fi acest obiectiv? Kellog a răspuns:

„Aș zice că el trebuie stabilit peste 100 de zile...”

Pe de altă parte, Reuters citează doi consilieri ai lui Trump, care au dorit să-și păstreze anonimatul, și care au vorbit despre „luni de zile” necesare pentru realizarea păcii.

Alți diplomați au afirmat însă că și acest răstimp este „mult, mult prea optimist”.

Prin urmare, pare o certitudine, un „nod”, faptul că trebuie să punem cruce ideii de „Pace în 24 de ore”, promisă de Trump.

Războiul va continua luni bune de acum încolo. Cel puțin până în vară, în cazul cel mai optimist.

Aici, însă, ne iese în față un capăt lung de fir, căruia va fi ceva mai dificil să-i găsim legătura și să-i facem nod:

În 24 de ore sau peste câteva luni, Trump dorește ÎNTR-ADEVĂR pacea în Ucraina?

*

Cu mult înainte de alegerile din noiembrie, am avansat ideea că Sistemul a bătut palma cu Donald Trump și nu îi va mai pune piedici să revină la Casa Albă.

Într-adevăr, ca prin farmec, toată hărțuiala justiției împotriva sa s-a risipit ca un fum, presa și-a schimbat dramatic discursul, iar miliardarii au început să-l curteze.

Faptul că mogulii Zuckerberg, Bezos și Musk îl vor flanca pe Trump la ceremonia de învestire din 21 ianuarie este cât se poate de grăitor.

La fel de grăitoare este și pacea socială cu care a fost acceptată victoria lui Trump în noiembrie.

Barack Obama și locotenenții săi nu au simțit nevoia să își scoată în stradă batalioanele de asalt de la Antifa și Black Lives Matter.

Nici un miting al feministelor sau transsexualilor nu s-a anunțat pentru a-și pune poalele în cap și a boicota învestirea, care se anunță senină și pașnică.

Primul semn că Trump nu mai este același ca în 2016 l-a reprezentat sprijinul său fățiș pentru aprobarea, în aprilie trecut, a unui pachet de ajutoare de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina.

Măsura fusese propusă de Joe Biden, care la acel moment încă mai era candidatul Democraților la prezidențiale. Adică rivalul direct al lui Donald Trump.

Și totuși, împotriva oricărei logici, Trump a sprijinit-o...

La fel, ideea ca regimul Zelenski să scadă vârsta de mobilizare în Ucraina de la 26 de ani la 18 ani este o veche marotă a lui Joe Biden și a celor care îl păpușează.

Acum, și ea a fost preluată cu entuziasm de Donald Trump.

*

Faptul că, în 2016, Trump a ajuns la Casa Albă, a fost cel mai probabil un accident. O breșă în sistem de care a profitat. La fel s-a întâmplat și în cazul Brexitului. Sau poate al lui Călin Georgescu.

A doua oară, însă, nu se mai poate vorbi de un accident. În 2024, Sistemul nu doar că i-a permis lui Trump să câștige: Sistemul este cel l-a adus pe Trump la Casa Albă.

Cel mai probabil pentru că a văzut în Trump omul capabil să salveze America din mlaștina în care se afundă implacabil. Și în care Sistemul însuși riscă să se înece.

Dar această simbioză Trump – Sistem trebuie să aibă un preț pentru ambele părți.

După toate indiciile, Trump pare că va fi lăsat (chiar încurajat) să ia toate măsurile liberale care-i trec prin cap pentru a redresa economia aflat în pragul colapsului.

În schimb, pe plan extern, Trump pare obligat să joace după un scenariu scris de alții pentru o salvare din mers a Marii Resetări.

Acest scenariu se aplică inclusiv în Ucraina.

Căci Sistemul (care este doar un alt nume al Complexului Militar Industrial) are nevoie ca de aer de războaie și de noi cheltuieli cu înarmarea pentru a supraviețui.

Dar și economia Americii (de care răspunde Trump) are de câștigat dacă războiul din Ucraina continuă.

Este foarte probabil că, în decurs de câteva luni de la instaurarea păcii, livrările de gaze rusești către Europa ar fi reluate. Ceea ce ar duce la o inevitabilă re-apropiere de Moscova, peste capetele și voința tuturor politrucilor de la Bruxelles, Paris sau Berlin.

Continuarea conflictului este ca o lovitură de biliard bilă-mantă-bilă. Întâi, că desăvârșește dezindustrializarea/distrugerea Europei și făcând-o dependentă de gazele (scumpe) din SUA. Apoi, că ține sub presiune Moscova, forțând-o să-și orienteze aproape toate resursele economice spre industria de război.

Până acum, războiul și sancțiunile i-au priit Rusiei, dar nu este sigur că pe viitor va continua să fie la fel. Fără a mai socoti riscul unor tensiuni sociale.

Promisiunea-fanion a lui Trump – „Pacea în 24 de ore” – stă în calea ambițiilor Sistemului, dar și a propriului interes al lui Trump. Deci promisiunea trebuie făcută uitată după tărăgănările de rigoare, pentru salvarea aparențelor.

În acest context, amenințarea lui Trump cu ieșirea din NATO este doar un tertip diplomatic, menit să oblige țările europene să-și majoreze cheltuielile de înarmare.

La fel și mesajul secretarului general al NATO, Mark Rutte, de zilele trecute, când le-a cerut europenilor să renunțe la banii de pensii, educație și sănătate, pentru a se înarma.

Scopul este același: menținerea Europei în război cu Rusia.

Zilele trecute, Ucraina a atacat Rusia cu rachete cu rază lungă americane ATACMS (deci cu sprijinul nemijlocit al administrației Biden), în Briansk, și cu drone conducta de gaze TurkStream.

Moscova a promis represalii, ceea ce amenință să ducă la o nouă escaladare a războiului.

Nici Trump, nici apropiații săi nu au avut nici cea mai mică reacție de protest la adresa lui Biden sau a lui Zelenski. Deși ar fi trebuit, deoarece se presupunea că sunt sabotate planurile de pace ale viitoarei administrații.

În fine, iată și un ultim și lămuritor capăt de ață, care ne permite să închidem nodul: declarația lui Pete Hegseth, viitorul șef al Apărării sub Trump, făcută la audierea în Congres.

El s-a angajat să „restabilească spiritul războinic la Pentagon” și a promis că va oferi„noilor companii din domeniul Apărării” șanse mai mari de a obține contracte.

Iluzia unui Trump pacifist s-a spulberat definitiv. Ultimul nod s-a strâns ca un ștreang.