Magdalena Radu: Ursarie și harneala

De Magdalena Radu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Locuința mea secundara e la munte, undeva in apropierea unei păduri aflate la doua case distanța. De zeci de ani de când exista locul ăla avem drept conlocuitori familii întregi de ursi. Ursoaice cu pui, adolescenți, ma rog, ca prin orice familie.
 
Seara umbla pe strada ca maidanezii, o data m-am dus pana la butic după cafea și am dat peste unul care nu avea nicio direcție. Deliciul localnicilor e reprezentat de doi frati tinerei care au apărut de curând și sunt nedespărțiți, umbla numai împreuna. Nu fac niciun rău nimănui, nu au făcut niciodată.
 
Sunt in conflict cu pisicile care scormonesc tomberoanele și când vin ăștia la masa și răstoarnă tomberonul îl răstoarnă cu tot cu ele și iese tămbălău. Intr-o noapte au furat plasa cu pere a unei vecine, plasa aflată intr-un cui, femeia a văzut urma pe tocul ușii și s-a speriat pentru ca dacă punea laba puțin mai sus suna la sonerie. 

De zeci de ani avem interactiuni pașnice cu aceste animale. Ei vin la tomberoane, mănâncă și se cara in pădurea din care au venit. Asta era filmul și pe vremea lui Ceaușescu, interactiunile au fost constante mereu. 

De o buna bucata de vreme liniștea comunității noastre a fost tulburata de niște useristi veniți de la București care s-au împiedicat de ei deși nu le-au făcut niciun rău și s-au apucat sa sune pe la poliție, sa ne sune noua alarmele in creierii nopții, sa reclame, in fine, ce știu useristii sa facă, userismul e patologie. 

Harneala cu ursii a fost însă aruncată in media la nivel național și mereu apar știri panicarde cu ursi care fac lucruri. Multe din lucrurile alea le fac fix la ei in pădure unde pantofarul crede ca poate umbla liber ca la el la mall fără sa i se întâmple nimic. Dacă te duci in jungla și te ataca leul ăștia sunt genul care militează pentru extincția leilor. Atâta ii duce cutia ucraineana. 

Eu lucrez cu câteva Ocoale silvice și cu unul dintre ele am avut un soc când am ajuns acolo. Toți din primărie erau strânși la masa și îmi arata pe geam doua dealuri: vedeți, zice unul, ambele dealuri erau doua păduri. Ambele păduri au fost puse jos. Prima cauza a intensificării relaționări dintre om și urs e reprezentata de distrugerea habitatului acestora. S-a tăiat pădure cu mia de hectare, consecința e ori restrângerea unor specii numeric ori migrarea lor către zone in care au mai multă hrana. A doua cauza e reprezentata de furtul banilor de hrana. Pe vremea comuniștilor existau hrănitoare in pădure unde animalele primeau resturi de la fabricile de mâncare. Acum banii se fura și nu face nimeni nimic. 

Mereu când vedeți ca media e pusă calare pe un subiect sa aveți in minte ca o grupare plătește și are interes pe acel subuect. In cazul de fata e vorba de aducerea străinilor la vânătoare in România, străini care sa vâneze acele exemplare trofeu, cele mai valoroase exemplare ale speciei care stau in inima pădurii și nu au nicio treaba cu oamenii. Exemplarele mai slabe sunt cele care vin prin gospodariile oamenilor și fac deranj dar și cu ele se rezolva dându-le de mâncare la hrănitoare. Noi însă avem treaba sa promovam distrugerea dand microfonul unor pantofarese speriate de la Sinaia. 

Nu mi-ar fi sărit așa siguranțele dacă nu as fi văzut cum minte cineva care pare sa aibă interes in a promova interesele industriei de vânătoare spunând ca pe vremea lui Ceaușescu era interzisă comercializarea fructelor de pădure când noi in tot sezonul cumpăram zmeura, mure și afine cu coșul pentru dulceața iar hindusele mai vindeau cornete și coșulețe pline. Eu înțeleg sa minți dar când o faci in halul asta da cu virgula ca se găsesc unii care își mai aduc aminte. 
 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Ioann 10.07.2023 19:18
    După cum apare prin presă și după cum spun specialiștii, suprapopularea teritoriilor cu urși se pare că s-a produs în urma interzicerii de către neomarxiști a gestionării acestei specii conform tradiției românești pe care am primit-o moștenire de la strămoșii noștri. Se pare că acești neomarxiști au susținut idei străine de tradiția românească, un fel de resetare a gestionării acestei specii, și sub pretextul că ar vrea să protejeze urșii, împreună cu așa ziși activiști, conform specialiștilor și a multor oameni, au creat un adevărat dezastru. Resetarea se pare că se bazează pe idei demonice de protecție iresponsabilă a urșilor, lucru care foarte posibil a dus la înmulțirea lor peste măsură. Numărul lor mărindu-se de mai multe ori, nu mai au loc în păduri (chiar dacă suprafața pădurilor s-a mărit). Și de aceea după cum apare prin presă, animalele sălbatice au ajuns să umble prin sate și orașe. Iar în alte țări unii oameni spun că ideile greșite de gestionare a urșilor a dus efectiv la dispariția speciei.

    https://m.youtube.com/watch?v=ZKPV7WzwAG4
  • anthony 10.07.2023 23:06
    In 1980 eram la Tusnad Bai si seara pe la ora 9 ne stringeam cu totii si asteptam sa apara ursul , si ii aruncam de mincare .. Nu era deloc agresiv , minca ce ii dadeau lumea
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?