Merg zilnic pe stradă printre oameni zombificați, stârvuri ambulante cu telefoanele în mână, conectați într-o lume ireală.

Mă uit la avatarurile mergătoare îmbrăcate grotesc, doar ca să fie, să nu iasă dezbrăcate din casă, din minciuna lumii lor virtuale unde fiecare arată perfect și unde fiecare cerșește perfecțiunea.

Mă gândesc doar că mi-e dor de o femeie care să se îmbrace ca o femeie și să fie ce era cândva.

Aș vrea să mai văd și bărbați la costum sau cămașă, nu doar pensați cu pantaloni strânși pe picior și intrați la apă la o palmă deasupra gleznelor goale.

Mi-e dor de o normalitate pe care nu cred că o voi revedea vreodată.

Mi-e dor de tine. Mi-e dor de mine. Mi-e dor de noi într-o altă lume.

Mi-e dor...