MILIȚICĂ

De Răzvan Ionescu  /  

Foto: gandul.ro

Foto: gandul.ro

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Să nu credeți cumva că scriu despre vreo specie aflată pe cale de dispariție. Nici vorbă. Milițică datează de dinainte de pupila franceză a francizei șobolanului mega-mioritic. El a fost zămislit de mult, cam prin cretacic și a căpătat grade și burtă pe vremea împușcatului. De-aia n-are cum să-l cuprindă acum uniforma de polițist. Când nu bate bătrâni care nu poartă mască, milițică se strecoară în diferite dispozitive, terorizând populația care încă nu a aflat că viețuiește într-un stat polițienesc. European evident. Ultimul prilej de evidențiere al tablagiilor imbecili este asigurarea securității zonei din jurul stadionului unde se desfășoară paranghelia europeană UE, FĂ!

Deși s-a anunțat din vreme perimetrul restricțiilor de circulație cuprins între Vatra Luminoasă, Maior Coravu, Pierre de Coubertin și Bdul Basarabia, bese-n cizme, leit Vetei care s-a menținut cu greu rușinoasă, s-a gândit (scuzați!) să blocheze accesul către Vatra Luminoasă al tuturor străzilor dinspre Șoseaua Iancului! Dar de ce nu de la Gara de Est ori de pe la Sibiu sau Valea Oltului? 

Prin urmare, milițică a blocat cu garduri și echipaje accesul pe străduțele unui cartier unde sunt mulți pensionari (binecunoscuți ca potențiali teroriști) care au nevoie de asistență zilnică, ajutor, aprovizionare din partea unor aparținători care, vai!, sunt deținători auto, dar nu sunt riverani.

În plus câteva elicoptere terorizează cât e ziulica de lungă pe potențialii pensionari teroriști, ținându-le sub observație de la înălțime flatulențele cu potențial ucigaș!

M-am apropiat de milițică și l-am privit de aproape! În ceea ce s-ar putea numi cu greu ochi. Vorba cântecului: De ce te uiți la mine cu ochi străini și goi/Ce s-a-ntâmplat cu tine, ce s-a-ntâmplat cu noi? Să nu credeți cumva că era polițist. Nuuuu! Nu era polițist, nuuuu! Ăceia sunt educați. Diplomați. Doctorați. Plagiați. 

La meciul precedent, fiindcă ploua, milițică nu a avut prilejul să se remarce, fiindcă fuguța-fuguța și-a pus odrobele la adăpost. Astazi, în schimb (adică joi 17.06.2021), milițică apără imperturbabil integritatea populației din cartierul situat între Șoseaua Iancului și Vatra Luminoasă, cât și a microbiștilor ucraineni, de atacurile rusești, uitând că echipa lui Putin e ocupată o vreme cu americanii specialiști în Alzheimer. 

Băieți, ho cu tata! Milițicilor (care nu păreți polițiști), țineți-vă izmenele la uscat și antrenați-vă pentru la toamnă, când odată cu valul 4 veți da drumul la sezonul de bătut pensionari care s-au săturat de emisiunea de varietăți Cu mască sau fără mască! Sau, mă rog, de micii din Obor! Până atunci încordați-vă într-un ultim efort prostia și eliberați străzile dintre Șoseaua Iancului și Vatra Luminoasă. Jos laba! Ca să strigăm în cor cu îndreptățire: Garcea s-a înălțat!
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
Ultima oră

23:30

SATANISME pe față la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Cina cea de Taină cu TRANSSEXUALI - FOTO/VIDEO

23:00

Părintele Mihail Săsăujan îl pune la punct pe prolectultistul Alexandru Florian în cazul Sfântului Mărturisitor Dumitru Stăniloae: ”Elie Wiesel” aplică manipulator o metodă lipsită de profesionalism care ”convine ideii otrăvite” a autorilor înșelători

22:00

MĂRTURISITORII: Cum a plecat la Domnul sfântul neomartir Constantin Oprișan (26 iulie 1959). MĂRTURII

21:00

Dan Radovici: ROMÂNIA SCUFUNDATĂ. Opinie Invitat ActiveNews: "Nici o șansă să (mai) pocnească vestita mămăligă românească!"

19:30

UN DRAM DE NORMALITATE: Comunicatul Mănăstirii Petru Vodă despre Șoșoacă - ”cel mai firesc gest al ultimelor luni”. REVISTA PRESEI

18:47

Fapte, informații, date și... cifre: Dan Cristian Turturică, PDG al TVR, și-a mărit salariul brut la 42.000 lei/luna (5000 EURO NET)

17:55

BĂIEȚII CU FUSTIȚE. Luminița Arhire: O ”FEREASTRĂ OVERTON” LA NOI ÎN OGRADĂ

16:40

”Cine conduce SUA?” Acad. Eugen Mihăescu: De dragul DEMOCRAȚIEI

15:44

Senatorii AUR Ionuț Neagu și Andrei Dârlău solicită declararea premierului Ungariei, Viktor Orban, drept persoană INDEZIRABILĂ în România. Măsura ar atrage automat expulzarea extremistului antiromân de la Băile Tușnad

14:45

Mihai Tîrnoveanu: Viktor Orban și-a început descălecarea în România în uniforma de husar a criminalilor de români

13:50

ÎNCĂ UN PROFESOR HOMOSEXUAL VIOLATOR DE COPII! Acuzat de viol și abuz homosexual asupra unor minori, pederastul Sorin Spineanu Dobrotă, profesor la Liceul de elită Sf. Sava, a fost pus doar sub control judiciar. E un propagandist homosexualist notoriu

13:31

Jocurile sunt făcute: Obama o sprijină pe Kamala (VIDEO)

12:23

e-Factura B2C: Fiecare român ar putea avea un cod pentru cumpărături

12:05

Jocuri Olimpice incendiare - Franța acuză: "Atac masiv pentru paralizarea Căilor Ferate"

11:35

Carmen Iohannis, ținută de 5.000 de euro, la Paris - FOTO